Te chem Lumine-n răsărit,
Te ştiu cu ochii la zenit,
vezi tu, atunci când doar priveşti
mă simt în braţele-ţi de raze,
cuvintele sunt pescăruşi
ce-mi vin agale de prin zări
să scriu în cântecul de tine,
să se întoarcă-n nemurire…
Frumos e cerul nu-i aşa,
răsare viaţa din culori,
şi parcă ochii i-am deschişi
prin irişii tăi înfloriţi, noi
privim…
Răsare un frumos din zbor
de cerul se-nconvoaie fin,
alint să-ţi deie în oglinzi
albastre valuri netezite,
în faţa mării să-mi …
zâmbeşti…
E nemurire ce priveşti
şi parc-ai vrea s-apropii pleoape
să vezi prin raze alte raze
şi o magie-nălţătoare
să lase-o şoaptă dintr-un val,
pe buzele-ţi, gingaşă floare
parfumul unui dor de mare,
privirea unui suflet viu
te mai aşteaptă încă-n zare,
te mai aştept, drag Infinit
Fi-mi viu din nou la malul meu,
să simt că pragul nu e gol,
fi-mi iar inimă caldă
strânsă-n braţele-ţi de zeu,
s-adorm albastru în visul meu…
Întinde razele-n albastru,
deschide-ţi iar Cuvinte drag,
Şi lasă-ţi sufletul să zboare
s-adune-n contemplarea lui
o armonie-n cer senin,
să scrie mai apoi cu stele,
în nopţile cu foc de iarnă,
când calzi ne vom ascunde-n noi,
vechi, blânde, visuri noi,
Şăgalnice şi maurii
să le topim din ochi’n ochi,
suave buzele dansează,
să le lăsăm să cânte liber,
visul celui dorit aproape,
în accolade de mătase,
cu versurile-n cer rămase,
ce cald surâde Dumnezeu,
acum de sus, de două astre,
ce ochii’ntind la orizont,
cu două suflete curate,
în zbor mereu să fie avântul
şi-mbrăţişarea regăsirii
ce mi-o doresc,
şi poate tu, gândeşti să simţi
la fel de mine,
Blânde Lumine drag de cer,
Priveşti cum sufletul îţi cântă,
în armonii din nenoroc,
spre contemplările din stâncă,
Priveşte Tot şi simte Tot
şi-nalţă sufletul pe culmi,
să simţi cum te iubeşte zarea
şi încă mai adie briza..
Meltem a ta, de peste timp,
ţi-aşteaptă oarbă’n ascultare,
cuvântul şi privirea dragă
şi calda, blânda’mbrăţişare
căci singură e marea acum,
şi strânge doar o umbră-n piept,
din valuri albe de-amintiri,
culeg dintr-un ecou un chip
ce-mi mai zâmbea şi-n galeşi ochi,
şăgalnic mă mai ocrotea
cu’acea simţire adevărată,
de visul devenea poveste
şi începea a crede viu,
că pot să zbor în astă lume,
că merită încă, să cred…
Unica clipă, atunci simţită,
precum atingerea de înger,
făcută ca să-nvie albastra
să fie vie, iar, măiastră
în ochii tăi de irişi plini,
să simtă că le-aduce rouă
şi-ţi înfloresc Seninul meu,
Îţi deschid sufletul din dor,
Iubire, blândă adiere
să simtă iar în atriul tău,
cum e să nu-ţi mai fie dor
ci doar o împlinire vie
atingere-n contemplare
şi armonie-n împăcare,
o pace-n braţe să ne fim,
Un somn în două vise-unit…
Si-n somn cuvintele’mi să scrie
ce n-am curajul a trăi
s-ajungă ele ca să zboare
în pragul tău de amintiri
şi dintre cărţi cu busuioc,
să mai te pierzi cu mine-n dor
să-mi mai zâmbeşti cândva, cumva
din când în când
şi numai mie
Te mai opreşte în oglindă
în neştiutul ei mister,
ea marea chipul ţi-l va ţine
când voi ajunge lângă ea,
să-mi dea să strâng
la piept…
privirea ta…
Iubirea mea…
* cu drag şi dor nespus tot cuvintelor, spre zarea unde-i timpul lui Borges acum…ţie, suflete al meu, nevăzut, neştiut, cu suflet înlăcrimat în rouă, suavă chemare de artă, peste timp, din glasul cuvintelor unei oarbe meltem spre alintul zorilor ei…
** cluj, mansarda gândurilor mele, la timp de borges, la timp de zori aici, 1.55, 18 ianuarie, ziua Soarelui, acum…;)
*** my appreciation to the creators of the magic photographies, you make souls smile sometimes..thank you for inspiring art from your arts…chapeau bas!! _
