aripi de mătase…

Ţi-aduci aminte, mai ştii tu oare?

Cândva marea prin valuri te iubea,

cândva prin sunet ea tăcea,

lăsa doar o lumină să vegheze,

să spuie ea, ce sta-n oglindă,

privirea ta din amintire,

Un zâmbet cald, suav destin,

mi-aduc iar stelele în ochi,

Lumine drag, ce nostalgie…

rămasu-mi-au şi-azi în suflet,

Lumine drag, cuvintele mele…

Credeam c’am reuşit un vis,

să ţi las drept dăruire,

şi numai tu să mi le ai

şi-n larg de mări sau nostalgii,

să le tot strângi, mereu în braţe,

însufleţindu-le surâsul

cu-al tău curaj, plin de neant…

Cu licărul din amintiri,

cu el rămas-am pe un ţărm,

şi eu din mine, nu mai sunt,

plecat mi-e sufletul …acolo…

10348539_692530470862241_8469402689048640989_n

Pe malul albului nisip,

de atâta vreme-i tot cernit,

trec clipe-n paşi şi oameni repezi,

mai veseli sau mereu, mai trişti,

ce nu-nţeleg şi nu vor ştii

ce-i vraja mării cu nisip,

Merg des, aleargă şi se-ntreabă

de ce-i atât frumos în zi

şi-n noapte redevine frig,

şi singuratic paradis

se-aşterne ca un dionis,

sărman gând sters, mereu nescris

lăsat să cânte pe pustii

să plângă lumea ce tot trece,

să-i cânte alinând uitarea,

şi-n Ceruri Sus s-ajungă ruga,

să ierte Bunul ce-a rămas,

din moştenirea lui din vremi,

cărări şi paşi pierduţi de vis…

serg piltnik

De-am fi din nou doar suflete,

şi ne-am aduce’n amintire

entuziasmul născător,

acea nerăbdătoare fire,

ce pe Pământ mai repejor,

vroia s-ajungă din neştire…

Pierdut-am timpul şi cu el,

şi acel gând de nerăbdare,

din când în când mai bate’un licăr,

sunt valurile-mi de mătase,

bietele flori ce se-nfloresc

se-arată unei oarbe lumi,

ce-atunci când se opreşte-n loc

zâmbeşte dar , fără parfum…

Rămas-am încă prin uitare,

bezmeticind sufletu’n loc,

cu lacrimi care cad şi ..care

nu-şi mai au rostul pe pământ…

Se dor şi se vor duce toate,

de ce-am trăit nici că mai ştiu,

tot aşteptam să treacă viaţa,

să văd ce are la sfârşit

dar parcă văd că şi atunci,

o uşă-n urmă se va-nchide

şi-n loc de liniştea-mi promisă

prea multul timp va fi lumină.

Poate-oi ajunge atunci un licăr

aşa cum pe aici doream

s-ajut, să schimb să aduc zâmbet

să fie versul gând curat

şi cârjă pentru împrăştiaţi,

suflete vii îngreunate,

de praful zilnic al uitării…

doream aici să fiu de-acolo

şi versu-mi să ajute doar

dar a fost praf, prea mult şi poate

uitarea asta-i boală grea,

ne lasă noi, biete gânduri,

o amintire pe obraz…

de-alintul unui dor senin...

de-alintul unui dor senin…

Ce dragă mi-e

atingerea-ţi,

şi-acum o simt

şi o resimt

şi-aduce gândul de alean

ca barca-n ţărmul oglindit,

Păşească Soarele din ea

în blânde raze de lumină,

nisipul mării se înclină,

spre a te onora Senine

şi-ntr-un surâs albastru,

Ea, marea-n falduri te primeşte

cu coada ochiului priveşte

şi-n cadru aduce-un asfinţit,

cuvintele rămân bieţi martori,

le şterg cu scoicile din val

rămână-n mine acel simţ,

al amintirilor cu suflet,

ce’aduc alint şi-alean uitării

ce-o poartă timpul printre noi…

De-am fi un licăr peste lume,

în aripi zborul l-am simţi

şi-n calea lui ne-am regăsi,

entuziasmul din poveste,

zâmbetul tău de Alizeu,

cuvântul drag cu al său sunet…,

surâsul mării îmbrăţişat,

şi ochii plini de rândunici…

De-aş fi o clipă acel licăr,

n-aş mai ascunde inima

şi pe cerul cel albastru,

din noapte s-a desprins o stea,

şi-n loc să cad, aş tot zbura

lumină chipului să-ţi dau

şi-un zâmbet să te fac să-mi dai

şi-atunci privind acea privire,

ochii tăi dragi din infinit,

dragul meu dor din asfinţit,

voi ştii că tu vei răsări din nou…

Şi când din clipa oglindirii

voi prinde timpul să se-oprească

te voi privi fără nesaţ,

şi chipul ţi-l voi mângâia

şi râuri de lumini vor curge

va plânge atunci o simplă stea

ce-a vrut să se desprindă odat

să simtă chipul cum ţi-era

şi caldul ochilor să vadă

că sunt la fel ca înstelarea

bolţii întregi din noaptea’nchisă…

Albastrul gândului de dor

aduce mai mereu cu drag,

din amintiri ‘cele simţiri

şi-n retrăiri voi mai trăi

căci îmi fac bine să le ştiu,

şi sprijin sufletului meu

să-mi steie ele, biete cârje,

raze cu dor şi cu alean…

Şi singură doar ruga Sus

să ţină-o rugăminte a mea,

să nu ajung în niciodată,

şi să vă uit, pe aici pe toate

Fără de voi, dragi amintiri,

trăiri curate şi de-atunci,

ce cine ştie de-ţi mai fi,

şi retrăite într-o zi…

s-aduceţi tot acea simţire…

Să-mi fiţi mereu clipele mele

oricât de repede ar veni

timpul din lume peste noi,

vremea să şteargă tot ce-i om

Să nu-mi plecaţi din bietu-mi suflet

Să-mi fiţi mereu „al meu alean”…

Această prezentare necesită JavaScript.

Cu amintire şi cu dor spre o speranţă…dintr-o seară de primăvară când timpul e mereu acelaşi.

Dintr-un cluj uitat, spre un gând de Soare al mării, 21.46, 22 martie, duminică de seară şi nostalgii ce îmbracă sufletul şi ajută viaţa să ia parte la viul unui suflet, din neant spre neant, din seara unei mări spre noaptea unui soare, cu drag….

*multumţiri fotografilor de gânduri, tuturor, căci nu vă ştiu numele doar arta! Multumiri vouă şi unui proiect vizual special de care sufletul se bucură pentru a sa descoperire…special thanks to all photographers full of thoughts and ideas; i may not know your names but i’m glad that i know your art! Thank you all and to a special and dear discovery from a visionary mind! Thank you all! 😉

chemarea mării…

Te chem Lumine-n răsărit,

Te ştiu cu ochii la zenit,

vezi tu, atunci când doar priveşti

mă simt în braţele-ţi de raze,

cuvintele sunt pescăruşi

ce-mi vin agale de prin zări

să scriu în cântecul de tine,

să se întoarcă-n nemurire…

Frumos e cerul nu-i aşa,

răsare viaţa din culori,

şi parcă ochii i-am deschişi

prin irişii tăi înfloriţi, noi

privim…

Răsare un frumos din zbor

de cerul se-nconvoaie fin,

alint să-ţi deie în oglinzi

albastre valuri netezite,

în faţa mării să-mi …

zâmbeşti…

E nemurire ce priveşti

şi parc-ai vrea s-apropii pleoape

să vezi prin raze alte raze

şi o magie-nălţătoare

să lase-o şoaptă dintr-un val,

pe buzele-ţi, gingaşă floare

parfumul unui dor de mare,

privirea unui suflet viu

te mai aşteaptă încă-n zare,

te mai aştept, drag Infinit

Fi-mi viu din nou la malul meu,

să simt că pragul nu e gol,

fi-mi iar inimă caldă

strânsă-n braţele-ţi de zeu,

s-adorm albastru în visul meu…

Această prezentare necesită JavaScript.

Întinde razele-n albastru,

deschide-ţi iar Cuvinte drag,

Şi lasă-ţi sufletul să zboare

s-adune-n contemplarea lui

o armonie-n cer senin,

să scrie mai apoi cu stele,

în nopţile cu foc de iarnă,

când calzi ne vom ascunde-n noi,

vechi, blânde, visuri noi,

Şăgalnice şi maurii

să le topim din ochi’n ochi,

suave buzele dansează,

să le lăsăm să cânte liber,

visul celui dorit aproape,

în accolade de mătase,

cu versurile-n cer rămase,

ce cald surâde Dumnezeu,

acum de sus, de două astre,

ce ochii’ntind la orizont,

cu două suflete curate,

în zbor mereu să fie avântul

şi-mbrăţişarea regăsirii

ce mi-o doresc,

şi poate tu, gândeşti să simţi

la fel de mine,

Blânde Lumine drag de cer,

Priveşti cum sufletul îţi cântă,

în armonii din nenoroc,

spre contemplările din stâncă,

Priveşte Tot şi simte Tot

şi-nalţă sufletul pe culmi,

să simţi cum te iubeşte zarea

şi încă mai adie briza..

Meltem a ta, de peste timp,

ţi-aşteaptă oarbă’n ascultare,

cuvântul şi privirea dragă

şi calda, blânda’mbrăţişare

căci singură e marea acum,

şi strânge doar o umbră-n piept,

din valuri albe de-amintiri,

culeg dintr-un ecou un chip

ce-mi mai zâmbea şi-n galeşi ochi,

şăgalnic mă mai ocrotea

cu’acea simţire adevărată,

de visul devenea poveste

şi începea a crede viu,

că pot să zbor în astă lume,

că merită încă, să cred…

Unica clipă, atunci simţită,

precum atingerea de înger,

făcută ca să-nvie albastra

să fie vie, iar, măiastră

în ochii tăi de irişi plini,

să simtă că le-aduce rouă

şi-ţi înfloresc Seninul meu,

Îţi deschid sufletul din dor,

Iubire, blândă adiere

să simtă iar în atriul tău,

cum e să nu-ţi mai fie dor

ci doar o împlinire vie

atingere-n contemplare

şi armonie-n împăcare,

o pace-n braţe să ne fim,

Un somn în două vise-unit…

Si-n somn cuvintele'mi să scrie ce n-am curajul a trăi s-ajungă ele ca să zboare în pragul tău de amintiri şi dintre cărţi cu busuioc, să mai te pierzi cu mine-n dor să-mi mai zâmbeşti cândva, cumva din când în când şi numai mie Te mai opreşte în oglindă în neştiutul ei mister, ea marea chipul ţi-l va ţine când voi ajunge lângă ea, să-mi dea să strâng la piept... privirea ta... Iubirea mea...

Si-n somn cuvintele’mi să scrie
ce n-am curajul a trăi
s-ajungă ele ca să zboare
în pragul tău de amintiri
şi dintre cărţi cu busuioc,
să mai te pierzi cu mine-n dor
să-mi mai zâmbeşti cândva, cumva
din când în când
şi numai mie
Te mai opreşte în oglindă
în neştiutul ei mister,
ea marea chipul ţi-l va ţine
când voi ajunge lângă ea,
să-mi dea să strâng
la piept…
privirea ta…
Iubirea mea…

* cu drag şi dor nespus tot cuvintelor, spre zarea unde-i timpul lui Borges acum…ţie, suflete al meu, nevăzut, neştiut, cu suflet înlăcrimat în rouă, suavă chemare de artă, peste timp, din glasul cuvintelor unei oarbe meltem spre alintul zorilor ei…

** cluj, mansarda gândurilor mele, la timp de borges, la timp de zori aici, 1.55, 18 ianuarie, ziua Soarelui, acum…;)

*** my appreciation to the creators of the magic photographies, you make souls smile sometimes..thank you for inspiring art from your arts…chapeau bas!! _

Armonia Cerului…

Cuvintele le ridic sus,

Cerul alb şi-albastru le primeşte

Cuvinte drag deschide pieptul

răsară-n el lumina vie..

Dervis sufletul iti zburdă

învârteşte inimi în căldură

răsuceşte paşii-ncinşi

pe ăst rug lumesc nevrednic

de un spirit fără gând…

Paşii sufletulului scriu

magicul poem cules

de un rumi de deşert

pentru rumi cel albastru

să-l înalţe spre un cer

unde-un rumi stă ca Astru…

Această prezentare necesită JavaScript.


~*~ art by Anila Quayyum Agha from http://www.artpeople.net, Istambul by A.G. photography, and an unknown spirit from a photo…thank you all, teşekkürler, merci beaucoup 😉

Un Rumi ca un fluture alb-astru,

cuprins-a inima de spirit,

sufletul ei e Ruma adâncă

AcuM înalţă ochii-n vis

printre valurile de lumini,

lampadare şi zenit,

stă un Soare la Apus,

străjuit de oştenii de moscheie,

„eşti în pace spirite de apă lină,

eşti în armonia plină,

dorul tău e blând, suav,

cald se-nalţă din adâncuri,

din Ocean te întrevăd,

ochi de mare ascunşi de mine,

cum surâzi cu gândul tău

cum’lin luneci sufletu-mi

să-l îmbraci în mătase şi caşmir,

vălul să-i dezvălui fin,

şi doi ochi ce ard deşertul,

boabe de cafea-n nisip,

arzâtori de nemurire,

aprind felinarul plin de lacrimi

cu o flacără de apă…

regarde la mer…

Te învălui drag Tabriz,

sufletul de Shamz să-mi dai,

să mai strâng la pieptul trist,

umbra lui de ochi aprigi,

Şeic gând, cuvânt maur…

Fă-mi din tine, drag nisip,

mângâiat de ALizeu,

chipul ochilor adânci

şi deschide-i la Apus

să-i mai văd o dată doar,

să-i ating,

să-i mai sărut…

Această prezentare necesită JavaScript.

Cu tine-n vălul inimii,

s-au rostogolit în viaţă,

din copacul unui suflet,

dorul viu aprins din vară,

de un soare atotputernic

într-o mare ne’nţeleasă,

dor de inimă alb-astră,

ce unită-ntr-un spirit

îmi aduce alinare

armonie şi iertare,

cu răbdare-n contemplare..

tare dorul e de tine,

încât mi-a ajuns un soare

legâmânt îi ţin mereu,

ochii în albastra rouă,

ce o port, morgană-n suflet,

şi-o surâd când străluceşti,

tare-i fain dorul de tine,

încât a ajuns să-mi fie soare,

şi mi-e drag, suav şi drag,

dragul meu, îţi scrie

…o mare 😉

 

*many thanks to Azam Ali, A.G. photography, Anila Quayyum Agha, a secret caffe for hidden joy of inspiration, and to the unknown photograf of the soul..îţi mulţumesc pentru dorul dorului alb’astru 😉

** scris astăzi, Cluj,17.00, ziua lui mercur şi a veştilor bune sperante din inspiratia sufletului, Hem-caffe, la mansarda unei bucurii a la gertrude stein pe cand se povestea cu Hemingway intr-un paradoxal şi universal salon literar şi cultural..intr-o cafenea magica unde sus sta soarele apus pe moschei de dor şi vis, iar jos sta sa se razboiasca spiritul de scriitor cu lumea şi mundanul ei. E perfect cand cartile şi penelul unei armonii unitare de inspiratie ernestiana, apără Contemplarea cea de sus, unde stă dorul, iubirea, armonia absoluta si sufletul nostru…cerul noica1 mauriu-marin….Îţi mulţumesc Iubire!! 😉

~Amor nocturn si Lin~

Un tril începe noaptea-n mare,

ca o privighetoare mică

desface nodul de mătase

din azuriul orizont,

trezească Soarele din  somn…

trezeşte-te Soleil de vie...

trezeşte-te Soleil de vie…

 

Trezeşte-n vis marin!

şopteţcu-ţi eu în ochi-alin

deschide-ţi inima de gând

şi simte iar dintr-un pământ,

ce-s rădăcinile de dor

făr’de un albastru marin nor..

agale mai mereu aduce

din marea noastră, drag odor,

un cânt de’al ei, un val al tău…

deschide ochii cei de vis

deschide ochii cei de vis

vedea-vei cerul alb, nenins

de marea rozelor petale

ce-aşteaptă ea şi surâd eu,

al tău senin într-un chip blând…

Haide cu mine  din abis...

Haide cu mine
din abis…

căci te ridic din mine însămi

înspre beaticele nimburi

să tot contempli, suflet unic,

emoţie ca să rescrii,

mereu cu avântat Alean,

mereu cu ochii tăi în larg…

como un dor de zarea ta tu ai simti albastra stea

Como, un dor de zarea ta
tu ai simti
albastra stea

ce-i vântul cald şi briza-n om,

căluţ de val şi gând de zbor,

Tu lasă-ţi inima să simtă,

să te trăiască înc’o dată

şi să te scrie-n amintiri

pe ani, surâsuri şi gândiri,

aştearnă vremea calea ta…

sopteste-i ei natura stie aduce ea beatic,vie

sopteste-i ei
natura stie
aduce ea beatic,vie

ce ţi-e Alean, ce ţi-e trezire

de spirit şi de soartă-n dar,

un har, neostoit, pribeag…

şopteşte-i mării dorul tău

ea îl va împlini mereu…

te am în palma gândule

te am în palmă, gândule

în mâinile de senin pline,

te am în gând,

dorindule,

te am în suflet

fiindule,

Acolo-i loc de Dumnezeu

lăsat să fie ocrotit

tot ce-i curat şi spirit fin..

Zâmbeşte fiule de stea,

surâde iar în lumea ta

căci ea, minune Lină,

petală zgâtie de Soare,

e o ştrengară şi sprinţară,

minune veselă de vară

minunea-i vie şi-i …

                                     a ta 😉

 

şi-n dansul ei A-marea ta fi-va mereu cea albă stea..

şi-n dansul ei
A-marea ta fi-va mereu
cea albă stea..

Surâde larg, e dimineaţă

Venit-a soarele în prag,

te am în cordul cel deschis

Amore drag, cuore cald!

* cu drag scris în aziul unor zori duminicale, dintr-o mansardă a gândurilor pline, pe zi 27 april 2014, 4.00, cu multumiri tuturor fotografilor minunati cărora cadrele mi-ai răsărit inima spre cuvântare lină şi sinceră. Many thanks to all photographers for the marvelouse art-works that makes me write sincerely and heartfully. Even if i don’t know your names, you All have my gratitude! Thanks y grazie 😉

dupa mare, al meu ~ tu~

reflection

Da-mi Doamne iar iertare pentru dor

Ca nu-l pot duce prea usor

Ori da-mi putere si curaj

Iubirii ca sa-mi tie gaj

Deschisa a inimii fereastra

Pentru o viata cu destin

Pentru a iubi un suflet viu..

432260_470797489625315_124708704_n

Mai stii Tu, Doamne si tu,mare

Ca-n ani trecuti pierdut-am timp

Lasat-am ca sa treaca in zbor

Iubiri ~ Intotdeauna ~Prea Tarziu

226359_10151178019378185_1377140365_n

Cu greu m-am despartit de ea

A marea mea de-un verde cald

Ce ochii mei o vad mereu

Si-o vor vedea

Albastra ca o viata a mea,

Si acum in pasi de tren

Pe geam rasare doar nimicul,

Gari searbede si gri

In care alb-astra nea se-ascunde

Si singura o inima de beculete

Straluce in frunte de peron

282906_514221061945932_321119135_n

Semnalul de locomotiva

Sa stea mereu aprins cu dor !

n_a

Trec oameni si coboara umbre

Tigarile sunt panaceu

Pentru rabdari in nerabdari

Cronici melancolii d-alean

In care dorul-mi-este rege

si noaptea sfetnic in suras..

la ilusion del tiempo y materia ~Mauricio Silerio

la ilusion del tiempo y materia ~Mauricio Silerio

caci da, de-atata dor si-atata planset

e o iubire si- a mea

in Tine-i greu s-o scriu pe-un vers

si-astfel ea-n-mine va ramane vie

va sta mereu pentru vecie

caci Goethe, chiar si el spunea

« ca te iubesc, e treaba mea,

Ce te priveste asta pe tine,

Pe eul tau si dumneata,.. »

Dar e cuvant si logos sfant

Alean cand il numesc devine

Si-atunci mi-l spun

einfuhlung

320460_419552474774693_1112447517_n

Mauricio Silerio ~the weight of the words~

Ca si cand tie

Pe buze vii as pune gand

Ca leac de aripa de inger

Si ca metafora-n Kundera

Eu pun a mea iubire-n mine

Si doar in tine o voi pastra..

284902_516089885092383_1266723029_n

  (editari din trecut..  cu trenul spre cluj, ora 22.30, 29 decembrie 2012)

   cu gand albastru de prin mare adunat acum

cand geamu-afara trist  priveste

de pe acoperisuri marea alba..

v-aduc  si-un glas de om-poet

cu-adevarat un om frumos,

Petra Balu -portretul pasarii care nu e.. de Claude Aveline

mi-am revazut azi marea…

181046_450548388296745_27675654_n

am inca nisip pe ghete,

intr-un compartiment de tren

ma-ntorc c-o mana de scoici

si-un saculet de nisip

ca un ostas necunoscut

murit-am azi pe mal de mare

intr-un biet sfarsit de iarna

cu valurile liturghie

si-ntr-o lijanie de pescarus..

29794_126277064193231_393426180_n

acasa bunica arunca din prag

praful ultimului an

iar eu nu stiam inca nimic despre viitor

si totusi..

in fata sinelor de timp

Cineva de Sus a dat o pagina-napoi..

si-asa ajuns-am ca sa-mi vad

propria-mi moarte ca Oedip

in marea verde-albastrie,

ca un smarald spalat de lacrimi

si-ascuns etern de trecatori..

Ti-am dat tributul iernii mele

si , Mare, dorul meu ti-am dat

sa-l regasesti acum cand plec

departe iar, prin munti, neant…

si-o lacrima alba de luna

am revarsat in valul tau

ca-ntr-un argint nisip prefaca

a mea iubire, al meu dor..

mi te-am lasat iar gaj pe lume

pe mine in lacrima de luna

ce numai tu cu mine-o stim

vedea in nopti de toamna indiana

din dincolo de lumi si stele

de lumea mea, de lumea ta

ea singura, o luna, ea

ne leaga si ne va lega

in nod marinaresc de dor

pastrat in cufar de comori

pe fundul marii , alba-astra

unde zapada ajunge a fi

nisipul unui viu argint,

sarut al fulgului de nea

ce-a inrosit cu a sa viata

buzele pamantului ~Nu ~

doream cu ardoare si nesat

sa plang, la mal de mare sa imi las

durerea drept tribut si dar

si un trecut pentru un an

dar Doamne, lacrima-mi fu gheata

ea se opri si planse in gand

si ochii briza mea albastra

mi-i sterse in suflet dupa plans

si-mi darui ca talisman

curajul si rabdarea sa

ascunse-n vorbele de val

si puse la pastrat ca dar

intr-un sidef alb ca de nea

o lacrima in scoica sa…

si-acum si in viitor mereu

voi coase rana dupa rana

pe cord deschis

fir de nisip

si ciobul ac de sticla vie;

in nod pun scoica drept zalog

sa tina leacul marii albastre

eternul viu pe rau de sange

cu care si Baudelaire scria

de omul liber, el  iubeste

Marea in Intotdeauna…

                                                                                      marea, rana sufletului meu..  
marea, rana sufletului meu..

povestea din Semiluna

Vazand iar luna, am spus adio lumii si-am intors fata si-am plecat..Nu stiu de ce am un deja-vu scriind aceste randuri de poezie, proza, ganduri din fructele universului pe care, oricare le-am culege, tot aici in paradisul nostru terestru se vor raspandi si reintoarce in flori si ramuri regeneratoare de la inceputuri.. depinde de roadele ce ti-s date, daruite de Sus..depinde de tine sa le prinzi si sa nu fie culese si uitate-n scopul lor de vrun alt visator, prinzator de stele ideatice si de inventivitate..dar cred ca pana la urma important e sa ajunga sa se desavarseasca in valurile lumilor noastre, in hipersfera noastra, indiferent de prinzator si visator,.. ideile tot vor pluti pana le va pescui cineva si le va da si nu lua, viata si energie creatoare si le va desavarsi..important e sa ajunga la noi…

dar revenind la povesti si la semiluna mea de sus, am vazut astazi ceva frumos ce cred ca am avut norocul sa-l prind ca zbor zburator ideatic de inspiratie.. am vazut un om in luna…nu, nu era rus,nici Nasa-os, era doar un om…cum asa? Iaca o sa va spun aici mai pe-ndelete, in cateva randuri scurte ce n-am pretentie sa fie neaparat versuri, ci doar ..ganduri…

Am vazut un om in luna,
era Omul cu palarie

da da, era chiar el
Omul cu palarie

statea sprijinit de luna unui bar

si astepta , o astepta pe ea

Amintirea..

ochii-i erau pamantii si-n lumea lor

privea din luna, luna noastra

a oamenilor veseli tristi

a oamenilor gri…

adanc in ganduri si-ncruntari

ca un Atlas privea prin zari

cum valurile zburdau vesel

in zboruri multe, efemere..

din gandurile lui de Chronos

ce-i Timpul mare si-i oprit,

el astepta o pasiune,

un val de viata si de viu

ce-ntr-o transcedere totala

sa treaca lumi, hotare mii

s-ajunga-n amintirea calda

la armonia de copil…

ce trist privea cand l-am vazut

de printre ramuri de maslin

fara sa stie ca-i surprins

de-un ochi deschis si nevazut

priveam la el din semiluna

si-ntelegeam trairi simtiri,

i-atribuiam povesti si dansuri

ii creionam coregrafii

asemeni unui milonguero

ce sta si-asteapta ne’ncetat

parfumul ei sa vina iar

si-n amintiri sa mai danseze

si-n pasi sa retraiasca iar

o voce, un pas, un bandoneon

un grai al tandelor de vals,

un tango-dialog y mas,

cuvinte melancolice in pasi

marturisiri ascunse-n dans..

Această prezentare necesită JavaScript.

Asa era omul din luna

Omul candid cu palarie,

ce astepta drept amintire

o reverie-ntr-o iubire..

Si am clipit fara sa vreau,

si gandul artei sublunare

se metamorfozase-n  Ea

femeia, dincolo de ea,

de Luna semilunei luni

de pe un brat de era grea.

Veni ca fluture de mai

se trasnforma in muza verii

si-n apele de iulii pline,

ea rupse lunii un patrar,

o bucatica ca din Rai,

ea luase lunii drept zalog

ca dupa viata-i planetara

sirena sa devina iar..

Femeia rupse cu blandete

o bucatica de-alba sticla

din semiluna albastrie

ce sta-n carlig de colivie,

pe cer de paturi si stelute,

si alte vietati marine..

si-ntoarse coala de hartie

si-ntoarse luna semilie

si cu-n suras de inceput

gandi si incepu a scrie…

( acasa, pe langa Tomis, ora 1.12, 26 iulie 2012, intr-o joi)

Imagini alese din picturile artistului Fabian Perez , alaturi de fragmente din filmul Tango Lesson de Sally Potter and Pablo Veron..intregul film aici..