Acolada cerului

 

”  dintr-o pagină de scrisoare în care stă o pată de cerneală,

ca dovadă a iubirii pe care ţi-o port îţi trimit lacrimile mele…”

Angela – cronica unei morţi anunţate, G.G. Marquez…

Aş vrea să ard,

să fiu atât de mult frumos

beatica Beatrice a sufletului tău

mă-nalţ în Soare şi tot ard

quand la mer  sent ton baiser;) photo enconue

quand la mer
sent ton baiser;)
photo enconue

încât mereu vei săruta

un cer al tău

o boare a mea

l'ame dans nous photo enconue

l’ame dans nous
photo enconue

imbratişa-vei cerul tot

mereu, pe mine-n braţe vei simţi

1979690_792278537451321_8656801796582353123_n

surâzător de raze-n soare

la suprafaţă fi-vei doar,

gol şi desnud de-al tău fior,

doi ochi de-inimă’arzători

dintr-un preaplin al meu odor,

fi-vei întreg, suflet de zbor

gata mereu de-al său destin

ce soarta îţi arată-n cer

ce-i oglindit de-al tău cuvânt

şi-i profeţie-n infinit…

la vie d-un destinee un reve pour nous de suivre ;) photo enconue

la vie d-un destinee
un reve pour nous
de suivre 😉
photo enconue

Tu caută, deschide-mi ochii,

cu sufletul priveşte iar,

lumina ce mi-o dărui, lumea

ţi-o cere ţie în zadar

N-o fă s-aştepte pentru veac,

Iubeşte visul tău de-acum

şi creşte-n el un eu albastru

care să-ţi aibă început,

de-al tău cuvânt, a ta chemare

papillon des ailes des papiers  pour ton livre art-creation Irina Marinescu photo enconue

papillon des ailes
des papiers
pour ton livre
art-creation Irina Marinescu
photo enconue

tu scrie-n vastele mări albe,

cuvântul sufletului tău

cuvântul firului de cer,

Zenit îmi eşti, Tu fire de Alb-astru!

Nu te-ndoi de-al tău pas ferm

Păşeşte-te pe tine însuţi

Acesta eşti, să-ţi fie’ndemn

de drum, de dans neostoit,

de-A’lean de viaţă în senin…

Te-a răsfăţat viaţa din plin,

Iubeşte acum  căci eşti   Iubin(d) 😉

( Cluj, chez ma mansarde des pensees, lunedi, 21 april 2014, editee, dans une reve de contemplation chez ma nature dans un autre coeur, un ame de toi que je l’espere encore…)

 

Anunțuri

Dor de inimă albastră…

 

Doare o inimă albastră,

când n-o laşi

să mai trăiască

i-ai uitat, o ai din fire,

e a ta melancolie,

sunteţi una, n-ai ce-i face,

o accepţi, metamorfoză

eşti ovidă, tu efebă,

eşti ovidă după Borges…

 

under a tuscan sun... -photo enconue

under a tuscan sun…
-unknown photo

 

Ce-ai trăit e zâmbet dulce,

ce-i iubirea’n tine, scoică?

E o calmă oboseală,

o lumină şi-i adâncă…

te-ai născut melaine chole,

te-ai născut scoică în mare

waiting for the sun to come... unknown photo

waiting for the sun
to come…
unknown photo

 

Tu eşti doar, te ştii, te vezi

dar în suflet, unde eşti?

Unde ţi’este a ta fiinţă,

unde, fiinţând, eşti tristă?

Iartă-te, eşti doar cuvânt,

fiind mai mult n-ai cum să fii,

iartă-i sorţii ocolişul,

rătăcind, ţi-o fost urcuşul,

da-i spre bine, vei vedea,

doar în-cântă-n viaţa ta

doar ce inima-ţi vorbeşte,

căci ea simte, ea topeşte

dintr-a lumii nebunie,

dintr-a timpului leşie.

Luminează-n tine harul,

cu melaine scrie darul,

darul hărăzit în tine

dintr-al Gândului menire,

spre lumină profeţie,

spre ăst viu al tău din tine…

with "triumph" i write with you i perfume my life.... -unknown photo

with”triumph” i write
with you i perfume
my life in royal sea 😉
-unknown photo

Nu-ţi lăsa lumina’n drum,

Fii al sufletului fum,

Izul sorţii’ntr-un destin

ţi-l asumă că-i al tău,

fii doar tu, altfel n-ai cum

a te exista pe tine,

făr-de suflet în ăst trup!

Fii doar tu cu tot albastrul,

fii cuvânt şi fii şi astru,

acest drum îţi e sortit,

trece-ţi paşii pe destin,

îi dansează, cunoşti ritmul,

muzica ţi-a dat născare,

sufla briza ta de mare

într-al vieţii cer senin!

Fii tu fiinţa und dasein,

Fii cuvând, inimă, zeu!

Fii suflet din Dumnezeu!

tumblr_n1s0s5F2wZ1rv8yqgo1_500

Prolog melancolic de poem, 18 aprilie 2014, 22.13.

O ars poetica scrisă la cluj, în mansarda gândurilor, în Vinerea Mare, cu dor, omagiu şi-o nebunie avântată inspirativ în această ardere plângătoare, dedicată şi ruptă ca fragment dintr-o melancolie marqueziană cu lacrimi de ploaie marină ce topeşte alt omagiu liric sufletesc adus din marea sufletului meu Ninei Cassian…. Dumnezeu să-i ocrotească pe amândoi şi să le dea Neuitarea, vorba unui suflet drag mie…

Închei cu un alt gând inspirativ avântat înspre un neant „Mare” în care voi putea cu adevărat a le scrie pe măsură două omagii de cuvinte acestor două suflete magice si multor altora, asemeni lui Borges într-a sa admiraţie contemplativă ca o îmbrăţişare universală de destin a tuturor „nebunilor” frumoşi în geniu şi suflet…

a tres bientot, mes amis 😉

 

 

pe aripă de înger…

E Săptămâna Mare,  Săptămâna Neagră cum se mai spune în popor, săptămână în care sufletele celor ce trebuiesc să plătească obolul lui Kharon ajung mai repede acolo Sus. Sunt privilegiaţi se spune, căci trec mai uşor vămile cereşti şi cine moare în astă săptămână a durerii şi totuşi a eliberării dovedeşte existenţa unui mare spirit şi puternicia unui caracter adevărat. Întradevăr, căci ne-au părăsit mai repede spune dorul din noi, dar aşa cum le-o fost scris, mi-ar putea spune Soarta… „şi-au împlinit destinele! Au murit împăcaţi şi liniştiţi! Voi trebuie să trăiţi, să tot trăiţi până vă veţi împlini destinele, ca eu, Soarta să pot încheia astfel socotelile cu Universul!”…parcă aşa o aud pe madame Soarta spunându-mi. Şi are dreptate.. Ei au reuşit să „scape” mai repede, sau oarecum la timp. Şi-au încheiat traseul, şi-au scris sufletul, i-au dat drumul adevăratului lor ideal de viaţă prin aripile talentului de penel şi au terminat. Ne-au spus, ne-au scris, ne-au încântat şi înţelepţit mereu, chiar şi-atunci când nici un sfat prietenesc sau maiestresc nu putea găsi cheia de „descătuşare” a vreunei probleme sufleteşti au de inspiraţie… Gabriel Garcia Marquez ne-a învăţat să zidim inspirativ, lecturativ şi scriitoricesc, cu cărămizi prăfuite de vremi şi totuşi, paradoxal de frumoase; cu cărămizile cuvintelor am desluşit mulţi în noi ce-nseamnă lectura de suflet şi de limpezime a minţii; un realism magic ar spune unii, un goya al cuvintelor aş încerca să-i spun eu….un goya al imaginii descrise, pictate cu obscuritatea unei umbre paleriene, peste care totuşi există o speranţă care pluteşte, o speranţă despre care aş putea spune că are iz de y gasset sau de borges sau de Llosa, dar nu..speranţa îi e proprie lui, e acel licăr de ochi al necunoscutului care schimbă, care vine ca o furtună de bine şi alină fricile şi panicile personajelor şi-ale scriitorului odată cu ei… A inspirat cântăreţi, pentru că sufletul lui mărinimos şi cald a dorit să fie viu şi aproape de timpul lui, nu taciturnic ca alţi contemporanei pitici ecrivants… Vii şi frumoase, vesele cântări au compus dintr-a sa lumină, artişti precum Serrat, Oscar Chavez, chiar şi Shakira şi alţii ( 4 cântări inspirate de Gabo )

Îmi râmâne însă la suflet vocea sa recitând şi povestind despre scrieri şi poveşti cu atâta uşurătate şi bucurie cât pot licări ochii un profesor de scriituri care niciodată nu s-a pretins maestru… Sunt minunaţi oamenii-creatori care într-a lor modestie doar există în şi prin propria lor artă iar acest lucru le aduce şi îi face să fie bucurie simplă şi curată…

Am putea spune multe despre el, despre lecturările cărţilor sale-căpătâi pentru mulţi dintre noi dar cert e un singur lucru, am rămas mai singuri pe astă lume, cu un spirit de maestru lipsă…Tind să cred şi-mi doresc oarecum cu nevolnicie ca totuşi de acolo de Sus, după ce s-au reîntâlnit cu alţi frenetici spirituali „colegi” de breaslă artistică de prin multele efemere, după ce şi-au primit paşaportul Cerului, atât el cât şi mulţi „ceilalţi” frumoşi nebuni în spirite, genii plecate şi maestri ai sufletelor noastre, cei mulţi, ei, să-şi mai întoarcă privirea şi spre noi, bezmeticii rămaşi în căutarea supravieţuirii întru ideea „visătorilor” recitaţi mereu de Piersic senior…

Tot săptămâna aceasta s-a stins şi Nina Cassian, poetă curajoasă şi nonconformistă mereu, puternică în iubire şi crez liric încât de multe ori prejudecăţile celorlalţi au pus-o în lumini cenuşii…Poeziile ei însă mi-au fost copilărie, când le recitam obişnuiam să le compun muzică, să le cânt..de curând am aflat că ăsta i-a fost şi marele regret, acela de a nu mai avea timp şi inspiraţie spre a mai compune muzică de pian…Un alt suflet frumos, stins în cel mai împăcat mod cu putinţă, după o viaţă puternică şi plină de realism jonglativ-magic daca e să comparam stilul ei lirico-trăitor cu cel marquesian. Doi paradoxali scriitori ce la diferenţă de-o zi şi-un continent, s-au decis că e timpul să-şi încheie socotelile şi să plece mai repede în vacanţa cerului…Nu există calibru, dacă e să vă simt interogaţia asupra paralelei celor doi, nici stilistică măcar dar în ceea ce le priveşte viaţa şi destinul artistic, amândoi au avut curajul asumării lui, cu toate premisele adjudecate de dinainte, primul în modul unei vieţi paradoxale şi adânc-trăită iar Nina în ceea ce viaţa, caracterul şi jovialitatea acceptării întâmplărilor vieţii, i-au prezis drumul.  Din chip şi voce i se poate simţi limpezimea şi armonia unei înţelepciuni sufleteşti, modeste.

S-au stins şi-au ajuns mai repede acolo Sus! Spirite tari şi cu adevarat minunate-n caracter şi personalitate şi mulţi asemeni lor s-au tot topit în neantul ultimilor ani, încât în lumea artistico-culturală, începem să ne simţim singuri, să bată frigul însingurării de maeştrii…

Într-un fel am speranţa şi credinţa şi totodată o doleanţă ciudată la ei; să nu ne uite căci nici noi, nebunii frumoşi ai spiritului Universal dintru artă, nu-i vom uita! Avem nevoie de voi, chiar şi de acolo de Sus! Aşa că să faceţi bine să nu vă „rest in peace” prea mult ci să mai atingeţi cu aripa de înger fie neaoş-dojenitor spre îndreptare de spirit în caracter, fie duios-împăciuitor întru inspiraţie şi căutări nenumărate de destin spre al Sorţii scop desăvârşitor…De acolo de Sus, să vă mai uitaţi către noi, să nu ne părăsiţi prea repede spre bunătăţile cereşti ci să ne mai fiţi aripi ocrotitoare şi îndrumătoare…căci se mişcă lumea abrupt şi iute şi rămânem făr’de har, modele şi îndrumători, ne vom pierde şi ciocni ca nişte atomi bezmetici făr’de sens pân’la căderea gravitaţiei…aşa că, nu zburaţi prea repede şi prea etern, vă mai aşteptăm c-un licăr de lumină şi inspiraţie sau chiar şi cu o adiere mai usturătoare asemeni călugărilor budisti…dacă ni se înconvoiază spiritul, o merităm şi-i mai bine să vină de la cei pe care-i vom iubi întru amintirea spiritului înălţat mereu… Iar aste gânduri vi le adresez vouă, dragilor mele spirite mari, maeştri de soartă şi destin întru artă, adevăr şi frumos desăvârşit! Vă ştiţi voi acolo Sus, aşa că nu vă mai numesc, sufletul meu vă recunoaşte aşa cum şi voi puteţi să ne simţiţi pe noi, oamenii, ori de câte ori vă citim, admirăm, gândim şi contemplăm chiar şi în neant…

Închei cu un licăr de avânt pe care Gabriel Garcia Marquez „ni-l lasă”, căci refuz şi-mi arog dreptul unei zile în plus pentru domnia sa, spre viul spiritesc şi iluminant…

Ultima scrisoare ,Gabriel García Márquez

„Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucăţică de viaţă, m-aş îmbrăca foarte modest, m-aş întinde la soare, lăsând la vederea tuturor nu numai corpul, ci şi sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu daca aş avea inima, aş grava ura mea peste ghiaţă şi aş aştepta până soarele răsare. Aş picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, şi un cântec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-aş oferi-o lunii. Aş uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simţi durerea spinilor şi sărutul încarnat al petalelor…

Dumnezeul meu, daca aş avea o bucăţică de viaţă… N-aş lăsa să treacă nici o zi fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc. Aş convinge pe fiecare femeie sau barbat spunându-le că sunt favoriţii mei şi aş trăi îndrăgostit de dragoste.

Oamenilor le-aş demonstra cât se înşală crezând că nu se mai îndrăgostesc când îmbătrânesc, neştiind că îmbătrânesc când nu se mai îndrăgostesc! Unui copil i-aş da aripi, dar l-aş lăsa să înveţe să zboare singur. Pe bătrâni i-aş învăţa că moartea nu vine cu bătrâneţea, ci cu uitarea. Atâtea lucruri am învăţat de la voi, oamenii… Am învăţat că toată lumea vrea să trăiască pe vârful muntelui, însă fără să bage de seamă că adevarata fericire rezidă în felul de a-l escalada. Am învăţat că atunci când un nou născut strânge cu pumnul lui micuţ, pentru prima oară, degetul părintelui, l-a acaparat pentru întotdeauna.

Am învăţat că um om are dreptul să se uite în jos la altul, doar atunci când ar trebui să-l ajute să se ridice. Sunt atâtea lucruri pe care am putut sa le învăţ de la voi, dar nu cred că mi-ar servi, deoarece atunci când o sa fiu băgat în interiorul acelei cutii, înseamnă că în mod neferecit mor.

Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti. Daca aş ştii că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Daca aş ştii că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşă, ţi-as da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Daca aş ştii că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată şi încă o dată până la infinit. Daca aş ştii că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune “te iubesc”şi nu mi-aş asuma, în mod prostesc, gândul că deja ştii.

Întotdeauna există ziua de mâine şi viaţa ne dă de fiecare dată altă oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva greşesc şi ziua de azi este tot ce ne rămâne, mi-ar face plăcere să-ţi spun cât te iubesc, că niciodată nu  te voi uita.

Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubeşti. De aceea, nu mai aştepta, fă-o azi, întrucât dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ţi-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare, un sărut şi că ai fost prea ocupat ca să le conferi o ultimă dorinta. Să-i menţii pe cei pe care-i iubeşti aproape de tine, spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubeşte-i şi tratează-i bine, ia-ţi timp să le spui “imi pare rău”, “iartă-mă”, “te rog” şi toate cuvintele de dragoste pe care le ştii.

Nimeni nu-li va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i Domnului tăria şi înţelepciunea pentru a le exprima. Demostrează-le prietenilor tăi cât de importanţi sunt pentru tine.”

P.s. visaţi cu stele de Van Gogh, recitând un poem de Benedetti, dansand pe muzica lui Serrat aşa cum ar fi vrut Maestrul…Să-i împlinim testamentul şi vorba unui drag om, „Dumnezeu sa il neuite !”…


~Tactică şi strategie~ de Mario Benedetti, poet uruguayan

Tactica mea este
Să te admir,
Să te învăţ aşa cum eşti,
Să te iubesc aşa cum eşti.
Tactica mea este
Să-ţi vorbesc
Şi să te ascult,
Să construiesc din cuvinte
Un pod indestructibil.
Tactica mea este
Să-ţi rămân în amintire.
Nu ştiu cum sau
Cu ce pretext…
Dar să-ţi rămân.
Tactica mea este
Să fiu cinstit
Şi să te ştiu onestă,
Astfel ca între noi
Să nu ridicăm cortine
Şi să nu deschidem hăuri.
Strategia mea este,
În schimb,
Mai profundă şi mai
Simplă…
Strategia mea este ca,
Într-o bună zi,
Nu ştiu când şi nu ştiu
Sub ce pretext,
Să ai nevoie de mine.