TIFF- jurnal de festival ~ ultima zi, a 10a ~

Ziua a 10-a.. 10 iunie 2012

No, a sosit din pacate si ultima zi de festival…dupa o gala faina cu premii ajunse unde trebuie si pe care le gasiti aici ..

premii

si chiar merita felicitat Oslo, 31 august, chapeau bas!

Oslo, 31 august

cu invitati minunati , cu o proiectie de zile mari, sau in cazul de fata putem spune, de noapte faina- Et si on vivait tous ensemble cu o Geraldine Chaplin magnifica la finalul proiectiei, cu prieteni si oameni faini.. Iata ca a sosit si ultima zi de festival ;( Festivitatea de inchidere oficiala a festivalului va avea loc in Ursus Open Air cu comedia cea mai .. „Starbuck” de la 21.45..

Recomandarile de diminici~

..sa nu ne gandim inca la inchidere, mai aveti timp, mai avem, mai sunt filme de vazut revazut bucurat.. expozitii faine la muzeul de arta ce vor ramane si dupa festival sa ne mai oblojeasca dorul si amintirile emotiilor de TIFF.. Back to tiff-life cu cateva recomandari: Praga de la 10.00 la Victoria, urmat apoi de Privirea ed la 12.30 si de … Surprizaa de la 15.00 la cinema victoria si de la 16.00 la Piersic Cinema vor fi proiectate doua surprize, nu de acelea brumate de emisiuni …”, ci chiar faine, Filme ? surpriza ;p Suna ciudat dar va recomand necunoscutul, mergeti, luati un bilet de surpriza, nu de la papagalul norocos din parc, nu de la fortune cookies, ci doar de la o casa de tiff… buy the ticket and come, you’ll see just like me.. a film…Nu stim, vor aparea in aperitiff-ul de azi, pentru cine chiar vrea sa stie ca „degusta” cultural dar pana atunci merita si asa… just enjoy the film-ride ;p apoi pentru cine vrea sa vada Clip, film premiat la TIFF-2012, va rula in Odeon cineplex de la 12.15. .. de la 16.00 Maraton Drieleben, proiectie speciala

dreileben 1

si da.. Oslo, 31 august va rula la Odeon Cineplex sala 1- go for tickets fast pentru cine nu l-a vazut inca! 😉 din 2 iunie cand a rulat prima data in victoria cinema si pana astazi, a facut furori, a placut, a incantat si suscitat mult interes si ..s-a ales cu za trophy 😉 Felicitari din toata inima! 😉 De joi pana duminica also ruleaza la Odeon de la 14.45 si de Chapiteau show de la 17.30..

chapiteau show

asa ca veti avea ocazia sa le revedeti sau sa le vedeti cu alti ochi ;p by the way.. Teddy bear also, de la 21.00 inainte de oslo, la cinema odeon!

teddy bear trailer

Pentru cine totusi, doreste si altceva.. there is the cat, nu cea a rabinului( motanul cela sper ca si-a tras bar-mitvar-ul dorit;) The cat, film din categoria umbre ca nu putea fi altfel, productie Coreea de Sud, de la 19.30 la Cinema Arta,

the cat trailer

dupa care de la 22.00 tot acolo filmul Absenta, categoria umbre asa cum va fi si TIFF-ul si Casa TIFF, si Big Bear in Open Air, si invitatii si povestile lor si filmarile, pozele, sapanta brand-ul.. si cinema Arta also… din absenta in umbre cu dor.. asa vom fi dupa aceasta zi.. greu sa iesi din sevrajul artei, al peliculei, al fumului de libertate pe strazi in numele TIFF, in numele artei..

the absence

o sa-mi fie dor sa-mi iau aperitiff-ul la purtator, pix-elat de la atatea adnotari, comentarii si recomandari, o sa-mi fie dor sa mai run to the tiff cu sperieturi de intarzieri si panici culturale( yep, apologizeuri to a great friend, Ruxy, God knows cata rabdare trebe cu mine ;p).. o sa-mi fie dor de proiectiile faine si de feelingul de festival.. asta de nu.. TIFF sibiu?! cine stie…;p Pana atunci allez chez cinema! Oricare si bucurati-va de o zi splendida encore fois, de soare, de filme bune cu surprize si cu emotii! 😉 pentru ultima zi de festival.. cheers cu cafea! 😉

Anunțuri

TIFF-jurnal de festival, ziua a 9a (9)

… O zi perfect de frumoasa… cu un film cu cirese in cornet de hartie la final, „Stefan Luchian” cu Ion Caramitru in distributie, un film cu bataie lunga si la adresa unora si altora prezenti atunci pe scena.. un film ce foarte bine ar face astazi artei, spre a-i mai tria din oameni, artisti si mecenati ;p O fost cu superbataie lunga proiectia si tare m-as bucura sa vad o schimbare macar in lumea culturala si deschiderea catre mai mult nou si tineresc, „nu belle artele ” vorba filmului de atunci… O vizita chez Madame T pentru o poveste despre tiff, despre ce cine a mai venit, ce actori faini au descoperit locul cel mai frumos din cluj, despre parerile si bucuriile lor, despre Sophie, trandafiri albi si frumosi in parfum… O alta minunata proiectie, „hai sa traim impreuna” in Big Bear in Open Air, ca gala era prea aglomerata. Un big bear plin de prieteni faini alaturi de mine, de prieteni faini sus pe marea piscina cinematografica din piata, un film frumos, tristo-vesel, cu energie si cu bucurie chiar dincolo de batranete.. M-a facut sa-mi doresc sa vad si eu bunici, batrani asa deschisi, puternici, nonconformisti, dansatori, increzatori si „Reciproci” intru iubire, camaraderie si grija, afectiune unul fata de celalalt.. poate ca noi voi fi aceea, daca le-om mai apuca.. Filmul chiar m-a facut sa ma gandesc la o dorita veche de prin lumile micului print asociata, o batranete tanara.. oarecum m-am gandit la calmitatea si pacea si nebunia libertatii pe care ti-o iei atunci cand esti batran, cand nu-ti mai pasa de vocea lumii, de vocea familiei care vede numai boala din tine nu si fiinta care ai fost si esti inca, pana treci dincolo „de colt” .. Dar gand la gand cu bucurie, caci pe cat de adanc si frumos ma gandeam eu la frumusetea batranetii si ce bine ar fi sa fiu acum cu intelepciunea aceea si cu nebunia libertatii lor, curajul acela nepasator de lumi, in acelasi timp venea spre mine acest film si aceste idei, ganduri, sfaturi din partea unei mari actrite; Geraldine Chaplin a tras cortina pentru mine in seara de dupa proiectie spunandu-ne adevarul despre batranete si singuratate, despre faptul ca „batranetea te face mai prost” unde cred ca a mers spre ideea de „perceput ca naiv mai mult” ;p, despre faptul ca iti trebuie oameni, iti trebuie viata si iti trebuie bucurie si entuziasm.. cel putin mie asta mi-a transmis chiar nonverbal prin gesturile, vibratia vocii si energia emanata spre public…parca o vedeam pe Annie intr-un amestec special de feminism din Jeanne( Jane Fonda din  film) si de bucurie! Ei fost in film si apoi, cum e si firesc si-n viata reala.. 5 prieteni reciproci, asa i-as consacra oarecum in lumea cuvintelor de dupa emotia contactului cu arta peliculei de aseara..  5 prieteni, Claude( Claude Rich), Annie( Geraldine Chaplin), Jean( guy Bedos), Albert( Pierre Richard) si Jeanne(Jane Fonda)….5 prieteni reciproci si o poveste.. viata!

Faptul ca a venit alaturi de noi  a fost cea mai frumoasa surpriza a zilei a 9 a; caci da, Geraldine a dorit sa vina dupa decernarea premiilor, dupa incheierea galei, alaturi de publicul din Open Air Ursus sa celebreze cu noi si sa ne spuna cateva cuvinte despre acest frumos, simplu,vesel si trist film, ultimul in care ea a jucat, „Hai sa traim impreuna/ Et si on vivait tous ensemble?” din Big bear in Open Air- Ursus Open Air.. ne-a mai spus cate ceva intr-un mod in care parca te lua in brate.. a vorbit asa de liber, de vesel despre tristetea, oboseala batranetii, neacceptarea ei si despre cat de aiurea si greu e sa fii batran.. ca nu devii mai intelept cu varsta, poate mai prostut.. dar oricum a incheiat optimist pentru ca filmul vorbeste totodata si despre prietenie, iubire, solidaritate, intelegere si acceptare si camaraderie de suflete…”Batranetea e o autostrada pustie, o tara fara harti ( sau frontiere), dar mai depresiv si mai sinistru e finalul ei, caci e definitiv…” cam asa a jonglat in asta seara cu subiectul filmului cu noi, publicul dar ne-a cuprins de pe scena, chiar si asa micuta si faina.. prin simplul fapt ca a dorit sa vina si sa fie alaturi de noi, sa simta sarbatorirea unei frumoase elogieri pe care festivalul si noi toti i-am oferit-o prin admiratia si recunostiinta noastra… Am simtit ca ne-a „luat in brate” pe toti, pe tot publicul.. vocea ei a fost o imbratisare totala! si-ncheierea a fost si mai tare.. pentru primire, pentru ovatii, admiratii si recunostiinta tuturor, pentru spiritul transilvan cultural fain, pentru ospitalitatea noastra vesela, pentru tot ce a gasit si placut si trait in cluj, a incheiat asa: „Mersi, it’s misto!” 😉 ( Chirilov’s lesson) 😉

TIFF- jurnal de festival, ziua a 8-a (8)

Ziua a 8-a 8 Iunie 2012

Buna dimineata dragilor, din a 8 a zi de festival international de film!

Recomandarile de tres dimineata- ca tot incepe Arta cu scurtmetrajele romanesti ;p

Haidem fuga la zilele filmului romanesc ca incep la victoria de la 10.00 cu „un gand, un vis, Doyle ..si-un pix, un film de Bogdan Ilie-Micu, apoi Lena de la 14.30, urmata de Noseland de la 17.30..

si de la 22.30 Si caii sunt verzi pe pereti, ultimul film al lui Dan Chisu.. Lena si Noseland nu-s de la noi dar sunt la noi si i promise you’ll not gona regret seing them 😉 Intretimp pentru cine vrea sa rada un picut Pisica rabinului taman a fugit din sinagoga si ne asteapta la 13.30 la Cinema Florin Piersic( nu stiu daca e voie cu alte animale, pisica e de la rabi, soo, are free ticket;p)

Tot acolo ca se ne mai omoram timpul de la 15.45 ne asteapta ultimul film al lui Florin Piersic Jr, barem sa invatam mai bine cum sa-l omoram pe timp;)

de la 18.00 ne asteapta o veche si frumoasa, trainica si durabila Nunta de piatra in regia lui Dan Pita, un film din cadrul proiectiilor speciale, datorita celebrarii a 40 de ani de filmarea lui…

ca mai apoi pentru cine mai scapa, sa ne grabim sa ne castigam „Independenta”, la Muzeul de Arta de la 21.30 cu concert de platane pe fundal asa ca la lupta- p.s. intrarea si inrolarea sunt libere, no tickets;p( http://tiff.ro/tiff/eveniment/independenta-romaniei). Pentru cine e mai pasnic si nu vrea decat o viata linistita cu campie si melci, ii recomandam sa vanda ceva broaste ramase de la Palilula de ieri, si sa-ncerce cumva „Despre oameni si melci” ultimul film al lui Tudor Giurgiu, prezentat in premiera in gala de deschidere a TIFF-ului de anul acesta( din cate stiu nu mai sunt bilete de cateva zile bune, asa ca norocosii chiar vor savura un film ravnit de multi si apreciat).. cine totusi n-a prins melci dar si-a castigat „Independenta” la Muzeul de Arta, paote veni lejer, castigandu-si biletul de voie spre „Orasul fara limite”, un film coproductie Spania-Argentina, de Antonio Hernandez, film in onoarea invitatei speciale la TIFF-Geraldine Chaplin!

Pentru iubitorii de cinema Arta, acesta incepe programul de dimineata cu scurtmetraje romanesti de la 10.00-14.00, continuand cu cateva documentare faine, Let’s go digital, si Pelicula versus Digital de la 16.30.. Palilula se reia la 17.00 la Odeon Cineplex, tot acolo va asteapta un documentar foarte complex despre Stanley Kubrick: o viata in filme de Jan Harlan de la 19.15, urmat de Inventia doctorului Nakamats din focus Danemarca de la 22.45, daca mai reusiti focusarea;p de nu „Rusine” ;p de la 22.30 la Odeon Cineplex ;p Big bear in Open Air, Ursus Open Air are de la 21.45 Superclasico, un film din categoria 3×3 iar manastur open air- Calugarul, ca sa nu mai puteti trece de Calvaria apoi;p de la 22.00 ;p Vizionare si maratonare placuta dragi prieteni! 😉 Nu uitati ca nu mai avem la dispozitie festivalul decat pentru inca vreo doua zile si cum soarele s-o imbunat de la atatea rugaminti ale muzelor artelor.. Haidem, cat mai multi si mai avizi de film,concerte faine si proiectii wow! Vizionare placuta si hasta la noche pentru dezbatut filme!;)

 informatii de pe site-ul oficial TIFF

http://tiff.ro/

TIFF-jurnal de festival~ impresii dupa a 7-a zi, maraton! (7)

Si-am revenit encore fois ici… O a 7-a zi de festival superba!! Inceputa cu o briosa la intrare in cinema Arta si cu continuand cu 6 ore de maraton Mildred Pierce, cu Kate Winslet suuperba, si cu discutii dupa, desi eram toti in alta epoca, nu prea ne mai venea sa mai iesi din sala..a continuat cu un mic jogging dupa bilete si dupa un premiu castigat cu alte bilete pe care le-am nu „beut” vorba lui Malaiele ci le-am sincronizat  pe filme faine cu o trupa nebuna de prietene si pe care de abia astept sa purcedem come un avalanche spre filme vineri, sambata si de mai e vlaga si duminica… Mildred Pierce, o miniserie foarte faina despre o femeie puternica, independenta si curajoasa ce reuseste sa devina vorba contemporanului „brand”, Mildred Pierce, fara cuvinte pentru calitate, rafinament, originalitate si surprindere perfecta a epocii Marii Depresiuni, caractere bine punctate asemeni celor de teatru, o fiica ca un nod gordian ce leaga intriga intregului film, o Veda atat de bine jucata si enervanta inca nu-i puteai reprosa uraciunea caracteriala dusa la standard de perfectiune actoriceasca… superbi toti,  Morgan Turner, Evan Rachel WoodGuy Pearce si normal Kate Winslet, in care pot jura ca am simtit din the reader, din filmul de oscar de acum 2 ani, foarte mult, din acel rol si acea prestanta a femeii puternice dar dedicate, devotate unei cauze… Superba!

Dupa o miniserie asa faina si bilete peste bilete incat ziceam ca a cazut cerul pe mine de atata noroc, a venit seara cu Dr Strangelove, un Kubrick perfect despre care nu mai trebuie sa zic nimic. Kubrick trebuie vazut si atat.. si eventual ras cu sarcasm si ironie biciuitoare… In rest Kubrick e precum recomandarile din cartile de genul „100 de lucruri, de locuri, de tari, de carti de citit, intr-o viata” Kubrick it’s must till you die ;p  Urmeaza alta zi si alt maraton si sper ca la finalul acestei zile s-avem sansa s-o putem vedea in sfarsit pe cea mai bine ascunsa supriza a festivalului… Geraldine Chaplin, nevazuta inca in festival! O sa fie o magie in real, o minune dintre doua epoci …

TIFF- jurnal de festival ~ proiectie speciala~(5)

Si-a mai trecut o zi de tiff, si inca un film frumos,  o proiectie minunata marca anilor 1966, Un homme et un femme, la finele caruia regizorul Claude Lelouch a raspuns intrebarilor si curiozitatilor publicului… ne-a emotionat pe toti si ne-a readus in iubirea acelor ani rabdatori si poate ne-a facut mai intelegatori si mai frumosi inca o seara!  Ne-a spus ca de-ar fi sa-l refaca acum cu toate fondurile si disponibilitatile tehnice tot la fel l-ar lucra. La intrebarea unui prieten de ce a folosit in continuare de-a lungul prolificilor ani de productii de filme, aceleasi procedee si acelasi joc de culoare, sepia, alb-negru si color, regizorul Claude Lelouch a amintit de ani mai putini fructuosi in care nu reusea tot timpul sa aiba pelicula color si a jonglat cu acest procedeu  si l-a mentinut ca o metoda noua si foarte expresiva pentru filme. Sincer tind sa cred ca simbolistica acestor jocuri de culori, alb-negru pentru cadrele de interior si color pentru cele filmate in exterior e legata foarte natural de motivatia si motto-ul regizorului de-a lungul anilor, acela de a „aduce viata in film”  firescul naturalul, pentru elementul surpriza al faptului ca-n viata reala nu cunoastem niciodata finalul si deci a juca nu prea exista ca verb de sine statator ci mai degraba „a trai”… si oarecum a trai in lume, intru si-n afara ei, inseamna a vedea respiratia, a lumina si totodata a colora un spatiu, un vid lumesc deja plin de multiple palete.. Artistul nostru a apreciat foarte bine o simpla si frumoasa idee de  viata ca o paleta deja deschisa de culori in care fiecare-si are locul lui, tusa si bucatica lui de panza moire-easca de-mi va permite asocierea.. Interiorul, lumea construita, chiar sinele de am putea extrapola foarte tare, este unicamente monocolor, singural datorita unui singur eu, unui singur suflet dar si spre a sublinia ideea de construit, nenatural, ne-imprimat inca de culoare… Jocul lui mi-a placut cel mai mult, a creat oarecum o mare proiectie fotografica sau de vreti, o maare fotografie miscatoare! Cu cadre sublime a reusit si prin acest mijloc tehnic, chiar de-a fost venit dinspre lipsuri financiare,  chiar si-asa, a  reusit  alaturi de jocul cu viata si cu filmul sa emane prin film o poveste  la care si noi astazi sa putem vibra continuu, intelegand, re-simtind si re-iubind calm, rabdator si simbolic arta si viata ei!  Chiar domnia sa ne spunea ca singurul si cel mai aprig critic al tuturor si al fiecaruia este Timpul.. se pare ca nenea Timpul a fost destul de impresionat daca a tinut sa mentina in mod etern amintirea acestui film de a ajuns si spre memoria vietilor noastre. Am inceput cu finalul acestei seri pentru ca trebuia sa-l cunoasteti si sincer nu mai aveam rabdare scriitoriceasca sa-l las in incitantul punct de final culminant al emotiilor. Cred ca am facut la randu-mi o alta retrospectiva  artistica si temporala asupra acestei proiectii de acum cateva ore dar din anii demult trecuti la catastivul istoriilor cinematografice, sociale, etc. A fost un film frumos, lung dar rabdator si elegant in imagini.. Descrierea in sine a acestei pelicule „Un homme et un femme” imi rasuna inca din timpul proiectiei astfel ” un film elegant precum o fotografie veche” . Priveam in sine cadre splendide pe care le-as fi oprit azi in screenshot-uri picturale spre a mentine instantaneul lor mereu cu mine; oameni frumosi, actori superbi ca Anouk Aimée si Jean Louis Trintignant, o pereche minunata a povestii, doi parinti singuri ce se intalnesc mereu la internatul copiilor lor si pe care soarta ii aduce impreuna, cu cateva inconveniente ca in piesa Rebeca de Dauphne du Morie, unde ca si aici, nu prea poti lupta cu un rival mort, cu amintirea unui om ce va ramane mereu nepatata, mereu idealizata, niciodata imbatranita… Un film care totusi se termina frumos .. intr-o surpriza la care nici actrita Anouk nu se astepta din cate ne-a mai povestit regizorul apoi. Tocmai de aceea o si alese pentru rol pentru ca era mai mult femeie decat actrita, putea fi umana si simpla, mult ami necesar aici decat orice actrita perfecta. Sincer a fost un film fara prea multa drama, actiune, daca excludem scenele de curse de la Monte Carlo care nici ele, n-au fost prea numeroase; in sine a fost un film in frumoasa traditie franceza dar cu elemente de nou si de simplitate a vietii si limbajului de usor il puteai asocia cu specificul cinematografiei arabe unde de multe ori viata e scenariu si nu invers. A fost un film din amintiri, cu poveste de iubire rara, lenta, calma nu cu sms-uri ca pe acum ci cu telegrame care sa dea peste cap toate actiunile si sa formeze intrigi si poveste ca-ntr-o piesa de teatru. o simpla „Felicitari. Te iubesc! Ana” et c’est tout! cu inima veche subcriu..

Cred ca singurul ochi ce n-a intrebat ar fi spus doar atat ” Ati iubit ca in Un homme et un femme ?” „Ati adus din viata dumneavoastra in film sau filme, ati lasat-o la randul dumneastra sa intre si sa invadeze arta creatiei ?” dar cred ca isi vor gasi raspunsul printr-o promenada pe aleea filmelor domniei sale, promenade pe care sper sa o intreprind curand. O mare doamna critic de film si fan marcant si marcat de povestile acestea lelouch-iene, a amintit de cateva titluri faine si de „un homme et un femme apres vingt ans”.. si tare as dori sa vad viitorul trecutului lor…

Da badabda ..dabdabda… Am plecat de la cinema piersic cu inima veche radiind si fredonand acordurile colorate, cu un autograf si o amintire pe suflet, despre un film elegant si frumos asemeni unei fotografii vechi.. un film in care am resimtit candoare, frumusete si eleganta peliculara si coloristica simbolica si am trait in alte epoci si simtaminte… Multumim frumos, regizorului vietii” cum bine isi doreste sa fie cunoscut caci asa bine ne povestea, i-a reinvatat pe actori viata, lasand „viata sa intre in film” si sa se joace cu naturalete.. Je vous mercie beaucoup, mesieur Lelouch pour une autre vie! O seara in care ne-am mai luminat inimile putin… maine alte epoci, alte povesti si alte bucurii filmate! 😉

TIFF- jurnal de festival ziua a 6-a ( 4)

Ziua a 6-a, 6 iunie 2012

Noapte buna noapte, buna dimineata ziua si soare si Venus 😉

Dupa o a cincea zi foarte speciala, revin astazi cu recomandarile si frumusetile unei noi zile de festival!;)

Recomandarile de dimineata

Va recomand cu drag de la 10.00 la cinema Victoria, filmul romanesc „Crulic- Drumul spre dincolo”, coproductie Romania-Polonia, de Anca Damian

Apoi merita de la 12.00 tot acolo, de-o fi cu ploaie si azi, „Salcamii”, Argentina-Spania.Pe la 14.30 jonglati cu Pe urmele trecutului la cinema Arta si Pisica rabinului( foarte simpatic si fain) la Odeon Cineplex. Si daca tot sunteti in Cineplexuri,  in Odeon Cineplex merita sa vedeti daca ” Si caii sunt verzi pe pereti”, ultimul film al lui Dan Chisu,merita in sensul de experiment, de la 14.45, apoi documentarul din sectiunea „Oameni si zei”, pentru cine nu l-a prins sambata trecuta, „Lumina in ochii ei” destul de interesant, david de la 20.0o si Killing time, ultimul film al Piersic Junior  la Odeon Cineplex, de la 22.30.

Pentru cine isi doreste ceva mai pe aproape recomand cu mare caldura filmul de la 16.45, Iubire , made in Ungaria, un film in care veti avea ocazia s-o vedeti jucand pe Mari Torocsik, una dintre cele mai admirate si iubite actrite din Ungaria, personalitate invitata anul acesta pentru a primi premiul TIFF pentru intreaga cariera. Apoi pentru cine mai doreste, cine mai poveste un documentar  la 19.00 ni se spune basmul „a fost o data o portocala mecanica” si cred ca nu trebuie sa va mai dau detalii;p La Piersic cinema va rula unul dintre capodoperele lui Claude Lelouche, un film de prin anii 66, „un homme et un femme”, de la 20.30 si cred ca o sa ne placa multora nu numai lui Chirilov;)

Big bear in open air va pregateste de la 21.45 „Cerul de fier”, o coproductie Finlanda, Germania, Australia ce cred ca o sa placa mult 😉

Cinema Marasti jongleaza astazi cu Dansatorul pentru cine l-a pierdut zilele trecute, are ocazia revederii unor momente din viata unui altfel de artist, al pasilor coregrafici;),de la 18.00, apoi de la 20.30 Spartacus cu logic, Kirk Douglas!

cine mai vrea o portie de documentar, Institutul Cultural Francez pregateste de la 22.00 proiectia  Stanley Kubrick: o viata in filme. Promenada cinematografica placuta! Ne auzim mai tarziu cu detalii si cronici de filme;)

( informatii oferite de siteul oficial al festivalului TIFF- http://tiff.ro/)

TIFF- jurnal de festival ~ziua a 5 a~ focus amintire (3)

Intradevar, focus pe amintiri caci aceasta a cincea zi de festival m-a readus in pragul revederii cu un vechi prieten cald, bun, batran si intelept cu o memorie cat o cinemateca, deschis si viu si vesel once more.. m-am reintalnit azi cu mon vieux Arta, cinema-ul studentiei, timpului, artei mele.. cinema-ul libertatii, in care ori de cate ori ai merge singur sa vezi un film nu te poti simti stingher cu tine insuti ca in imensele cinematografe Piersic, Victoria, sau multiplexurile vietii ce nu-ti ofera intimitatea trairii unui film asa cum reusesc cele trei de prin centrul clujului. Dar revenind la Arta, la cinema-ul meu drag, ce datorita TIFF-ului s-a redeschis dupa povesti cu sori si birocratii retrocedabile si promisiuni inspre pastrarea evenimentelor culturale si continuarea functionarii cinema-ului.. dupa atatea tergiversari, l-am revazut azi, la proiectia „A man’s story”, o poveste despre 12 ani din viata unui mare si elegant designer vestimentar, o privire retrospectiva asupra reusitelor si succeselor unui mare artist intr-ale valurilor si stofelor lumi… Azi m-am intalnit cu amintirile, am retrait retrospectiv nu numai viata lui Oswald Boateng ci si propria-mi retrospectiva a anilor cu filme vazute solo sau cu diversi prieteni, cu amintiri nastrusnice de prin anul I de facultate, cu multe bucurii si nostalgii placute la atingerea sufleteasca… Pot spune ca am vizualizat doua filme deodata, unul ce a inceput scurt dar a continuat pana spre sfarsitul zilei de festival, dupa iesirea de la cinema cand inca si parca nu as vrut sa plec, resimtind emotia acelor alte finaluri de filme petrecute acolo… am vazut propria-mi retrospectiva si apoi ca o manusa s-a infiltrat in poveste povestea lui, a artistului Oswald Boateng… caci dupa ce am intrat in cinema, dupa multimea forfotanda la casa si la masa cu aperitiff-uri, luand biletul si fluturasul de votat in mana si simtindu-ma iar inside entuziasmul nebun de festival, trecand totodata pragul perdelelor albastre am revazut ceea ce pierdusem din tactilul meu artistic de om indragostit de arta.. am regasit aroma si acelasi frumos loc cald, micut, confortabil, avid de cinefili rafinati si cunoscatori, avid de a sta la taclale cu tine ca spectator chair si dupa sfarsitul peliculei rulate…am resimtit un parfum dulceag de vechi, un iz bland de mucegai asemeni celui al vinurilor cu pecete.. Ca si cum ai regasi intr-o mie de arome, oameni, chipuri, pe cel al sufletului drag, asa pot spune si eu la randu-mi in indragostirea mea de arta, ca am regasit iubirea artei, parfumul creativ al amintirilor frumoase si pline de verva tinereasca si curaj entuziast si fraged… In acest cinema am sarbatorit 1 decembrie in primul an de facultate, cu o proiectie romaneasca „Femeia visurilor” , film ce-l avea in rol principal pe Dan Condurache si multi alti actori romani. Da, dimineata lui 1 decembrie a acelui an ma gasea pe strazi, iesind bulversata de atata construct si concept piramidal-catharhic al filmului  axat pe nebunia creatoare a unui regizor, e drept mai slabut acum cand stau sa ma gandesc, mai mediu in nebunie decat All that jazz dar tot impozant si tarkovskian ca meserie. Tin minte ca atunci, in acea duminica am umblat prin tot orasul sa pot sa gasesc si sa iau afisul drept amintire al acelei trairi. Si dreptu-i ca am reusit si si acum am acasa un foarte mare afis ce sta impaturit si-asteapta praful…. Tot in Arta am vazut Labirintul lui Pan de am sarit ca un copil din scaun si cand am iesit afara credeam ca am gresit planeta, desi il vazusem in amiaza mare; tot aici am vazut Fantana , un film la fel de subtil si plin de simboluri si imagini superbe.. Aici am vazut TIFF-uri ani la rand, aici a trecut pe langa mine caci se nimerise sa fiu in asteptare la intrare si sa am norocul sa-l „astept” pe marele actor Mircea Albulescu care, desi imbatranit vadit, a venit zambind si binevoitor la adresa voluntarilor tiff si a fost la fel de emotionat dupa proiectiile filmelor sale ca la propriile premiere.. aici am vazut Biutiful anul trecut, dupa tiff ca-l pierdusem in festival si-mi puneam cenusa-n cap de suparare ca il ratasem, si tot atunci am constatat ca after tiff, acalmia si monotonia reveneau cu pasi repezi in cinematografe- vazusem atunci 8 oameni filmul incat ma miram ca nu ne-au zburat afara la o ora destul de tarzie intr-o seara de vara.. Oameni frumosi, un loc mirific, amintiri si mai mult decat imi vin acum in calea scrisului, dar cred ca fiecare poate regasi din acea emotie in cele scrise aici, fiecare dintre cei ce au iubit vreodata cinema-ul nostrul de arta- Arta… Cert e ca mi-a facut tare bine sa planga in mine bucuria revederii cu locasul singuratatii acceptate si a melancoliei calme si creatoare de arta si inspiratie in eul interior.. Azi mi-am imbratisat un prieten vechi cu o emotie de care nu mai stiam ca mai sunt in posesia ei si tare m-a bucurat s-o resimt si s-o revad in mine, nostalgia!

Revenind sau continuand povestea acestei seri ravisante a amintirilor, memoriilor si jurnalelor de vieti si trairi, tin sa va zic cateva cuvinte despre filmul vizionat, „manusa”cum il denumeam mai la inceput. „A man’s story” e un documentar filmat de-a lungul a 12 ani din viata designerului Oswald Boateng, un om si un artist asemeni cinema-ului meu, elegant, frumos, curajos, cu idee artistica novatoare, promotor al calitatii si noului cu iz de vechi in ceea ce inseamna pastrarea unei traiectorii a standardelor frumusetii, eleganta clasica combinand-o cu culoare, energetica, nebuna, vivace dar perfect contrastanta. Oswald Boateng , un designer de origine africana a reusit sa-i calce pe urme maestrului sau Giorgio Armani in creearea unui stil frumos, unui stil in care masculinul sa se simta perfect, elegant si seducator. Bine spunea in film despre americani, cand a reusit sa cucereasca Hollywood-ul cu arta sa, prin creatii pentru Will Smith si multi altii, bine spunea cand afirma ca „americanii se imbraca ca niste copii! Trebuie sa devina barbati! Sa se imbrace ca niste barbati adevarati!” Nu degeaba cand vezi un artist pus la patru ace cum se spune pe la noi, si mai ales intr-un costum asa perfect, elegant, seducator si cu o tusa de culoare -camasa sau cravata, ceva pentru contrast- nu degeaba innebunesc femeile 😉

Filmul in sine il prezinta pe designer intr-o perioada in care s-a regasit, a luptat si a ajuns undeva” pe val” sau cel putin aproape de culmile lui; capteaza viata si arta sa de la prima casatorie ce n-a prea fost un succes si pana la incheierea celei de-a doua, din care au ramas totusi amintiri si doua copii minunati. Documentarul jongleaza foarte bine cu traseul viata personala- probleme si fericiri – cu creatiile artistice, show-urile de fashion organizate dupa multa multa munca si inspiratie de prin zone ca America de Sud, Rusia, India, China, etc. Pot spune sincer ca nu m-a plictisit chiar deloc, a reusit o montare foarte faina cu o muzica pe masura, cu cadre fain aranjate si cu elementele vietii si filmarilor cotidiene destul de bine amplasate. N-a obosit publicul, ba dimpotriva aveam senzatia unui focus-alert datorat muzicii, multiplelor evenimente din viata lui Oswald, ritmului acestuia de viata nebun-angrenanta in a face si a crea si a nu stagna deloc!  A fost un documentar reusit si o proiectie destul de captivanta mai ales ca la final s-a lasat cu discutii si cu surpriza… question session cu quess what, dar n-o sa va prindeti… exactly himself 😉 Regizorul Varon Bonicos l-a sunat dupa proiectie si am avut ocazia sa-i punem intrebari personajului principal. Ne spusese Bonicos ca e exact asa cum e si-n realitate si-n film, ceea ce tocmai il atrasese si pe el in a face un film despre designer, mirandu-l prea mult increderea, ambitia si curajul si simplitatea firii acestui artist; i se parea de neconceput sa nu fie ceva obscur dincolo, si iata ca n-a gasit si ca Oswald Boateng a fost de acord sa-i filmeze viata timp de 12 ani, 12 ani in care s-au ajutat reciproc mult mai mult ca propria-i casnicie,sau paote chiar o casnicie intru arta ca doi camarazi de lupta artistica, Bonicos fiind la randu-i si cel care a mai filmat proiecte pentru prezentarile lui si care l-a  mai ajutat de-a lungul proiectelor sale pe designerul nostru. Ei dar revenind la „Vocea ” filmului, telefonul si reactia publicului l-a bucurat nespus si a fost deschis la intrebarile noastre. A promis publicului clujean ca va veni in Romania si ca va crea poate ceva cu influente traditionale; eu sustin ideea, sincer chiar mi-ar placea sa vad un adevarat show de fashion masculin cu that elegance, caci  la cum croia costumele in care se vede eleganta britanica in tandem perfect cu coloristicul curajos african, mai ca-ti vine sa-l asociezi cu Coco Chanel pe contemporan si masculin. Dar cred ca cel mai bine se incadreaza asa cum si singur se descrie , ca un designer tributar intru totul lui Armani;)  Un documentar fain, un om simplu care a raspuns unei sali intregi cu o franchete foarte faina si normala si un regizor traznit, simpatic si totally open to the audience, cu un spirit de Hollywood perfect! Ne-a spus ca acum lucreaza in continuare la cateva proiecte si ca acest film spera sa-i aduca un elogiu,un  avant daca vreti, si mai mare acestui tanar si exceptional designer, Oswald Boateng sau mai pe scurt cum se descria si singur cu umor,  „only black in the room” . Pot spune ca a fost un experiment reusit si pentru ei ca echipa si pentru noi ca spectatori a unui documentar de fashion.

Si ca sa inchei rafinat seara, va mai spun doar cateva cuvinte despre urmatorul film vazut, si ultimul din aceasta a cincea zi de festival, ancorat pentru mine la Arta,  „Pianul din fabrica”. Un film chinezesc cu maare iz de Kusturita dar cu feelingul lipsa al balcanismului, chiar de muzica ruseasca era prezenta si interpretata cu haz de actori. In schimb ideea filmului a fost foarte faina, construind visul propriu pentru singuru-i copil, un pian  de metal, nepermitandu-si ca parinte, cantator pe ici pe colo cu o mica orchestra, nepermitandu-si banii necesari in cumpararea unuia veritabil. Tot experimentul lor e frumos, comic, plin de sacrificii si devotamente prietenesti dar lipseste feelingul de haz eliberator iar actorii sunt cam rigizi, asemeni unor marionete..La partea de feeling mai trebuia nitel, in schimb ideea simbolului constructiv al filmului, visele si credinta in ele, in muzica „care nu se aude decat cu sufletul si cu inima” acolo s-au creat pasaje minunate ca si cel care a incheiat seara, filmul si amintirea pentru mine pot zice,…momentul in care fetita lui canta la pianul de metal doar cele cateva acorduri pe care le stia dar peste se suprapune ca o melodie a sufletului comun, al nostru si al lor,Fur Elise… Noapte frumoasa dragii mei prieteni si ne vedem dimineata intr-o noua zi de festival cu alte noi amintiri de creat si simtit! 😉