aripi de mătase…

Ţi-aduci aminte, mai ştii tu oare?

Cândva marea prin valuri te iubea,

cândva prin sunet ea tăcea,

lăsa doar o lumină să vegheze,

să spuie ea, ce sta-n oglindă,

privirea ta din amintire,

Un zâmbet cald, suav destin,

mi-aduc iar stelele în ochi,

Lumine drag, ce nostalgie…

rămasu-mi-au şi-azi în suflet,

Lumine drag, cuvintele mele…

Credeam c’am reuşit un vis,

să ţi las drept dăruire,

şi numai tu să mi le ai

şi-n larg de mări sau nostalgii,

să le tot strângi, mereu în braţe,

însufleţindu-le surâsul

cu-al tău curaj, plin de neant…

Cu licărul din amintiri,

cu el rămas-am pe un ţărm,

şi eu din mine, nu mai sunt,

plecat mi-e sufletul …acolo…

10348539_692530470862241_8469402689048640989_n

Pe malul albului nisip,

de atâta vreme-i tot cernit,

trec clipe-n paşi şi oameni repezi,

mai veseli sau mereu, mai trişti,

ce nu-nţeleg şi nu vor ştii

ce-i vraja mării cu nisip,

Merg des, aleargă şi se-ntreabă

de ce-i atât frumos în zi

şi-n noapte redevine frig,

şi singuratic paradis

se-aşterne ca un dionis,

sărman gând sters, mereu nescris

lăsat să cânte pe pustii

să plângă lumea ce tot trece,

să-i cânte alinând uitarea,

şi-n Ceruri Sus s-ajungă ruga,

să ierte Bunul ce-a rămas,

din moştenirea lui din vremi,

cărări şi paşi pierduţi de vis…

serg piltnik

De-am fi din nou doar suflete,

şi ne-am aduce’n amintire

entuziasmul născător,

acea nerăbdătoare fire,

ce pe Pământ mai repejor,

vroia s-ajungă din neştire…

Pierdut-am timpul şi cu el,

şi acel gând de nerăbdare,

din când în când mai bate’un licăr,

sunt valurile-mi de mătase,

bietele flori ce se-nfloresc

se-arată unei oarbe lumi,

ce-atunci când se opreşte-n loc

zâmbeşte dar , fără parfum…

Rămas-am încă prin uitare,

bezmeticind sufletu’n loc,

cu lacrimi care cad şi ..care

nu-şi mai au rostul pe pământ…

Se dor şi se vor duce toate,

de ce-am trăit nici că mai ştiu,

tot aşteptam să treacă viaţa,

să văd ce are la sfârşit

dar parcă văd că şi atunci,

o uşă-n urmă se va-nchide

şi-n loc de liniştea-mi promisă

prea multul timp va fi lumină.

Poate-oi ajunge atunci un licăr

aşa cum pe aici doream

s-ajut, să schimb să aduc zâmbet

să fie versul gând curat

şi cârjă pentru împrăştiaţi,

suflete vii îngreunate,

de praful zilnic al uitării…

doream aici să fiu de-acolo

şi versu-mi să ajute doar

dar a fost praf, prea mult şi poate

uitarea asta-i boală grea,

ne lasă noi, biete gânduri,

o amintire pe obraz…

de-alintul unui dor senin...

de-alintul unui dor senin…

Ce dragă mi-e

atingerea-ţi,

şi-acum o simt

şi o resimt

şi-aduce gândul de alean

ca barca-n ţărmul oglindit,

Păşească Soarele din ea

în blânde raze de lumină,

nisipul mării se înclină,

spre a te onora Senine

şi-ntr-un surâs albastru,

Ea, marea-n falduri te primeşte

cu coada ochiului priveşte

şi-n cadru aduce-un asfinţit,

cuvintele rămân bieţi martori,

le şterg cu scoicile din val

rămână-n mine acel simţ,

al amintirilor cu suflet,

ce’aduc alint şi-alean uitării

ce-o poartă timpul printre noi…

De-am fi un licăr peste lume,

în aripi zborul l-am simţi

şi-n calea lui ne-am regăsi,

entuziasmul din poveste,

zâmbetul tău de Alizeu,

cuvântul drag cu al său sunet…,

surâsul mării îmbrăţişat,

şi ochii plini de rândunici…

De-aş fi o clipă acel licăr,

n-aş mai ascunde inima

şi pe cerul cel albastru,

din noapte s-a desprins o stea,

şi-n loc să cad, aş tot zbura

lumină chipului să-ţi dau

şi-un zâmbet să te fac să-mi dai

şi-atunci privind acea privire,

ochii tăi dragi din infinit,

dragul meu dor din asfinţit,

voi ştii că tu vei răsări din nou…

Şi când din clipa oglindirii

voi prinde timpul să se-oprească

te voi privi fără nesaţ,

şi chipul ţi-l voi mângâia

şi râuri de lumini vor curge

va plânge atunci o simplă stea

ce-a vrut să se desprindă odat

să simtă chipul cum ţi-era

şi caldul ochilor să vadă

că sunt la fel ca înstelarea

bolţii întregi din noaptea’nchisă…

Albastrul gândului de dor

aduce mai mereu cu drag,

din amintiri ‘cele simţiri

şi-n retrăiri voi mai trăi

căci îmi fac bine să le ştiu,

şi sprijin sufletului meu

să-mi steie ele, biete cârje,

raze cu dor şi cu alean…

Şi singură doar ruga Sus

să ţină-o rugăminte a mea,

să nu ajung în niciodată,

şi să vă uit, pe aici pe toate

Fără de voi, dragi amintiri,

trăiri curate şi de-atunci,

ce cine ştie de-ţi mai fi,

şi retrăite într-o zi…

s-aduceţi tot acea simţire…

Să-mi fiţi mereu clipele mele

oricât de repede ar veni

timpul din lume peste noi,

vremea să şteargă tot ce-i om

Să nu-mi plecaţi din bietu-mi suflet

Să-mi fiţi mereu „al meu alean”…

Această prezentare necesită JavaScript.

Cu amintire şi cu dor spre o speranţă…dintr-o seară de primăvară când timpul e mereu acelaşi.

Dintr-un cluj uitat, spre un gând de Soare al mării, 21.46, 22 martie, duminică de seară şi nostalgii ce îmbracă sufletul şi ajută viaţa să ia parte la viul unui suflet, din neant spre neant, din seara unei mări spre noaptea unui soare, cu drag….

*multumţiri fotografilor de gânduri, tuturor, căci nu vă ştiu numele doar arta! Multumiri vouă şi unui proiect vizual special de care sufletul se bucură pentru a sa descoperire…special thanks to all photographers full of thoughts and ideas; i may not know your names but i’m glad that i know your art! Thank you all and to a special and dear discovery from a visionary mind! Thank you all! 😉

când te privesc…

când te privesc Lumine drag,

paloarea atingerii de mare,

devine’o..umbră călătoare,

devine nor şi-n diafan,

aduce-n dar parfum de irişi

floare a ochilor cei dragi,

când te privesc revine roua

de dimineaţa lin dansând,

în paşi timptili, ascunşi de ceaţă

se-aşează picătura blândă,

suavă iasomie dragă,

de-o alinţi uşor cu raze vii,

Tu Soare drag, tu vei simţi

cum un surâs îţi joacă-n chip

căci vrea să redevină plin…

Cuvinte drag din ţărmuri calde,

deschide-ţi inima în albastru,

primeşte dorul cel cu viaţă

şi îmi zâmbeşte în neştire,

voi ştii când chipul-n somn închin,

că un Azur ţi-a zâmbit cald

şi-n colţul din cortina albastră,

acolo unde ochii-s somn,

voi regăsi lumina mea,

o blândă rouă de mătase…

Această prezentare necesită JavaScript.

Cuvinte dragi dansează acum,

în paşi de timp borgesian,

Suflete viu rămâi curat,

cutezător conquistador,

călătoreşte-n tine însuţi,

cascada inimii o trece

şi dincolo de ea, priveşte,

iartă-n îndoiala cea amară,

ce-aduse triste valuri’n ţărm,

meltemei gânduri să doboare…

Cuvinte drag, zâmbeşte larg,

din Infinit, Viitor arată,

culege pentru mine raze,

şi blânde adieri suave,

albe-atingeri, orhidee,

lin lunecă-ţi a ta privire,

pe-a lor culoare de mătase,

coboara catifeaua din privire

şopteşte-i unei vieţi unice,

urechea unei flori de inimi,

dorinţa ta de Soare bun,

Dorinţa ta de-albastră mare

şi poate ca-n oglinda din poveste,

parfum de frezii accolade,

tu vei simţi cândva înalt,

din primăvara unei inimi,

de vei dori cu’adevărat,

să mai simţi marea-nserat…

Această prezentare necesită JavaScript.

Dragul meu vis de Paradis…

Îmi era dor să-ţi dărui gând

şi-o umbră de-o aveam cu mine,

a ta era şi şoapta mea

şi griul ceţei din ăst burg,

devenea fir curat pe un fuior,

povestea depăna-va blând,

cu acea speranţă ca un zbor,

e singura-mi aripă vie,

nefrântă cât mai cred în Sus,

şi-i singura care bate,

să zbată inimii cuvânt,

de dor curat, de infinit,

de tine, gândul meu nespus,

făr’de corvoadele lumeşti,

făr’de săgeţi sau de ursuzi,

Cu dor îţi scriu pe coala vieţii,

e albă ca speranţa mea,

Mi-e gândul dragul meu mereu,

la tine-n inimă, Alb-astre

Trăieşte plin şi te uimeşte,

iubeşte tot şi preţuieşte

clipirea lor cea neştituită

blândeţea, bunătatea lor,

efemeride le sunt traiuri,

dar vor fi vii în tine, suflet

de vei păstra şi de vei scrie

neantul deveni-va plin

şi blând şi plin de lecţii calde,

de nemurirea cea în paşi…

Trăieşte Viule deplinul

şi umple-ţi inima de-avânt,

entuziasta ta cătare

să aibă zbor, curaj şi ..Tu!!

Umple cuvântul c’armonie

să-mi depeni mai apoi cu drag,

te-aştept în visul cel de iarnă,

de primăvară ca-n poveşti,

să retrăiesc prin zarea ta,

prin ochii tăi voi retrăi

cum ai simţit tu, viaţa ta…

Umple cuvântul Contemplare

pentr-a ta inimă albastră

să ai curată pacea-n ea

să poţi să darui lumii stele,

mici licăriri de licurici,

culori de un frumos basmatic,

adună Suflete frumosul

şi vino apoi să mi-l destănui…

Alint de-mbrăţişare-ţi dărui…

căci te privesc când…

Să ai dor dragul meu...

Să ai dor dragul meu…

*cu drag avânt în viu, cu licăr de inimă-rouă şi dor frumos spre tine să zâmbeşti cutreierând timpul înaintea mea şi viul culorilor calde de priviri, suflete şi inimi simple şi magice…Fii viu zâmbet drag!!;)

** dintr-un cluj londonez pe care încă-l sper să devină parizian în primăvară, cu dor şi armonie de nimburi celeste, nespuse, pe acolo pe unde dor depărtărilor poartă sufletul să se poată ostoi din visul oglindirii, să vegheze somnul iubirii şi să zâmbească cu pace gândurală…3.27, miez dintr-o altă dimineaţă cu deja-zi …, 22 ianuarie, ziua lui Jupiter insularul, zeul tăcut al înţelepciunii din univers…cu drag, avânt şi entuziasm dintr-o îmbrăţişare cerească din fereastră…

***all my appreciation to the amazing photographers for their artworks that keep my soul to smile to write…may i don’t know all the names but i feel the beauty of each of them…thank you photos and colours!!

~quand je te regarde, miroir d’ame, je t’aime comme je ne m’aime pas…~

chemarea mării…

Te chem Lumine-n răsărit,

Te ştiu cu ochii la zenit,

vezi tu, atunci când doar priveşti

mă simt în braţele-ţi de raze,

cuvintele sunt pescăruşi

ce-mi vin agale de prin zări

să scriu în cântecul de tine,

să se întoarcă-n nemurire…

Frumos e cerul nu-i aşa,

răsare viaţa din culori,

şi parcă ochii i-am deschişi

prin irişii tăi înfloriţi, noi

privim…

Răsare un frumos din zbor

de cerul se-nconvoaie fin,

alint să-ţi deie în oglinzi

albastre valuri netezite,

în faţa mării să-mi …

zâmbeşti…

E nemurire ce priveşti

şi parc-ai vrea s-apropii pleoape

să vezi prin raze alte raze

şi o magie-nălţătoare

să lase-o şoaptă dintr-un val,

pe buzele-ţi, gingaşă floare

parfumul unui dor de mare,

privirea unui suflet viu

te mai aşteaptă încă-n zare,

te mai aştept, drag Infinit

Fi-mi viu din nou la malul meu,

să simt că pragul nu e gol,

fi-mi iar inimă caldă

strânsă-n braţele-ţi de zeu,

s-adorm albastru în visul meu…

Această prezentare necesită JavaScript.

Întinde razele-n albastru,

deschide-ţi iar Cuvinte drag,

Şi lasă-ţi sufletul să zboare

s-adune-n contemplarea lui

o armonie-n cer senin,

să scrie mai apoi cu stele,

în nopţile cu foc de iarnă,

când calzi ne vom ascunde-n noi,

vechi, blânde, visuri noi,

Şăgalnice şi maurii

să le topim din ochi’n ochi,

suave buzele dansează,

să le lăsăm să cânte liber,

visul celui dorit aproape,

în accolade de mătase,

cu versurile-n cer rămase,

ce cald surâde Dumnezeu,

acum de sus, de două astre,

ce ochii’ntind la orizont,

cu două suflete curate,

în zbor mereu să fie avântul

şi-mbrăţişarea regăsirii

ce mi-o doresc,

şi poate tu, gândeşti să simţi

la fel de mine,

Blânde Lumine drag de cer,

Priveşti cum sufletul îţi cântă,

în armonii din nenoroc,

spre contemplările din stâncă,

Priveşte Tot şi simte Tot

şi-nalţă sufletul pe culmi,

să simţi cum te iubeşte zarea

şi încă mai adie briza..

Meltem a ta, de peste timp,

ţi-aşteaptă oarbă’n ascultare,

cuvântul şi privirea dragă

şi calda, blânda’mbrăţişare

căci singură e marea acum,

şi strânge doar o umbră-n piept,

din valuri albe de-amintiri,

culeg dintr-un ecou un chip

ce-mi mai zâmbea şi-n galeşi ochi,

şăgalnic mă mai ocrotea

cu’acea simţire adevărată,

de visul devenea poveste

şi începea a crede viu,

că pot să zbor în astă lume,

că merită încă, să cred…

Unica clipă, atunci simţită,

precum atingerea de înger,

făcută ca să-nvie albastra

să fie vie, iar, măiastră

în ochii tăi de irişi plini,

să simtă că le-aduce rouă

şi-ţi înfloresc Seninul meu,

Îţi deschid sufletul din dor,

Iubire, blândă adiere

să simtă iar în atriul tău,

cum e să nu-ţi mai fie dor

ci doar o împlinire vie

atingere-n contemplare

şi armonie-n împăcare,

o pace-n braţe să ne fim,

Un somn în două vise-unit…

Si-n somn cuvintele'mi să scrie ce n-am curajul a trăi s-ajungă ele ca să zboare în pragul tău de amintiri şi dintre cărţi cu busuioc, să mai te pierzi cu mine-n dor să-mi mai zâmbeşti cândva, cumva din când în când şi numai mie Te mai opreşte în oglindă în neştiutul ei mister, ea marea chipul ţi-l va ţine când voi ajunge lângă ea, să-mi dea să strâng la piept... privirea ta... Iubirea mea...

Si-n somn cuvintele’mi să scrie
ce n-am curajul a trăi
s-ajungă ele ca să zboare
în pragul tău de amintiri
şi dintre cărţi cu busuioc,
să mai te pierzi cu mine-n dor
să-mi mai zâmbeşti cândva, cumva
din când în când
şi numai mie
Te mai opreşte în oglindă
în neştiutul ei mister,
ea marea chipul ţi-l va ţine
când voi ajunge lângă ea,
să-mi dea să strâng
la piept…
privirea ta…
Iubirea mea…

* cu drag şi dor nespus tot cuvintelor, spre zarea unde-i timpul lui Borges acum…ţie, suflete al meu, nevăzut, neştiut, cu suflet înlăcrimat în rouă, suavă chemare de artă, peste timp, din glasul cuvintelor unei oarbe meltem spre alintul zorilor ei…

** cluj, mansarda gândurilor mele, la timp de borges, la timp de zori aici, 1.55, 18 ianuarie, ziua Soarelui, acum…;)

*** my appreciation to the creators of the magic photographies, you make souls smile sometimes..thank you for inspiring art from your arts…chapeau bas!! _

gândurile Soarelui de seară….

asa se-ncântă într-o umbră,

Un Soare magic şi-nţelept,

într-o cortină subcerească,

în valuri topind mătasea’lbastră

făcând-o dor şi amintire,

un surâs ascuns adânc,

într-o mare inimă albastră,

din când în când o mai deschizi,

şi ca dintr-o batistă blândă,

dându-i coperţile pe braţe,

îmbrăţişezi tu gândul

ce mai stă scris cu valuri vii,

peste acele coli de vremi,

istorii şi magii dorinde…

Mai strângi la piept,

în raze vii, acele gânduri viorii…?

Mai ridici ochii înspre cer,

un val ce-n umbre îţi scria

din zborul păsărilor albe,

un A, o stea, un dor al meu…

Această prezentare necesită JavaScript.

vraiment, mon Ame de reve,

se aşează paşii-n drumul lor

şi visul nopţii vine agale,

apusul tău de tuareg,

ce drag îmi este şi-mi va fi,

din amintire’mi trăieşti viu,

mereu, suave accolade,

primesc în valurile ascunse,

în fiecare vis albastru,

ce se asează ca un dor,

suav pe buzele de mare,

în valuri fine de mătase,

Şăgalnice ce-mi eşti de drag

stau şi aştept un vis întreg,

cu ochii în ramura de geam,

te-aştept Apusule să vii…

*a toi dans une comme toi de reve, toujours tu reste dans mon coeur, tu sais…je sais 😉

** Cluj, mansarda gândurilor noastre, unde noapte lasă genele să cadă ca fulgii uitaţi de zăpadă în frumosul dor ce doar visului curajul inimii îl spune, în seara unei zile a mea, simbolic gând de cer, parfois, 13 ianuarie, 19.22, marţi, ziua zeului burgund şi pasional, cu amintiri ce le mai doresc vii encore fois, cumva, din neant, mai multe şi mai strânse în viitor…

*** merci a tout les photographes, connus et inconnus, je vous mercie pour le vivre Paris…merci encore/ multumiri fotografilor minunati pentru bucurii subtile ochilor ce scriu dintr-ale lor magii, o inimă bucurând..mulţumiri v-aduc cu recunoştiinţă şi admiraţie…chapeau bas et aussi #JeSuisCharlie

Amour de Paris

vraiment, acolo sta…

inima mea, si-a ta, si-a altuia,

ce a simtit macar o dat

cum e iubirea adevarata…

Dragul meu gand de PARadIS*

iubeste viu, mereu cu drag,

suavul vis de langa Sena,

sub cerul liber si senin,

acolo unde un dor frumos

se intrupa din crisalida,

din doua inimi de’asta vara,

ce-ascunsera caldura ei

un dor albastru de-a sa mare,

un dor de dorul nostru’Azure…

Această prezentare necesită JavaScript.

Mai stii tu dragul meu Paris,

presque de toi eram mereu,

cu ochii-n Sacre Coeur toujours

priveam la tine zi si noapte

la visul cand ma voi intoarce,

dragul meu dor din Infinit,

avantul liber spre’al meu zeu

al nostru Rege Soare magnifique

T’es beau tu sais, je sais…

Dragul vis din cer senin,

cand ochii-i las in miaza noptii

te vad mereu ca si atunci,

plin tot de albii fulgi,

lasandu-ma in incantare

spre cel Eiffel din dreapta zare,

si tot priveam cu doar doi ochi,

dar razele infloreau in irisi,

oglinda feerica si’eiffelica

spre viu’avantul unei inimi

ce licarea facand cu mana

parca din albul cel roze

dintr-un mic colt de Sacre Coeur…

Parisul meu, mi-erai frumos

si mi-ai ramas si-mi vei tot fi,

acum din visul atemporal,

cand dintr-un suflet adiere

de noi-suav, soapte-n Montmartre

Parisul meu, imi esti al nostru

c-ai dat iubire unor inimi,

suavul gand de peste timp,

suava zbatere in inimi,

un zbor din ancestralul dor

s-aduci mereu ca-ntr-o oglinda

rodin sa ne inchine-n maini,

Amour de nous en Paris*reve

Notre mirroir, vrai Paradis…

Această prezentare necesită JavaScript.

Oui, c’est vrai, mon reve de toi

Paris d’amour, Parisul meu,

cand ai ajuns sa-mi fi un noi

mi-ai licarit din Sena vii,

doi licurici pe ai mei obraji

s-au asezat si am ramas,

cu ei mereu pe amintire

paznici de vis, atingeri-ingeri

Lumine drag din cerul liber

albastru e mereu acolo,

si noaptea-n zi e ca o zana

mereu zanatica, naluca

cu zambete si veselii,

Follies Bergere si Amelie,

surasul plin pe l’escaliers

sus in Montmartre te astept,

visez eu viu, Cuvinte drag,

frumosul nostru Paradis

ce-n pagini de accordeon

isi are murmurul pastrat

si-ntr-o flasneta dor suav

de lacrimi calde, blande, vii

in accolade sa-mi le tii,

tu, dragul meu vis ceresc,

Alint al norilor zeiesti

curajul inimii de arta

ce stralucesti cand doar clipesti

si viul sufletesc reversi

in raul Lunii ca-n oglinda

sa vad mereu privirea ta,

ca o atinge pe a mea,

o inima de mare vie,

cu valuri-ganduri albastrii

tuse-n tabloul lui Monet

sa le privim in rasarit

cu inima de noi zburand

inspre Parisul nostru liber,

inspre Armonia cu Lumini…

Această prezentare necesită JavaScript.

Dar ai fost trist Lumine drag,

Parisul meu, te-ai stins curat

in viul gand ceresc si liber

curajul miilor cuvinte

avantul artei plin de inimi

inchis-ai ochii pentr-o clipa

de nemurire, ea va fi

altfel de’acum in orice gand

o lacrima-n amarul 7

te-mbratisez din departare,

Dorul meu de liber vis

Tu, suflete de Amour-Paris

sa iti revii ca sa mai credem

ca-n suflet arta poate mai fi

vie si libera, curata

si-n armonie sa tii pacea

gandule trist de-ngaduinta

pastreaza blanda ‘cea oglinda

ca arta-n viata sa mai fie….

* cu drag, tristete si nostalgie, omagiu unui vis-Paris

** cu dor inspre al meu amour de mon coeur …

*** dintr-un cluj ce plange in miez de iarna, ora unei dimineti ce-a trecut focuri si dreptati trist-asumate…, 2.41, 10 ianuarie 2015, dimineata lui sabato, cu acelasi dor plimbat printre caldaramuri de realitati si ganduri si cu ochii prinsi in idealul frumosului liber al artei…dinspre mine inspre acolo, al tau, al nostru, al fiecarui om ce crede in valori adevarate, arta, onoare, libertate, ingaduinta, intelepciune, frumos, armonie, unitate, cultura universala…in noi…

Multumiri tuturor fotografilor cu suflet de arta pentru minunatiile amintirilor lor/ Je mercie a tous les photographes pour leurs art et leurs memoires…Mes vraies ommages…

dorul din iubire…

Bine ai revenit Iubire,

Lumine drag din infinit,

speranta mea de nesfârşit,

cât l-am rugat pe Dumnezeu

ca licărul din cea oglindă,

albastră marea ta,

să-ţi fie alint dintr-o chemare,

ce am şoptit-o în noaptea sfântă,

când timpul locul lui mi-a dat

şi am putut privi neţărmuit,

neantul vieţii plin de alb

de armonie-n contemplare,

de dor şi drag de Al meu Soare,

dragul meu gând din asfinţit

oglinda mea din ţărmul lin

aşteaptă-mă mereu c-o stea,

te uită-n ea, Iubirea mea

aici ţi-am fost, aici îţi sunt

şi niciodată n-am plecat,

doar murmur nopţii i-am şoptit

ca altădată-n în amintiri,

cu mine îţi doreai dansa

pe o nouvelle vagă să păşim,

era atunci când doar visam

de tine cerul era-nalt

nici nu speram în asfinţit

la blânda mângâiere lină,

cu raze-oprite pe obraji,

le mai aştept în nesfârşire,

dragul meu dor neţărmuit

ce te credeam pierdut fără de mine,

credeam că zbori şi…m-ai uitat…

Această prezentare necesită JavaScript.

şi-acum în prag albului neant,

când ceru-i milostiv de mine

şi neaua-n culoarea nopţii

încearcă o mare s-oglindească

în bucuria armoniei

că inima ta de soare drag

se-ntoarce-n ape la apus,

aşa se simte, aici, acum…

rămasem gând ascuns în umbră şi-n amintiri m-am tot plimbat să te găsesc, să te aud mi-era o teamă că nu eşti, că te-am pierdut şi  lacrimi ochilor-mi voi da să ostoiesc un dor curat un dor de tine în neant... gândeam cu îndoiala mea vechi nostalgii familiare, că m-ai uitat, că vei pleca şi totul în boare se va stinge.. dar vezi tu, Lumine drag, Lumina ta pătruns-a adânc în licăriri mereu aprind o stea de mare-n urma ta în noaptea albă să ai far să poţi să-mi vii Acasă iar... speranţa mea albă din prag, ai nins luceferi pe-ai mei ochi să simt în zorii unei nopţi blânda chemare din neant, Privirea ta de Astru Galeş, ce ridicata-n znor de nea, cu dorul tău, iubirea mea...

rămasem gând ascuns în umbră
şi-n amintiri m-am tot plimbat
să te găsesc, să te aud
mi-era o teamă că nu eşti,
că te-am pierdut şi
lacrimi ochilor-mi voi da
să ostoiesc un dor curat
un dor de tine în neant…
gândeam cu îndoiala mea
vechi nostalgii familiare,
că m-ai uitat, că vei pleca
şi totul în boare se va stinge..
dar vezi tu, Lumine drag,
Lumina ta pătruns-a adânc
în licăriri mereu aprind
o stea de mare-n urma ta
în noaptea albă să ai far
să poţi să-mi vii Acasă iar…
speranţa mea albă din prag,
ai nins luceferi pe-ai mei ochi
să simt în zorii unei nopţi
blânda chemare din neant,
Privirea ta de Astru Galeş,
ce ridicata-n znor de nea,
cu dorul tău, iubirea mea…

*Îţi mulţumesc, chemarea mea!* La mulţi ani, Amour de moi…toujours! 😉

** cu drag, dor un pic ostoit, în pragul unei seri albe, luminate albastru de noaptea de iarnă ce aşterne amintiri, înserări dintr-o gară, îmbrăţişări de altădată şi dor nespus de-alte-n viitor…Îţi mulţumesc dragul meu!

Astă seară, cu dor, nesaţ al cuvintelor ce curg alături de lacrimi, şiroaie pentru luna de noapte hepburniană, plină şi suavă când îmi aduce în inimă, glasul tău…din aceeaşi mansardă a gândurilor noastre, dintr-un nou an, cu aceeaşi flacără, armonie, pasiune şi iubire vie, sinceră, 4 ianuarie, duminică magică cu speranţa vie a*prinsă de-al tău dor şi vis…21.04, înserare-n braţele zilei Soarelui…, acelaşi Cluj cu dor…

*** all my appreciation for the unknown photographers which reveals art for a writer-soul..many thanks, dear artists!!

calatorind cu Luna..


de-a dreapta mea te intrevad,
pe drumul cel cu Luna-n zbor
atinge-o tu in zborul tau
cerescul vis calatorit
tu zbori meandrele celeste
eu gandul in tine il tin, Cuvinte
cum ar fi fost de as fi fost
in zorii tai in pragul meu,
o mare-n raze cu dor alb,
iernatic suflu pentru noi
cum ar fi fost de-n fulgi atinsi
in zborul alb ne-am fi’ntalnit
dim nou in inceputul de apus
ca-n visul marii cald de vara…
Priveste in chipul din oglinda
ti-s mai aproape decat crezi
zambeste larg cu ochii vii,
oaches cuvinte din azur
si uite colo, pe obraji
apar senine doua valuri
din amintirile~atingeri

image

asa-i drumul Soarelui
cand doar cu Luna ma vorbesc
de tine dragule mi-e senin
si armonie pe inima
surad acum de tine
„full of sky…upon a time”
mi-e bine in sufletul de tine,
si chiar de-as vrea ca visul meu
cu tine-n brate sa trec clipa,
te am in pacea gandului,
ma ai in tine, dragul meu,
sa nu dispari tu niciodat
Soarele meu de Andezit,
Lumina viului ceresc,
Albastrul meu Zeu de Univers
Sa-mi fii mereu un zambet pe suras
Subtil, senin si apasat
Sagalnic vis ce-mi esti Alean
Sa zbori frumos si pentru mine
Cu avantul tau de viata vie,
Viseaza noaptea …doar o mare
Sa simt surasul meu pe chip
cand dimineata reflexiva
te va gasi cu ochii mici
si-n coltul lor, doar randunici
de zambet pline si vioaie,
cand vei deschide a tale buze,
si zambetul se va ivi
sa stii ca l-am furat o noapte,
sa-l port pe chip sa-mi vad cum sade
cu visul tau de soare viu
pe-oglinda marii ganditoare..

si pentr-o noapte am zambit,
calatorind, am tot vorbit
cu Luna cea din pragul meu
despre cum esti Cerescul meu,
Aleanul drag din infinit,
cuprinde-mi dorul de mijloc
si lasa-ma in visul tau,
sa iti mai stau sa m-odihnesc,
un cald suras eu intrevad,
mai strange-ma la pieptul tau..
te roaga Luna si nu eu
sa ma primesti in dorul tau..
e noapte buna, dragul meu;*

*cu drag tie Suflete frumos si imbratisat cu bucurie peste timp, spatiu si vreme, t’aime mon ame cu pace de gand si zbor pe roti printre drumuri albe, inspre munti, coldplay insotitor de bord si doar un dor..ca n-am apucat marea albastra sa-mi revad inaintea plecarii timpului, poate cu un dram de dor al prezentei tale in raze, dar soarele se topeste repede iarna si nu mi-am apucat albastra sa-mi sfatuiesc..cu speranta ta, a Lunii si a marii pentru noul timp…
**0.03, ultima zi a anului, pe drumuri albe, aspatial nocturne, 31 dec desi vroiam sa scriu august..vreme de armonie si gratie tacuta, molcoma si cumva cu gandul in tine linistit desi n-am apucat la mare a-ti ajunge…cu dor viu sunt de tine si de albastra maiastra ..de-as putea as lua-o si pe ea pe insula cerului, in noi…;)
*Drum bun in noul An!! ;*