aripi de mătase…

Ţi-aduci aminte, mai ştii tu oare?

Cândva marea prin valuri te iubea,

cândva prin sunet ea tăcea,

lăsa doar o lumină să vegheze,

să spuie ea, ce sta-n oglindă,

privirea ta din amintire,

Un zâmbet cald, suav destin,

mi-aduc iar stelele în ochi,

Lumine drag, ce nostalgie…

rămasu-mi-au şi-azi în suflet,

Lumine drag, cuvintele mele…

Credeam c’am reuşit un vis,

să ţi las drept dăruire,

şi numai tu să mi le ai

şi-n larg de mări sau nostalgii,

să le tot strângi, mereu în braţe,

însufleţindu-le surâsul

cu-al tău curaj, plin de neant…

Cu licărul din amintiri,

cu el rămas-am pe un ţărm,

şi eu din mine, nu mai sunt,

plecat mi-e sufletul …acolo…

10348539_692530470862241_8469402689048640989_n

Pe malul albului nisip,

de atâta vreme-i tot cernit,

trec clipe-n paşi şi oameni repezi,

mai veseli sau mereu, mai trişti,

ce nu-nţeleg şi nu vor ştii

ce-i vraja mării cu nisip,

Merg des, aleargă şi se-ntreabă

de ce-i atât frumos în zi

şi-n noapte redevine frig,

şi singuratic paradis

se-aşterne ca un dionis,

sărman gând sters, mereu nescris

lăsat să cânte pe pustii

să plângă lumea ce tot trece,

să-i cânte alinând uitarea,

şi-n Ceruri Sus s-ajungă ruga,

să ierte Bunul ce-a rămas,

din moştenirea lui din vremi,

cărări şi paşi pierduţi de vis…

serg piltnik

De-am fi din nou doar suflete,

şi ne-am aduce’n amintire

entuziasmul născător,

acea nerăbdătoare fire,

ce pe Pământ mai repejor,

vroia s-ajungă din neştire…

Pierdut-am timpul şi cu el,

şi acel gând de nerăbdare,

din când în când mai bate’un licăr,

sunt valurile-mi de mătase,

bietele flori ce se-nfloresc

se-arată unei oarbe lumi,

ce-atunci când se opreşte-n loc

zâmbeşte dar , fără parfum…

Rămas-am încă prin uitare,

bezmeticind sufletu’n loc,

cu lacrimi care cad şi ..care

nu-şi mai au rostul pe pământ…

Se dor şi se vor duce toate,

de ce-am trăit nici că mai ştiu,

tot aşteptam să treacă viaţa,

să văd ce are la sfârşit

dar parcă văd că şi atunci,

o uşă-n urmă se va-nchide

şi-n loc de liniştea-mi promisă

prea multul timp va fi lumină.

Poate-oi ajunge atunci un licăr

aşa cum pe aici doream

s-ajut, să schimb să aduc zâmbet

să fie versul gând curat

şi cârjă pentru împrăştiaţi,

suflete vii îngreunate,

de praful zilnic al uitării…

doream aici să fiu de-acolo

şi versu-mi să ajute doar

dar a fost praf, prea mult şi poate

uitarea asta-i boală grea,

ne lasă noi, biete gânduri,

o amintire pe obraz…

de-alintul unui dor senin...

de-alintul unui dor senin…

Ce dragă mi-e

atingerea-ţi,

şi-acum o simt

şi o resimt

şi-aduce gândul de alean

ca barca-n ţărmul oglindit,

Păşească Soarele din ea

în blânde raze de lumină,

nisipul mării se înclină,

spre a te onora Senine

şi-ntr-un surâs albastru,

Ea, marea-n falduri te primeşte

cu coada ochiului priveşte

şi-n cadru aduce-un asfinţit,

cuvintele rămân bieţi martori,

le şterg cu scoicile din val

rămână-n mine acel simţ,

al amintirilor cu suflet,

ce’aduc alint şi-alean uitării

ce-o poartă timpul printre noi…

De-am fi un licăr peste lume,

în aripi zborul l-am simţi

şi-n calea lui ne-am regăsi,

entuziasmul din poveste,

zâmbetul tău de Alizeu,

cuvântul drag cu al său sunet…,

surâsul mării îmbrăţişat,

şi ochii plini de rândunici…

De-aş fi o clipă acel licăr,

n-aş mai ascunde inima

şi pe cerul cel albastru,

din noapte s-a desprins o stea,

şi-n loc să cad, aş tot zbura

lumină chipului să-ţi dau

şi-un zâmbet să te fac să-mi dai

şi-atunci privind acea privire,

ochii tăi dragi din infinit,

dragul meu dor din asfinţit,

voi ştii că tu vei răsări din nou…

Şi când din clipa oglindirii

voi prinde timpul să se-oprească

te voi privi fără nesaţ,

şi chipul ţi-l voi mângâia

şi râuri de lumini vor curge

va plânge atunci o simplă stea

ce-a vrut să se desprindă odat

să simtă chipul cum ţi-era

şi caldul ochilor să vadă

că sunt la fel ca înstelarea

bolţii întregi din noaptea’nchisă…

Albastrul gândului de dor

aduce mai mereu cu drag,

din amintiri ‘cele simţiri

şi-n retrăiri voi mai trăi

căci îmi fac bine să le ştiu,

şi sprijin sufletului meu

să-mi steie ele, biete cârje,

raze cu dor şi cu alean…

Şi singură doar ruga Sus

să ţină-o rugăminte a mea,

să nu ajung în niciodată,

şi să vă uit, pe aici pe toate

Fără de voi, dragi amintiri,

trăiri curate şi de-atunci,

ce cine ştie de-ţi mai fi,

şi retrăite într-o zi…

s-aduceţi tot acea simţire…

Să-mi fiţi mereu clipele mele

oricât de repede ar veni

timpul din lume peste noi,

vremea să şteargă tot ce-i om

Să nu-mi plecaţi din bietu-mi suflet

Să-mi fiţi mereu „al meu alean”…

Această prezentare necesită JavaScript.

Cu amintire şi cu dor spre o speranţă…dintr-o seară de primăvară când timpul e mereu acelaşi.

Dintr-un cluj uitat, spre un gând de Soare al mării, 21.46, 22 martie, duminică de seară şi nostalgii ce îmbracă sufletul şi ajută viaţa să ia parte la viul unui suflet, din neant spre neant, din seara unei mări spre noaptea unui soare, cu drag….

*multumţiri fotografilor de gânduri, tuturor, căci nu vă ştiu numele doar arta! Multumiri vouă şi unui proiect vizual special de care sufletul se bucură pentru a sa descoperire…special thanks to all photographers full of thoughts and ideas; i may not know your names but i’m glad that i know your art! Thank you all and to a special and dear discovery from a visionary mind! Thank you all! 😉

Anunțuri

când te privesc…

când te privesc Lumine drag,

paloarea atingerii de mare,

devine’o..umbră călătoare,

devine nor şi-n diafan,

aduce-n dar parfum de irişi

floare a ochilor cei dragi,

când te privesc revine roua

de dimineaţa lin dansând,

în paşi timptili, ascunşi de ceaţă

se-aşează picătura blândă,

suavă iasomie dragă,

de-o alinţi uşor cu raze vii,

Tu Soare drag, tu vei simţi

cum un surâs îţi joacă-n chip

căci vrea să redevină plin…

Cuvinte drag din ţărmuri calde,

deschide-ţi inima în albastru,

primeşte dorul cel cu viaţă

şi îmi zâmbeşte în neştire,

voi ştii când chipul-n somn închin,

că un Azur ţi-a zâmbit cald

şi-n colţul din cortina albastră,

acolo unde ochii-s somn,

voi regăsi lumina mea,

o blândă rouă de mătase…

Această prezentare necesită JavaScript.

Cuvinte dragi dansează acum,

în paşi de timp borgesian,

Suflete viu rămâi curat,

cutezător conquistador,

călătoreşte-n tine însuţi,

cascada inimii o trece

şi dincolo de ea, priveşte,

iartă-n îndoiala cea amară,

ce-aduse triste valuri’n ţărm,

meltemei gânduri să doboare…

Cuvinte drag, zâmbeşte larg,

din Infinit, Viitor arată,

culege pentru mine raze,

şi blânde adieri suave,

albe-atingeri, orhidee,

lin lunecă-ţi a ta privire,

pe-a lor culoare de mătase,

coboara catifeaua din privire

şopteşte-i unei vieţi unice,

urechea unei flori de inimi,

dorinţa ta de Soare bun,

Dorinţa ta de-albastră mare

şi poate ca-n oglinda din poveste,

parfum de frezii accolade,

tu vei simţi cândva înalt,

din primăvara unei inimi,

de vei dori cu’adevărat,

să mai simţi marea-nserat…

Această prezentare necesită JavaScript.

Dragul meu vis de Paradis…

Îmi era dor să-ţi dărui gând

şi-o umbră de-o aveam cu mine,

a ta era şi şoapta mea

şi griul ceţei din ăst burg,

devenea fir curat pe un fuior,

povestea depăna-va blând,

cu acea speranţă ca un zbor,

e singura-mi aripă vie,

nefrântă cât mai cred în Sus,

şi-i singura care bate,

să zbată inimii cuvânt,

de dor curat, de infinit,

de tine, gândul meu nespus,

făr’de corvoadele lumeşti,

făr’de săgeţi sau de ursuzi,

Cu dor îţi scriu pe coala vieţii,

e albă ca speranţa mea,

Mi-e gândul dragul meu mereu,

la tine-n inimă, Alb-astre

Trăieşte plin şi te uimeşte,

iubeşte tot şi preţuieşte

clipirea lor cea neştituită

blândeţea, bunătatea lor,

efemeride le sunt traiuri,

dar vor fi vii în tine, suflet

de vei păstra şi de vei scrie

neantul deveni-va plin

şi blând şi plin de lecţii calde,

de nemurirea cea în paşi…

Trăieşte Viule deplinul

şi umple-ţi inima de-avânt,

entuziasta ta cătare

să aibă zbor, curaj şi ..Tu!!

Umple cuvântul c’armonie

să-mi depeni mai apoi cu drag,

te-aştept în visul cel de iarnă,

de primăvară ca-n poveşti,

să retrăiesc prin zarea ta,

prin ochii tăi voi retrăi

cum ai simţit tu, viaţa ta…

Umple cuvântul Contemplare

pentr-a ta inimă albastră

să ai curată pacea-n ea

să poţi să darui lumii stele,

mici licăriri de licurici,

culori de un frumos basmatic,

adună Suflete frumosul

şi vino apoi să mi-l destănui…

Alint de-mbrăţişare-ţi dărui…

căci te privesc când…

Să ai dor dragul meu...

Să ai dor dragul meu…

*cu drag avânt în viu, cu licăr de inimă-rouă şi dor frumos spre tine să zâmbeşti cutreierând timpul înaintea mea şi viul culorilor calde de priviri, suflete şi inimi simple şi magice…Fii viu zâmbet drag!!;)

** dintr-un cluj londonez pe care încă-l sper să devină parizian în primăvară, cu dor şi armonie de nimburi celeste, nespuse, pe acolo pe unde dor depărtărilor poartă sufletul să se poată ostoi din visul oglindirii, să vegheze somnul iubirii şi să zâmbească cu pace gândurală…3.27, miez dintr-o altă dimineaţă cu deja-zi …, 22 ianuarie, ziua lui Jupiter insularul, zeul tăcut al înţelepciunii din univers…cu drag, avânt şi entuziasm dintr-o îmbrăţişare cerească din fereastră…

***all my appreciation to the amazing photographers for their artworks that keep my soul to smile to write…may i don’t know all the names but i feel the beauty of each of them…thank you photos and colours!!

~quand je te regarde, miroir d’ame, je t’aime comme je ne m’aime pas…~

chemarea mării…

Te chem Lumine-n răsărit,

Te ştiu cu ochii la zenit,

vezi tu, atunci când doar priveşti

mă simt în braţele-ţi de raze,

cuvintele sunt pescăruşi

ce-mi vin agale de prin zări

să scriu în cântecul de tine,

să se întoarcă-n nemurire…

Frumos e cerul nu-i aşa,

răsare viaţa din culori,

şi parcă ochii i-am deschişi

prin irişii tăi înfloriţi, noi

privim…

Răsare un frumos din zbor

de cerul se-nconvoaie fin,

alint să-ţi deie în oglinzi

albastre valuri netezite,

în faţa mării să-mi …

zâmbeşti…

E nemurire ce priveşti

şi parc-ai vrea s-apropii pleoape

să vezi prin raze alte raze

şi o magie-nălţătoare

să lase-o şoaptă dintr-un val,

pe buzele-ţi, gingaşă floare

parfumul unui dor de mare,

privirea unui suflet viu

te mai aşteaptă încă-n zare,

te mai aştept, drag Infinit

Fi-mi viu din nou la malul meu,

să simt că pragul nu e gol,

fi-mi iar inimă caldă

strânsă-n braţele-ţi de zeu,

s-adorm albastru în visul meu…

Această prezentare necesită JavaScript.

Întinde razele-n albastru,

deschide-ţi iar Cuvinte drag,

Şi lasă-ţi sufletul să zboare

s-adune-n contemplarea lui

o armonie-n cer senin,

să scrie mai apoi cu stele,

în nopţile cu foc de iarnă,

când calzi ne vom ascunde-n noi,

vechi, blânde, visuri noi,

Şăgalnice şi maurii

să le topim din ochi’n ochi,

suave buzele dansează,

să le lăsăm să cânte liber,

visul celui dorit aproape,

în accolade de mătase,

cu versurile-n cer rămase,

ce cald surâde Dumnezeu,

acum de sus, de două astre,

ce ochii’ntind la orizont,

cu două suflete curate,

în zbor mereu să fie avântul

şi-mbrăţişarea regăsirii

ce mi-o doresc,

şi poate tu, gândeşti să simţi

la fel de mine,

Blânde Lumine drag de cer,

Priveşti cum sufletul îţi cântă,

în armonii din nenoroc,

spre contemplările din stâncă,

Priveşte Tot şi simte Tot

şi-nalţă sufletul pe culmi,

să simţi cum te iubeşte zarea

şi încă mai adie briza..

Meltem a ta, de peste timp,

ţi-aşteaptă oarbă’n ascultare,

cuvântul şi privirea dragă

şi calda, blânda’mbrăţişare

căci singură e marea acum,

şi strânge doar o umbră-n piept,

din valuri albe de-amintiri,

culeg dintr-un ecou un chip

ce-mi mai zâmbea şi-n galeşi ochi,

şăgalnic mă mai ocrotea

cu’acea simţire adevărată,

de visul devenea poveste

şi începea a crede viu,

că pot să zbor în astă lume,

că merită încă, să cred…

Unica clipă, atunci simţită,

precum atingerea de înger,

făcută ca să-nvie albastra

să fie vie, iar, măiastră

în ochii tăi de irişi plini,

să simtă că le-aduce rouă

şi-ţi înfloresc Seninul meu,

Îţi deschid sufletul din dor,

Iubire, blândă adiere

să simtă iar în atriul tău,

cum e să nu-ţi mai fie dor

ci doar o împlinire vie

atingere-n contemplare

şi armonie-n împăcare,

o pace-n braţe să ne fim,

Un somn în două vise-unit…

Si-n somn cuvintele'mi să scrie ce n-am curajul a trăi s-ajungă ele ca să zboare în pragul tău de amintiri şi dintre cărţi cu busuioc, să mai te pierzi cu mine-n dor să-mi mai zâmbeşti cândva, cumva din când în când şi numai mie Te mai opreşte în oglindă în neştiutul ei mister, ea marea chipul ţi-l va ţine când voi ajunge lângă ea, să-mi dea să strâng la piept... privirea ta... Iubirea mea...

Si-n somn cuvintele’mi să scrie
ce n-am curajul a trăi
s-ajungă ele ca să zboare
în pragul tău de amintiri
şi dintre cărţi cu busuioc,
să mai te pierzi cu mine-n dor
să-mi mai zâmbeşti cândva, cumva
din când în când
şi numai mie
Te mai opreşte în oglindă
în neştiutul ei mister,
ea marea chipul ţi-l va ţine
când voi ajunge lângă ea,
să-mi dea să strâng
la piept…
privirea ta…
Iubirea mea…

* cu drag şi dor nespus tot cuvintelor, spre zarea unde-i timpul lui Borges acum…ţie, suflete al meu, nevăzut, neştiut, cu suflet înlăcrimat în rouă, suavă chemare de artă, peste timp, din glasul cuvintelor unei oarbe meltem spre alintul zorilor ei…

** cluj, mansarda gândurilor mele, la timp de borges, la timp de zori aici, 1.55, 18 ianuarie, ziua Soarelui, acum…;)

*** my appreciation to the creators of the magic photographies, you make souls smile sometimes..thank you for inspiring art from your arts…chapeau bas!! _

gândurile Soarelui de seară….

asa se-ncântă într-o umbră,

Un Soare magic şi-nţelept,

într-o cortină subcerească,

în valuri topind mătasea’lbastră

făcând-o dor şi amintire,

un surâs ascuns adânc,

într-o mare inimă albastră,

din când în când o mai deschizi,

şi ca dintr-o batistă blândă,

dându-i coperţile pe braţe,

îmbrăţişezi tu gândul

ce mai stă scris cu valuri vii,

peste acele coli de vremi,

istorii şi magii dorinde…

Mai strângi la piept,

în raze vii, acele gânduri viorii…?

Mai ridici ochii înspre cer,

un val ce-n umbre îţi scria

din zborul păsărilor albe,

un A, o stea, un dor al meu…

Această prezentare necesită JavaScript.

vraiment, mon Ame de reve,

se aşează paşii-n drumul lor

şi visul nopţii vine agale,

apusul tău de tuareg,

ce drag îmi este şi-mi va fi,

din amintire’mi trăieşti viu,

mereu, suave accolade,

primesc în valurile ascunse,

în fiecare vis albastru,

ce se asează ca un dor,

suav pe buzele de mare,

în valuri fine de mătase,

Şăgalnice ce-mi eşti de drag

stau şi aştept un vis întreg,

cu ochii în ramura de geam,

te-aştept Apusule să vii…

*a toi dans une comme toi de reve, toujours tu reste dans mon coeur, tu sais…je sais 😉

** Cluj, mansarda gândurilor noastre, unde noapte lasă genele să cadă ca fulgii uitaţi de zăpadă în frumosul dor ce doar visului curajul inimii îl spune, în seara unei zile a mea, simbolic gând de cer, parfois, 13 ianuarie, 19.22, marţi, ziua zeului burgund şi pasional, cu amintiri ce le mai doresc vii encore fois, cumva, din neant, mai multe şi mai strânse în viitor…

*** merci a tout les photographes, connus et inconnus, je vous mercie pour le vivre Paris…merci encore/ multumiri fotografilor minunati pentru bucurii subtile ochilor ce scriu dintr-ale lor magii, o inimă bucurând..mulţumiri v-aduc cu recunoştiinţă şi admiraţie…chapeau bas et aussi #JeSuisCharlie

Amour de Paris

vraiment, acolo sta…

inima mea, si-a ta, si-a altuia,

ce a simtit macar o dat

cum e iubirea adevarata…

Dragul meu gand de PARadIS*

iubeste viu, mereu cu drag,

suavul vis de langa Sena,

sub cerul liber si senin,

acolo unde un dor frumos

se intrupa din crisalida,

din doua inimi de’asta vara,

ce-ascunsera caldura ei

un dor albastru de-a sa mare,

un dor de dorul nostru’Azure…

Această prezentare necesită JavaScript.

Mai stii tu dragul meu Paris,

presque de toi eram mereu,

cu ochii-n Sacre Coeur toujours

priveam la tine zi si noapte

la visul cand ma voi intoarce,

dragul meu dor din Infinit,

avantul liber spre’al meu zeu

al nostru Rege Soare magnifique

T’es beau tu sais, je sais…

Dragul vis din cer senin,

cand ochii-i las in miaza noptii

te vad mereu ca si atunci,

plin tot de albii fulgi,

lasandu-ma in incantare

spre cel Eiffel din dreapta zare,

si tot priveam cu doar doi ochi,

dar razele infloreau in irisi,

oglinda feerica si’eiffelica

spre viu’avantul unei inimi

ce licarea facand cu mana

parca din albul cel roze

dintr-un mic colt de Sacre Coeur…

Parisul meu, mi-erai frumos

si mi-ai ramas si-mi vei tot fi,

acum din visul atemporal,

cand dintr-un suflet adiere

de noi-suav, soapte-n Montmartre

Parisul meu, imi esti al nostru

c-ai dat iubire unor inimi,

suavul gand de peste timp,

suava zbatere in inimi,

un zbor din ancestralul dor

s-aduci mereu ca-ntr-o oglinda

rodin sa ne inchine-n maini,

Amour de nous en Paris*reve

Notre mirroir, vrai Paradis…

Această prezentare necesită JavaScript.

Oui, c’est vrai, mon reve de toi

Paris d’amour, Parisul meu,

cand ai ajuns sa-mi fi un noi

mi-ai licarit din Sena vii,

doi licurici pe ai mei obraji

s-au asezat si am ramas,

cu ei mereu pe amintire

paznici de vis, atingeri-ingeri

Lumine drag din cerul liber

albastru e mereu acolo,

si noaptea-n zi e ca o zana

mereu zanatica, naluca

cu zambete si veselii,

Follies Bergere si Amelie,

surasul plin pe l’escaliers

sus in Montmartre te astept,

visez eu viu, Cuvinte drag,

frumosul nostru Paradis

ce-n pagini de accordeon

isi are murmurul pastrat

si-ntr-o flasneta dor suav

de lacrimi calde, blande, vii

in accolade sa-mi le tii,

tu, dragul meu vis ceresc,

Alint al norilor zeiesti

curajul inimii de arta

ce stralucesti cand doar clipesti

si viul sufletesc reversi

in raul Lunii ca-n oglinda

sa vad mereu privirea ta,

ca o atinge pe a mea,

o inima de mare vie,

cu valuri-ganduri albastrii

tuse-n tabloul lui Monet

sa le privim in rasarit

cu inima de noi zburand

inspre Parisul nostru liber,

inspre Armonia cu Lumini…

Această prezentare necesită JavaScript.

Dar ai fost trist Lumine drag,

Parisul meu, te-ai stins curat

in viul gand ceresc si liber

curajul miilor cuvinte

avantul artei plin de inimi

inchis-ai ochii pentr-o clipa

de nemurire, ea va fi

altfel de’acum in orice gand

o lacrima-n amarul 7

te-mbratisez din departare,

Dorul meu de liber vis

Tu, suflete de Amour-Paris

sa iti revii ca sa mai credem

ca-n suflet arta poate mai fi

vie si libera, curata

si-n armonie sa tii pacea

gandule trist de-ngaduinta

pastreaza blanda ‘cea oglinda

ca arta-n viata sa mai fie….

* cu drag, tristete si nostalgie, omagiu unui vis-Paris

** cu dor inspre al meu amour de mon coeur …

*** dintr-un cluj ce plange in miez de iarna, ora unei dimineti ce-a trecut focuri si dreptati trist-asumate…, 2.41, 10 ianuarie 2015, dimineata lui sabato, cu acelasi dor plimbat printre caldaramuri de realitati si ganduri si cu ochii prinsi in idealul frumosului liber al artei…dinspre mine inspre acolo, al tau, al nostru, al fiecarui om ce crede in valori adevarate, arta, onoare, libertate, ingaduinta, intelepciune, frumos, armonie, unitate, cultura universala…in noi…

Multumiri tuturor fotografilor cu suflet de arta pentru minunatiile amintirilor lor/ Je mercie a tous les photographes pour leurs art et leurs memoires…Mes vraies ommages…

dorul din iubire…

Bine ai revenit Iubire,

Lumine drag din infinit,

speranta mea de nesfârşit,

cât l-am rugat pe Dumnezeu

ca licărul din cea oglindă,

albastră marea ta,

să-ţi fie alint dintr-o chemare,

ce am şoptit-o în noaptea sfântă,

când timpul locul lui mi-a dat

şi am putut privi neţărmuit,

neantul vieţii plin de alb

de armonie-n contemplare,

de dor şi drag de Al meu Soare,

dragul meu gând din asfinţit

oglinda mea din ţărmul lin

aşteaptă-mă mereu c-o stea,

te uită-n ea, Iubirea mea

aici ţi-am fost, aici îţi sunt

şi niciodată n-am plecat,

doar murmur nopţii i-am şoptit

ca altădată-n în amintiri,

cu mine îţi doreai dansa

pe o nouvelle vagă să păşim,

era atunci când doar visam

de tine cerul era-nalt

nici nu speram în asfinţit

la blânda mângâiere lină,

cu raze-oprite pe obraji,

le mai aştept în nesfârşire,

dragul meu dor neţărmuit

ce te credeam pierdut fără de mine,

credeam că zbori şi…m-ai uitat…

Această prezentare necesită JavaScript.

şi-acum în prag albului neant,

când ceru-i milostiv de mine

şi neaua-n culoarea nopţii

încearcă o mare s-oglindească

în bucuria armoniei

că inima ta de soare drag

se-ntoarce-n ape la apus,

aşa se simte, aici, acum…

rămasem gând ascuns în umbră şi-n amintiri m-am tot plimbat să te găsesc, să te aud mi-era o teamă că nu eşti, că te-am pierdut şi  lacrimi ochilor-mi voi da să ostoiesc un dor curat un dor de tine în neant... gândeam cu îndoiala mea vechi nostalgii familiare, că m-ai uitat, că vei pleca şi totul în boare se va stinge.. dar vezi tu, Lumine drag, Lumina ta pătruns-a adânc în licăriri mereu aprind o stea de mare-n urma ta în noaptea albă să ai far să poţi să-mi vii Acasă iar... speranţa mea albă din prag, ai nins luceferi pe-ai mei ochi să simt în zorii unei nopţi blânda chemare din neant, Privirea ta de Astru Galeş, ce ridicata-n znor de nea, cu dorul tău, iubirea mea...

rămasem gând ascuns în umbră
şi-n amintiri m-am tot plimbat
să te găsesc, să te aud
mi-era o teamă că nu eşti,
că te-am pierdut şi
lacrimi ochilor-mi voi da
să ostoiesc un dor curat
un dor de tine în neant…
gândeam cu îndoiala mea
vechi nostalgii familiare,
că m-ai uitat, că vei pleca
şi totul în boare se va stinge..
dar vezi tu, Lumine drag,
Lumina ta pătruns-a adânc
în licăriri mereu aprind
o stea de mare-n urma ta
în noaptea albă să ai far
să poţi să-mi vii Acasă iar…
speranţa mea albă din prag,
ai nins luceferi pe-ai mei ochi
să simt în zorii unei nopţi
blânda chemare din neant,
Privirea ta de Astru Galeş,
ce ridicata-n znor de nea,
cu dorul tău, iubirea mea…

*Îţi mulţumesc, chemarea mea!* La mulţi ani, Amour de moi…toujours! 😉

** cu drag, dor un pic ostoit, în pragul unei seri albe, luminate albastru de noaptea de iarnă ce aşterne amintiri, înserări dintr-o gară, îmbrăţişări de altădată şi dor nespus de-alte-n viitor…Îţi mulţumesc dragul meu!

Astă seară, cu dor, nesaţ al cuvintelor ce curg alături de lacrimi, şiroaie pentru luna de noapte hepburniană, plină şi suavă când îmi aduce în inimă, glasul tău…din aceeaşi mansardă a gândurilor noastre, dintr-un nou an, cu aceeaşi flacără, armonie, pasiune şi iubire vie, sinceră, 4 ianuarie, duminică magică cu speranţa vie a*prinsă de-al tău dor şi vis…21.04, înserare-n braţele zilei Soarelui…, acelaşi Cluj cu dor…

*** all my appreciation for the unknown photographers which reveals art for a writer-soul..many thanks, dear artists!!

calatorind cu Luna..


de-a dreapta mea te intrevad,
pe drumul cel cu Luna-n zbor
atinge-o tu in zborul tau
cerescul vis calatorit
tu zbori meandrele celeste
eu gandul in tine il tin, Cuvinte
cum ar fi fost de as fi fost
in zorii tai in pragul meu,
o mare-n raze cu dor alb,
iernatic suflu pentru noi
cum ar fi fost de-n fulgi atinsi
in zborul alb ne-am fi’ntalnit
dim nou in inceputul de apus
ca-n visul marii cald de vara…
Priveste in chipul din oglinda
ti-s mai aproape decat crezi
zambeste larg cu ochii vii,
oaches cuvinte din azur
si uite colo, pe obraji
apar senine doua valuri
din amintirile~atingeri

image

asa-i drumul Soarelui
cand doar cu Luna ma vorbesc
de tine dragule mi-e senin
si armonie pe inima
surad acum de tine
„full of sky…upon a time”
mi-e bine in sufletul de tine,
si chiar de-as vrea ca visul meu
cu tine-n brate sa trec clipa,
te am in pacea gandului,
ma ai in tine, dragul meu,
sa nu dispari tu niciodat
Soarele meu de Andezit,
Lumina viului ceresc,
Albastrul meu Zeu de Univers
Sa-mi fii mereu un zambet pe suras
Subtil, senin si apasat
Sagalnic vis ce-mi esti Alean
Sa zbori frumos si pentru mine
Cu avantul tau de viata vie,
Viseaza noaptea …doar o mare
Sa simt surasul meu pe chip
cand dimineata reflexiva
te va gasi cu ochii mici
si-n coltul lor, doar randunici
de zambet pline si vioaie,
cand vei deschide a tale buze,
si zambetul se va ivi
sa stii ca l-am furat o noapte,
sa-l port pe chip sa-mi vad cum sade
cu visul tau de soare viu
pe-oglinda marii ganditoare..

si pentr-o noapte am zambit,
calatorind, am tot vorbit
cu Luna cea din pragul meu
despre cum esti Cerescul meu,
Aleanul drag din infinit,
cuprinde-mi dorul de mijloc
si lasa-ma in visul tau,
sa iti mai stau sa m-odihnesc,
un cald suras eu intrevad,
mai strange-ma la pieptul tau..
te roaga Luna si nu eu
sa ma primesti in dorul tau..
e noapte buna, dragul meu;*

*cu drag tie Suflete frumos si imbratisat cu bucurie peste timp, spatiu si vreme, t’aime mon ame cu pace de gand si zbor pe roti printre drumuri albe, inspre munti, coldplay insotitor de bord si doar un dor..ca n-am apucat marea albastra sa-mi revad inaintea plecarii timpului, poate cu un dram de dor al prezentei tale in raze, dar soarele se topeste repede iarna si nu mi-am apucat albastra sa-mi sfatuiesc..cu speranta ta, a Lunii si a marii pentru noul timp…
**0.03, ultima zi a anului, pe drumuri albe, aspatial nocturne, 31 dec desi vroiam sa scriu august..vreme de armonie si gratie tacuta, molcoma si cumva cu gandul in tine linistit desi n-am apucat la mare a-ti ajunge…cu dor viu sunt de tine si de albastra maiastra ..de-as putea as lua-o si pe ea pe insula cerului, in noi…;)
*Drum bun in noul An!! ;*

parfumul razelor, albastre…

În ochii zării te revăd,

pe chip un zâmbet călător,

îţi şade bine, dragul meu

căci ai dat cuvânt de licăr

în zbor se simte acum, inima

şi-n valuri albe de speranţă,

aroma unei roze-n mai,

şi buze pline-n viu de maci,

mătasea lor cea vionnet,

o simt şi-acum parcă-n atingeri,

dulceaţa florilor de irişi,

în armonie de chopin,

o susur blând spre visul tău

să îţi aştearnă din senin,

suav şi albastru „mulţumesc”,

la cea ureche de pe pernă,

ce-n vise vii cu şoapta mării

mereu, mereu, să te adoarmă…

Această prezentare necesită JavaScript.

mi-ar mai plăcea să zbor eu calea,

peste fiordurile lumii,

să mă înalţ, să simt avântul

cum îmi dă aripi infinite

spre tine dragul meu, să viu

Şi ce-aş sări în coborâre

ca fulgul alb în polka lui

când strauss le cântă dintre nouri

vesele clipe în armonii,

aşa şi eu, în raze-ntinse

mă-nchipui că-mi ostoiesc,

cernitul dor în caldul tău,

Blânde Lumine, dragul meu…

Această prezentare necesită JavaScript.

În pragul dimineţii vii,

îţi mulţumesc cu drag de cer,

seninul unui dor de Paradiso,

tu ai adus iubire-n mine,

o mare e acum mai caldă,

şi-n valurile liniştite

surâde blând şi

te iubeşte…

* îţi mulţumesc dragul meu pentru bucuria inimii ce străluceşte, chiar şi-n lumină de lampă iernatică, prietenă a ochilor care citesc şi scriu bucuria în ziua nopţii..îţi mulţumesc pentru viul avânt dăruit din nou cu pace în inimă, cuvinte drag…cu drag şi vie linişte, cumpătare şi scriere blândă, asemeni unui fuior ce-l toarce zâna mării din norii albastrii spre a simţi cum ochii ţi se zburdă, într-o reflecţie de zbor, din vis în surâs şi-n…zâmbet sabatian, borgesian de dimineţi…cu drag, îţi mulţumesc pentru linişte, pace, miracol şi pentru viul frumos din tine!

**plecăciunea ochilor mei în razele tale, mon Ame…;)

***, din acelaşi friguratic ţinut, în zorii lui Marte, cu gândul mansardei gândurilor noastre, 3.00, 30 decembrie 2014, ultimele zile ale anului, ce bucurie îmi fac căci mă găsesc cu inima plină de maci, albastru şi de tine…din curândul drumului spre mansarda clujului, păzită de un suflet de Rumi mic

for* my recognition to the photo-art shootings and creations of all the photographers that reveals their artworks online..thank you for inspiration, dear friends..all my gratitude even if i don’t know all your copyright..many and great thanks…chapeau bas!

Cuvânt din Marea Ta…

din dorul de senin,

ce bate-n valuri triste,

cuvintele-mi în mâine, regăsite,

te caut Vise drag,

cu mâinile întinse,

ca aburul de noapte,

prin nostalgia mea…

Cade cu mult o ploaie,

e greu de îndurat,

când nu ştiu dorul

de ţi-e curat de mine,

cade cu ochii-n lacrimi,

stinsul meu licăr viu

era mai ieri, Cuvinte

azi, unde-mi eşti prin mine?

Te caut în genune,

în Cer întind eu ochii,

ca braţele de raze

în accolada ta,

în trup, îmi caut coasta,

ce e din tine aleasă,

să-mi fie sprijin

şi gând din carnea ta,

ca o balanţă vie

a-nţelepciunii blânde

ce-n loc de talgeri aspri,

doi irişi tuaregi,

doi sori ce-albastru paradox

al mării tale dragi, îl limpezesc în zori…

din atriul stâng se simte,

când cu alint scriu nume,

cu firul unei umbre,

burgundul viu sărut,

aşează-l Vise drag

peste armonii de gene,

să-l simt în dimineaţă

când ochii-n orizont

deschid ca să-i îmbrac

cu raze-n accolade,

de tine, Soare drag…

de mi-ai fi spus aşa

surâsul meu din ea,

din amintirea-roză,

o picătură-n palma ta,

aştern cu drag un chip,

e’al tău, e marea ta

ce încă stă-ntr-un prag,

unde la piept te strâng

mai tare-n amintiri viitoare,

îmbrăţişarea cea de vis,

s-o pot cuprinde în prezent scris…

Această prezentare necesită JavaScript.

să pot să mi-te-aştern în braţe,

să mi te strâng cum îmi doream,

doi paşi, îmbrăţişaţi să fim,

un tango-vals în doi dansat…

Ah, de-aş putea să mi te strâng

cum viul meu suflet şopteşte

din inimă să tot te scriu,

ai fi tu oare Sor-poveste

să ne dansăm mereu, mereu

în Infinit să te privesc

şi viu, cu grai, să îţi şoptesc

ce spune inima când bate…

Aşa îţi sunt, aşa îmi eşti

cum oare-n cale să găsim

ce nu putem decât simţi

că putem merge-n val,

tu raza mea, eu marea ta,

cum să găsim ce ne găsim

doar când rodin ne ia, ne strânge

chipurile noastre-n mâini

ne pune-n paşi alăturaţi,

spre zare, orizont câlcăm,

în Infinit noi să trăim.

Calea -i a ta când cauţi drept

cu inima ce bate’n paşi

de-a mele lacrimi de zenit,

lăsate-s urme în adânc,

azure licăre de rouă,

să ştii să mergi pe drumul tău

cu a mea inimă la piept…

De-ar fi să ştiu cum este calea,

eu ţi-aş şopti mereu, mereu

ca dinainte tu să ştii

să n-ai obstacole-n cărare

şi irişii să-ţi înflorească,

şi-a mele roze de atingeri,

pe chipul blând, atingi oglinda

unei vechi, triste mări întinse

albastră-n largul ei prea mare,

aducând valuri de speranţă

frumosul viu spre muritori

să le dea glas, să le dea viaţă

mereu, mereu spre’avânt lor…

Îţi dărui ţie primul dor

şi gândul zării ţi-l scrutez

să ştii că n-ai pietre-n hotar,

ai drumul viu în zborul tău…

Caută adânc cu ochi de suflet

şi vei zâmbi cu aripi de artă,

iar eu voi ştii căci voi simţi,

cum bine simt de-o vară-ntreagă

cum e atingerea pe chip

când calde raze mă-mpresoară

şi-n gânduri visul nostru diafan,

subtil, astupă din cuvinte

cu-al tău şarm, a mea chemare,

hai s-o tăcem, Cuvinte drag

cu mii, suave astupări…;)

* cu drag şi dor nespus, ce depăşeşte zarea, timpul şi universala spaţiere, jumătate de suflet se cere-n zbor unit cu-al său odor, măcar în unic vis albastru…din ţinuturi cu lacrăme căzute, liniştite şi licărinde de-o speranţă vie de un Soare al meu, cumva, cândva, o atingere de umbră vie ce se perumblă prin amintiri căutând neuitarea şi eternizarea clipelor ce-mi aduseseră surâsul viu pe viaţa stătătoare…3.09, 29 decembrie, ziua lunii în dimineaţa pornirii spre munţi, fi-vei drag mereu, fără de teamă, timp sau spaţiu…devotamentul e curat ca visul inimii din Soare ;8 😉

** my recognition for these amasing photo-art-works of this inspiration..chapeau bas, mes amis photographes, chapeau et merci beaucoup!!

truda paginilor goale…

de ce nu stii ca te iubesc

ţi-aş mai scris cu frică mică,

cu tuşul din cei picuri, plini de lacrimi,

De ce nu-mi spui, Sufletul meu,

de ţi-s iubire sau doar fir,

de drum prin arta cu o viaţă,

ce e, nu e a mea sau nu,

în dorul tău de dimineaţă.

3

Spune-mi din tine adevarul…

mai e.. mai este adevarat?

Mă mai iubeşti tu, Zeul meu?

Sau alt ţi-e gândul din inimă

şi altei mări ţi-alini din raze

în accolade de mătase,

duioase, atingerile tale…

Spune-mi un adevăr de dor,

acum în pragul zorilor,

unde Zenit aşteaptă ca să treacă

un vis spre tine cu lumină…

Mai dă-mi un licăr doar,

Iubire…

Un licăr viu de-a ta simţire,

curatul sufletului tău,

să pot să-l scriu spre Dumnezeu

cu viu în ochi şi străluciri,

razele tale în burgunzi,

bieţi, pali obraji, pânze curate,

făr’ de culoare mai mereu,

doar tuşe sfinte-n amintiri…

Această prezentare necesită JavaScript.

Nu-s eu aceea care-ntreabă,

E sufletul ascuns în mare,

e mai mereu în ape tulburi,

doar tu îl mai ştiai în zare,

să-i ostoieşti cu firea ta,

cu atingeri blânde, catifea

şi cu privirea a doi sori,

să-nnebuneşti de fericire,

un biet albastru, chip cu dor,

să mă tot laşi să m-oglindesc,

mereu, în singura oglindă,

fără de tine, dragul meu

fără de viaţă în paiaţă…

De sufletul îmi cere un licăr,

mă duc în mare să-l privesc,

şi-n şoapte vii să îi spun dorul

ce ţie n-am cum să ţi-l cânt

chiar de e singur adevărul

şi pâlpâie-n versul stins,

biete cuvinte-n astă lume,

lăsate-n inimă de cer,

de Bunul, bietul Dumnezeu

ce-i este milă de-o paiaţă,

de a mea viaţă-n umbra iernii,

de-a mea umbră-n blânda ceaţă…

Aşa spuneai odată-n suflet,

cumva, credeam că îmi cânţi mie,

acum ne-ncântă amândoi

din largul cerului senin,

din Raiul viului celest,

ce l-a Umplut cam repede,

cu tot ce-i bun, Blândul de Sus,

lăsatu-ne-a doar umbre-n dor

cât pentru licărul de stea,

al unui suflet întregit,

sperat de mine în senin,

cu aburi cam tăcuţi de viaţă,

cu paşi mereu gata-n speranţă,

mai e un licăr dragul meu?

mai e un licăr de speranţă ?

acolo-n inima ta caldă,

şi pentru o mare întristată,

cu valuri multe-n îndoieli,

doar cu o briză de mătase,

adie-n tine şi de mine,

biet susur scris cu zâmbet drag,

ce tu mi-l aduceai…

să-mi dea chemare-n viu cu dor

de-al tău cuvânt, ascuns în gând,

atemporalul visul meu,

surpriză caldă-n Dumnezeu

în sfântă seară’universală,

în care totul se aprindea

şi totodată inima-mi …

cerea de tine, mai mult dor,

cuvinte-n prag, mii să primească

să tot mai strâng la al meu piept

ce mi-era drag, ce mi-este viaţă…

Vei licări, Sufletul meu?

adâncul mării să-l ridici

să mai înalţ din luciu irişi,

să nu se-ngheţe în uitare,

tot într-acolo, tot privind,

pân’ce s-or stinge în noaptea-mare,

mai e speranţă, dragul meu

spune-mi tu cald în raze-noi,

doreşti tu viul val de mare,

Alb-Astru în rodin albastru,

gând de avânt şi contemplare

cu-armonie la zenit?

Mai ai tu gând la tine, oare

să mă simţeşti pe mine-umbră,

cu adevăr din tine însuţi,

tu înţelepte, vrei o dună,

o urmă ce se pierde-n vânt,

şi i se şterg lacrimi în zare,

sărate valurile albe,

se pierd la ţărm, fără scăpare,

şi-adierea lor mângâie

doar vântul ce-a atins odată,

cuvintele-n nisipul meu,

a tale gânduri, cu speranţă…

* cu drag şi nostalgii în nisipoase îndoieli, unde tot caut adevăr şi nu mai ştiu ce e în noi…iartă griul lumesc al celor trei graţii, moire ţesătoare ale mării, ginta mundanului, lupta temporală cu invadatorii medievali înspre o inimă ce ţi-este ţie dăruită, şi moira obosirii spiritului în indoieli făr’de cuvântul de adevăr şi drag licăr din sufletul tău, atunci când cu adevărat licăreşte….dintr-un ţinut departe de a mea dragă Provence lavendară, dintre ploi ce topesc marea albă şi frumosul din ea, în zorii zilei Lunii, 1.30, 29 decembrie, dor, doare şi-n frică-ndoieli de mare, dragul meu Soare…

** many thanks for the art-works of visionary photography with eye-feelings in composition..my appreciation and please appologise for not copyrighting all..chapeau d’art…

în vis…

În visul meu erai…un vis,

un Alizeu ultramarin

ce-avea senin pe chip

şi-un zâmbet fin.

Şi când de mine te-ascundeai

eu te găseam cu un cuvânt,

Cuvinte drag, îmi surâdeai

atunci cu drag porneau din ochi,

în stoluri vesele, sprinţare

cu aripi albe-n bucurie

conduse de un frac şarmant

spre’nalte ceruri orchestrate

să le privim apoi, noi doi

şi lacrimi dragi cu zâmbet plin

să cadă-apoi în infinit…

Aşa visez sau noi zburăm?

Această prezentare necesită JavaScript.

pune-ţi din inima ta largă,

atingerea-ţi de catifea

pe al meu chip, întinsa mare

te-aşteaptă vie-n bucurie

cu valul ei de nemurire

urcat-a-n vis Calea Lactee,

şi acolo, de pe podul Alb,

se uită, caută în zare

zări-voi oare eu un Mag,

Al meu să fie, al meu oare?

Lumine al meu, drag şi senin

de-ai ştii tu neştiutul meu

cum ochii-n valuri mii închid

când te privesc că te adorm,

şi lin pogoară cerul lacrimi,

îs blânde fiinţe de lumină,

le-aşez în ochii mei deschişi,

în irişi să-mi scalde un Soare,

Blânde Lumine, domnul meu

o inimă străbat mereu

şi mă mai bucur licărind,

dorind să-ţi sar în raze’nalte,

când tu de mine, visezi lin

şi murmuri zâmbete în zare…

Această prezentare necesită JavaScript.

şi-n drumul lor plin de iubire,

cuvintele-mi să-mi opreşti

cu un sărut, Neţărmuire

În infinitul îngeresc

să simt cum aripile-mi cresc

şi din mătase se deschid

şi iau avânt spre orizont

cu zborul viu de tine-aprins,

entuziasm plin la zenit

Drag Alizeu, dorescu-ţi clipa

ce mi-o şoptesc doar în adânc,

cu sufletul-n mister de noapte,

prin labirintul unei inimi,

acolo-n micul atriu burgundiu,

visezi tu dragul meu o mare?

ce-i este dăruită ţie

la nesfârşire, în amurg

până-n zenitul azuriu

şi dincolo de-a lui mătase,

sclipiri suave să clipim

şi-atunci în accolada ta măiastră

să cânte-n viu, seninul meu

gingaşe valuri vionnet,

atingeri fine ca de glastră

înalţă-te-n alb de zori,

căci sabato bate din ceaţă,

şi-n picuri roua ne zâmbeşte

dragul meu dor, …e dimineaţă 😉

* cu drag şi mulţumiri fine, din armonii de catifea, tăcute, blânde, dorinde de-o vie îmbrăţişare şi-un dar al ochilor privire, dintr-un provence spiritual înspre un rai al meu sublim, spre somnul visului de tine, visul unei umbre care scrie…4.00, din zenitul sabatian al zilei lui Saturn, cu gând burgund, plin de speranţă, spus unei inimi de cetină curată, spre accolada ta măiastră, dorindă în mod diafan..

**all my gratitude to the unknown photographers for their beautifull artworks that keep the writer’s soul to be alive, still alive for her heartsun…thank you!!

Armonie cu Chopin…

Aştern cărării viaţa mea

în paşi de cer pornesc eu Arta

ce-o fi mai viu în astă clipă

să mă-mpresoare-n exaltare

şi cu mirare să contemplu

de ce zâmbesc cu sufletul

atunce când privesc eu cerul

ce-i oglindit în draga-mi mare…

Oare ce-ar vrea să îmi mai spună

de n-aş fi eu şi ar fi ..ea

Draga mea mare ravisantă ce minunat vă stă-n albastru şi cu o notă menuetă lăsaţi pe nori numai un zâmbet... *Drag domnul meu ceresc senin suave gânduri vă-mpresoară şi din oglinda mea lucie îmbujoraţi albastra mare... * A.G.photography of Florence

Draga mea mare ravisantă
ce minunat vă stă-n albastru
şi cu o notă menuetă
lăsaţi pe nori numai un zâmbet…
*Drag domnul meu ceresc senin
suave gânduri vă-mpresoară
şi din oglinda mea lucie
îmbujoraţi albastra mare…
* A.G.photography of Florence

Aşa aud parcă-n lumină,

cum tuşa blândă se răsfrânge

şi-mi susură istoric gândul

să-l schimb pe dată-n armonii..

mă las cu ele şi simţăsc,

cu inima pe pod iubesc,

contemplu cerul şi-a sa mare,

da vinci în culori dansează

şi parcă lunecă lin boarea

unui albastru ceruleum

şi-un michelangelo de geniu

ce-şi lasă-n urmă dorul Romei

şi se încântă în culoare…

dar parcă armonia-i goală,

lipseşte-o tuşă, esenţială

ca o Meltemă-n Vionnet,

aşează norii în oglindă,

un Caravaggio-amoreu…

şi lasă vie o fereastră

din care …se aude un pian…

* cu drag cules vis de armonie pentru o contemplare nocturnă, din frumuseţea viziunii tale…merci a toi, mon amour et…chapeau bas!!

** Magie inspirativă grazia a A.G.photography, cadrul unui contemporan viitor surâs rembrantian de pânze…2.40, când plouă afară norcurlin şi susură clapele lui chopin prin sufletul meu, într-un acasă interior al interiorului spiritual, în dimineaţa sabatiană a scrierilor în linişte artistică…

*Îţi mulţumesc încă o dată pentru privirea ochilor tăi din fotografie, pentru clipa când ai fotografiat cu ochii spre inspiraţie şi păstrare de frumos, în darul artelor viitoare…chapeau d’ame, mon ame..bravo cu surâs deplin 😉

şoapte soarelui

Îţi mulţumesc suflet de cer,

c-aduci speranţa în oglindă,

din sticla mării întrevăd

eu chipu-ţi blând de mine-n dor

te-adu din tine pentru mine

cât îi ia clipei s-o sărut,

adu din tine, Nemurire

şi razele-i prefă-le-n braţe,

în accolade de senin,

să simt cum e surâsul fin,

atins într-un alint albastru,

în tuşe line de mătase,

calde-s zâmbetele tale…

Această prezentare necesită JavaScript.

şi-acum în golul cel de noapte,

desnudă-s mare albăstrie

şi dorul meu se vede-n suflet,

îşi lasă-n valuri, faldurile

să cadă tandru …în cuvinte

şi dorul-n flacăra de ceară,

în noaptea sfântă de Crăciun,

aprindă viul miilor cuvinte

cu care, eu, o mare-ţi scriu,

ce mai e tine-ntr-al meu suflet

căci eşti cam totul pentru mine 😉

Ştii bine Sfântule Azur că dorul albastru arde-n jar, mă ţine vie pentru tine, şi în privirea din fereastră, stau irişi aprinşi o noapte-ntreagă să roage cerul să-ţi ajungă ce-ascund de lume şi pentru tine e păstrat, Al meu odor de dor, Alb-astru drag...

Ştii bine Sfântule Azur
că dorul albastru arde-n jar,
mă ţine vie pentru tine,
şi în privirea din fereastră,
stau irişi aprinşi o noapte-ntreagă
să roage cerul să-ţi ajungă
ce-ascund de lume
şi pentru tine e păstrat,
Al meu odor de dor,
Alb-astru drag…

şi-aprind în noapte licărul şi până-n zori vestesc în valuri să-mi ţină în clipe de lumină frumos un vis în somnul tău... veghez şi porţile de zi să nu trezească prea în vreme, drag chipul tău ce-n vis e lin şi se adoarme cu senin... Visează dragul meu albastru, închis-am hotarele de zi, nici noaptea să nu vie, acolo în capătul din lumi, ce stă-ntre noapte şi-ntre zi, în raiul ce se cheamă vis, tu lin să îmi zâmbeşti deschis că mi-e cam dor de glasul tău,  ascunde-n şoapte murmurii, clipe suave de prin suflet şi-n vis aprinde-le de mine le voi simţi, cu auz fin, cum numa doar o Lună ştie să le surâdă diafan... În porţi de timp voi pune stele să te vegheze cu zenit, drag infinit, dormi liniştit o Lună-n mare-ţi scrie alint... lauren anna photography

şi-aprind în noapte licărul
şi până-n zori vestesc în valuri
să-mi ţină în clipe de lumină
frumos un vis în somnul tău…
veghez şi porţile de zi
să nu trezească prea în vreme,
drag chipul tău ce-n vis e lin
şi se adoarme cu senin…
Visează dragul meu albastru,
închis-am hotarele de zi,
nici noaptea să nu vie,
acolo în capătul din lumi,
ce stă-ntre noapte şi-ntre zi,
în raiul ce se cheamă vis,
tu lin să îmi zâmbeşti deschis
că mi-e cam dor de glasul tău,
ascunde-n şoapte murmurii,
clipe suave de prin suflet
şi-n vis aprinde-le de mine
le voi simţi, cu auz fin,
cum numa doar o Lună ştie
să le surâdă diafan…
În porţi de timp voi pune stele
să te vegheze cu zenit,
drag infinit, dormi liniştit
o Lună-n mare-ţi scrie alint…
lauren anna photography

* depeche de merci 😉

** cu drag dintr-o noapte de Crăciun cu dor de reverii depechiene prin valuri colplayiene, din ţinuturi unde visele scriu fără de mine, doar cu sufletul din’noastre inimi,  27 decembrie, în zi de sabato-simţire, 2.02 în zorii zilei cu frumos de tine subtil surâzând, inspirativ, dintr-un zbor printre amintirile verii, de tine, mi-e cam dor….mais c’est tout acum, je sais…semnează un suflet nocturnalin printre stele iernatice şi liniştite…atunci când seninul scrie şi-aduce surâs pe-un chip atins de amintirea ta…

*** my appreciation to the photographers for their artworks that bring me wings..chapeau bas, my dears…

zborul lunii călător…

Vino în mine suflete,

te-aşează blând în atriul stâng

în cel ce-i drept stă Dumnezeu,

şi îmi şopteşte cu glas viu,

*iubeşte visul lin de cer…*

Te-aduc în mine de prin cer,

un dor al meu ce-l văd aievea,

te uită-n mine ca-n oglindă,

fi-mi viu curat, Suflet de cer…

căci bucurie îmi răsai,

şi-aripi prind când ochii-n urc

în amintirea cea sprinţară,

şi-atunci, când dragule mi-aduc

aminte de o seară, un zâmbet vine

lin se-aşează pe a mele buze ca pe un chip,

căci e din viaţa ta cules,

din ochii tăi de vie ambră,

Lumine drag, mi-aduci aminte

de viu, de vesel şi de viaţă,

de Artă cu avânt de aripi,

să-ncep să cred din nou în suflet,

miracolul să ia născare

şi inima-mi să urce draga

în cerul ochilor tăi calzi,

blândă lumină să aprindă

şi-n două mâini, o mângâiere

şi chipul tău, atins de mine

de două valuri de albastru,

să viu, renască’al nostru Dor

şi-un zâmbet larg pe cerul tot

să dea surâsul de oglindă,

pe chipul mării tale dragi,

să simtă viul, Alb de Cer,

şi dorul cald dumnezeiesc

de’avântul cello’r lire albastre,

ce schimbă zâmbetu-n inimă…

Această prezentare necesită JavaScript.

Şi-atunci cu albul cerului de nea,

culoarea vieţii de acum,

să aducem suflete-culori,

şi-un curcubeu să prindă zbor

şi ochii-n ei să ni-i înalţe

cu mii de zâmbete de aripi,

să zboare din noi în noi, oglindă,

Aprins să fie atunci ‘cel Dor

şi-entuziasmul să deschidă

cu dans ceremonia vieţii

iar noi, în tuşe să dansăm

artă din tine şi din mine,

un suflet unic să răsune

şi-acum de peste lume-n Cer,

să strângem spiritul în Unic

şi-mbrăţişat să ne fim…Noi 😉

* cu drag dintr-o noapte provencală, indigo de la atâta jazz şi inspiraţie cello-magică, pentru tine, dragul meu..şi lumea inspiraţiei continuă să trăiască viu în scris…cu tine pe-o inimă de lună..

** the numbers…the 222st post of Scaramouche, poems înlove, 21.00, 26.12.2014, vineri, a-5a zi din săptămână, zi cu sufletul de ceaţă, dor şi iubire de…;)

dorul unei raze …

Te-aştept în prag de sărbătoare,

Lumine drag, să-mi fi curaj,

tu ştii că eşti iubit, Iubire

sfântă-n asfinţire

tu ai mereu în calea ta,

în drumul inimii albastre,

un licăr viu mereu de nea,

e un sărut şoptit de val,

ascuns de mare până-acum,

să te găsească într-un prag,

un ţărm al nesfârşirii vii,

acolo unde …doar suntem,

acolo tu şi eu, mereu,

ne suntem nouă doar un …noi

Lumine-al meu, drag infinit

cu gându-n tine mă înalţ,

privesc cu aripi albe,

un drag vals,

valuri de mare în chopin,

eu te iubesc cum n-am iubit,

nici n-am ştiut că poate fi

aşa iubire pe pământ…

de-aş fi fost stea prin cerul larg,

poate aş cânta mereu cu dor,

prin galaxii şi căi lactee,

şi şoapte-n praful cel stelar

eu aş lăsa …să le găseşti

Lumine drag, mi-eşti infinit

iar eu ca stea

îi dau iubire cerului

albul curat pe raza ta,

privirea mea cea dragă, vie

s-o ţină caldă-nesfârşire

Alb-astrul meu, zâmbeşte-n dar

surâde marea ta-n inimă! 😉

*cu drag pentru tine, de aici pentru acolo, pentru sufletul meu ce-l simt strâns în raze de soare, dragul meu…

** provence citadin, 13.40, 26 decembrie, vinere sfântă…cu dor

acorduri de mare…

Cu Armonie mă-npresor,

un Suflet viu devin înalt,

când ochii mi-i ridic la Tine,

Minune-n surâs deschizi,

într-al meu suflet o portiţă,

făgaş de rost un râu curat,

îşi face drum să izvorască,

şi ai mei irişi să renască…

Cu o lumină oglindesc,

din suflet pun pe cer o tuşă,

oglinda unei bolţi de inimi,

acolo-mi stă fără de glas,

o inimă în prea înalt,

celestul rai pictat cu viu,

Entuziasmul plin de tuşe,

sudoarea doar culorile o simt,

dar ce rămâne e avântul

spirit nebun dar avântat,

în zborul lui cel icaresc,

zorit-a arta să devină,

zeiţă, muza nemuririi

şi ochii să ni-i lase Sus

din Hipersfera cea dandescă,

să coborâm în ochi de boltă,

oglinzi albastre de lumină,

luciul de ape îngereşti…

A.G. florence blue joy

A.G.photography of Florence artwork*

Din mine-nalţ sufletu’n ochi

privească el o Armonie

Seninul tău e scris curat

Ceruri ferice se-ntrevăd,

şi Horace parcă mă aşteaptă

acolo sus să-mi dea surâsul

de Beatrice în oglindă…

Frumos e cerul şi nespus

cuvintele îmi joacă feste,

şi nici n-am tuşe ca să spun,

în albe pânze, a lui poveste…

Rămân cu ea, o amintire,

clipirea mea străfulgerată,

de-un antic tremur săgetat

când vezi beatic, se îmbată,

el spiritul din ăst lumesc,

şi-s doar atingere de cer

oglindă a ochilor în viu,

Veghează Albastru Artă dragă,

Veghează-mi firea în Nemurire

cuprins de teama contemplară,

Doi irişi las să înflorească,

îmbrăţişez cu ei Neantul

E preafrumosul în albastru!!

Şi-s suflet viu şi-n braţe înalţ

către Înaltul cel Ceresc,

Lasă din zborul cel stelar

avânt cu artă plin de aripi,

deschiz eu inima-mi să văd,

cerescul artei să-l resimt

mereu cum bate ca un puls

atunci când ochii mei zăresc

curat avântul nebunesc

al firii artei minunate,

‘cea armonie’n contemplare

avântul creator, fir unic,

surprinzător şi diafan …

sublimul Har în Infinit!

*Minune de cupolă-n albastrul ceresc fotografic scris!! Chapeau bas cu admiraţie, inspiraţie, exaltaţie şi bucurie!! Excelenţă maiestuozitate a artei într-un simbol a contemplării şi preumplerii de artă, frumos şi universalitate atotcuprinzătoare!! Magie pentru inspirativii scriitori, căutători de stele…mii de mulţumiri A.G. photography!!

** cu minunea contemplării încă în alb-astrul vizionar lăsată spre visare, din ţinuturi provencale, din dimineaţa sfântă a lui Crăciun, cu Rachmaninoff şi Mendelssohn în murmur de pian nocturnal, în zori pregătitori de dimineţi, 4.17, 25 decembrie, zi de jupiter văratec şi neacademic, doar viu, cu mulţumiri nespuse, doar scrise.. merci beaucoup, e minunat! 😉

În noaptea-n care Cerul…

În noaptea-n care Cerul vine,

din cei strămoşi până la mine

şi-n şoapte se transformă-n vis

Cuvântul vis plin de Iubire…

În noaptea sfântă, dorul vine

şi zboară el cu aripi albe

oglinzi de stele căzătoare

pe fulgi de nea dintr-al meu vis…

Această prezentare necesită JavaScript.

Şi acolo-n visul din Paris,

Din umbra unui drag sărut,

eu viul ţi-aş cuprinde iar

şi m-aş preface într-un fulg

de amintire dintr-o nea,

şi n-aş mai sta, căci …

n-aş uita

nicicând ce dragul dor

pogoară-n mica inimă a mea,

caldul dogoritor de foc,

melancolii de catifea,

Ai vrea tu, dragul meu din mine

să le prefaci în praf de stele

şi-n locul lor s-aşterni curat

pe a ta mare de’mpărat,

burgund Amor cu aripi-vii,

curate vise dintre inimi,

să lege ele o catedrală,

să nască viu Atingerea

şi-atunci din lupte diafane,

eu să iubesc mai mult din tine,

tu să-nfăşori în val albastru,

oglinda care ţi-este dragă,

Cuvinte drag din Infinit,

Îmi mai râmâi la Asfinţit…

Mai vrei tu oare să-nvălui

cu al tău dor, s-aşterni fioruri

de blânde vinovate zboruri,

surâsul meu din ţărm de ochi,

privirii tu îmi dai seninul…

şi inimii îi deschizi tu cerul,

şi-aşterni în ea, Aleanul tău,

Un gând de mine, călător

Mai eşti în dorul-sburător

mă mai iubeşti tu, domnul meu…?

şi şoapta mea e ca un susur, un murmur firav printre ape, ca picătura ce se cade să mângâie în dar un pian, şi să depună cu tăcere un dor al ei spre cerul viu,  un dor curat de-mbrăţişare când vei veni, culoare-n prag să-mbujorezi din nou din har, o ramură de blând cais, surâsul mării cel nestins... când vei veni tu dragul meu ? să ne uităm în Dumnezeu... rose of beauty of Dragisa Petrovici

şi şoapta mea e ca un susur,
un murmur firav printre ape,
ca picătura ce se cade
să mângâie în dar un pian,
şi să depună cu tăcere
un dor al ei spre cerul viu,
un dor curat de-mbrăţişare
când vei veni, culoare-n prag
să-mbujorezi din nou din har,
o ramură de blând cais,
surâsul mării cel nestins…
când vei veni tu dragul meu ?
să ne uităm în Dumnezeu…
rose of beauty of Dragisa Petrovici

Aşa visez cu ochii-n tine,

în noaptea-n care Cerul vine

şi sfânt deschide porţi celeste,

cărări de stele spre lumină,

o şoaptă-n dar am eu a-i spune,

„Iubire vină-n al meu prag!”

vină şi cântă-mi sufletul

să lase el doiniri albastre,

ca fulgii de alb pe curcubeu,

prefacă-se-n sclipiri de nea,

şi-n picături pe rose blânde,

calde-nfloriri de catifea,

să laşi tu din Lumina ta,

o mângâiere diafană,

o rază-n piept o să-mi răsară

şi-atunci miracolul va fi

căci voi putea din nou, albastru

să scriu cu dor aprins şi viu,

Cuvinte al meu, ce drag îmi eşti…

Un fulg de nea ca din poveşti,

Unic mereu şi curajos,

străbaţi tu lumea sus şi-n jos,

entuziast şi unic spirit,

eşti tu un vis din nemurire,

venit oglindă ca să-mi fie

să îmi arate că exist,

că pot să fiu cu arta-n mine

chemare vie pe pământ?

Lumine drag, surâzi de mine,

mi-eşti dor albastru, Fir de nea

şi de-ai tu vrea să te cobori

în rouă să mă împresori

atunce n-aş mai şti nimic,

nici dacă-n lacrimi roua-ţi simt

sau de-i atingere de fulg,

Lumine drag revino-n prag,

din amintire fi-mi iar Dor,

Viul meu Suflet Alb şi Astru,

Mai vino-n inimă, acasă,

Te-aşteaptă marea ta, cea dragă 😉

* cu drag din minunea unei nopţi magice de Crăciun, Bunul de Sus lăsat-a în dar, sub bradul meu, un dor de scris şi niţică inspiraţie pentru ca un suflet să îţi arate cât mai e de viu de tine, mereu…

** din provencale adieri şi doruri de alb şi chansonete şi trăiri unice, din dimineaţa lui Jupiter, ziua mea cu gândul tău în fiece rouă picăturată pe doi irişi, 3.09, 25 decembrie, ţie, dragul meu suflet albastru…;)

*** my appreciation to all unknown photographers for inspirational vibes for a little writer soul…many thanks dear artists!! chapeau bas!

aripi în aşteptare…

în noapte liniştea se lasă,

şi bradu’mpodobit aşteaptă

şi cozonacii stau de veghe,

mai vin, colindători la geam?

Totu-i curat şi liniştit,

dar cât oare n-are a spune

un suflet ce din zori în nopţi

cutreieră fără de nume,

Scriu cu penelul cel din Lună mă lasă dânsa să visez şi ţie să îţi scriu de mine, vezi tu, suflete al meu de cer Lumina nu-i mereu aice, eu am lăsat-o în cer la tine şi-atunci când ochii mi-i ridic şi mi-i aşez în Al tău suflet, pot eu din să oglindesc frumosul suflet albăstriu, atingeri de lumină vie... unknown photo

Scriu cu penelul cel din Lună
mă lasă dânsa să visez
şi ţie să îţi scriu de mine,
vezi tu, suflete al meu de cer
Lumina nu-i mereu aice,
eu am lăsat-o în cer la tine
şi-atunci când ochii mi-i ridic
şi mi-i aşez în Al tău suflet,
pot eu din el  să oglindesc
frumosul suflet albăstriu,
atingeri de lumină vie…
unknown photo

Atingeri-vise de-ncântare,

le-aşez sub brad, într-o dorinţă,

privirea-ntr-a ta, Lumine

să-mi fie reazăm pentru chip,

şi-o inimă în calda mare,

oglinda noastră infinită,

acolo să fim unic suflet,

un tu şi-un eu, rodin-chemare

acolo-un vis să ia avânt,

în zborul fără de cuvânt,

în zborul unui cer înalt,

şi printre stele înotând

să le lăsăm să zburde-n valuri,

iar noi să fim, aripi de cer…

Această prezentare necesită JavaScript.

* cu drag de cer de-ajun, din vise şi aripi de lună într-o aşteptare sfântă, a toi, mon ame, solamente, a toi…, din ţinuturi provencale, în noaptea sfântă de-aşteptare, 22.22, 24 decembrie dintr-o seară hermesiană cu dor bun spre tine, dar de suflet…

visul mării într-o iarnă…

caut în pragul zorilor,

şi printre faldurile nopţii,

trag de cortina unei vieţi,

să te privesc de tu mai simţi,

prin ochii cei atinşi de somn,

de-n visul tău trăieşte-un dor,

mai e albastru dragul meu?

Mai vezi, iubire cer senin,

şi-un chip de mare în orizont,

ea îţi surâde-n infinit,

întotdeauna fi-va ea,

acolo, şoaptă, albastră nea…

Această prezentare necesită JavaScript.

Dragul meu zbor spre răsărit,

cedez eu firii îngereşti

şi las eu sufletul din mine,

îl las în vis să-ţi mai rămâie

şi şoapte dulci să-ţi pună-n prag,

din ochii tu-n zori, tu vei zâmbi

fără de ştiinţă sau de ce,

doar un susur lin simţit,

o boare cu-amintiri de briză

să-ţi cânte-n raza din fereastra,

şi-atunci când tu vei respira,

aer sărat, marin de stea,

să-ţi bucure adânc simţirea…

şi ca un zbor de pescăruş închide ochii şi revezi un spirit viu în aripi-paşi o Isadora-n dor dansează spre alinarea ei de suflet, spre bucuria ta, Inime... Priveşte visul şi-n aminte, adu-ţi de-un vals parizian, ce peste veacuri se dansa, într-o lumină de Versailles priviri în ochi cu foşnet fin, şi şoapte blânde, elegante ce-abia ating mătase-n buze atingeri de rodin întoarse... Şi-apoi în valsul unor inimi, tu parcă simţi cum se-ntregeşte pe valul Dunării Albastre, un suflet unic înfloreşte şi ochi-n ochi rămânem vii şi iar surâd când îmi zâmbeşti şi alunec viu în raza ta, cuvântul mării să îl ţii în accolade strânse-n cer de aşa drag, mă cam topesc, de accolade-n rândunici, în cuibul visului te-aştept să mă ţii strâns, tu Soare drag s-apuc s-adorm în nemurire în braţele-ţi să simt căldura şi pacea unei blânde linişti... şi-ai să mă simţi cum îţi surâd şi cum pe tine te visez, chiar de în braţele-ţi m-ascund eu n-am ce face te iubesc... Aşa e dansul isaDor aşa se cântă în prag iernii o mare-n paşii cei micuţi când e doar zbor în infinit cu gândul tău în a sa soartă  cu dorul tău, inimă vie... Aşa vorbeşte o mare-albastră O pescăruşă-n nemurire... photo experiment by David Eustace

şi ca un zbor de pescăruş
închide ochii şi revezi
un spirit viu în aripi-paşi
o Isadora-n dor dansează
spre alinarea ei de suflet,
spre bucuria ta, Inime…
Priveşte visul şi-n aminte,
adu-ţi de-un vals parizian,
ce peste veacuri se dansa,
într-o lumină de Versailles
priviri în ochi cu foşnet fin,
şi şoapte blânde, elegante
ce-abia ating mătase-n buze
atingeri de rodin întoarse…
Şi-apoi în valsul unor inimi,
tu parcă simţi cum se-ntregeşte
pe valul Dunării Albastre,
un suflet unic înfloreşte
şi ochi-n ochi rămânem vii
şi iar surâd când îmi zâmbeşti
şi alunec viu în raza ta, cuvântul mării să îl ţii
în accolade strânse-n cer
de aşa drag, mă cam topesc,
de accolade-n rândunici,
în cuibul visului te-aştept
să mă ţii strâns, tu Soare drag
s-apuc s-adorm în nemurire
în braţele-ţi să simt căldura
şi pacea unei blânde linişti…
şi-ai să mă simţi cum îţi surâd
şi cum pe tine te visez,
chiar de în braţele-ţi m-ascund
eu n-am ce face
te iubesc…
Aşa e dansul isaDor
aşa se cântă în prag iernii
o mare-n paşii cei micuţi
când e doar zbor în infinit
cu gândul tău în a sa soartă
cu dorul tău, inimă vie…
Aşa vorbeşte o mare-albastră
O pescăruşă-n nemurire…
photo experiment by David Eustace

Aşa visez eu mare-n noapte,

un dor atemporal de tine,

de-a tale raze, blânde raze

ce-s straşnice când vor să fie

şi calde, pline de speranţă

când se acordă-n accolade

cu linul unei mări întinse,

şi-n luciul viu, se-aude …Dorul

Această prezentare necesită JavaScript.

* photos by Veronica Pinke and Mustafa Ilhan.

din visul dor mai simt un gând,

şi-n valuri mă întorc la tine,

ascult eu liniştea albastră,

şi noaptea mă transform în mare,

sunt boare line peste suflet,

luminilor le dau oglinzi

şi cerul parcă-i lac întors,

caleidoscop cu armonii

şi-ncep să cânte printre stele,

clinchete mii din amintiri…

şi albe, dalbe clopoţele,

zburdă zănatec la zenit

ne cer, drag Cerule frumos,

să se transforme în fulgi de nea

şi-n hore vesele, sprinţare

să lege întrânsele culori,

şi-ar fi atunce o minune

în curcubeie zbor ninsori

căci picăturile-mi de rouă

tu, Soare drag, tu le transformi

le legeni viu în ceru’albastru

şi-n raze de lumini presari

peste pâmânt, sclipiri de noi,

poem albastru în linişti fine,

şi doi în şoapte murmurii,

cuvinte dulgi cu amintiri …

*mi-e dor de tine, răsărindule…de-atunci în acum, în viitor, însă atât acum, poem de viu dor şi senin pe chip..să-ţi fie ziua-n sabato, seninul meu…

** cu drag, rouă-n pragul ochilor de mare, cu paşi de pornit spre drumul înspre o viaţă cu „sărbători” şi cu dor în nea licărit, cu visul mereu viu de tine-n pragul inimii mele….scris acum în „sfârşitul nopţii”, cu zorile penel de suflet, 3.37, 20 decembrie cu sabato în priviri şi borgesurâs, din mansarda liniştită a gândurilor noastre, în noapte plecării, cluj, ziua zorilor saturnieni, senini în speranţă…

** my appreciation to Anthropologie-fb page and the photographers of beauty în emotions…chapeau bas et merci de coeur, mes amis!

rouă pe o inimă albastră

când paşii vieţii vin, se duc,

râmâne-n viaţă doar atât…

un dor de cer şi infinit

un tril de pasere măiastră

ce încă cântă a la Seine,

cum e să simţi La vie en rose,

paradoxalul dor de artă,

într-un destin nescris de soartă,

ci doar cântat, încet cu note,

pe-un portativ de cer senin,

cu ochi mijiţi în ani d’enfant,

miracol sfânt cu glasul viu,

ce mai târziu zâmbea-n Paris,

pe lângă străduţe-n cafenele,

ascunse toate sans regrettes,

printre artişti, printre poeţi,

puse de pictori prin Montmartre

drept inspiraţii de iubire…

Când din lumină dăruia,

Sous le ciel de Paris, era..

Suflet aşezat pe chip,

şi un surâs ascuns în ochi,

de te privesc te fac să cânţi

cu a ta inimă curată, cu fiecare

gând ce seninul l-a ştiut,

când ochii mi i-a ridicat în Sus

atunci am început să cânt,

de-atunci iubesc şi rog mereu,

şi-n mulţumiri spre Cerul drag,

dansez eu viul dintr-un glas,

cu vocea joc mii de priviri

dar bucurie de oglindă

o simt atunce cânt,

în picuri de lumină

vă cad sufletele în scenă,

şi eu le văd, le simt,

cu glasul meu le adun,

la piept le strâng şi le încânt,

să ţineţi voi mereu seninul

şi Arta s-o tot iubiţi, să n-o uitaţi

ca în oglindă să priviţi

cu un surâs mereu ascuns

şi-un zâmbet viu, prins la rever,

Să-mi fiţi voi fiinţe dragi, un viu

ce nu l-am regretat nicicând…

* aşa mai cade o rouă vie,

dintr-o dragă inimă albastră,

spre un suflet-paradox,

cu viaţa-n coş, cu glasul dat

spre plânsul inimilor noastre

mă-nclin cu sufletul spre Cer,

Spre dragul tril al lui Piaf,

voi luneca cu al meu vers,

pe Sena muzicilor tale,

cu drag spre..iubirea mea…

* Hereux reve du ciel, Edith Piaf!!*

* suflete drag, să ne unim inimile în astă seară, poemul e un tril de armonie şi contemplare pentru un viu magic de frumos, din oglinda noastră oglindit.. merci mon amour ;* Cluj, mansarda gândurilor noastre, cu drag de cer, de tril de privighetoare, amintiri pariziene, din aripi zburate’n avion spre Sena unor amintiri, spre o altă viaţă în atemporal…, la ceas sabatian du 17.55, aujourd’hui, vendredi, cu drag şi l’ame…

**Pentru un paradox en rose ce bine-n cunoaştem şi simţim…să-l avem exemplu de viu în artă, unicitate, magie de creaţie şi inspiraţie, bucurie şi entuziasm nesfârşit…

~*~

Este nevoie de atat de multe lacrimi pentru a dobandi dreptul de a iubi.

Exista taceri care spun multe, asa cum exista cuvinte care nu inseamna nimic.

Atunci cand flacara iubirii se stinge, ori o aprinzi din nou, ori o lasi balta. Iubirea nu se pastreaza la gheata!

~Edith Piaf~

~19 decembre 1915~10 octobre 1963~

Infinit….

din ochi de sus te cautam...

…înaltul ceriului e oglinda mării…

Alb şi negru

doar noi o ştim

ne-au învăţat ei doi,

Maeştrii noştri de gândire

Marele Borges într-un vers,

Şi Sabato în gând senin

şi mai presus de orizont,

Marquez marchizul din zenit,

Din toţi cei trei un răsărit,

în trilul unei inimi vii,

un murmur întregit se-aude

Culoarea cea mai vie a firii,

e albul-n negru răsărit

şi negru-n alb la asfinţit

Aşa-i culoarea-n infinit

Frumosul cerului marin,

Perfectul viu spus peste ape,

cu sistole ce-aruncă valuri,

e-al nostru paradox alb-astru

e noul gând de noi, …a&m 😉

* dintr-un poem al infinitului scris prin 7 iulie, orele prânzului de luni, cu aduceri în suflet din toţi maeştrii noştri de gând sabatian, suflet borgesian şi spirit marquezian…în astăzi, în aceeaşi mansardă a gândurilor noastre, tristeţi iernatice după o vară vie, cluj, 17.03, oră sabatiană de înserare, într-o vinere fără de timp sau spaţiu viu…

oglinda sufletului

Privim şi ne privim,

numai de ne-am uita în noi,

eu m-aş uita în tine,

de m-ai lăsa,

acolo ţi-aş rămâne,

un suflet ascuns într-un atriu,

ce ghemuit stă-ntr-un mister,

nu-ţi face griji, nu ocup loc,

sunt cât o umbră sub lumină,

am să-ţi rămân, acolo, şoaptă,

nici nu vei ştii câ-ţi sunt în suflet..

şi când te vei uita în soare,

oglinda dragă să-ţi priveşti,

atunci îţi  vei aduce aminte (oare),

de-o umbră ce te încălzeşte…

Această prezentare necesită JavaScript.

ce drag cuvânt mi-aduc aminte,

Cuvinte drag, tu îmi erai…

o rază-n chipul de oglindă,

se oglindea-ntr-o inimă,

pe obraji depuse-un praf de stele

şi parcă-l simt şi acum, aşa…

Duios, frumos, curaj senin,

doi ochi priveam ca două stele,

şi eram vie în oglindă,

şi-era o sfântă bucurie,

de-ar fi fost viul unui râu,

şi-n depărtări să ducă lumea,

am fi rămas doar amândoi

şi ne-am privi în „împreună”

şi-n paşi celeşti ne-am dansa dorul,

şi ochii-oglindă i-am lăsa

să se inunde de lumină,

să se scufunde într-o mare,

Cerul, el tot ca infinit

să simtă-albastru îmbrăţişarea,

şi să se-arunce la zenit

în luciul mării de mătase,

să-noate în lumina nopţii

lăsându-şi ochii în abis,

Te vei privi în marea-albastră,

şi-un zâmbet larg îţi voi privi…

spre tine mi-aş deschide chipul, şi inima eu ţi-aş simţi, ce frumos bătea atunci ce cald îmi bate-n amintiri... zâmbeşte dragul meu seninul şi hai să strângem un rodin o mână mică-n cea de cer, sufletul meu în palma ta.. zâmbeşte şi dansează-n dar,  un vis suav de şoaptă-umbră, curat senin cu puf de stea, ce-n raze Soare, strângi tu ferm, un suflet viu cu ochii-n tine, cu ochii-n tine, mai mereu...

spre tine mi-aş deschide chipul,
şi inima eu ţi-aş simţi,
ce frumos bătea atunci
ce cald îmi bate-n amintiri…
zâmbeşte dragul meu seninul
şi hai să strângem un rodin
o mână mică-n cea de cer,
sufletul meu în palma ta..
zâmbeşte şi dansează-n dar,
un vis suav de şoaptă-umbră,
curat senin cu puf de stea,
ce-n raze Soare, strângi tu ferm,
un suflet viu cu ochii-n tine,
cu ochii-n tine, mai mereu…

Când dorul mă găseşte-n seară,

din prag îl ieu la-mbrăţişat,

şi-aşa rămân, cu gând de tine,

cu ochii-n larg, privind cu jazz,

iubirea caldă dintr-o stea…

şi-atunci când fi-vom astfel vii, din nemurire să şoptim " a fost frumos prin infinit a fost cam scurt dar a trecut.  Să mergem dar în Univers, mai ştii tu Calea cea Lactee o luăm pe acolo la zenit şi apoi zburăm pe praf de stele, zâmbim, dansăm  pe Luna plină, ca pe Pământ, îmbrăţişaţi, în accolade cu senin.. mai ţii tu minte, Zâmbete? * vino în braţe, draga mea... acum dansăm, nu ne şoptim..."

şi-atunci când fi-vom astfel vii,
din nemurire să şoptim
” a fost frumos prin infinit
a fost cam scurt dar a trecut.
Să mergem dar în Univers,
mai ştii tu Calea cea Lactee
o luăm pe acolo la zenit
şi apoi zburăm pe praf de stele,
zâmbim, dansăm pe Luna plină,
ca pe Pământ, îmbrăţişaţi,
în accolade cu senin..
mai ţii tu minte, Zâmbete?
* vino în braţe, draga mea…
acum dansăm, nu ne şoptim…”

* cu drag şi suav dor, printre amintiri cu sufletul şi inima rămase, pe unde-mi eşti curaj senin, frumos ceresc, cu dor de tine dragul meu… dintr-o mansardă a unei umbrei, mansarda gândurilor noastre, cu drag albastru şi surâs al unei pale speranţe, ora de amintire a înserării sabatiene..18.27, 18 decembrie, zi de jupiter-jazz modish one…

** all my appreciation for the photographers that help my heart to write, wiolka romanowska photography& others..chapeau bas!! 😉

o fărâmă de speranţă…

…o fărâmă de speranţă,

atât dorim în suflet câteodată,

doar o fărâmă care să ne cadă,

în podul palmei ca un fulg,

şi-n el speranţă să citim,

şi vie s-o putem simţi…

O fărâmă ca de viaţă,

de-aş fi acum în albul zbor,

la tine-n pragul din fereastră,

eu m-aş opri, să zâbovesc

să te privesc,atâta doar,

şi de vei vrea, am să-ţi zâmbesc

să ştii că-s fulgul ‘cel de nea

menit să-ţi fie unic ţie,

să-l iei în braţe, Nemurire…

şi să-i zâmbeşti cu cald din tine,

să se topească-n infinit

un abur vesel să-ţi rămână

o adiere pe inimă…

de-aş vrea mai mult

tu m-ai goni

eu m-aş goni din calea ta,

nici cerul nu mai ştie ce-i

astă lume-n galantar

de univers vitezoman,

că nu mai poţi să-ţi porţi iubirea

în inimă, sus la rever…

o fărâmă de speranţă cer cerului din mine însămi să cred că pot să-nving o viaţă mundanul ei să curăţ tot, să pot să fiu perfectul simplu... Ah, de-ai vrea tu Doamne să răsai şi-n inimă să mai depui încă o dată Al Tău har, că parcă n-am curaj destul încrederea s-a scurs şi ea, de ce mi-e dat în astă viaţă Drag Blânde Doamne, să scriu când trebui' să trăiesc... N-ai mai putea să mă iei iar, acolo Sus, sub Raiul Tău, nu-ţi cer înaltul cerului doar purgatoriul subceresc, acolo să-l revăd pe Dante... şi pe Horaţiu şi-a lui ceată, Poate cu Pintea aş vorbi şi pe moş Pittiş l-aş ruga, să-mi dăruiască din avânt, din cerul lui entuziast  cu care înălta speranţa,  cultura-n artă, viceversa.. Şi lupta-n sfânta libertate şi căutarea-n viul nostru, în vidul cel născut de lume, să pot cu ei să scot cuvântul şi eu curat, unic, mereu... De ce măi Doamne, nu mă laşi, măcar un pas să fac în cer, nu vezi c-aici n-am căutare, mă zbat cu aripile-n laţ, şi n-am habar de restul gri, m-am săturat de ochi închişi, şi sufletul mi-e obosit, dă-mi Doamne iar putere, ca să pot scrie din iubire cu cer albastru de prin mine, Ajută-mi Sfinte din Inalt, ajută-mi sufletul să-nvie, că simt că mor în ăst mundan şi nu vreau iar cu gri a scrie.. Ştii Sfinte ce mi-e dorul meu, şi ştii din viaţa unde sunt, dar sufletu-mi, sufletul meu de ce nu-l simţi,  de ce n- Ajuţi? Tu Doamne, vezi şi-n jos, şi laşi miracole din cer, din când în când să ne trezim şi-n inimă să fim iar vii şi iar frumoşi şi iarăşi calzi şi veseli toţi ca mici copii... de ce nu laşi şi-un chip stelar s-aşeze inima-n albastru, un dor curat să-mi împlinească  şi bucurie de miracol, eu să mai simt că pot trăi  că nu-i zadarul adevăr,  încă în lume şi în inimi, mai lasă-mi viul să mai scriu, loveşte-mă cu infinit să-mi simt din inimă cum bate curajul-dor plin de senin... Mai licăreşte, Dă-mi Lumină să pot să fiu în astă lume, de nu, de nu mai de eu-nevoie, Mă ia pe sus şi-n nori de cer, aşează-mă ca să privesc din nou spre lumea sublunară ce se-nvârte titirez după o viaţă'n alte vieţi, fără un scop cu adevăr, privit adânc sus la zenit cu ochii-nfipţi în orizont şi viu curaj ce bate-n inimi, O luptă îngerească sfântă, în iacob-spirit mă prefac Mai poţi Tu Doamne să mă lupţi? Mai Dă speranţă unui suflet... *hope by sven fennema

o fărâmă de speranţă
cer cerului din mine însămi
să cred că pot să-nving o viaţă
mundanul ei să curăţ tot,
să pot să fiu perfectul simplu…
Ah, de-ai vrea tu Doamne să răsai
şi-n inimă să mai depui
încă o dată Al Tău har,
că parcă n-am curaj destul
încrederea s-a scurs şi ea,
de ce mi-e dat în astă viaţă
Drag Blânde Doamne,
să scriu când trebui’ să trăiesc…
N-ai mai putea să mă iei iar,
acolo Sus, sub Raiul Tău,
nu-ţi cer înaltul cerului
doar purgatoriul subceresc,
acolo să-l revăd pe Dante…
şi pe Horaţiu şi-a lui ceată,
Poate cu Pintea aş vorbi
şi pe moş Pittiş l-aş ruga,
să-mi dăruiască din avânt,
din cerul lui entuziast
cu care înălta speranţa,
cultura-n artă, viceversa..
Şi lupta-n sfânta libertate
şi căutarea-n viul nostru,
în vidul cel născut de lume,
să pot cu ei să scot cuvântul
şi eu curat, unic, mereu…
De ce măi Doamne,
nu mă laşi, măcar un pas să fac în cer,
nu vezi c-aici n-am căutare,
mă zbat cu aripile-n laţ,
şi n-am habar de restul gri,
m-am săturat de ochi închişi,
şi sufletul mi-e obosit,
dă-mi Doamne iar putere,
ca să pot scrie din iubire
cu cer albastru de prin mine,
Ajută-mi Sfinte din Inalt,
ajută-mi sufletul să-nvie,
că simt că mor în ăst mundan
şi nu vreau iar cu gri a scrie..
Ştii Sfinte ce mi-e dorul meu,
şi ştii din viaţa unde sunt,
dar sufletu-mi, sufletul meu
de ce nu-l simţi,
de ce n- Ajuţi?
Tu Doamne, vezi şi-n jos,
şi laşi miracole din cer,
din când în când să ne trezim
şi-n inimă să fim iar vii
şi iar frumoşi şi iarăşi calzi
şi veseli toţi ca mici copii…
de ce nu laşi şi-un chip stelar
s-aşeze inima-n albastru,
un dor curat să-mi împlinească
şi bucurie de miracol,
eu să mai simt că pot trăi
că nu-i zadarul adevăr,
încă în lume şi în inimi,
mai lasă-mi viul să mai scriu,
loveşte-mă cu infinit
să-mi simt din inimă cum bate
curajul-dor plin de senin…
Mai licăreşte, Dă-mi Lumină
să pot să fiu în astă lume,
de nu, de nu mai de eu-nevoie,
Mă ia pe sus şi-n nori de cer,
aşează-mă ca să privesc
din nou spre lumea sublunară
ce se-nvârte titirez
după o viaţă’n alte vieţi,
fără un scop cu adevăr,
privit adânc sus la zenit
cu ochii-nfipţi în orizont
şi viu curaj ce bate-n inimi,
O luptă îngerească sfântă,
în iacob-spirit mă prefac
Mai poţi Tu Doamne să mă lupţi?
Mai Dă speranţă unui suflet…
*hope by sven fennema

Fărâmă vie, Dor ceresc

Renaşte-n sufletul din mine

şi pune-n el cuvânt grăiesc

fără mundanul iluzoriu,

fărâmă mică-n bucurie,

un licăr glasu-ţi îngeresc,

să îl aud, să mai tresalt,

să mai pot bate din neant

în astă lume o inimă,

mică-n lumina ei de stea,

pe vechi meleaguri de trecut

să îţi rămână vie ea,

să-ţi mai rămână,

draga ta….

* poem-rugă pentru suflet, adevărată bucurie şi dor împlinit..atunci când sufletul cade-n mundanul glod ce-nnăbuşă arta şi zâmbetul ce poate crea, atunci, doar atunci e nevoie de o mână de suflet să-ţi simţi inima ridicată din nou în Dumnezeu şi-n speranţa unui miracol albastru împlinit…Să mai credem până atunci în dreptate, artă adevărată şi vie şi adevărate spirite…şi în oglinda sufletelor…

*cluj, mansarda gândurilor noastre, 17.10, ore sabatiene de dor, dureri sufleteşti, inimi legate de sfori lumeşti, în aripile lor curate, cu însă vie speranţă în privirea ta, singura speranţă parfois..18 decembrie, zi de joi, fără joie, doar de jupiter în a bad day, zi în care jucatul teatrului de-a viata îţi aduce aminte că oboseşti să joci prost, neadevărat şi fără vlagă când n-ai bucurie vie în inimă sau nu reuşeşti să întrevezi, să mai întrevezi viul ei viitor…salturile omenirii sunt prea mari pentru un singur om, veramente..

visul lui Klimt…

deschid eu ochii în visul tău,

şi incantate genele mi-s

de valurile magice ale unei mări,

ce nesfârşit mă iubeşte,

ce neţărmuire dulce,

ce fină atingere

de n-ai fi atâta vis,

de-ai fi reală, raza mea

Lumina mea din infinit

eu te-aş atinge doar c-o tuşă

o boare aş mai lăsa pe ea,

să-ţi lase ea sărutul meu,

şi-n diafane şoapte dragi,

în falduri de culori aprinse,

ai prinde să mă înţelegi,

ai vrea chiar, poate

să mă crezi

şi să te laşi să te iubesc…

Miere cernită din azur,

tu, trup de lună-nlănţuit

pe vârful muntelui din Venus,

Tu stai cu sufletul legat,

innaripatul meu Pegasus,

te-ar duce în zările albastre,

aşteaptă-mă tu, vis celest,

tu, diafana mea clipire,

aşteaptă-mă în vis de mine…

Căci am să viu pe înserat,

un Sburător înnaripat,

cu ochii tăi dragi, tuaregi,

să-i las la pieptul tău senin,

să se-odihnească-n pragul lor,

să îi iubeşti cum îţi doreşti…

Această prezentare necesită JavaScript.

Ah, gândule de stea marină,

cum reuşeşti s-aprinzi un suflet,

sunt biet lumină în cerul plin,

sunt doar cuvânt prin nemurire

ce ai cu mine, Dumnezeu

de-mi laşi o mare ca să ardă

în lacrimi stelele-mi dorinde,

ce cad în mine ca-n oglindă,

Cum să alin eu chipul drag,

odorul meu curat şi drag

ce-mi plânge-n azur lumina,

şi-mi caută-n zori atingeri,

cuvinte-umbre dintr-un suflet,

ce i-este vis, ce-i este zi,

Ajută-mă să-i spun drag cer,

ce-i e menit să fie ei,

alintul ei de catifea,

burgunzi obrajii ruşinoşi,

mai lasă-mi Doamne zile-n drum

să-i pot ajunge, să-i mângâi,

alint şi vis senin să-i spui,

să-i simt eu buzele-n surâs,

cum se deschi în infinit

şi-orizont apăs sărut,

Mai lasă-mi Doamne umbra-n ambră,

Înaltul cerului să-l chem,

să îl prefac în calde raze

ea, marea mea, s-o încălzesc

şi vie, straşnică, fâşneaţă

s-o fac să zburde în culori

chiar de n-o prind de subsuori,

alerg măcar spre draga-mi mândră,

s-o salt în chip ca pe-un tablou

şi s-o privesc cum îşi doreşte

să lase-n mine vise, doruri,

ce muză-i sunt, ce fiinţă-mi este…

*ai grijă suflete de tine,

că te aprinzi şi-n roşii valuri,

vei arde tu, suav, seninul

şi-nserare vei deschide

cea inimă strânsă mereu,

eşti tu curaj de infinit

s-ajungi la orizont un zeu,

falnic în spirit, tuareg,

cu ochii aprigi, plini de artă

să-nalţi în vis, fâşneaţa mare,

să-i faci tu inima să crească,

Crăiasa-Mării să devină…

poţi tu să-mi fii Lumine viu

poţi tu mândre Alizeu

un val să ţii în contemplare,

pe armonii să călăreşti

şi-n portativ notele să sui,

muzici de liră şi senin

să se-aştearnă pe’al meu suflet

aşa cum glasul ţi-l privesc

şi-n zori eu ţi-ascult să mă trezesc

şi-o zi întreagă îmi e dor

de ea, ea înserarea cuvintelor,

acolo unde îmi apui

şi-mi las în norii cei de puf

lumina albastră să o stingi

şi şoapte-n inimă-mi să pui…

Zână de cer ce-mi laşi culori

ca-n raze vii să mă transform,

cuvânta mea, mi-eşti adevăr

de ce surâsule mai vrei

să îţi mai spui

ce ştii deja,

să ştii că nu trebuie să ştii,

si simte-mi tu cum mă visezi

şi-aşterne cerului oglinda,

ce-i este dor s-o mai privească

şi-n accolade strânse-n raze

te simte caldă, blândă mare..

Iubeşte-mă ca nesfârşirea

şi neuitarea îţi voi da,

iubeşte viu aşa cum eşti

şi vei afla, tu, draga mea

ce-i este şoimului aripa

şi mării valul alb curat

şi mie, raza ta dorindo,

mai strânge-mă la pieptul tău,

cu glasul meu ţi-ascult eu marea

şi-n sistole ştiu că-mi zâmbeşti

şi-apoi tu ochii pe-un surâs,

mi-i laşi în tine să-i clătesc

şi de culori să mă-mpresor

şi-un curcubeu mă faci să fiu…

drept , vis îmi eşti şi nu mai sunt de când o inimă trăiesc fie, aşa precum doreşti dragul meu soare plin de'avânt încăntă-mi iar surâsu-n chip şi cer senin şi fulgi suavi primi-vei tu în darul meu, din dorul inimii de mare surâde-mi înţelepte alint, din aurora boreală şi curcubeie în oglinzi, tu vei simţi în astă seară în visul tău un dor sublim de ce ţi-e drag din depărtări s-adormi cu inima-ntinsă, voi luneca un vis de ..noi ;) shutterstock photo

drept , vis îmi eşti
şi nu mai sunt
de când o inimă trăiesc
fie, aşa precum doreşti
dragul meu soare plin de’avânt
încăntă-mi iar surâsu-n chip
şi cer senin şi fulgi suavi
primi-vei tu în darul meu,
din dorul inimii de mare
surâde-mi înţelepte alint,
din aurora boreală
şi curcubeie în oglinzi,
tu vei simţi în astă seară
în visul tău un dor sublim
de ce ţi-e drag din depărtări
s-adormi cu inima-ntinsă,
voi luneca un vis de ..noi 😉
shutterstock photo

de-ar fi să fim

Un spirit Klimt ca să simţim

fiorul artei cel senin,

în împreună s-aşezăm

tu razele-ţi de soare drag

şi eu din valuri să culeg,

şi-n infinit să privim umbre

să ne …zâmbim la orizont

Curajul Artei care este…*

(* fie-mi iertată citarea..adevăratul final ..nu se ştie 😉

*în ora sabatiană de amiază în-serată şi drag scrisă, cu falduri de suflet şi zbor fain, din acelaşi cluj ceţos şi dorind de azur, căldură şi îmbrăţişare a ta, zi de marte înfierat, am prins inspiraţiunea klimtiană şi poemul visului s-a scris.. cu drag pentru tine, dragul meu, de dincolo de ceţuri.., din mansarda gândurilor noastre, 17.05, 16 decembrie 2014, încă..vor mai urma vise..

** all my appreciation for the photographers and their artworks that refine in me, the writting spirit, that could become even more flourishing..

~ un dar 😉

Lumine drag…

veramente,

întradevăr dragul meu,

cân ceasul trage-n draperii

în valuri vii..burgunda catifea,

în ochi-de-cer mi-aşez eu trupul

şi în lumina sa, zâmbeşti tu drag,

Cuvinte-al meu din infinit….

Această prezentare necesită JavaScript.

Mai surâde şi de mine,

prea mult zâmbeşti pe sub senin,

fioruri în falduri de mătase,

mă faci să tot foşnesc prin infinit

când noi dansăm sus, pe zenit…

Această prezentare necesită JavaScript.

Povestea unui dor de vals,

cu atingeri fine, raze calde,

să le aşterni tu zâmbet drag,

pe al meu chip ce-nalţ la tine,

primeşte dragule ‘cest licăr,

e viu, fâşneţ foc dintr-o stea,

l-am prins de coadă şi l-am pus

în amintirea unui gând,

dorinţa vie să-mi plinească…

Când lumea nu mai e …

decât un praf de abur fin,

iar clipele încep să simtă

cum timpul se încetineşte

şi viaţa ia drumul unui tren,

şi totul parcă întârzie..

atunci Lumine tu să ştii,

că totul spune cu senin,

şopteşte-un diafan surâs,

te-aştept din nou,

pe aici să mai ajungi,

mai vino-n dar de sărbători,

să strâng în braţe ce mi-i dor,

şi-n contemplare să-mi rămâi,

tu Armonie faină-n suflet,

să-mi cânţi atunci, să-mi cânţi din mine,

suave atingeri, şoapte fine,

acolo-n capăt de cortine,

să-mi murmuri tu,…

cu drag…Iubire*

Această prezentare necesită JavaScript.

*şi-un cuvânt, post scriptum mic,

să se-oprească cursul gri,

eu prevăd o maaare mare

…cu recomandare 😉

** cu mulţumiri sufletului special pentru minunea inspiraţiei…merci mon ame, merci beaucoup;*

*** cu drag, dintr-un cluj călduţ, ceţos, unde vara stă într-o mansardă scriitoricească, cu un rumi pisicos adormit şi cu inspiraţia vie de mult şi fain frumos regăsit, simţit zbor în inimă..din amiaza poeziilor, ţie cu cald din inimă, îţi dăruiesc..în astă zi marţiană, de Marte burgund şi pasional, 14.36, cu dor de nemurire…

**** mulţumiri de suflet photografilor magici/many thanks to all photographers even if i don’t know all your names, hats off for all of miracles that inspires a little heart to could write, special thanks to A.G photography, Alban Henderycks, Raphaelle M., Chapeaz photo &others..thank you! 😉

Ambra zorilor de iarnă…

în clipe de infinit,

în mii sclipiri de suflet viu,

ridic eu ochii la zenit,

îţi aminteşti?

O vară-n gândul cel de iarnă,

cadoul timpului senin,

şi zâmbetul de dimineaţă,

şi cald şi caldul verii cum culeg,

în rouă picături sărut,

dulce, sărat şi amărui,

aroma zorilor de atunci

când toropeala ne-nvingea

şi-n valuri suflete zburam,

şi-ntinse aripi întindeam

să cuprind de pe marea largă

înaltul tău alb, semizeu,

şi ochii-n larg să ai deschişi

să te privesc ca peste-un vis

cu braţele-mi deschise blând,

la infinit, să te sărut…

Şi-albastru tot să regăsesc

eu, al tău suflet la zenit…

Această prezentare necesită JavaScript.

Îmbrăţişarea zorilor

se-aşează fin pe alb de cer,

pe-al tău suflet blând şi magic,

stă al meu spirit ocrotit

o şoaptă-n valuri ţi-am lăsat

mereu când ochii ţi-i cobori

să mai revezi a ta oglindă,

acolo în zorile de ambră,

la orizont te-aştept în prag,

cu ochii-nchişi

să te adorm,

cu suflet treaz,

surâs de drag,

Lumine al meu,

din infinit

deschide cerul în albul său,

să simt speranţa de mătase,

ce lunecă peste’al meu umăr,

coboară-se-n albastre valuri,

mai ţine vie marea-o clipă,

mai strânge-o-n braţe, blânde zeu

căci inima-i se încălzeşte

şi doar la glasul tău tresaltă,

din liniştea ce trece lumi,

tu-i eşti curaj, drag accolade…

Rămâi în blânda mea chemare,

rămâi ca fulgul cel de nea

ce se-aşteaptă cu nesaţ

şi se topeşte-n palma mea…

privirea ochilor cereşti e-un murmur fin, dumnezeiesc, şi parcă seamănă c-un zâmbet, aşa-i, şăgalnice-nsorit, aşa-i sărutu'n infinit? un susur în atingeri fine, un fulg de nea cu ochi de mine.. priveşte-l bine, primul fulg, l-am sărutat cu un surâs, un clipocit de val ascuns, de printr-o vară cu magie spre al tău zâmbet drag, Lumine... priveşte-l şi-l îmbrăţişează curat copil în alb de cer, oglinda vie-n accolade, ce nici rodin n-ar putea ţine acolo, în catedrala noi, sculptura vie să tot fie.. E-un fulg curat şi unic fiind, şi doar când ochii din lumină, când îl priveşti cald şi senin devine o picătură vie, o rouă...în ultramarine...;)

privirea ochilor cereşti
e-un murmur fin, dumnezeiesc,
şi parcă seamănă c-un zâmbet,
aşa-i, şăgalnice-nsorit,
aşa-i sărutu’n infinit?
un susur în atingeri fine,
un fulg de nea cu ochi de mine..
priveşte-l bine,
primul fulg,
l-am sărutat cu un surâs,
un clipocit de val ascuns,
de printr-o vară cu magie
spre al tău zâmbet drag,
Lumine…
priveşte-l şi-l îmbrăţişează
curat copil în alb de cer,
oglinda vie-n accolade,
ce nici rodin n-ar putea ţine
acolo, în catedrala noi,
sculptura vie să tot fie..
E-un fulg curat şi unic fiind,
şi doar când ochii din lumină,
când îl priveşti cald şi senin
devine o picătură vie,
o rouă…în ultramarine…;)

*pentru un vis în alb al bucuriei, mon amou…amour! 😉

** cu drag şi inimă renăscută în viul luminii ce vede doar ce-i drag inimii sale, într-un glas atemporal ce-mi lasă inspiraţia să fie şi-mbrăţişată-n zori, să-ţi scrie..cu mare drag, dintr-un drag cluj, ce se-nseninează uşor, în luni de ziua Lunii, 8.51, 15 decembrie cu drag şi caldă privire spre neţărmuita dorindă, nemurire…chapeau du jour Amour de moi!*

***mercie a Ashraful Arefin photo,Beritalits photo, et les autres…merci pour l’art qui l’ame inspire…

simfonia iernii…

Nu încă,

închide ochii şi aşteaptă,

deschide inima să simţi,

cum se-aştern în pragul ei,

fulgi mici de cer, mici nebunii,

bucurii ce tot răsar,

cu armonii pe scorţişoară,

cântând în cuişoare diafane,

parfumul celor mere coapte,

ce-n dansul lor s-au costumat,

în rochii lungi de catifea,

cristale vesele de stea,

mandarine-n zahar brun,

licărind în valsul fin,

scena vinului burgund…

Această prezentare necesită JavaScript.

şi în oglinda viselor,

te chem eu, blând, surâsul meu,

să te priveşti, să noi privim,

şi-n simfoniile-aromate,

noi mere coapte să muşcăm,

şi prăjituri scăldate-n alb,

cu fulgi de cocos îngereşti

şi râuri calde-n ciocolată,

s-aducă înaltul palatin,

în raiul cel suav, dulceag,

ce limbii să-i alinte fin,

o mare-miere în mătase,

în valuri aurii, stelare,

să-mbrace blânda scorţişoară

în nemurire parfumată,

un chihlimbar de-ambră dulce,

ce cade în torente line,

ţi se ascunde drag senine,

în dulşele palat celest,

în bolta înaltă, palatină,

deschidă aripi de lumină,

şi arome-armonii suave,

viori ce-ncântă fulgi de zahăr,

în veselii de coapte vremi,

pe mere rumene în obraji,

coboroară-se-n sărutări, mii,

albe, rumene, aromate,

portocalii şi verzi de brad,

toate în noi cată-un licăr,

de împreună şi de nea,

de sărbătoare şi curat,

de dor cu drag îmbrăţişat

şi de iubire sburătoare,

ce-n cetină se să se ascundă,

un zâmbet al meu să îmi aducă,

alintul lui în dar de cer,

şi-nluminat pe chipul tău,

de un miracol ce-l mai sper,

acel miracol mi-l doresc…

*P.s. never forget the love in the winter, embrace her forte fortissimo, my heart need it, a lot..so do yours..so let’s be a winter miracle, even for us!!;)

** cu drag viu, din clujul ce aşteaptă, zăpadă şi dor împlinit, cu speranţă de bucurie şi de licăriri de zâmbet pe-un mic surâs, din mansarda gândurilor noastre, 19.16, 14 decembrie, seara Soarelui dulce-iernatic cu buze lipicioase de scorţişoară şi măr copt…dor mi-e de aroma lor,înmuiată-n parfum dulce-acrişor de portocale şi cozonac…

*** many thanks to all the „sweet” photos and miammii pictures…all my appreciations even if i don’t know all the photographers.. chapeau bas pour vous, tous! Thank you!!

Murmur de vis…

Răsar acum, în prag de noapte,

eu serile le-am pus deoparte,

să le aducem amintiri,

atunci când linişte o fi

şi prea mult alb omăt cădea-va,

pe verile noastre de vis…

Pun gândul meu în vis de’alean,

alintul unei inimii vii,

ce tot surâde între luni,

lumini de zi, stele nocturne,

Lumine drag, iubire sfântă,

blândă privire peste veac,

din amintiri îmi tot răsai,

precum din raze ia lumină,

din dimineţile de mare,

El, zeul solar din nemurire,

din orizont, doar o privire…

surâd acum, în tot albastrul, din lumea mea te văd de drag, cu inima iţi scriu, eu, ochi de lună'n asfinţit, eu, te-am privit şi te-am iubit, şi acum cu ochii iar întorşi, în nopţi de ger, cu marea'n gând, eu zbor mereu cu al meu vis, o inimă în dar, Cuvinte, dragul meu drag din asfinţit, cu zâmbet să mă-mbrăţişezi, cu inima să mă visezi, eu Lună-n marea cea albastră, voi pune stavilă-ntre vise, şi doar cel bun, cel  mai frumos în dar cu dor ţi-l voi şoptit ca-n raze vii, somnul să-ţi fie  un zâmbet larg şi încântat, un zâmbet ce mi-l tot doresc, un zâmbet-vis de dor ceresc o nemurire-n unduiri, o şoaptă a mării-n infinit... photo by Rimantas Bikulcius

surâd acum, în tot albastrul,
din lumea mea te văd
de drag, cu inima iţi scriu,
eu, ochi de lună’n asfinţit,
eu, te-am privit
şi te-am iubit,
şi acum cu ochii iar întorşi,
în nopţi de ger,
cu marea’n gând,
eu zbor mereu cu al meu vis,
o inimă în dar, Cuvinte,
dragul meu drag din asfinţit,
cu zâmbet să mă-mbrăţişezi,
cu inima să mă visezi,
eu Lună-n marea cea albastră,
voi pune stavilă-ntre vise,
şi doar cel bun, cel mai frumos
în dar cu dor ţi-l voi şoptit
ca-n raze vii, somnul să-ţi fie
un zâmbet larg şi încântat,
un zâmbet ce mi-l tot doresc,
un zâmbet-vis de dor ceresc
o nemurire-n unduiri,
o şoaptă a mării-n infinit…
photo by Rimantas Bikulcius

Paşii cei umezi pe nisip,

se-aduc din amintiri de drag,

dansează ei acum

pe-a mea inimă albastră,

acolo unde..-mi eşti acasă…

acolo unde suntem noi,

unde un infinit coboară valuri,

pe ele, stelele de cer,

să le mai supere niţel

şi-n clipe-licăriri de nea

în fulgi de alb să războiască,

un cer de stele-nălţătoare,

cu marea-n valuri curajoase..

Această prezentare necesită JavaScript.

De peste iarnă, stând deoparte,

El cerul cu a lui caldă mare,

privesc şi tot mai râd,

ca în poveşti…

de cetele ce-n fulgi roiesc

stelele în alb dansând înalte

să-nfrunte pe soldaţii-valuri,

să nu le stropească atât…

„perechi zănatice alb-astre,

creat-am noi peste natură,

parcă-s toate un sincron

cu-a tale valuri, menestreli..

Dragul meu Soare, vezi tu bine

e joc frumos şi dans senin,

şi-atât e de frumos acum

când nici nu ştiu ce li se’ntâmplă…

Draga mea mare, să-i lăsăm,

să fim tăcuţi şi spectactori

Titanie şi Oberon

să ne întoarcem şi pe noi,

în visul unui cer pe mare,

oniric murmur albăstriu,

pe zeul Somn să-l tot chemăm

şi-n vară să ne mai ascundem,

că am a-ţi spune-n şoapte mari,

Misterul razelor senine

la orizontul făr’de ţărm…

Allons-y allors, mylord,

lăsăm feeria să danseze

şi noi să mergem în zenit,

că-s tare curioasă, tare,

de’acest mister neţărmuit..;)

Şi-aşa, c-o şoaptă-n miez de noapte, în spaţiul cel fără de timp, acolo unde nici glasul nu-i, un simplu glas plin de cuvinte, ci e ..minune-n şoapte mii.. acolo în susul infinit, vor fi un vis, un unic vis, întreg în nemurirea lor, doi ochi de cer, doi ochi marini un zâmbet el surâsul ei, privi-vor ei celestul dor şi sufletul, frumosul viu, ce se-ntregeşte-n accolade, îmbrăţişare de sublim,  senin rodin de infinit... seninul nostru, murmur viu ce zboara lin spre univers, cu noi drept aripi de avânt, e Armonie-n contemplare, e vis sublim, suavul dor oglinda sufletului-Noi, licăr curat şi infinit, un praf de stele-nvălurite, vă dărui eu, zeiţa nopţii căci am în inima albastră, cel Suflet-Noi spre  draga viaţă, Cuvinte viu, cuvinte drag, tăcută mare, draga mea.. globuri senine, licărinde vă-mbrăţişez cu inima, şi vă prefac în unic dor, Unica albă-astră'n nea... un noi şoptit să deveniţi murmur senin şi tot râzând, Noi să ne fim, cum ne dorim.. Un vis suave, vis sublim... un dar'sărut îţi dăruiesc peste zenit, în vâsc nocturn de ai s-adormi, ai să-l primeşti...

Şi-aşa, c-o şoaptă-n miez de noapte,
în spaţiul cel fără de timp,
acolo unde nici glasul nu-i,
un simplu glas plin de cuvinte,
ci e ..minune-n şoapte mii..
acolo în susul infinit,
vor fi un vis, un unic vis,
întreg în nemurirea lor,
doi ochi de cer, doi ochi marini
un zâmbet el
surâsul ei,
privi-vor ei celestul dor
şi sufletul, frumosul viu,
ce se-ntregeşte-n accolade,
îmbrăţişare de sublim,
senin rodin de infinit…
seninul nostru,
murmur viu
ce zboara lin spre univers,
cu noi drept aripi de avânt,
e Armonie-n contemplare,
e vis sublim, suavul dor
oglinda sufletului-Noi,
licăr curat şi infinit,
un praf de stele-nvălurite,
vă dărui eu, zeiţa nopţii
căci am în inima albastră,
cel Suflet-Noi spre
draga viaţă,
Cuvinte viu, cuvinte drag,
tăcută mare, draga mea..
globuri senine, licărinde
vă-mbrăţişez cu inima,
şi vă prefac în unic dor,
Unica albă-astră’n nea…
un noi şoptit să deveniţi
murmur senin şi tot râzând,
Noi să ne fim, cum ne dorim..
Un vis suave, vis sublim…
un dar’sărut îţi dăruiesc
peste zenit, în vâsc nocturn
de ai s-adormi,
ai să-l primeşti…

* Bonne nuit mon amour..cu tot frumosul, cerescul şi sublimul sufletesc dăruit de o inima de mare unui suflet drag de soare..de drag aussi 😉

** cu drag din clujul aburind a vise şi ceţos somnoros, spre o iarnă magică dorindă…magia mansardei gândurilor noastre, cu drag dor de tine, şi ochi surâzând de inimă caldă, pentru tine, 23,14, în 12le ale lui decembrie, în noaptea unei vinere speciale, pline de veşti bune, în oglindă…

Amintiri de vis…

când se lasă înserarea

în falduri calde şi tomnale,

recad pe gânduri călătoare,

şi vocea mi-o prefac în şoaptă

în amintirea unui gând,

de primăvară, primă…vară…

Mi-aduc din dorul cel albastru,

alintul gândurilor albe,

acele blânde flori de val,

culese anume..pentru tine,

ţi-aduci şi tu, din amintire,

un glas, un gând, un ţărm de ..

mare gri şi albăstrie,

de nevăzută pentru lume,

o mică şi blândă feerie,

ce-aprinse viaţa cu foc mic,

cu valuri-n inima’adunate,

cât să te-mbrăţişeze toate,

ca la un gând de padişah,

o casablanca nesfârşită,

un alt cuvânt şi-altă privire,

speranţă să le punem lor,

lor, ochilor de noi ascunşi,

speranţă şi iubire’avânt,

un viu, nou drum spre nemurire,

un dor ce n-are să se-ncheie

decât când paşii merg în zbor

pe aceleaşi aripi de senin,

cu mâinile în strâns de tine,

la pieptul unei mării de vis,

cu ochii tăi-n chip de mine,

şi-un zâmbet viu peste neant,

blândă privire celestină,

ce dintre multele coloane,

de antic dor păstrat, nears,

s-ajungem mâine…

…îmbrăţişaţi,

Seninule din visul meu…

Acel senin din dorul lin,

m-ajunse în ochi, ultramarine,

şi se iviră ca atunci,

când drumul-n fier

mi te ducea,

iar marea-n ploaie se făcea,

că nu mai e, nu mai respiră,

doar un surâs mai murmura,

drum bun, căci am uitat să-ţi spun,

drum bun, dragul meu de tine…

Atât uitasem să-ţi mai spui,

atât atunci, acum mai mult,

ar vrea el sufletul din mine,

să se-răstoarne în viitor,

cu amintiri, suave gânduri,

cu doruri-clipe pentru noi…

când arta vieţii ne-nconjoară cu atât frumos pe dinăuntru, noi să rămânem  în surâs, şi-n zâmbet viu Cuvinte drag... îţi mulţumesc  făr'de clipiri,  doar murmur viu, de la o inimă-spre cer, de la o mare spre...Lumine

când arta vieţii ne-nconjoară
cu atât frumos pe dinăuntru,
noi să rămânem
în surâs,
şi-n zâmbet viu
Cuvinte drag…
îţi mulţumesc
făr’de clipiri,
doar murmur viu,
de la o inimă-spre cer,
de la o mare spre…Lumine

* cu drag de dorul înserării…cu drag de tine, de-l mai simţi..cu drag de tine, suflet fain …

** clujul ploios, mansarda gândurilor noastre, atemporale, senine, nostalgice dar pline de curată privire spre orizont, în acelaşi magic împreună-cuvânt..17.48, 10 decembrie, zi de hermes cu vesti inca neninse, doar aprinse de dorul unei îmbrăţişări de iarnă, de amintire, de poezie ce se mai întârzie în lacrimi lirice dar care simte cu drag un senin al ei pentru tine…

Seninul

Privesc în ochii mei de tine,

în vis, un dans se întrevede,

şi-aş vrea să-mi ţiu mereu,

doi irişi strânşi, la pieptul tău,

o armonie să simţim

surâs cu zâmbet s-o dansăm

şi-n paşi rodin să nu gândim,

doar freamătul cel albăstriu,

al nostru dor ce e senin,

să-l ţinem strâns în accolade,

îmbrăţişaţi la orizont,

să înflorească într-un suflet

întregul cer şi-ntreaga mare…

Această prezentare necesită JavaScript.

*photos by Christine Ellger

Cuvintele sunt nori şi valuri,

n-au în puteri magia noastră,

am să surâd,

ai să zâmbeşti

din visul unui dor de cer

în braţele de mare’ntinsă,

să strângem dorul, dragul meu,

Să îl prefacem în lumină,

şi aşa aproape, într-un zbor,

cu aripi-valuri de mătase

să strângă el phisalis-tot,

simbol de cer ultramarin,

simbol de gând din sublunar…

în şoapte vii, să bată toată,

întreagă, o inimă curată,

a noastră, fără de clipiri,

doar cu avânt din amintiri,

într-un viitor subânţeles,

atemporal în Univers,

Această prezentare necesită JavaScript.

Zenitul tot e-azurul nostru,

priveşte-n zare, ochii mei,

te uită în dorul de lumină,

din mare să te mai zăresc,

şi zâmbetul ce drag îmi este,

s-aducă alint în valuri albe,

blândă căldură unui suflet

ce-n ochii-n cer îi am mereu,

Lumine drag eşti infinit

şi când doar simt

un licăr-rază înălţătoare

dorul avânt îşi ia din tot albastrul

şi zboară viu, Seninul meu,

zboară curat prin Univers

s-adune stele pentru tine,

covor-petale de lumini

tu să păşeşti pe-un suflet-nor

ce infinit îţi este dor

şi-alean şi-alint de şoapte fine,

suave atingeri drag Lumine,

Te uită-n ochi printre-amintiri,

te uită-n tine, dragul mării,

ia-mă de mână, vis frumos

pe-aripi de somn, visăm…

dansăm…

* cu drag, dor şi frumos gând, suav cugetat de tine..merci mon Ame..pour nous, un danse des notres reves…mais ouis, dans cules din visele cele mai frumoase si suave, acolo unde cade pic de cer ce se transforma prin magie in fulgi albi si plini de zâmbet, de suras, de frumos impreuna, sublim vis trăit, netrăit dar suav visat cu albastru senin şi lumină magică solară, peste toate tuşele de gri..Îţi mulţumesc că mă mai laşi să te iubesc…

** cu drag din avântul unei mansarda a gândurilor noastre, unde zboară inspiraţii şi doruri caldurale printre amintiri, 14.09, 9 decembrie, ziua lui marte burgund şi pasional zeiesc, dintr-un cluj atemporal şi ploios…

*** my appreciation and gratitude for the photographers of this beautifull artworks who remains invisible but quite feel-able for the poets…chapeau du merci!;)

Ecstatic Dance, primii paşi la Casa Tranzit…

Critică şi Artă!

Ecstatic Design Afis ParteneriEcstatic dance Cluj-Napoca |

Opening Up | 13 mai 2016

Oamenii sunt născuţi pentru a dansa.
Dacă nu crezi asta, cu siguranţă te vor convinge milioanele de clipuri din întreaga lume în care copii mici şi foarte mici reacţionează instant în momentul în care aud o muzică pe placul lor şi incep să danseze natural, fără reţineri, fiecare în felul său. Dansul este o parte importantă din noi.
Deşi această nevoie elementară de a ne mişca liberi nu trece odată cu înaintarea în vârstă, mulţi dintre noi uităm ce înseamnă să dansezi doar pentru a te exprima, fără a ţine cont de cei din jur. Să dansezi pur şi simplu de dragul de a dansa. Să te bucuri de muzică, de corpul tău şi de prezent.
Atunci când dansăm o facem de obicei la un curs de dans, unde e nevoie să respecşi anumite reguli, posturi şi o serie de…

Vezi articol original 322 de cuvinte mai mult