Infinit….

din ochi de sus te cautam...

…înaltul ceriului e oglinda mării…

Alb şi negru

doar noi o ştim

ne-au învăţat ei doi,

Maeştrii noştri de gândire

Marele Borges într-un vers,

Şi Sabato în gând senin

şi mai presus de orizont,

Marquez marchizul din zenit,

Din toţi cei trei un răsărit,

în trilul unei inimi vii,

un murmur întregit se-aude

Culoarea cea mai vie a firii,

e albul-n negru răsărit

şi negru-n alb la asfinţit

Aşa-i culoarea-n infinit

Frumosul cerului marin,

Perfectul viu spus peste ape,

cu sistole ce-aruncă valuri,

e-al nostru paradox alb-astru

e noul gând de noi, …a&m 😉

* dintr-un poem al infinitului scris prin 7 iulie, orele prânzului de luni, cu aduceri în suflet din toţi maeştrii noştri de gând sabatian, suflet borgesian şi spirit marquezian…în astăzi, în aceeaşi mansardă a gândurilor noastre, tristeţi iernatice după o vară vie, cluj, 17.03, oră sabatiană de înserare, într-o vinere fără de timp sau spaţiu viu…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s