parfumul razelor, albastre…

În ochii zării te revăd,

pe chip un zâmbet călător,

îţi şade bine, dragul meu

căci ai dat cuvânt de licăr

în zbor se simte acum, inima

şi-n valuri albe de speranţă,

aroma unei roze-n mai,

şi buze pline-n viu de maci,

mătasea lor cea vionnet,

o simt şi-acum parcă-n atingeri,

dulceaţa florilor de irişi,

în armonie de chopin,

o susur blând spre visul tău

să îţi aştearnă din senin,

suav şi albastru „mulţumesc”,

la cea ureche de pe pernă,

ce-n vise vii cu şoapta mării

mereu, mereu, să te adoarmă…

Această prezentare necesită JavaScript.

mi-ar mai plăcea să zbor eu calea,

peste fiordurile lumii,

să mă înalţ, să simt avântul

cum îmi dă aripi infinite

spre tine dragul meu, să viu

Şi ce-aş sări în coborâre

ca fulgul alb în polka lui

când strauss le cântă dintre nouri

vesele clipe în armonii,

aşa şi eu, în raze-ntinse

mă-nchipui că-mi ostoiesc,

cernitul dor în caldul tău,

Blânde Lumine, dragul meu…

Această prezentare necesită JavaScript.

În pragul dimineţii vii,

îţi mulţumesc cu drag de cer,

seninul unui dor de Paradiso,

tu ai adus iubire-n mine,

o mare e acum mai caldă,

şi-n valurile liniştite

surâde blând şi

te iubeşte…

* îţi mulţumesc dragul meu pentru bucuria inimii ce străluceşte, chiar şi-n lumină de lampă iernatică, prietenă a ochilor care citesc şi scriu bucuria în ziua nopţii..îţi mulţumesc pentru viul avânt dăruit din nou cu pace în inimă, cuvinte drag…cu drag şi vie linişte, cumpătare şi scriere blândă, asemeni unui fuior ce-l toarce zâna mării din norii albastrii spre a simţi cum ochii ţi se zburdă, într-o reflecţie de zbor, din vis în surâs şi-n…zâmbet sabatian, borgesian de dimineţi…cu drag, îţi mulţumesc pentru linişte, pace, miracol şi pentru viul frumos din tine!

**plecăciunea ochilor mei în razele tale, mon Ame…;)

***, din acelaşi friguratic ţinut, în zorii lui Marte, cu gândul mansardei gândurilor noastre, 3.00, 30 decembrie 2014, ultimele zile ale anului, ce bucurie îmi fac căci mă găsesc cu inima plină de maci, albastru şi de tine…din curândul drumului spre mansarda clujului, păzită de un suflet de Rumi mic

for* my recognition to the photo-art shootings and creations of all the photographers that reveals their artworks online..thank you for inspiration, dear friends..all my gratitude even if i don’t know all your copyright..many and great thanks…chapeau bas!

acorduri de mare…

Cu Armonie mă-npresor,

un Suflet viu devin înalt,

când ochii mi-i ridic la Tine,

Minune-n surâs deschizi,

într-al meu suflet o portiţă,

făgaş de rost un râu curat,

îşi face drum să izvorască,

şi ai mei irişi să renască…

Cu o lumină oglindesc,

din suflet pun pe cer o tuşă,

oglinda unei bolţi de inimi,

acolo-mi stă fără de glas,

o inimă în prea înalt,

celestul rai pictat cu viu,

Entuziasmul plin de tuşe,

sudoarea doar culorile o simt,

dar ce rămâne e avântul

spirit nebun dar avântat,

în zborul lui cel icaresc,

zorit-a arta să devină,

zeiţă, muza nemuririi

şi ochii să ni-i lase Sus

din Hipersfera cea dandescă,

să coborâm în ochi de boltă,

oglinzi albastre de lumină,

luciul de ape îngereşti…

A.G.photography of Florence artwork*

Din mine-nalţ sufletu’n ochi

privească el o Armonie

Seninul tău e scris curat

Ceruri ferice se-ntrevăd,

şi Horace parcă mă aşteaptă

acolo sus să-mi dea surâsul

de Beatrice în oglindă…

Frumos e cerul şi nespus

cuvintele îmi joacă feste,

şi nici n-am tuşe ca să spun,

în albe pânze, a lui poveste…

Rămân cu ea, o amintire,

clipirea mea străfulgerată,

de-un antic tremur săgetat

când vezi beatic, se îmbată,

el spiritul din ăst lumesc,

şi-s doar atingere de cer

oglindă a ochilor în viu,

Veghează Albastru Artă dragă,

Veghează-mi firea în Nemurire

cuprins de teama contemplară,

Doi irişi las să înflorească,

îmbrăţişez cu ei Neantul

E preafrumosul în albastru!!

Şi-s suflet viu şi-n braţe înalţ

către Înaltul cel Ceresc,

Lasă din zborul cel stelar

avânt cu artă plin de aripi,

deschiz eu inima-mi să văd,

cerescul artei să-l resimt

mereu cum bate ca un puls

atunci când ochii mei zăresc

curat avântul nebunesc

al firii artei minunate,

‘cea armonie’n contemplare

avântul creator, fir unic,

surprinzător şi diafan …

sublimul Har în Infinit!

*Minune de cupolă-n albastrul ceresc fotografic scris!! Chapeau bas cu admiraţie, inspiraţie, exaltaţie şi bucurie!! Excelenţă maiestuozitate a artei într-un simbol a contemplării şi preumplerii de artă, frumos şi universalitate atotcuprinzătoare!! Magie pentru inspirativii scriitori, căutători de stele…mii de mulţumiri A.G. photography!!

** cu minunea contemplării încă în alb-astrul vizionar lăsată spre visare, din ţinuturi provencale, din dimineaţa sfântă a lui Crăciun, cu Rachmaninoff şi Mendelssohn în murmur de pian nocturnal, în zori pregătitori de dimineţi, 4.17, 25 decembrie, zi de jupiter văratec şi neacademic, doar viu, cu mulţumiri nespuse, doar scrise.. merci beaucoup, e minunat! 😉

Amintiri de vis…

când se lasă înserarea

în falduri calde şi tomnale,

recad pe gânduri călătoare,

şi vocea mi-o prefac în şoaptă

în amintirea unui gând,

de primăvară, primă…vară…

Mi-aduc din dorul cel albastru,

alintul gândurilor albe,

acele blânde flori de val,

culese anume..pentru tine,

ţi-aduci şi tu, din amintire,

un glas, un gând, un ţărm de ..

mare gri şi albăstrie,

de nevăzută pentru lume,

o mică şi blândă feerie,

ce-aprinse viaţa cu foc mic,

cu valuri-n inima’adunate,

cât să te-mbrăţişeze toate,

ca la un gând de padişah,

o casablanca nesfârşită,

un alt cuvânt şi-altă privire,

speranţă să le punem lor,

lor, ochilor de noi ascunşi,

speranţă şi iubire’avânt,

un viu, nou drum spre nemurire,

un dor ce n-are să se-ncheie

decât când paşii merg în zbor

pe aceleaşi aripi de senin,

cu mâinile în strâns de tine,

la pieptul unei mării de vis,

cu ochii tăi-n chip de mine,

şi-un zâmbet viu peste neant,

blândă privire celestină,

ce dintre multele coloane,

de antic dor păstrat, nears,

s-ajungem mâine…

…îmbrăţişaţi,

Seninule din visul meu…

Acel senin din dorul lin,

m-ajunse în ochi, ultramarine,

şi se iviră ca atunci,

când drumul-n fier

mi te ducea,

iar marea-n ploaie se făcea,

că nu mai e, nu mai respiră,

doar un surâs mai murmura,

drum bun, căci am uitat să-ţi spun,

drum bun, dragul meu de tine…

Atât uitasem să-ţi mai spui,

atât atunci, acum mai mult,

ar vrea el sufletul din mine,

să se-răstoarne în viitor,

cu amintiri, suave gânduri,

cu doruri-clipe pentru noi…

când arta vieţii ne-nconjoară
cu atât frumos pe dinăuntru,
noi să rămânem
în surâs,
şi-n zâmbet viu
Cuvinte drag…
îţi mulţumesc
făr’de clipiri,
doar murmur viu,
de la o inimă-spre cer,
de la o mare spre…Lumine

* cu drag de dorul înserării…cu drag de tine, de-l mai simţi..cu drag de tine, suflet fain …

** clujul ploios, mansarda gândurilor noastre, atemporale, senine, nostalgice dar pline de curată privire spre orizont, în acelaşi magic împreună-cuvânt..17.48, 10 decembrie, zi de hermes cu vesti inca neninse, doar aprinse de dorul unei îmbrăţişări de iarnă, de amintire, de poezie ce se mai întârzie în lacrimi lirice dar care simte cu drag un senin al ei pentru tine…

TIFF- jurnal de festival ~ziua a 5 a~ focus amintire (3)

Intradevar, focus pe amintiri caci aceasta a cincea zi de festival m-a readus in pragul revederii cu un vechi prieten cald, bun, batran si intelept cu o memorie cat o cinemateca, deschis si viu si vesel once more.. m-am reintalnit azi cu mon vieux Arta, cinema-ul studentiei, timpului, artei mele.. cinema-ul libertatii, in care ori de cate ori ai merge singur sa vezi un film nu te poti simti stingher cu tine insuti ca in imensele cinematografe Piersic, Victoria, sau multiplexurile vietii ce nu-ti ofera intimitatea trairii unui film asa cum reusesc cele trei de prin centrul clujului. Dar revenind la Arta, la cinema-ul meu drag, ce datorita TIFF-ului s-a redeschis dupa povesti cu sori si birocratii retrocedabile si promisiuni inspre pastrarea evenimentelor culturale si continuarea functionarii cinema-ului.. dupa atatea tergiversari, l-am revazut azi, la proiectia „A man’s story”, o poveste despre 12 ani din viata unui mare si elegant designer vestimentar, o privire retrospectiva asupra reusitelor si succeselor unui mare artist intr-ale valurilor si stofelor lumi… Azi m-am intalnit cu amintirile, am retrait retrospectiv nu numai viata lui Oswald Boateng ci si propria-mi retrospectiva a anilor cu filme vazute solo sau cu diversi prieteni, cu amintiri nastrusnice de prin anul I de facultate, cu multe bucurii si nostalgii placute la atingerea sufleteasca… Pot spune ca am vizualizat doua filme deodata, unul ce a inceput scurt dar a continuat pana spre sfarsitul zilei de festival, dupa iesirea de la cinema cand inca si parca nu as vrut sa plec, resimtind emotia acelor alte finaluri de filme petrecute acolo… am vazut propria-mi retrospectiva si apoi ca o manusa s-a infiltrat in poveste povestea lui, a artistului Oswald Boateng… caci dupa ce am intrat in cinema, dupa multimea forfotanda la casa si la masa cu aperitiff-uri, luand biletul si fluturasul de votat in mana si simtindu-ma iar inside entuziasmul nebun de festival, trecand totodata pragul perdelelor albastre am revazut ceea ce pierdusem din tactilul meu artistic de om indragostit de arta.. am regasit aroma si acelasi frumos loc cald, micut, confortabil, avid de cinefili rafinati si cunoscatori, avid de a sta la taclale cu tine ca spectator chair si dupa sfarsitul peliculei rulate…am resimtit un parfum dulceag de vechi, un iz bland de mucegai asemeni celui al vinurilor cu pecete.. Ca si cum ai regasi intr-o mie de arome, oameni, chipuri, pe cel al sufletului drag, asa pot spune si eu la randu-mi in indragostirea mea de arta, ca am regasit iubirea artei, parfumul creativ al amintirilor frumoase si pline de verva tinereasca si curaj entuziast si fraged… In acest cinema am sarbatorit 1 decembrie in primul an de facultate, cu o proiectie romaneasca „Femeia visurilor” , film ce-l avea in rol principal pe Dan Condurache si multi alti actori romani. Da, dimineata lui 1 decembrie a acelui an ma gasea pe strazi, iesind bulversata de atata construct si concept piramidal-catharhic al filmului  axat pe nebunia creatoare a unui regizor, e drept mai slabut acum cand stau sa ma gandesc, mai mediu in nebunie decat All that jazz dar tot impozant si tarkovskian ca meserie. Tin minte ca atunci, in acea duminica am umblat prin tot orasul sa pot sa gasesc si sa iau afisul drept amintire al acelei trairi. Si dreptu-i ca am reusit si si acum am acasa un foarte mare afis ce sta impaturit si-asteapta praful…. Tot in Arta am vazut Labirintul lui Pan de am sarit ca un copil din scaun si cand am iesit afara credeam ca am gresit planeta, desi il vazusem in amiaza mare; tot aici am vazut Fantana , un film la fel de subtil si plin de simboluri si imagini superbe.. Aici am vazut TIFF-uri ani la rand, aici a trecut pe langa mine caci se nimerise sa fiu in asteptare la intrare si sa am norocul sa-l „astept” pe marele actor Mircea Albulescu care, desi imbatranit vadit, a venit zambind si binevoitor la adresa voluntarilor tiff si a fost la fel de emotionat dupa proiectiile filmelor sale ca la propriile premiere.. aici am vazut Biutiful anul trecut, dupa tiff ca-l pierdusem in festival si-mi puneam cenusa-n cap de suparare ca il ratasem, si tot atunci am constatat ca after tiff, acalmia si monotonia reveneau cu pasi repezi in cinematografe- vazusem atunci 8 oameni filmul incat ma miram ca nu ne-au zburat afara la o ora destul de tarzie intr-o seara de vara.. Oameni frumosi, un loc mirific, amintiri si mai mult decat imi vin acum in calea scrisului, dar cred ca fiecare poate regasi din acea emotie in cele scrise aici, fiecare dintre cei ce au iubit vreodata cinema-ul nostrul de arta- Arta… Cert e ca mi-a facut tare bine sa planga in mine bucuria revederii cu locasul singuratatii acceptate si a melancoliei calme si creatoare de arta si inspiratie in eul interior.. Azi mi-am imbratisat un prieten vechi cu o emotie de care nu mai stiam ca mai sunt in posesia ei si tare m-a bucurat s-o resimt si s-o revad in mine, nostalgia!

Revenind sau continuand povestea acestei seri ravisante a amintirilor, memoriilor si jurnalelor de vieti si trairi, tin sa va zic cateva cuvinte despre filmul vizionat, „manusa”cum il denumeam mai la inceput. „A man’s story” e un documentar filmat de-a lungul a 12 ani din viata designerului Oswald Boateng, un om si un artist asemeni cinema-ului meu, elegant, frumos, curajos, cu idee artistica novatoare, promotor al calitatii si noului cu iz de vechi in ceea ce inseamna pastrarea unei traiectorii a standardelor frumusetii, eleganta clasica combinand-o cu culoare, energetica, nebuna, vivace dar perfect contrastanta. Oswald Boateng , un designer de origine africana a reusit sa-i calce pe urme maestrului sau Giorgio Armani in creearea unui stil frumos, unui stil in care masculinul sa se simta perfect, elegant si seducator. Bine spunea in film despre americani, cand a reusit sa cucereasca Hollywood-ul cu arta sa, prin creatii pentru Will Smith si multi altii, bine spunea cand afirma ca „americanii se imbraca ca niste copii! Trebuie sa devina barbati! Sa se imbrace ca niste barbati adevarati!” Nu degeaba cand vezi un artist pus la patru ace cum se spune pe la noi, si mai ales intr-un costum asa perfect, elegant, seducator si cu o tusa de culoare -camasa sau cravata, ceva pentru contrast- nu degeaba innebunesc femeile 😉

Filmul in sine il prezinta pe designer intr-o perioada in care s-a regasit, a luptat si a ajuns undeva” pe val” sau cel putin aproape de culmile lui; capteaza viata si arta sa de la prima casatorie ce n-a prea fost un succes si pana la incheierea celei de-a doua, din care au ramas totusi amintiri si doua copii minunati. Documentarul jongleaza foarte bine cu traseul viata personala- probleme si fericiri – cu creatiile artistice, show-urile de fashion organizate dupa multa multa munca si inspiratie de prin zone ca America de Sud, Rusia, India, China, etc. Pot spune sincer ca nu m-a plictisit chiar deloc, a reusit o montare foarte faina cu o muzica pe masura, cu cadre fain aranjate si cu elementele vietii si filmarilor cotidiene destul de bine amplasate. N-a obosit publicul, ba dimpotriva aveam senzatia unui focus-alert datorat muzicii, multiplelor evenimente din viata lui Oswald, ritmului acestuia de viata nebun-angrenanta in a face si a crea si a nu stagna deloc!  A fost un documentar reusit si o proiectie destul de captivanta mai ales ca la final s-a lasat cu discutii si cu surpriza… question session cu quess what, dar n-o sa va prindeti… exactly himself 😉 Regizorul Varon Bonicos l-a sunat dupa proiectie si am avut ocazia sa-i punem intrebari personajului principal. Ne spusese Bonicos ca e exact asa cum e si-n realitate si-n film, ceea ce tocmai il atrasese si pe el in a face un film despre designer, mirandu-l prea mult increderea, ambitia si curajul si simplitatea firii acestui artist; i se parea de neconceput sa nu fie ceva obscur dincolo, si iata ca n-a gasit si ca Oswald Boateng a fost de acord sa-i filmeze viata timp de 12 ani, 12 ani in care s-au ajutat reciproc mult mai mult ca propria-i casnicie,sau paote chiar o casnicie intru arta ca doi camarazi de lupta artistica, Bonicos fiind la randu-i si cel care a mai filmat proiecte pentru prezentarile lui si care l-a  mai ajutat de-a lungul proiectelor sale pe designerul nostru. Ei dar revenind la „Vocea ” filmului, telefonul si reactia publicului l-a bucurat nespus si a fost deschis la intrebarile noastre. A promis publicului clujean ca va veni in Romania si ca va crea poate ceva cu influente traditionale; eu sustin ideea, sincer chiar mi-ar placea sa vad un adevarat show de fashion masculin cu that elegance, caci  la cum croia costumele in care se vede eleganta britanica in tandem perfect cu coloristicul curajos african, mai ca-ti vine sa-l asociezi cu Coco Chanel pe contemporan si masculin. Dar cred ca cel mai bine se incadreaza asa cum si singur se descrie , ca un designer tributar intru totul lui Armani;)  Un documentar fain, un om simplu care a raspuns unei sali intregi cu o franchete foarte faina si normala si un regizor traznit, simpatic si totally open to the audience, cu un spirit de Hollywood perfect! Ne-a spus ca acum lucreaza in continuare la cateva proiecte si ca acest film spera sa-i aduca un elogiu,un  avant daca vreti, si mai mare acestui tanar si exceptional designer, Oswald Boateng sau mai pe scurt cum se descria si singur cu umor,  „only black in the room” . Pot spune ca a fost un experiment reusit si pentru ei ca echipa si pentru noi ca spectatori a unui documentar de fashion.

Si ca sa inchei rafinat seara, va mai spun doar cateva cuvinte despre urmatorul film vazut, si ultimul din aceasta a cincea zi de festival, ancorat pentru mine la Arta,  „Pianul din fabrica”. Un film chinezesc cu maare iz de Kusturita dar cu feelingul lipsa al balcanismului, chiar de muzica ruseasca era prezenta si interpretata cu haz de actori. In schimb ideea filmului a fost foarte faina, construind visul propriu pentru singuru-i copil, un pian  de metal, nepermitandu-si ca parinte, cantator pe ici pe colo cu o mica orchestra, nepermitandu-si banii necesari in cumpararea unuia veritabil. Tot experimentul lor e frumos, comic, plin de sacrificii si devotamente prietenesti dar lipseste feelingul de haz eliberator iar actorii sunt cam rigizi, asemeni unor marionete..La partea de feeling mai trebuia nitel, in schimb ideea simbolului constructiv al filmului, visele si credinta in ele, in muzica „care nu se aude decat cu sufletul si cu inima” acolo s-au creat pasaje minunate ca si cel care a incheiat seara, filmul si amintirea pentru mine pot zice,…momentul in care fetita lui canta la pianul de metal doar cele cateva acorduri pe care le stia dar peste se suprapune ca o melodie a sufletului comun, al nostru si al lor,Fur Elise… Noapte frumoasa dragii mei prieteni si ne vedem dimineata intr-o noua zi de festival cu alte noi amintiri de creat si simtit! 😉

TIFF- jurnal de festival (2)

Ziua a 5-a – 5 iunie 2012

Servus once again din festival! Pentru ca inca nu ne-am vopsit in ploaie galben-portocaliu si pentru ca filmele inca ruleaza, revin si eu back in their’s world si tot din ea, de dincolo de cortina, va soptesc cateva recomandari pentru aceasta a 5-a zi de festival!

recomandarile de „amiaza” 😉

Ca sa nu fugiti de colo colo, va recomand o portie dubla de odeon cineplex unde vor rula Privirea, coproductie Germania-Franta, un film de Angelina Maccarone din categoria „Ce se intampla, documentarule?” de la 15.00, apoi Anul tigrului, de chile, in regia lui Sebastian Lelio, categoria cea mai noua in festival si tin sa cred cea mai prolifica anul acesta ” Oameni si Zei”, de la 17.30,  dupa care trebuie neaparat sa va clonati in trei pentru ca in acelasi timp ruleaza trei filme faine: Oslo, 31 august, productie de August Joachim Trier, cu un scurtmetraj din categoria „umbre” „8’at the formal” dupa, de la 20.00 la cinema Victoria; tot atunci Povestea unui stilist, Marea Britanie, un film de Varon Bonicos, despre stilistul cu inspiratie din eleganta britanica si curajul coloristic african, Oswald Boateng, si tot atunci de la aceeasi ora fortunata, 20.00, Simbolul, un film japonez, logicamente, la Odeon Cineplex.. De la 22.30 va puteti lasa lacrimile in voie cu „Pianul din fabrica”, un film frumos, curajos si plin de candoare a unui sacrificiu artistic sau mai bine spus intru arta.. mai multe detalii dupa filme;)  Mai aveti doua nebunii frumoase in aer liber, Parada in Big Bear in oper air- Ursus Open Air, de la 21.45  si Petrecaretul de la 22.00 in Manastur Open Air, loc stiut de tifarii mai vechi, dar care se poate gasi foarte usor, „urmand linia si oamenii trazniti ce merg in manastur pe seara”, e singura si cea mai sigura metoda de a ajunge acolo;)  Vizionare placuta si alergare prolifica spre filme printre codurile colorate;)!  Ne auzim dupa, cu stiri si cronici la cald!

p.s. uitam de ceva foarte frumos, un documentar cu discutii dupa alaturi de singurul jurnalist roman ce a filman in Phenian, Adelin Petrisor, un documentar ce nu trebuie ratat, la casa tiff, de la 20.30, „Coreea de Nord, nimic de invidiat!”

( informatii de pe site-ul oficial al festivalului international de film Transilvania, http://tiff.ro/)