Ambra zorilor de iarnă…

în clipe de infinit,

în mii sclipiri de suflet viu,

ridic eu ochii la zenit,

îţi aminteşti?

O vară-n gândul cel de iarnă,

cadoul timpului senin,

şi zâmbetul de dimineaţă,

şi cald şi caldul verii cum culeg,

în rouă picături sărut,

dulce, sărat şi amărui,

aroma zorilor de atunci

când toropeala ne-nvingea

şi-n valuri suflete zburam,

şi-ntinse aripi întindeam

să cuprind de pe marea largă

înaltul tău alb, semizeu,

şi ochii-n larg să ai deschişi

să te privesc ca peste-un vis

cu braţele-mi deschise blând,

la infinit, să te sărut…

Şi-albastru tot să regăsesc

eu, al tău suflet la zenit…

Această prezentare necesită JavaScript.

Îmbrăţişarea zorilor

se-aşează fin pe alb de cer,

pe-al tău suflet blând şi magic,

stă al meu spirit ocrotit

o şoaptă-n valuri ţi-am lăsat

mereu când ochii ţi-i cobori

să mai revezi a ta oglindă,

acolo în zorile de ambră,

la orizont te-aştept în prag,

cu ochii-nchişi

să te adorm,

cu suflet treaz,

surâs de drag,

Lumine al meu,

din infinit

deschide cerul în albul său,

să simt speranţa de mătase,

ce lunecă peste’al meu umăr,

coboară-se-n albastre valuri,

mai ţine vie marea-o clipă,

mai strânge-o-n braţe, blânde zeu

căci inima-i se încălzeşte

şi doar la glasul tău tresaltă,

din liniştea ce trece lumi,

tu-i eşti curaj, drag accolade…

Rămâi în blânda mea chemare,

rămâi ca fulgul cel de nea

ce se-aşteaptă cu nesaţ

şi se topeşte-n palma mea…

privirea ochilor cereşti e-un murmur fin, dumnezeiesc, şi parcă seamănă c-un zâmbet, aşa-i, şăgalnice-nsorit, aşa-i sărutu'n infinit? un susur în atingeri fine, un fulg de nea cu ochi de mine.. priveşte-l bine, primul fulg, l-am sărutat cu un surâs, un clipocit de val ascuns, de printr-o vară cu magie spre al tău zâmbet drag, Lumine... priveşte-l şi-l îmbrăţişează curat copil în alb de cer, oglinda vie-n accolade, ce nici rodin n-ar putea ţine acolo, în catedrala noi, sculptura vie să tot fie.. E-un fulg curat şi unic fiind, şi doar când ochii din lumină, când îl priveşti cald şi senin devine o picătură vie, o rouă...în ultramarine...;)

privirea ochilor cereşti
e-un murmur fin, dumnezeiesc,
şi parcă seamănă c-un zâmbet,
aşa-i, şăgalnice-nsorit,
aşa-i sărutu’n infinit?
un susur în atingeri fine,
un fulg de nea cu ochi de mine..
priveşte-l bine,
primul fulg,
l-am sărutat cu un surâs,
un clipocit de val ascuns,
de printr-o vară cu magie
spre al tău zâmbet drag,
Lumine…
priveşte-l şi-l îmbrăţişează
curat copil în alb de cer,
oglinda vie-n accolade,
ce nici rodin n-ar putea ţine
acolo, în catedrala noi,
sculptura vie să tot fie..
E-un fulg curat şi unic fiind,
şi doar când ochii din lumină,
când îl priveşti cald şi senin
devine o picătură vie,
o rouă…în ultramarine…;)

*pentru un vis în alb al bucuriei, mon amou…amour! 😉

** cu drag şi inimă renăscută în viul luminii ce vede doar ce-i drag inimii sale, într-un glas atemporal ce-mi lasă inspiraţia să fie şi-mbrăţişată-n zori, să-ţi scrie..cu mare drag, dintr-un drag cluj, ce se-nseninează uşor, în luni de ziua Lunii, 8.51, 15 decembrie cu drag şi caldă privire spre neţărmuita dorindă, nemurire…chapeau du jour Amour de moi!*

***mercie a Ashraful Arefin photo,Beritalits photo, et les autres…merci pour l’art qui l’ame inspire…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s