dupa mare, al meu ~ tu~

reflection

Da-mi Doamne iar iertare pentru dor

Ca nu-l pot duce prea usor

Ori da-mi putere si curaj

Iubirii ca sa-mi tie gaj

Deschisa a inimii fereastra

Pentru o viata cu destin

Pentru a iubi un suflet viu..

432260_470797489625315_124708704_n

Mai stii Tu, Doamne si tu,mare

Ca-n ani trecuti pierdut-am timp

Lasat-am ca sa treaca in zbor

Iubiri ~ Intotdeauna ~Prea Tarziu

226359_10151178019378185_1377140365_n

Cu greu m-am despartit de ea

A marea mea de-un verde cald

Ce ochii mei o vad mereu

Si-o vor vedea

Albastra ca o viata a mea,

Si acum in pasi de tren

Pe geam rasare doar nimicul,

Gari searbede si gri

In care alb-astra nea se-ascunde

Si singura o inima de beculete

Straluce in frunte de peron

282906_514221061945932_321119135_n

Semnalul de locomotiva

Sa stea mereu aprins cu dor !

n_a

Trec oameni si coboara umbre

Tigarile sunt panaceu

Pentru rabdari in nerabdari

Cronici melancolii d-alean

In care dorul-mi-este rege

si noaptea sfetnic in suras..

la ilusion del tiempo y materia ~Mauricio Silerio

la ilusion del tiempo y materia ~Mauricio Silerio

caci da, de-atata dor si-atata planset

e o iubire si- a mea

in Tine-i greu s-o scriu pe-un vers

si-astfel ea-n-mine va ramane vie

va sta mereu pentru vecie

caci Goethe, chiar si el spunea

« ca te iubesc, e treaba mea,

Ce te priveste asta pe tine,

Pe eul tau si dumneata,.. »

Dar e cuvant si logos sfant

Alean cand il numesc devine

Si-atunci mi-l spun

einfuhlung

320460_419552474774693_1112447517_n

Mauricio Silerio ~the weight of the words~

Ca si cand tie

Pe buze vii as pune gand

Ca leac de aripa de inger

Si ca metafora-n Kundera

Eu pun a mea iubire-n mine

Si doar in tine o voi pastra..

284902_516089885092383_1266723029_n

  (editari din trecut..  cu trenul spre cluj, ora 22.30, 29 decembrie 2012)

   cu gand albastru de prin mare adunat acum

cand geamu-afara trist  priveste

de pe acoperisuri marea alba..

v-aduc  si-un glas de om-poet

cu-adevarat un om frumos,

Petra Balu -portretul pasarii care nu e.. de Claude Aveline

Reclame

mi-am revazut azi marea…

181046_450548388296745_27675654_n

am inca nisip pe ghete,

intr-un compartiment de tren

ma-ntorc c-o mana de scoici

si-un saculet de nisip

ca un ostas necunoscut

murit-am azi pe mal de mare

intr-un biet sfarsit de iarna

cu valurile liturghie

si-ntr-o lijanie de pescarus..

29794_126277064193231_393426180_n

acasa bunica arunca din prag

praful ultimului an

iar eu nu stiam inca nimic despre viitor

si totusi..

in fata sinelor de timp

Cineva de Sus a dat o pagina-napoi..

si-asa ajuns-am ca sa-mi vad

propria-mi moarte ca Oedip

in marea verde-albastrie,

ca un smarald spalat de lacrimi

si-ascuns etern de trecatori..

Ti-am dat tributul iernii mele

si , Mare, dorul meu ti-am dat

sa-l regasesti acum cand plec

departe iar, prin munti, neant…

si-o lacrima alba de luna

am revarsat in valul tau

ca-ntr-un argint nisip prefaca

a mea iubire, al meu dor..

mi te-am lasat iar gaj pe lume

pe mine in lacrima de luna

ce numai tu cu mine-o stim

vedea in nopti de toamna indiana

din dincolo de lumi si stele

de lumea mea, de lumea ta

ea singura, o luna, ea

ne leaga si ne va lega

in nod marinaresc de dor

pastrat in cufar de comori

pe fundul marii , alba-astra

unde zapada ajunge a fi

nisipul unui viu argint,

sarut al fulgului de nea

ce-a inrosit cu a sa viata

buzele pamantului ~Nu ~

doream cu ardoare si nesat

sa plang, la mal de mare sa imi las

durerea drept tribut si dar

si un trecut pentru un an

dar Doamne, lacrima-mi fu gheata

ea se opri si planse in gand

si ochii briza mea albastra

mi-i sterse in suflet dupa plans

si-mi darui ca talisman

curajul si rabdarea sa

ascunse-n vorbele de val

si puse la pastrat ca dar

intr-un sidef alb ca de nea

o lacrima in scoica sa…

si-acum si in viitor mereu

voi coase rana dupa rana

pe cord deschis

fir de nisip

si ciobul ac de sticla vie;

in nod pun scoica drept zalog

sa tina leacul marii albastre

eternul viu pe rau de sange

cu care si Baudelaire scria

de omul liber, el  iubeste

Marea in Intotdeauna…

                                                                                      marea, rana sufletului meu..  
marea, rana sufletului meu..

si mi-e paradoxul bine…

eu stiu ca pot muri in mine

din lume a ma scoate

sa-mi las dar paradoxul umblatoriu,

sa vietuiasca-n mai departe,

neaducandu-i tristeti dintr-ale mele

nederanjand pe nimeni..

dar tu, tu n-ai voie

nu poti sa te-ascunzi din tine

si lunii trezitor sa nu-i mai fii

tu lumii nu ai voie

sa-i mori din tine-n tine

macar pe mine lasa

si-n mine-le coboara-ti

lumina-ti purpurie din

eu de ne-numit..

si dupa prima vorba vie

al nostru glas de unu-n doi

sa vina iar la mine-n mine

de nu mai stiu de-i 1

doi-noi poem de sara,

sa ma reumple iar

de tine , si iar de  bine…

Această prezentare necesită JavaScript.

nu, nu te retrage

e asa de bine

sa nu  fii gol

sa nu fii vid,

vid trecator prin infinit..

iti multumesc mult

pentru umbra ta,

alaturi de a mea,

 demult doar eu

azi plin acum in gol

 de 1’n eu …

si-atat de plina mi-s de tine

ca in sfarsit simt

ca mi-e bine!

( cluj, intr-o seara de luni la mansarda, 22 octombrie 2012)

cu stiloul pe-o vedere…

 Cativa prieteni frumosi la suflet m-au invitat intr-o idee..sa le scriu o vedere cu cateva ganduri de suflet pentru o lume fara prejudecati si fara limite destul de grosier impuse si tinute bine-n balamale inca si-n timpurile si oamenii de acum, de pe la noi..
Limitele astea de multe ori sunt puse si trasate gresit,nelasand nici o prezumtie incipienta de nevinovatie si intelegere..caci da, pana si-n ziua de azi mai avem si mai exista preconceptii si bariere umane care fac ziduri peste ziduri intre oameni-prieteni dealtfel, si-i izoleaza prin propria lor ascundere in ingusta lor carapace..ii izoleaza si-i tin departe de oameni la fel de valorosi si frumosi la suflet ca si noi! Festivalul international de film gay asta si incearca sa schimbe, carapacea unora cu altceva, cu o lume deschisa spre a intelege, accepta si ne-judeca atat de aspru si brutal o comunitate de oameni cu anumite probleme si cu alte alegeri luate.. Fiecare avem libertatea noastra de a alege si cerem la randu-ne sa fim respectati pentru asta si sa ne fie acceptata, inteleasa si nepusa sub semnul indoielii, orice traznaie de idee, alegere avem sau luam.. Oricine iubeste s-a luptat de atatea si atatea ori cu preconceptii si delimitari impuse de familie, prieteni, societate, timpuri si varste.. si acele povesti au razbatut prin timp, ajungand modele de urmat.. De la Romeo si Julieta, Tristan si Isolda, Heidegger si Hannah Arendt, Dali si Lorca..si lista ramane deschisa..simple suflete care au iubit si nu s-au lasat intimidati de nimic din lumea ziditoare de reguli a fiecarei epoci.. n-ar fi ajuns astfel modele de urmat sau macar de tinut cont sometimes, daca ideea lor nu era reala, vie, adanca in sinceritate si adevar.. Ce conteaza daca protagonistii se schimba si devin altfel, aleg altfel.. de ce trebuie sa judec eu si sa ma tin departe de o prietena, un prieten bun care are o problema si  care, in primul rand, vrea sa iubeasca si iubeste frumos, ca oricare altcineva.. cine sunt eu sa judec de e bine sau rau.. sau vorba unui prieten filosof ce e bine total bine incat sa diferentieze limita raului din el…Cred ca ar trebui sa aiba parte de mai multa intelegere spre acceptare daca inca exista dezechilibre de egalitate…

festivalul international de film gay

Asa ca am deschis si eu inima, am vazut ca nu-s preconceptii si limitari pe acolo si am pornit intr-ajutorul unor prieteni si-ntr-o frumoasa actiune artistico-generala.. Trebuia sa ne cautam gandurile si ideile noastre de sprijin moral prin noi insine, prin cotloanele interioare ale fiecaruia dintre noi si sa le asternem pe o vedere, o imagine, o fotografie sau o emblema grafica frumoasa…Asa ca iata-ma in cautare de vederi, ganduri si imagini..Si o data ce m-am pus „in stare de arta”, de a crea inductiv artistic, proiectul a si inceput sa ia rotite la drum.. Asa ca, am gasit, am scris si nu m-a rabdat inima pan’ce n-am trimis-o cu timbru cu tot;) si astfel azi  am trimis prima scrisoare” la purtatorul unei vederi.. sa speram ca ajunge pana la festival! 😉 A fost un sentiment frumos sa mai pot scrie o vedere, o mica epistola „cu scris de stilou” pe o vedere..ca pe vremurile taberelor primare cu piesaje montane, ursi ce noaptea dadeau ture pe la cabane, ilustrate cu peles, predeal, caciulata, baile herculane, bran..ori ca atunci cand trimiteam unei prietene din strainataturi vederi cu pictorii nostri celebri..A fost fain sa stau din nou si sa scriu de data aceasta, din alt oras al ideilor si principiilor spre un altul, al oamenilor faini si lipsiti de prejudecati..un mesaj ca-ntr-o sticla naufragiata pe mare, in speranta ca acesta va ajunge citit si imbratisat de cat mai multi prieteni.;)
A fost foarte faina senzatia unei vederi, scrise de mana si puse cu timbru la batrana posta, reala cu saci si mesagerie si colete cu sfoara ..nu numai emailuri emailate de viteza tastarii si a emotiilor egoiste expuse ca marturii.. am scris si simtit frumusetea unui gand trimis prieteneste de la un suflet la altul, mai mare si mai cuprinzator, cam cat o comunitate de oameni faini si cateodata uitati sau trist etichetati de societate.. Azi am scris un gand curat spre admiratie unui prieten din festival, un prieten ce comprima in el toate nazuintele unei intregi camarederii umane..am scris unui suflet de suflete plin, suflete de oameni faini, voluntari, colaboratori, artisti ascunsi si creatori in idei nastrusnice de arta si racordare-n social.. Stau si ma gandesc cateodata, cat de angrenati si de motivati sunt sa ajute si sa demonstreze ca rolul lor in contemporana societate poate schimba si alte opinii si probleme majore cetatenesti; sunt atat de curajosi in idei si lupta pentru valoarea naturii, a libertatii fiecaruia, a gesturilor umanitare si a intelegerii cazurilor de boli fara speranta..incat mi-este mie rusine cateodata ca intorc capul si nu pot ajuta si mi-e teama si frica de curtea miracolelor ce poate fi cateodata lumea cotidiana.. Daca am fi macar cativa precum ei, de’am fi asemeni lor ca spirit civic, nu ne-am mai calca unii pe altii si altii pe noi in picioare.. Avem de invatat cate ceva de la ei..eu cel putin stiu ca am.. Si azi am facut un pas si m-a bucurat mult acest gest nastrusnic la care m-au provocat sa iau parte si va invit la randu-va si pe voi, oricare sa trimiteti o vedere, o fotografie, o idee drept simbol al faptului ca putem intelege si accepta !

RO]: În cadrul festivalului „SERILE FILMULUI GAY” (http://serilefilmuluigay.ro/) ce se desfășoară în Cluj între 12-18 Noiembrie organizăm o expoziție „Mail-art”. Trimite o Carte poştală realizată de tine (fotografie, desen, pictură, colaj, tehnică mixtă sau neconvenţională) la adresa de mai jos, cu o imagine ce susține drepturile LGBT, libertatea de expresie, toleranța, orice poate fi asociat unui festival de film cu tematică LGBT și pe spate un text ce susține aceleași idei. Deasemenea ești liber să dai share acestui mesaj cunoscuţilor tăi din întreaga lume care crezi că ar dori să participe la această expoziţie, ne dorim certi poştale cât mai diverse din întreaga lume (poţi da share și pe diverse grupuri sau site-uri ce sunt legate de comunitatea LGBT). Mulţumim anticipat! Adresa la care puteţi expedia cartea poștală este:

Destinatar: Lucian Dunăreanu, OP 5 – CP 715, Cluj-Napoca, România (for Mail Art)
[EN]: Cluj-Napoca is hosting the only LGBT film festival from Romania, between 12-18 of November (SERILE FILMULUI GAY: http://serilefilmuluigay.ro/), and amongst other events we will organize a “Mail-art” exhibition in which you can participate, all you have to do is to send a postcard made by you (photo, drawing, painting, mixed or unconventional technique) with an image that sustains the LGBT rights, freedom of expression, tolerance, anything that can be related to an LGBT themed film festival and on its back a small text related to the same ideas. You can also share this message to your friends or on LGBT-related sites, we would like to have postcards from all over the world. Thank you in advance! You can send the postcards to the following address:
Destinatar: Lucian Dunăreanu, OP 5 – CP 715, Cluj-Napoca, Romania (for Mail Art)
V-asteptam si pe siteul festivalului – serile filmului gay
so.. let’s feel free and „signed, sealed, delivered like stevie wonder..”sa ne simtim  trimisi prin gandurile deschise si far de prejudecati, umbratoare pentru oameni-prieteni..

Cand destinul are ceva mai bun pentru tine…

E minunat ce suprize iti poate juca destinul uneori.. te opreste in loc cateodata, tine timpul sau ocupa in preaplin trenuri pentru ca sa ai timp de viata… De multe ori suntem grabiti, fugim de colo colo ridicand la nivel de prioritate de grad zero lucruri, evenimente, intamplari, proiecte care nu fac decat sa ajute sau sa intarzie viata din tine; de cele mai multe ori o deraiaza rau, ca un tren de-al nostru, facut sa te duca la destinatie pe cai cat mai ocolitoare si mai relative. Dar in ciuda asta, uneori e bine.. si astazi chiar m-am bucurat de acest lucru. M-am bucurat ca n-am plecat inca in periplul meu evenimential cultural preaplin si academic nu mai zic;p Azi destinul sau timpul sau relativitatea, oricum in toate un Bun Dumnezeu mi-A aratat altceva, mult mai important si mai Adevarat!

Azi am tinut cea mai frumoasa minune a vietii si i-am simtit inimioara ca o mica lume razbatand vioaie si pura..o mogaldeata scumpa ce avea marea in priviri si doua manute de viata… Grazie  voua, parinti minunati, Moni si Paul , doi ingeri pazitori  pentru un ingeras de nepotica ! ;*

Imi doream mult sa-mi vad prima nepotica, noul suflet coborat de Sus in familia noastra si ma tot complicam in planuri de vizite, traseu, calatorie.. oscilam mental ca un batran chinez in mii de probleme legate de drum.. in capul meu alergau notiuni precum „rezervare, bilet, nu mai sunt, sunati acolo, dincolo, incercati asa.. chei, anuntat prieteni, contramandat intalniri, dat mesaje, dat telefoane” ce mai o debandada totala si pan’la urma re-la-ti-va.. Cand am realizat ca alta solutie n-am si ca destinul mi-a dat sah-mat am si zis „va bene”. Hai sa vedem ce-o vrea sa ne zica si de asta data. Si m-am lasat pe val, dar nu ca enjoy the ride-ul morchebian dar tot cam spre aceeasi nota. Am pornit sa-mi iau totusi bilet ca cine stie daca de luni incolo nu s-or mai intoarce si alte cai; ne-am pus sa rezolvam ce tinea de noi si-am poposit ca se facuse timpul larg amu.. se crease asa o bucla temporala destul de laarga si incapatoare pentru altceva si atunci n-am facut decat s-astept neasteptatul, surpriza sa-mi umple ceea ce avea sa devina una dintre cele mai pretioase trairi din cufarul de amintiri( caci deja-i acolo la pastrat bine, in camaruta cea mai frumoasa a inimii). Si supriza asteptata s-a produs..in vizita dar nu la domnul goe ci la una din cele mai intelepte matusi ce-a devenit de-acum si strabunica cu cel mai frumos zambet..Caci trebuie sa va spun un secret, matusa mea e un om fain si intelept si ce-ti spune apai sa stii ca se-ntampla mot-a-mot 😉 rar greseste si tot cam rar ne daruieste zambetul ei, caci rar il gaseste prin amintirile pline de necazuri ale vietii de la noi.. dar si cand iti zambeste, apoi e cel mai frumos om.. ei de acum, de cate ori minunea mica apare, tanti Victoria-i cu sufletul pe buze,  de aici si cel mai frumos zambet pe care l-am vazut vreodata la ea… Imi aduceam aminte cat de greu era s-o facem sa zambeasca in fata aparatului de fotografiat.. Acum e cu adevarat suflet la purtatorul chipului..
Tot cam aceeasi vraja am capatat si eu, numa ca eu zambeam din ochi pentru ca aveam sa tin in brate un suflet pur si frumos, cu doua picaturi de „cer in mare” ce se uitau la mine parca transmitandu-mi ceva de acolo de Sus.. Nu stiu daca si-au spus tot mesajul, cert e ca m-am simtit si copil si om, faptura mica si simpla in fata miracolului unui copil. Suntem atat de mici si daruiti atat de mult in viata incat rar realizam acest lucru. Poate intradevar, numai atunci cand devenim mici si simpli,deschisi spre invatare, doar atunci miracolul se dezvaluie.. dintr-o prapastie de desarvarsire vorba unui sfant .

Această prezentare necesită JavaScript.

Mamica ei mi-a pus-o in brate cu grija si la randu-mi am tinut-o cu grija cu care trebuie sa sprijini un mic sufletel.. Mi-era o teama amestecata c-o bucurie imensa.. un om frumos si tanar, o prietena draga ce rar se-ntampla sa ai in familie, imi daruia pentru cateva clipe un fragment de Cer.  Si pentru asta-i multumesc nespus! Poate sunt eu mai emotiva din fire si paote au trecut ceva ani buni de cand am mai tinut un kid in brate dar acum a fost altceva. Un sentiment de mai mult si frumos se revela in bratele mele. Nepotica mea s-a strans la piept, mi-a luat mana intr-ale ei manute mici si-mi verifica inima daca-i inca acolo si mai bate omeneste . E acolo,Emma, ai descoperit-o printre vrafuri de emotii si frici, temeri si indoieli si nebunii ale vietii.. e inca acolo… Ma privea cu niste ochisori blanzi si albastri de te puteai pierde-n ei usor, mai ceva ca-n matasea marii… Mi-a simtit inima si s-a cuibarit linistita pentru cateva clipe pana a auzit chemarea mamei.
Au fost cele mai minunate clipe pe care le-am petrecut vreodata, credeam ca nu voi stii ce si cum, s-o tin bine, sa vorbesc cu ea sau ba, sa am grija.. imi faceam atatea ganduri si cand mi-a venit in brate n-am facut decat ce e era firesc si frumos, s-o sarut pe crestet, s-o strang la piept- cota normala, ca de-abia-si fac oscioarele, muschiuletii, stiuu ;)- si sa-i transmit cum inima mea zambea… Apoi toate aceastea au ramas cu mine, ca atunci cand te atinge un inger si stii ca vei ramane cu prezenta sa chiar si dupa zboru-i inapoi… Printesa cea scumpa si-a reluat somnul cel odihnitor de dupa masa iara noi ne-am reintors in viata lumii.. Norocosi si frumosi parinti si dragi mi-s amandoi, prieteni si suflete faine cultural si emotional vorbind si ma bucur nespus pentru bucuria lor. Va fi spre frumos si asta-i certamente sigur 😉

Va multumesc dragilor pentru ca mi-ati umplut la propriu inima azi! Fericirea-i pentru oameni ca voi!;*

Multumiri si unui adevarat Atelier de Zambete (https://www.facebook.com/atelieruldezambete) si artistei fotograf Larisa Dragan  pentru minunatiile de mai sus!

atelieruldezambete

TIFF-jurnal de festival~ impresii dupa a 7-a zi, maraton! (7)

Si-am revenit encore fois ici… O a 7-a zi de festival superba!! Inceputa cu o briosa la intrare in cinema Arta si cu continuand cu 6 ore de maraton Mildred Pierce, cu Kate Winslet suuperba, si cu discutii dupa, desi eram toti in alta epoca, nu prea ne mai venea sa mai iesi din sala..a continuat cu un mic jogging dupa bilete si dupa un premiu castigat cu alte bilete pe care le-am nu „beut” vorba lui Malaiele ci le-am sincronizat  pe filme faine cu o trupa nebuna de prietene si pe care de abia astept sa purcedem come un avalanche spre filme vineri, sambata si de mai e vlaga si duminica… Mildred Pierce, o miniserie foarte faina despre o femeie puternica, independenta si curajoasa ce reuseste sa devina vorba contemporanului „brand”, Mildred Pierce, fara cuvinte pentru calitate, rafinament, originalitate si surprindere perfecta a epocii Marii Depresiuni, caractere bine punctate asemeni celor de teatru, o fiica ca un nod gordian ce leaga intriga intregului film, o Veda atat de bine jucata si enervanta inca nu-i puteai reprosa uraciunea caracteriala dusa la standard de perfectiune actoriceasca… superbi toti,  Morgan Turner, Evan Rachel WoodGuy Pearce si normal Kate Winslet, in care pot jura ca am simtit din the reader, din filmul de oscar de acum 2 ani, foarte mult, din acel rol si acea prestanta a femeii puternice dar dedicate, devotate unei cauze… Superba!

Dupa o miniserie asa faina si bilete peste bilete incat ziceam ca a cazut cerul pe mine de atata noroc, a venit seara cu Dr Strangelove, un Kubrick perfect despre care nu mai trebuie sa zic nimic. Kubrick trebuie vazut si atat.. si eventual ras cu sarcasm si ironie biciuitoare… In rest Kubrick e precum recomandarile din cartile de genul „100 de lucruri, de locuri, de tari, de carti de citit, intr-o viata” Kubrick it’s must till you die ;p  Urmeaza alta zi si alt maraton si sper ca la finalul acestei zile s-avem sansa s-o putem vedea in sfarsit pe cea mai bine ascunsa supriza a festivalului… Geraldine Chaplin, nevazuta inca in festival! O sa fie o magie in real, o minune dintre doua epoci …

TIFF- jurnal de festival ~ziua a 5 a~ focus amintire (3)

Intradevar, focus pe amintiri caci aceasta a cincea zi de festival m-a readus in pragul revederii cu un vechi prieten cald, bun, batran si intelept cu o memorie cat o cinemateca, deschis si viu si vesel once more.. m-am reintalnit azi cu mon vieux Arta, cinema-ul studentiei, timpului, artei mele.. cinema-ul libertatii, in care ori de cate ori ai merge singur sa vezi un film nu te poti simti stingher cu tine insuti ca in imensele cinematografe Piersic, Victoria, sau multiplexurile vietii ce nu-ti ofera intimitatea trairii unui film asa cum reusesc cele trei de prin centrul clujului. Dar revenind la Arta, la cinema-ul meu drag, ce datorita TIFF-ului s-a redeschis dupa povesti cu sori si birocratii retrocedabile si promisiuni inspre pastrarea evenimentelor culturale si continuarea functionarii cinema-ului.. dupa atatea tergiversari, l-am revazut azi, la proiectia „A man’s story”, o poveste despre 12 ani din viata unui mare si elegant designer vestimentar, o privire retrospectiva asupra reusitelor si succeselor unui mare artist intr-ale valurilor si stofelor lumi… Azi m-am intalnit cu amintirile, am retrait retrospectiv nu numai viata lui Oswald Boateng ci si propria-mi retrospectiva a anilor cu filme vazute solo sau cu diversi prieteni, cu amintiri nastrusnice de prin anul I de facultate, cu multe bucurii si nostalgii placute la atingerea sufleteasca… Pot spune ca am vizualizat doua filme deodata, unul ce a inceput scurt dar a continuat pana spre sfarsitul zilei de festival, dupa iesirea de la cinema cand inca si parca nu as vrut sa plec, resimtind emotia acelor alte finaluri de filme petrecute acolo… am vazut propria-mi retrospectiva si apoi ca o manusa s-a infiltrat in poveste povestea lui, a artistului Oswald Boateng… caci dupa ce am intrat in cinema, dupa multimea forfotanda la casa si la masa cu aperitiff-uri, luand biletul si fluturasul de votat in mana si simtindu-ma iar inside entuziasmul nebun de festival, trecand totodata pragul perdelelor albastre am revazut ceea ce pierdusem din tactilul meu artistic de om indragostit de arta.. am regasit aroma si acelasi frumos loc cald, micut, confortabil, avid de cinefili rafinati si cunoscatori, avid de a sta la taclale cu tine ca spectator chair si dupa sfarsitul peliculei rulate…am resimtit un parfum dulceag de vechi, un iz bland de mucegai asemeni celui al vinurilor cu pecete.. Ca si cum ai regasi intr-o mie de arome, oameni, chipuri, pe cel al sufletului drag, asa pot spune si eu la randu-mi in indragostirea mea de arta, ca am regasit iubirea artei, parfumul creativ al amintirilor frumoase si pline de verva tinereasca si curaj entuziast si fraged… In acest cinema am sarbatorit 1 decembrie in primul an de facultate, cu o proiectie romaneasca „Femeia visurilor” , film ce-l avea in rol principal pe Dan Condurache si multi alti actori romani. Da, dimineata lui 1 decembrie a acelui an ma gasea pe strazi, iesind bulversata de atata construct si concept piramidal-catharhic al filmului  axat pe nebunia creatoare a unui regizor, e drept mai slabut acum cand stau sa ma gandesc, mai mediu in nebunie decat All that jazz dar tot impozant si tarkovskian ca meserie. Tin minte ca atunci, in acea duminica am umblat prin tot orasul sa pot sa gasesc si sa iau afisul drept amintire al acelei trairi. Si dreptu-i ca am reusit si si acum am acasa un foarte mare afis ce sta impaturit si-asteapta praful…. Tot in Arta am vazut Labirintul lui Pan de am sarit ca un copil din scaun si cand am iesit afara credeam ca am gresit planeta, desi il vazusem in amiaza mare; tot aici am vazut Fantana , un film la fel de subtil si plin de simboluri si imagini superbe.. Aici am vazut TIFF-uri ani la rand, aici a trecut pe langa mine caci se nimerise sa fiu in asteptare la intrare si sa am norocul sa-l „astept” pe marele actor Mircea Albulescu care, desi imbatranit vadit, a venit zambind si binevoitor la adresa voluntarilor tiff si a fost la fel de emotionat dupa proiectiile filmelor sale ca la propriile premiere.. aici am vazut Biutiful anul trecut, dupa tiff ca-l pierdusem in festival si-mi puneam cenusa-n cap de suparare ca il ratasem, si tot atunci am constatat ca after tiff, acalmia si monotonia reveneau cu pasi repezi in cinematografe- vazusem atunci 8 oameni filmul incat ma miram ca nu ne-au zburat afara la o ora destul de tarzie intr-o seara de vara.. Oameni frumosi, un loc mirific, amintiri si mai mult decat imi vin acum in calea scrisului, dar cred ca fiecare poate regasi din acea emotie in cele scrise aici, fiecare dintre cei ce au iubit vreodata cinema-ul nostrul de arta- Arta… Cert e ca mi-a facut tare bine sa planga in mine bucuria revederii cu locasul singuratatii acceptate si a melancoliei calme si creatoare de arta si inspiratie in eul interior.. Azi mi-am imbratisat un prieten vechi cu o emotie de care nu mai stiam ca mai sunt in posesia ei si tare m-a bucurat s-o resimt si s-o revad in mine, nostalgia!

Revenind sau continuand povestea acestei seri ravisante a amintirilor, memoriilor si jurnalelor de vieti si trairi, tin sa va zic cateva cuvinte despre filmul vizionat, „manusa”cum il denumeam mai la inceput. „A man’s story” e un documentar filmat de-a lungul a 12 ani din viata designerului Oswald Boateng, un om si un artist asemeni cinema-ului meu, elegant, frumos, curajos, cu idee artistica novatoare, promotor al calitatii si noului cu iz de vechi in ceea ce inseamna pastrarea unei traiectorii a standardelor frumusetii, eleganta clasica combinand-o cu culoare, energetica, nebuna, vivace dar perfect contrastanta. Oswald Boateng , un designer de origine africana a reusit sa-i calce pe urme maestrului sau Giorgio Armani in creearea unui stil frumos, unui stil in care masculinul sa se simta perfect, elegant si seducator. Bine spunea in film despre americani, cand a reusit sa cucereasca Hollywood-ul cu arta sa, prin creatii pentru Will Smith si multi altii, bine spunea cand afirma ca „americanii se imbraca ca niste copii! Trebuie sa devina barbati! Sa se imbrace ca niste barbati adevarati!” Nu degeaba cand vezi un artist pus la patru ace cum se spune pe la noi, si mai ales intr-un costum asa perfect, elegant, seducator si cu o tusa de culoare -camasa sau cravata, ceva pentru contrast- nu degeaba innebunesc femeile 😉

Filmul in sine il prezinta pe designer intr-o perioada in care s-a regasit, a luptat si a ajuns undeva” pe val” sau cel putin aproape de culmile lui; capteaza viata si arta sa de la prima casatorie ce n-a prea fost un succes si pana la incheierea celei de-a doua, din care au ramas totusi amintiri si doua copii minunati. Documentarul jongleaza foarte bine cu traseul viata personala- probleme si fericiri – cu creatiile artistice, show-urile de fashion organizate dupa multa multa munca si inspiratie de prin zone ca America de Sud, Rusia, India, China, etc. Pot spune sincer ca nu m-a plictisit chiar deloc, a reusit o montare foarte faina cu o muzica pe masura, cu cadre fain aranjate si cu elementele vietii si filmarilor cotidiene destul de bine amplasate. N-a obosit publicul, ba dimpotriva aveam senzatia unui focus-alert datorat muzicii, multiplelor evenimente din viata lui Oswald, ritmului acestuia de viata nebun-angrenanta in a face si a crea si a nu stagna deloc!  A fost un documentar reusit si o proiectie destul de captivanta mai ales ca la final s-a lasat cu discutii si cu surpriza… question session cu quess what, dar n-o sa va prindeti… exactly himself 😉 Regizorul Varon Bonicos l-a sunat dupa proiectie si am avut ocazia sa-i punem intrebari personajului principal. Ne spusese Bonicos ca e exact asa cum e si-n realitate si-n film, ceea ce tocmai il atrasese si pe el in a face un film despre designer, mirandu-l prea mult increderea, ambitia si curajul si simplitatea firii acestui artist; i se parea de neconceput sa nu fie ceva obscur dincolo, si iata ca n-a gasit si ca Oswald Boateng a fost de acord sa-i filmeze viata timp de 12 ani, 12 ani in care s-au ajutat reciproc mult mai mult ca propria-i casnicie,sau paote chiar o casnicie intru arta ca doi camarazi de lupta artistica, Bonicos fiind la randu-i si cel care a mai filmat proiecte pentru prezentarile lui si care l-a  mai ajutat de-a lungul proiectelor sale pe designerul nostru. Ei dar revenind la „Vocea ” filmului, telefonul si reactia publicului l-a bucurat nespus si a fost deschis la intrebarile noastre. A promis publicului clujean ca va veni in Romania si ca va crea poate ceva cu influente traditionale; eu sustin ideea, sincer chiar mi-ar placea sa vad un adevarat show de fashion masculin cu that elegance, caci  la cum croia costumele in care se vede eleganta britanica in tandem perfect cu coloristicul curajos african, mai ca-ti vine sa-l asociezi cu Coco Chanel pe contemporan si masculin. Dar cred ca cel mai bine se incadreaza asa cum si singur se descrie , ca un designer tributar intru totul lui Armani;)  Un documentar fain, un om simplu care a raspuns unei sali intregi cu o franchete foarte faina si normala si un regizor traznit, simpatic si totally open to the audience, cu un spirit de Hollywood perfect! Ne-a spus ca acum lucreaza in continuare la cateva proiecte si ca acest film spera sa-i aduca un elogiu,un  avant daca vreti, si mai mare acestui tanar si exceptional designer, Oswald Boateng sau mai pe scurt cum se descria si singur cu umor,  „only black in the room” . Pot spune ca a fost un experiment reusit si pentru ei ca echipa si pentru noi ca spectatori a unui documentar de fashion.

Si ca sa inchei rafinat seara, va mai spun doar cateva cuvinte despre urmatorul film vazut, si ultimul din aceasta a cincea zi de festival, ancorat pentru mine la Arta,  „Pianul din fabrica”. Un film chinezesc cu maare iz de Kusturita dar cu feelingul lipsa al balcanismului, chiar de muzica ruseasca era prezenta si interpretata cu haz de actori. In schimb ideea filmului a fost foarte faina, construind visul propriu pentru singuru-i copil, un pian  de metal, nepermitandu-si ca parinte, cantator pe ici pe colo cu o mica orchestra, nepermitandu-si banii necesari in cumpararea unuia veritabil. Tot experimentul lor e frumos, comic, plin de sacrificii si devotamente prietenesti dar lipseste feelingul de haz eliberator iar actorii sunt cam rigizi, asemeni unor marionete..La partea de feeling mai trebuia nitel, in schimb ideea simbolului constructiv al filmului, visele si credinta in ele, in muzica „care nu se aude decat cu sufletul si cu inima” acolo s-au creat pasaje minunate ca si cel care a incheiat seara, filmul si amintirea pentru mine pot zice,…momentul in care fetita lui canta la pianul de metal doar cele cateva acorduri pe care le stia dar peste se suprapune ca o melodie a sufletului comun, al nostru si al lor,Fur Elise… Noapte frumoasa dragii mei prieteni si ne vedem dimineata intr-o noua zi de festival cu alte noi amintiri de creat si simtit! 😉