Amintiri de vis…

când se lasă înserarea

în falduri calde şi tomnale,

recad pe gânduri călătoare,

şi vocea mi-o prefac în şoaptă

în amintirea unui gând,

de primăvară, primă…vară…

Mi-aduc din dorul cel albastru,

alintul gândurilor albe,

acele blânde flori de val,

culese anume..pentru tine,

ţi-aduci şi tu, din amintire,

un glas, un gând, un ţărm de ..

mare gri şi albăstrie,

de nevăzută pentru lume,

o mică şi blândă feerie,

ce-aprinse viaţa cu foc mic,

cu valuri-n inima’adunate,

cât să te-mbrăţişeze toate,

ca la un gând de padişah,

o casablanca nesfârşită,

un alt cuvânt şi-altă privire,

speranţă să le punem lor,

lor, ochilor de noi ascunşi,

speranţă şi iubire’avânt,

un viu, nou drum spre nemurire,

un dor ce n-are să se-ncheie

decât când paşii merg în zbor

pe aceleaşi aripi de senin,

cu mâinile în strâns de tine,

la pieptul unei mării de vis,

cu ochii tăi-n chip de mine,

şi-un zâmbet viu peste neant,

blândă privire celestină,

ce dintre multele coloane,

de antic dor păstrat, nears,

s-ajungem mâine…

…îmbrăţişaţi,

Seninule din visul meu…

Acel senin din dorul lin,

m-ajunse în ochi, ultramarine,

şi se iviră ca atunci,

când drumul-n fier

mi te ducea,

iar marea-n ploaie se făcea,

că nu mai e, nu mai respiră,

doar un surâs mai murmura,

drum bun, căci am uitat să-ţi spun,

drum bun, dragul meu de tine…

Atât uitasem să-ţi mai spui,

atât atunci, acum mai mult,

ar vrea el sufletul din mine,

să se-răstoarne în viitor,

cu amintiri, suave gânduri,

cu doruri-clipe pentru noi…

când arta vieţii ne-nconjoară cu atât frumos pe dinăuntru, noi să rămânem  în surâs, şi-n zâmbet viu Cuvinte drag... îţi mulţumesc  făr'de clipiri,  doar murmur viu, de la o inimă-spre cer, de la o mare spre...Lumine

când arta vieţii ne-nconjoară
cu atât frumos pe dinăuntru,
noi să rămânem
în surâs,
şi-n zâmbet viu
Cuvinte drag…
îţi mulţumesc
făr’de clipiri,
doar murmur viu,
de la o inimă-spre cer,
de la o mare spre…Lumine

* cu drag de dorul înserării…cu drag de tine, de-l mai simţi..cu drag de tine, suflet fain …

** clujul ploios, mansarda gândurilor noastre, atemporale, senine, nostalgice dar pline de curată privire spre orizont, în acelaşi magic împreună-cuvânt..17.48, 10 decembrie, zi de hermes cu vesti inca neninse, doar aprinse de dorul unei îmbrăţişări de iarnă, de amintire, de poezie ce se mai întârzie în lacrimi lirice dar care simte cu drag un senin al ei pentru tine…

din somnul marii…

m-asez la pianul noptii,

in marea lui alb-albastra

visez ca-ti scriu, cuvinte drag,

cuvinte-vise de alint…

si-atunci in valuri-ncep s-astern,

matasuri vine, cadentate,

si-un neted tril de unduiri,

precum o barca-n departare,

isi lasa-n V cuvantul sau,

asa si eu inchid din lume,

si trag oblonul diminetii,

ca sa nu vezi ca-i inca ceata,

sa-ti mai tii razele asternute,

blande si obosite,

pe-ntinsul marii albastrii,

drag Soare, mai poti sa-ntarzii,

lumina ta in toamna mare,

se mai topeste-n asteptare,

dar asta-i dorul ce-l poftesc,

ochii de oameni din povesti,

sa aiba zambet cateodata,

cand razele le cad pe fata

si-atunci isi iau motiv sa iasa

pana si ei din trista casa…

Această prezentare necesită JavaScript.

Lumine drag, cu cald acum se canta,

un tril de-alean cu inima,

ea s-a deschis, ‘naintea mea,

vezi ce-i cuvantul cand e Drag,

sa scrie singur, sufletul …

si doar de tine, vrea sa scrie,

si doar de tine, sa se-mbie

si din lumina sa mai guste,

cu irul si naframa-n chip,

in valuri mici pe gatu-i mic,

sa-nchida ochii mintii iar,

si in gand de luna sa-i rasai…

Această prezentare necesită JavaScript.

Photos by A.G. photography and Marco Charmassi

Asa viseaza marea-n prag,

cu Luna-n dor pe inima,

privind prin valul din fereastra

~de-ai mai dormi,

de-ai mai visa…

Lumine drag, m-ai mai vedea,

mai vrei sa rasaresti un peu,

sa mai alinti parfum de rose,

sa infloreasca in suras?

Cuvinte drag, ma mai visezi?~

Se-ntreaba Luna din Inima,

si sta si ea, cu mine-n prag,

caci ne-au trezit Colosii,

Un spirit Sabato-n Zenit,

venit la ora sase-n amintiri,

ca sa-l astepte pe nagual,

El Borges infinit de cer,

~de vrei lumina unui Soare,

adu-ti aminte de-ntamplare,

si doar surazi in chip de el,

vedea-vei ce-ti doresti nespus,

ca o atingere de cer,

o zbatere de aripi sus,

si-o mangaiere in oglinda,

pe obrajii tai de mare draga,

si nu uita de ora-alb-astra,

in care pleaopele se-nchid

sarutul lor la asfintit

pecetea sufletului vostru,

sa fie un suras de bland,

la rasarit…~

si uite ca in gandul meu tu ai patruns in raze blande si totu-i cald si armonie si-n valuri marea-i linistita si apa ei e ca o dulce simfonie ce-as da ca-n visul meu de zbor pe acolo, pe la orizont, printre cer si printre ape, si-n aerul din mijlocul lor eu mana sa-ti intind, cuvinte si sa valsam la infinit.. A.G. photography

si uite ca in gandul meu
tu ai patruns in raze blande
si totu-i cald si armonie
si-n valuri marea-i linistita
si apa ei e ca o dulce simfonie
ce-as da ca-n visul meu de zbor
pe acolo, pe la orizont,
printre cer si printre ape,
si-n aerul din mijlocul lor
eu mana sa-ti intind, cuvinte
si sa valsam la infinit..
A.G. photography

~*~

dar pana-atunci

un dar de cer ananian

gasit in prag de inserare

cu amintire si pastrare

pentru un somn cu vis senin

o frunte in albastrul fin

al noptii val suav si bland,

ce cade-n linuri de matase…

~*~

~Si-mprejur de lin alai

Alb alai cu dulce grai

Cantec Alb iti va canta

Cum si eu sub Alba stea

Cant la-rai, la-rai, la-rai,

Alb alai si lin alai..~

( Valeriu Anania, Cantec de leagan, volumul Anamnezie)

* dintre somn si dintre viata, dintre ganduri de matase, te iubesc cu drag pe ceata ;p

** cu drag de la cluj, m.gn., 8.53, unde coastele se canta in larg tremur de caldura, ce se lasa asteptata, doar cu muzica mai pica, cate-o oda de lumina, altfel frig si tot e ceata ;p))) dimineata paradoxal dar senina pe gand, zi de sabato trezire

** multumiri cu drag fotografilor unduitori de senin/many thanks  to all the photographers, known and unknown for the beauty sented to creation in new vision of art..grazie 😉

…o piesă ca de teatru

mi-ai revărsat iar râul

în mare-mi înfocată

ce abia se liniştise

după un an blestem

Ai pus să curgă mierea

în matca cea curată

a unui june fagur

ce-mi este azi în piept.

aş vrea să explodez

să ma dezbrac de piele

de trup, de muşchi de oase

de tot ce-ţi e mister

şi să-ţi arăt atâta

o pătimaşă inimă

ce vrea ca să te simtă

sclipească ca o stea

ea vrea să bată-n pieptu-ţi

să cânte acolo triluri

de fericiri nespuse,

de multe bucurii

să scrie acolo versuri,

de nestemate pline

cu dor, iubire albă

s-aştearnă ea în tine.

Ea, inima-mi nebună

de patos şi candoare

ca o actriţă veche

ce-şi joacă astăzi drama

jucând pe Tinereţea,

făptura cea gingaşă

şi principalul rol

ea tremură cu totul,

emoţii mari de scenă

o vor cuprinde astăzi

cu el ca spectator.

şi-şi va dori un zâmbet

sărutul lui de seamă

şi-şi va dori şi calmul

tăcerea nopţilor

îmbrăţişări feline de dragoste amară

ea va visa teribil

un vis destăinuitor.

şi magica lumină

a Cerului iubire

se va vedea ea astfel

şi dincolo. el ştie

căci va visa la noapte

asemeni, o iubire

ce-i e menit s-o ştie

s-o simtă, s-o reînvie

în sufletu-i cel bun

şi blând şi drag,

ce până acum avuse

un lacât mare-n prag.

La noapte el va şti

ce e lumina vieţii

şi ce iubire are

de înfruptat acum

şi-şi va vedea iubita

ce acum iubind, îl cere

şi-l vede tot aieve

Dorindu-i existenţa. alături mai mereu..

şi acum vom aştepta

ca vălul nopţii line

să tragă iar cortina

în mod paradoxal

ridică astfel ceaţa

ce iarna, blând-orbire

o puse pe-alor chipuri

să le creeze nori

şi multă-nţelepciune

gândire multă-n dor.

aşa-i va prinde seara

pe amândoi don-juanii

un el ş-o ea eterni

seducători deplini

Don Juan din lumi uitate

ce-a poposit din târgu-i

în candida cetate

a Donei Juana han.

şi joaca-i va absoarbe

şi îi va prinde iar

şi astfel vor fi liberi

să se iubească-n dar

lăsând iubirii, al vieţii chin

şi-amar, ce-i tot purtase

dorul prin timp, tot mai sprinţar.

În noaptea aşteptată

cei doi se vor culca

vor adormi temeinic

şi-astfel se  vor visa

unul pe celălalt

şi-o-ncepe atunci iubirea

şi viaţa în real

căci cu lumina lor

ei vor aduce lumii

ce mai lipsea în puzzle

pentru a se-ntregi

iubirea-n bucurie, iubire-adevărată

ce stă ascunsă încă

în închisori de inimi.

şi piesa va tot merge

cu fragede mlădiţe

ce-adună-n rămurea

el patosul de jos

ea, viaţa pururea.

Eu-Autorul

Şi această dragă mie

Poveste de amor

ce sper care să fie

reală în viitor

Avid doresc cu patos

cu ardere şi dor

să aibă loc mai grabnic

chiar mâine, azi, acuma

cu mare, nespus dor.

că aşteptat-am vreme

de ani destui de mulţi

ca darul să se-nfrupte

din-a lui poame dulci

şi ajunsesem să mă întreb

de mai e cu putinţă

ca vrerea să se-ntâmple

pân’să ajung „nefiinţă”

dar iată că se-ntâmplă

şi roţile cereşti

încep din nou să mişte

destinele-omeneşti

şi tare sper, eu astăzi

cu dor entuziast

ca şi povestea-mi mică

să aibe loc fruntaş.

Eu scris-am doar scenariu

şi piesa e dorită

menită să mai schimbe

catharsis-uri cu dor

şi sper să mai rezolve

din aprigele chinuri

ce doar iubirea poate

decoruri să ridice.

Ce-i bine acum în piesă

e că-i finalul bun

n-am stat să îl mai chinui

n-am vrut să-l mai compui.

ci-am vrut ca vestea bună

la capăt să rămâie

să nu se mai preschimbe

în tragic şi garguille.

şi de nu v-o plăcea

voi liberi sunteţi iară

s-alegeţi tragedia

şi drama, melodrama.

şi chiar pe ea, satira,

căci multe sunt din ele

şi multe veţi plăcea

dar oare vestea bună,

iubirea veţi şti a mai gusta?

nu spui de calitate, sau de filosofie

eu simplu spui aice de jalnica domnie

a bunului în teatru

a „bine ce-o să fie”

Nu doar dureri şi lacrimi

ce-şi irosesc cu patos

Nemernice trăiri.

Oare a scrie „bine”

şi-a face un drag final

oare acum displace?

sau noi ne-am transformat

am devenit sisteme, mecanici

fier şi fire în corpul de oţel

ce încolţeşte carnea

şi sângele din inimi.

Eu vreau să cred aievea

că încă suntem carne

cu tot complet pachetul

cu sânge, patos, nervi

plăceri, dureri rebele

cu stres în aşteptare

savoare în sărut

tandreţe-n mângâiere

şi muşcături felin

cu dorind cu dor

ce doar privesc şi ard,

şi-ţi spun pe loc povestea.

şi astfel, prizonier

te ţin pe loc, pe veci

râmâi în urma lor

captiv, te-nneci uşor

în adâncimi de dor.

La mâini şi ochi şi buze

la trup-unduitor

picioare de panteră

şi vers săgetător

N-am să renunţ curând

cum nimeni n-o va face

de e cu mintea trează

şi-adusă pe acasă.

Premoniţia

Un Don Juan ş-o Donă Juană

Vor dormi amu-ntr-o vară

la sfârşitul lunii mai

visul lor cel mai cu grai.

Vor vedea ce n-au văzut

vor simţi candidul dor

cum sângele li-e fierbinte

şi le cere iar tributul

şi cum vor lupta cu el

cu patosul de serviciu

crezând în a lor trumfă..

Dar de astă dată viaţa, lumea

se va-ntoarce niţeluş

şi-nclinându-se Pământul

Vor aluneca subit

braţe-n braţe vor ajunge

şi-ncă acesta nu-i sfârşit.

Vor trăi pe viu şi ferm

visul lor cel mai de viaţă

şi se vor visa pe sine

şi se vor visa în viaţă,

cu destinul împlinit, şi cu omul fericit

cum va fi să fie „oare”

un Don Juan ş-o Don Juană

să domnească împreună

cu viaţa lor drept trăsură.

Se vor lăsa să alune(ce)

în aleanul cel de dor

se vor iubi împreună

plini cu patos şi cu dor

se vor umple el de sine, ea de el

se vor dori în neştire

pân-se vor vedea din nou.

Şi-atunci viaţa cea reală

şi săracul Cer de Sus

vor ierta şi vor fi complici

la împlinirea de răscruci.

Şi-astfel în lumina lor

de cu seară, de cu zi

se va împlini povestea

ce amu eu v-o zisei.

Vor îmbrăţişa temeinic

viaţa-n doi seducători

O familie de Don Juani

ce pariuri nu vor face

şi nici cuceriri de fel,

căci vor fi şi cuceriţi

şi cuceritori la fel

în povestea lor de viaţă

le va ajunge preaplinul

patosului pătimaş

ce sălăşluieşte bine

în iubirea lor-lăcaş.

iar când dimineaţa vine

somnul vălului de noapte

lin, uşor va dezgoli

trupurile lor de artă..

şiret Soarele zâmbi

ruşinos, surâse ea

ca o Lună-mbujorată.

de vă place ăst final

Să dea Domnul ca să fie

şi să se-mplinească odată

îndelunga bucurie..

iar de nu, de nu v-o place

uşa v-o deschid pe loc

şi c-un sunet şuierând

vă trimit la mama lor!

sper ca v-a plăcut povestea

scrisă-n astă lună mai

ce-i anul cel de glorii

2011 cu mai…(30mai )

Poezii de prin biblioteca

Femeie…

ţie, dragă Bogus…

Femeie, pisică elegantă
Singurătate ţi-e numele.
E frig afară şi te ghemuieşti
Lângă un suflet iubitor,
Dar de îndată ce te-încălzeşti
Fugi repede de lângă dor
Te laşi chemată, adulată
Te pierzi în strigăt de iubire
Dar mulţumire pentru tine
E doar o simplă mângâiere
Doi ochi să te iubească veşnic
Şi două braţe larg deschise
În a lor îmbrăţişare
să te pierzi ca fulgii-n mare
Îmbrăţişare-n care frigul
Vă ocoleşte ca pe un zid
Ştiind că această iubire
e-o îmbrăţişare când ţi-e frig…

(Cluj, 31 ian 2009)

 

 

Copaci de sakura, iarna…


Copaci uşori şi înfloriţi
Cu ale lor flori albe şi reci
Alene-ţi cad în palmă
Iar tu, cu a-tale calde mâini
Vei ştii uşor să le topeşti…

Gentil şi fin
Te vei purta
Şi lin vei alina durerea
Ce doar speranţa mea mi-o dă,
Un spin înalt şi-adânc înfipt
Ce-i găzduit fără să-l vadă,
Să-l ştie sau să-l simtă-n ea
Acea privighetoare, ea…

(Cluj, 13-14 ian 2008.)

 

Aştept timpul….

Recunoştiinţă ei…
Aştept timpul ca să vină
L-am întrecut demult în cursa noastră,
Şi-am alergat mai singură mereu,
Trecând pe lângă el de atâtea ori…
Dar, obosind am realizat şi m-am oprit:
De ce-alergam?
Spre infinit?
Fugind etern spre vis,
Uitam să mai dansez…

Trecea pe lângă mine acum,
Muzica, ea, cânta
Şi de atâtea ori m-a depăşit
Şi-ntr-un final ea s-a oprit,
m-a aşteptat să mă opresc
şi din eterna-mi alergare,
să mă gândesc o dată doar
să-ncep s-ascult măcar,
în freamătul de liră pur
un foşnet fin de falduri negre,
un picur cristalin, sticlos
din marea cerului albastră,
o floare din copacul iernii,
albă, unică şi mică…
ce-n ale tale calde mâini
încet, uşor se va topi…
Să-ncep s-ascult, să văd
Şi asemeni lor să mă topesc
Ca sticla-n ochii meşterului bun
Ce blând transformă în viaţă
Tabloul de culoare plin,
Pe care flautul îl cântă
Şi clarinetul-l modelează
Într-o făptură diafană,
Sculptând în aer o minune,
O nimfă a culorii pure.

Zeiţă a vremii ce-a trecut,
Ea lunecă în nevăzut
Pe partitura aşternută
De al viorii cîntec
Şi-n dansul ei spre nemurire
Ascunde-o taină minunată
Ce cale s-o dezlegi vreodată
E un secret al nemuririi

Căci de vei prinde-n ochi odat
Un fluture albastru,
Ce cheie îţi va deveni
Şi-a ochilor tăi poartă
O va deschide negreşit
Şi vei vedea-o…
Fantasma nopţilor de vară
Ce-n zborul ei de fluture albastru
Se-ntoarce către tine….

(Cluj, 4 martie 2009)

 

 

Suflet, haină curată


Suflet dezrădăcinat
Ce-aştepţi întoarceri din neant
Te uiţi cum mute-ţi par
Ele, hainele din ăst sertar

Şi te topeşti uşor şi-ncet
Evaporându-te în zori
Devii asemeni tuturor
O haină bună de spălat.

Devii o haină-mpachetată,
Curată, netedă, spălată,
Şi frumos împăturată,
Pusă-n dulapul inimii,
Dulap ce-avea vechi haine vii
Şi-acum îi plin doar de „copii”
Teancuri multe aşezate
În sertarele numerotate
Sertare inventariate
Sertare bine ordonate
În fostul tău dulap al inimii
Dulap închis, lăcătuit,
Deschis doar la aerisit.
Dar ele, hainele sunt goale
Parfumul vechi nu le-a pătruns
Nici n-a ajuns să le-mpresoare

Cu-n iz de viaţă şi speranţă.

Ele, haine noi şi goale
Nu au miros, nu au savoare,
Nu au nici măcar substanţă
Nu mai miros deloc a viaţă.

Nu le mai poartă nimenea
Nici chiar uitarea nu le vrea
Şi nici durere nu mai au
Aşa de bine s-au spălat.
Şi stau frumos pe rafturi albe
Spălate fiind de viaţă şi de sânge,
Asemeni fiind doar paiaţe
Măşti fără faţă impregnată,
Fără o piele parfumată,
Ascunsă de priviri frugale
Temându-se de chei şi viaţă,
Dacă dulapul s-ar deschide…
Şi înăntru n-ar mai fi speranţă…

Parfumul vremii ce-a trecut
s-a scuturat precum copacul
de frunzele uscate, toamna,
aşa te-ai uscat şi tu..
mască fără o piele parfumată
mască fără ochi…

(Cluj, 12 februarie 2009)

publicat in Bibliorev, revista studentilor din catrul Bibliotecii Centrale Universitare Lucian Blaga, Cluj