poemul unei zile înserate…

surâd cu gândul val pe buze,

şi trag cu notele de scris,

maşina mea în pragul serii,

să-ţi aduc din mine…vis

poveste-n paşii călători,

de noi pe vasul Infinit…

Această prezentare necesită JavaScript.

*photos by Rosa Mouzinho Santos, A.G. photography and Chapeau-photo..

Iaca-i închid, ochii de toamnă,

te iau de gând şi viu cu tine,

în armoniile-ascunse,

mistere de cuvinte pline,

şi-atunci deschid,

cu tine, acum în pragul serii

Ochii de vară să te văd,

de-i întorceam în clipa vieţii

surâs surprins de-apus ceresc,

poate-aş fi prins, pe chip de’astru,

înaltul zâmbet din albastru,

trona sublim pe orizont,

oglindă marea îi era,

şi mândră, blândă şi supusă,

din chipul său, ea tot zburda,

gonind şi adunând din valuri,

frumoase flori de suflet-alb,

să ţie-n cald, ca spre păstrare,

în iarnă să devină îngeri

şi în luminile-nserate

pe chipu-i blând şi drag, Lumine,

s-aştearnă-n licăriri din stele

şi zâmbete de bucurie,

sclipească-ţi inima-n feerie..

dar pân'atunci Lumine drag, te iau de mână şi te duc, în amintirea din poveste acolo unde noi oameni nu mai suntem, suntem doar inimi călătoare ce ne zâmbim sublim în umbre, tu-n paşi de soare înserat, eu, mică mare-n admirare... Haidem cu tine în senin, îţi vin pe cordul cel deschis şi îţi zâmbesc cu ochi-deschis de armonie-n paradis.. tresaltă sufletul în mine şi parcă zbor ca vasul mării peste un cer, peste o mare, şi doar aşa-i totul real, câci n-am decât să te privesc..;)

dar pân’atunci Lumine drag,
te iau de mână şi te duc,
în amintirea din poveste
acolo unde noi oameni nu mai suntem,
suntem doar inimi călătoare
ce ne zâmbim sublim în umbre,
tu-n paşi de soare înserat,
eu, mică mare-n admirare…
Haidem cu tine în senin,
îţi vin pe cordul cel deschis
şi îţi zâmbesc cu ochi-deschis
de armonie-n paradis..
tresaltă sufletul în mine
şi parcă zbor ca vasul mării
peste un cer,
peste o mare,
şi doar aşa-i totul real,
câci n-am decât
să te privesc..;)

şi ochi-n ochi să întrevăd,

poveşti de timp, fără de spaţiu,

cuvânt sau clipă de oprit,

şi nu ţi-as zice mai deloc,

„în ochii tăi văd tot Parisul!”

nu de alta dar n-aş vrea,

să cadă vasul mării într-un râs,

de valuri multe, sunător…

 

en*conue…

Eu mă ţiu bine de parâme,

fregata ta de peste timp,

răstoarnă apele-n trecut,

şi le zâmbeşte în lumină

cu avânt, curaj pe infinit

să-l cucerească cu iubire.

O armonie întrevăd,

de dincolo de orice gând,

parcă se-aude dintr-un ritm

ce bate-n inimile noastre,

o contemplare-n licăriri,

Lumine drag, în înserare,

cadou îţi fac s-aşterni surâs

pe chipul tău, la coborâre,

în paşii de dans, pe lângă Sena,

un zâmbet larg te cam aşteaptă 😉

* în ceas de seara şi de sabato-nserare, dintr-un cluj de armonie pariziana şi atemporală, de toi et reve…mansarda gândurilor noastre, 18.12, o zi de -a lui mercur cel zeu, fugar şi vestitor marin, un 12 în noiembrie înserat..je te mercie, je te tres mercie de tout , et pour ca vous avez mon bisoux, milord…signie, Piaf 😉

 

Anunțuri

l’armonie aromatique…

oui, ecoute-leur yeux qui se couchent,

leur reves qui sourirent en soleil,

Sourire pour ils Soleil

et embrace-la, la vie

Ecoute mon coeur

c’est un bateau du mer,

quand je ferme mes yeux

mon reve est la

a la ciel, presque de toi,

avec beaucoup de sourires,

nuages blanches qui sourirent…

Saves-quoi, mon esprit?

Je crois dans l’inquietude

de Coeur pour son Ame,

de l’amour pour une vie..

Que fait l’amour une vie entiere,

ou reste-elle quand il fait froid?

Ou se couche une pauvre l’amour

sans beaute de la nature?

Tu sais, mon reve,

ton ame-sagese,

tu sais ou

est l’amour quand l’automne vienne

Elle reste ici, dans le  desir,

de mere ultramarine de toi,

et d’un soleil, en accolade..

c’est un desir du..chocolat 😉

* pour toi, mon ravi, uniquement infinite du blue-marine ;*

** jeu douce d’apres midi pour un reve d’a cote du..soiree, nuit et matin ;p..cluj, m.g.n., jeudi de miamii chocolat au lait et nostalgie,18 septembre 2014, l’heure du 17.46, d’ici, d’aileurs, du toujours et „maintenant” 😉

Merci, mon infinite ;*

p.s. Borges stia franceza, atat si Sabato ;p

 

Tagore şi Maitreyi

 

~Chiar de ne-amăgim, crezând c-am învăţat a uita

în adâncul inimii retrăim tot ceea ce a muri nu vrea ~ Maitreyi Devi

le rosée du soleil rose de la pomme parfumee de lune apres la nuit... photo Roxi Solomon

le rosée du soleil
rose de la pomme parfumee de lune
apres la nuit…
photo Roxi Solomon

the nearness of you... photo enconue

ecoute la musique;)
photo enconue

~ când am deschis în sfârşit din nou ochii

şi m-am trezit din aţipirea mea,

te-am văzut stând drept în faţa mea

înundându-mi somnul cu un surât…

eu care aveam atâta teamă ca poteca să nu fie greu de străbătut

şi că pentru a te atinge să nu fiu nevoit

să duc o luptă aspră! ( Tagore, extras din poemul XLVIII *)

~ picioru-mi atinge uşor,

pe sub masa din Bowanipore.

Cât să fi trecut de-atunci?

Dar amintirea încă-i caldă

şi are curioase braţe lungi;)

Întâmplarea s-a risipit pe vecie,

trup nu mai are,

dar suflu-i încă adie.

Cum se poate?

celulele noastre toate

s-au schimbat

dar memoria străbate

o cale de nemişcat sublim.

Cum puteam noi să ştim

că în odaie cu noi

era însuşi Mahakal

şi precum zeul Nataraj

el încingea sălbatic bal,

cu palmele-i ritmul bătând-

dar noi nu-l vedeam,

noi jucam un alt joc,

gândeam un alt gând,

sorbindu-ne din ochi,

fluture mistuit în foc.

Vai, atingerea din Bowanipore,

sub masa-ntinsă pentru ceai,

el a umplut-o cu apă vie,

şi a depus-o în veşnicie… ( Piciorul atins pe sub masă , fragment, de Maitreyi Devi)

un monolog într-un vis cât îi trebuie să fie un paradox

un monolog într-un vis
cât îi trebuie să fie
un paradox

 ~lasă-mă să te mai văd o dată.

de-aici eu nu mai fac un pas,

e-o promisiune dată.

Apele negre leagănă sălbatic

valuri dănţuind aţâţat.

Nu, nu e oceanul

acela ştiut şi albastru,

e cel negru,

ca sângele vechi îngheţat.

mirror of soul watching the heart to bloom like a tree photo Lyse Marion

mirror of soul
watching the heart
to bloom like a tree
photo Lyse Marion

O să stau nemişcată, copac,

şi-o să trimit rădăcini

să străpungă pământu-n stomac.

Nimic nu va fi smuls,

nimic clintit din loc.

Ci forţa o s-ascund,

mocnit să ardă-n foc.

Şi n-o să frâng crengi vechi,

şi frunza n-o s-o tremur,

ci ochii o să mi-i îndrept spre ram,

unde nu-s ochi şi nu-s urechi

şi nu sunt mâini, şi nu-s picioare.

Am alunecat alene-n jos

în lumea de sub copaci.

Aşa cum Natura urcă-n soare,

şi soarele coboară în Natură, şi toate

capătă astfel însemnătate,

aşa cum raza de lună

oglindită-n undă

adevărul nu poate să ascundă

şi-l află în propria-i lucire,

şi cum argila din care m-ai făcut

naşte o alta şi capătă menire,

dă-mi voie fără ochi să văd

adevărul cel de pe urmă.

Cu braţele în cer curgând,

când auzul mi se curmă,

şi zăvor mi-ai pus în glas,

atâta mi-a mai rămas,

să văd cu trupul, cu toţi porii.

Şi s-ating norii într-o clipă

şi liberă ca pasărea, uşor,

smintită ca şi ea să zbor

fără picior, fără aripă. ( Să te mai văd odată, Maitreyi Devi )

~Tu pune doar zâmbet blând

pe chipul dulcelui pământ.

Eu culeg, picătură cu picătură,

timp scurs din eternitate,

le adun în palme toate

şi sorb nesaţ din nectar.

între zile şi nopţi albe

nemurirea uită să-mi vină în dar

şi coşul mi se goleşte

de cele pieritoare-

ca la un semn totul dispare…( A avea şi a nu avea, Maitreyi Devi, fragment)

contemplare

contemplare

~ ziua în care corola s-a deschis

vai, spiritul meu rătăcea la întâmplare

şi mă aflam la capătul puterilor

coşul meu era gol şi floarea mea a rămas părăsită.

Dar uneori iară şi iară o tristeţe mă copleşea

Mă trezeam tresărind din visul meu

şi simţeam urma suavă a unei arome

în vântul de miazăzi.

 

Această abia simţită dulceaţă îmi făcea inima

bolnavă de dor, mi se părea că recunosc

răsuflarea verii

năzuind spre desăvârşire.

Nu ştiam atunci că era atât de aproape,

că era a mea şi că această perfectă suavitate

se răspândise în adâncul propriei mele inimi. ( Poemul XX,  Rabindranath Tagore, volumul Jertfa lirică)

l'ame d'une citadele sortout les mondes sortout les temps perdues... photo enconue

l’ame d’une citadele
sortout les mondes
sortout les temps perdues…
photo enconue

~De ce mă jeluiesc? Vei întreba.

Ce lucru mai poate merita

să-i plângi soarta rea?

Întreabă-i pe bărbaţii de colo,

din nava cerească Apollo,

care fug în Lună

şi lumea şi-o pun în cunună

şi o văd întreagă, din astru,

minune, veche şi frumoasă lume,

cu fuste de ocean şi oameni în tiv.

Cu Luna şi Soarele de mână

ea stă în cer, în orbitorul albastru

-şi e o minune, nu-i aşa,

că încă existăm în ea.

Oare nu ne-ajunge

că-i stăm pe pervaz?

Nu-i oare motiv de extaz?

Azi viaţa pulsează în noi,

sufletul dăinuie, cald şi curat.

Tot ce ne era dat să ştim

rămâne mister încă treaz.

şi viitorul n-am aflat dinainte

ce capăt are-n eter,

deşi e ceas târziu.

Lava iubirii vine din cer

răsplată pentru cel viu,

chiar de ne pare târziu.

Ia-i magma fierbinte în mâini,

şi-o să tresari de mândrie

că toate răsar ca să-ţi râmână ţie. (Lumea văzută de sus, poem de Maitreyi Devi )

* Poemele şi fragmentele sunt culese din volumele În arşiţa dragostei. poeme şi confesiuni despre Mircea Eliade , Maitreyi Devi, editura Taj şi Gitanjali Jertfa lirică, de Rabindranath Tagore, ed Polirom)