când te privesc…

când te privesc Lumine drag,

paloarea atingerii de mare,

devine’o..umbră călătoare,

devine nor şi-n diafan,

aduce-n dar parfum de irişi

floare a ochilor cei dragi,

când te privesc revine roua

de dimineaţa lin dansând,

în paşi timptili, ascunşi de ceaţă

se-aşează picătura blândă,

suavă iasomie dragă,

de-o alinţi uşor cu raze vii,

Tu Soare drag, tu vei simţi

cum un surâs îţi joacă-n chip

căci vrea să redevină plin…

Cuvinte drag din ţărmuri calde,

deschide-ţi inima în albastru,

primeşte dorul cel cu viaţă

şi îmi zâmbeşte în neştire,

voi ştii când chipul-n somn închin,

că un Azur ţi-a zâmbit cald

şi-n colţul din cortina albastră,

acolo unde ochii-s somn,

voi regăsi lumina mea,

o blândă rouă de mătase…

Această prezentare necesită JavaScript.

Cuvinte dragi dansează acum,

în paşi de timp borgesian,

Suflete viu rămâi curat,

cutezător conquistador,

călătoreşte-n tine însuţi,

cascada inimii o trece

şi dincolo de ea, priveşte,

iartă-n îndoiala cea amară,

ce-aduse triste valuri’n ţărm,

meltemei gânduri să doboare…

Cuvinte drag, zâmbeşte larg,

din Infinit, Viitor arată,

culege pentru mine raze,

şi blânde adieri suave,

albe-atingeri, orhidee,

lin lunecă-ţi a ta privire,

pe-a lor culoare de mătase,

coboara catifeaua din privire

şopteşte-i unei vieţi unice,

urechea unei flori de inimi,

dorinţa ta de Soare bun,

Dorinţa ta de-albastră mare

şi poate ca-n oglinda din poveste,

parfum de frezii accolade,

tu vei simţi cândva înalt,

din primăvara unei inimi,

de vei dori cu’adevărat,

să mai simţi marea-nserat…

Această prezentare necesită JavaScript.

Dragul meu vis de Paradis…

Îmi era dor să-ţi dărui gând

şi-o umbră de-o aveam cu mine,

a ta era şi şoapta mea

şi griul ceţei din ăst burg,

devenea fir curat pe un fuior,

povestea depăna-va blând,

cu acea speranţă ca un zbor,

e singura-mi aripă vie,

nefrântă cât mai cred în Sus,

şi-i singura care bate,

să zbată inimii cuvânt,

de dor curat, de infinit,

de tine, gândul meu nespus,

făr’de corvoadele lumeşti,

făr’de săgeţi sau de ursuzi,

Cu dor îţi scriu pe coala vieţii,

e albă ca speranţa mea,

Mi-e gândul dragul meu mereu,

la tine-n inimă, Alb-astre

Trăieşte plin şi te uimeşte,

iubeşte tot şi preţuieşte

clipirea lor cea neştituită

blândeţea, bunătatea lor,

efemeride le sunt traiuri,

dar vor fi vii în tine, suflet

de vei păstra şi de vei scrie

neantul deveni-va plin

şi blând şi plin de lecţii calde,

de nemurirea cea în paşi…

Trăieşte Viule deplinul

şi umple-ţi inima de-avânt,

entuziasta ta cătare

să aibă zbor, curaj şi ..Tu!!

Umple cuvântul c’armonie

să-mi depeni mai apoi cu drag,

te-aştept în visul cel de iarnă,

de primăvară ca-n poveşti,

să retrăiesc prin zarea ta,

prin ochii tăi voi retrăi

cum ai simţit tu, viaţa ta…

Umple cuvântul Contemplare

pentr-a ta inimă albastră

să ai curată pacea-n ea

să poţi să darui lumii stele,

mici licăriri de licurici,

culori de un frumos basmatic,

adună Suflete frumosul

şi vino apoi să mi-l destănui…

Alint de-mbrăţişare-ţi dărui…

căci te privesc când…

Să ai dor dragul meu...

Să ai dor dragul meu…

*cu drag avânt în viu, cu licăr de inimă-rouă şi dor frumos spre tine să zâmbeşti cutreierând timpul înaintea mea şi viul culorilor calde de priviri, suflete şi inimi simple şi magice…Fii viu zâmbet drag!!;)

** dintr-un cluj londonez pe care încă-l sper să devină parizian în primăvară, cu dor şi armonie de nimburi celeste, nespuse, pe acolo pe unde dor depărtărilor poartă sufletul să se poată ostoi din visul oglindirii, să vegheze somnul iubirii şi să zâmbească cu pace gândurală…3.27, miez dintr-o altă dimineaţă cu deja-zi …, 22 ianuarie, ziua lui Jupiter insularul, zeul tăcut al înţelepciunii din univers…cu drag, avânt şi entuziasm dintr-o îmbrăţişare cerească din fereastră…

***all my appreciation to the amazing photographers for their artworks that keep my soul to smile to write…may i don’t know all the names but i feel the beauty of each of them…thank you photos and colours!!

~quand je te regarde, miroir d’ame, je t’aime comme je ne m’aime pas…~

Anunțuri

în raze~aşteptări…

într-o grădină fără rai,

doar cu un suflet aşezat,

la malul mării de magnolii,

te mai aştept cu braţe vii,

te mai aştept cu flori de cer,

sa vii, sa iti aduci aminte sa revii…

Această prezentare necesită JavaScript.

nu te-ndoi de marea ta,

ci ţine dorul viu, curaj,

adu-ţi aminte de un gând,

când indoiala-ţi-e mai mare,

tu atunce să te-ncrezi mai tare,

căci n-ai o inimă de mare,

ea e deja în tine, Soare…

Nu pierde în furtuni ploioase,

nu strânge-n nori dragul meu suflet,

căci eu îl ştiu şi-l tot aştept,

şi de n-ai ştii ce greu mi-e dorul,

iubirii nu i-aş da imbold

de n-ar fi ea cuvânt adânc

şi cu avânt şi raze-n cer,

şi-atât de aprigă cu mine

că-mi las în braţele-ţi solare,

o blândă inimă marină…

chemare a unui suflet pur

ce n-are alt dor mai mare

ca ochii să-ţi zărească iar,

şi-n razele frumoase, calde,

într-o lumină ca de mai,

înconjuraţi de albe valuri,

mătăsuri de zăpezi frumoase,

cu ochii-n curcubeie mii,

sclipiri de vis peste o nea,

noi sa dansam în paradis,

mic foisor de lângă lac,

unde mici lebede de vis

să ne zâmbească dintr-un zbor

„dansaţi cu drag, frumoşi de cer,

e-al vostru paradis acum…”

Atât şi-un vis mereu cernit,

în calde lacrimi de oglindă,

în ele mai alint din mine,

să zboare-n cer ultramarin,

din amintiri s-aducă viul

din nou, de tine-n viul meu,

s-aud iar blând, calda lumină

cum toropeşte orice-i rău..

răpune tu orice e trist

şi n-are un sălaş în noi,

răpune-n tine îndoiala,

în Dumnezeu te’ncrede Vis,

Curajul meu ultramarin,

Nu întrista ce marea-ţi cântă,

mereu la asfinţit te-ascultă,

cu chipul tău îmbrăţişat,

să nu-l cunoască nimenea,

doar ei mereu, tu să-i fi dat,

te strânge-n braţe ca năluca,

cu freamăt blând ţi-ascultă gândul,

şi-n şoapte vii, în râul Lunii,

te-alintă ea, în leagân cânt,

cu ochii să-i închini în mine,

într-un albastru făr’de timp,

cu pleoapele-mi să mi te-nvălui,

să te-ocrotesc dragul meu dor…

Acolo, in visul unei inimi,

mereu te strâng în nemurire,

te-ascult pân’ce făr’de clipire,

trec să te văd în visul meu…

Nu îndoi cu triste gânduri,

o inimă ce ţi-este dată,

Marea-i a ta, dragul meu Soare,

Zâmbeşte, nu mai jubila!;)

* toi, mon amour, du vrai reve de mon ame!! Je t’attends toujours…

** pour toi cu drag, Cuvinte drag al meu, din acelasi dor neinteles si plin de neantul asteptarii…

cu drag din clujul ploios, din mansarda gandurilor noastre, dintr-un val somnoros cautator de soare, printre atatea tonuri cenusii picaturale, 12.22, 8 decembrie, numar de infinit intr-o zi de luna magica…

 

 

vocea sufletului..

Întârzie-mă…

atât îţi şoptesc din mine,

din uşa sufletului meu,

Întârzie-mă un pic,

printr-al tău să stau,

să zbor lumine un viu vis

Un vis ce-n glas suav

aduce-n dar

albastrul dorului de tine,

şi de neant şi de …

Iubire…

cu teama unei picături de rouă cobor din inima-mi marină frumoase lacrimi de lumină ce-or strălucească  ravisant azi în lumina ta de Soare în care-n gândul de iubire tu ai pus Lumine drag  de mine, tu ai murmurat...

cu teama unei picături de rouă
cobor din inima-mi marină
frumoase lacrimi de lumină
ce-or strălucească
ravisant
azi în lumina ta de Soare
în care-n gândul de iubire
tu ai pus Lumine drag
de mine, tu
ai murmurat…

Şi acum ascult din inima-mi

răzbate glasul plin de mare

într-o oglindă sufletească

cu ochi de cer pe chipul meu,

se lasă-n pragul cel de alb,

se-aud cuvinte-n Atriul stâng!

Şi parcă şi cel drept şopteşte

un licăr de lumină vie,

să fie oare cu posibil,

şi Inima-mi bate-n cuvinte?

Cuvinte drag te am în suflet,

de-acum doar ochii să-mi închid

şi-n paşi micuţi parizieni,

un vis coboară din Montmartre…

Alerg în drumul cel visat

spre o lumină maiestuoasă

ce cald şi blând stă şi aşteaptă

la baza drumului de scară…

E oare Sus, sau sunt eu jos?

O hipersferă de frumos,

m-am luat cu valul cel beatic

şi-ajung ca Dante, rătăcit

suflet zurliu şi încrezător,

căci îndrăzneală n-am acasă,

doar două licăriri alb-astre

ce curg în râuri sublunare,

şi nu le merit dragul meu,

prea cald e şoapta cea de suflet,

când o aud se-nchid ei singuri,

cei ochi ai mei pierduţii zilei.

Când glasul ascult ca o chemare

când simte marea răsăritul

zâmbeşte larg, deschis în zare,

…şi valurile-s netezite,

şi marea începe să asculte

o şoaptă a Soarelui Albastru,

suavă-n vocea subsolară..

 

Gândeşti că vezi şi simţi mereu

şi n-are viaţa a te surprinde

şi mai mereu eşti suflet cert

şi-n baricade te mândreşti,

dar când vorbeşte sufletul,

deodată trebuie s-asculţi

şi-n linişte-i aştepţi cuvântul

o şoaptă vie dintr-un gând..

Şi ce n-aş da, cuvinte drag

să se adune-n susur fin,

prelung în cânt să se aştearnă

şi un surâs să se-nfierbânte

şi apoi se se audă grav

ca o aromă de’ambră voce

ce lunecă încet pe gât

o notă-înaltă să rămâie…

Aşa se simte câteodată

când amintirile iau val

şi-n zi de sabato chemare

în care stelele de mare

răsună să-mi aducă aminte

de al tău glas aniversar..

Ştii suflete al meu albastru

când reuşesc să mă re-văd

nu doar ea, inima-mi privesc

ci mai adânc întrezâri-esc

o bucurie nesfârşită

ca o plimbare lângă Sena,

şi parcă, ca şi-atunci eu strig

în soarele de amiez iernatic

cât eşti de viu, frumos ceresc

şi cât de cald poţi tu să fii

când ochii mi-i îmbrăţişezi

în acolade de lumini,

în scânteieri ultramarine,

chiar de pe podul Alexandru,

de-atunci acum te mai resimt

cu raza caldă ca un murmur

ce-mi creiona un viitor vis,

ce sta-va în culori de timp,

pe-un shevalet al unei vieţi,

ce ţine timpul ca Brâncuşi

să fie viu cât artă simt…

Adâncul murmur sufletesc

răzbate şi acum în mine

în căutarea cea destină,

cu raza vie de lumină,

s-ascult cu sufletul plecat

chemarea cea mai sfântă-n lume,

acel senin în vis şoptit,

melancolie de Paris,

surâs în braţele solare,

surâd eu ţie, drag Lumine…

Şi-ncep să zbor cu dor nostalgic,

şi printre valuri cântătoare,

culeg şi-ascult cuvinte blânde,

suavele mele cuvinte

ce au putere de Houdini

prin şoapta lor doboară pleoape

ca nişte valuri de mătase,

cad lin şi-adânc ochii de mare

şi se scufundă în albastrul

cu amintiri de comme toi,

de valuri ce alintă-n vis

Un infinit unit noican,

melancolii de paradis

de atunci, de-aici,

în Acum-bis…

la nesfârşit parcă aş vrea

să stau şi sufletu-mi s-ascult

şi ochii-n somn să-i pot lăsa

mai întârzie..ţi-aş fi spus,

Parisul meu drag…

mai stai un pic în al meu vis…

*Îţi mulţumesc mult că exişti…c’est tout maintenant…mais solamente maintenant !!;)

Cu gând de sabato al frumosului timp ce şopteşte parizian un 22 noiembrie cu candoare, ravisant vis şi bucurie, infinită bucurie nemeritată de un biet suflet marin, cu sublimă emoţie nesfârşită pentru o zi specială, de sabato, de toi, de glas diafan şi ceresc de vis al zorilor ce aduc inspiraţie căutătorilor de întârzietori de suflet şi de destin în agora artei vii…sau în mansarda gândurilor noastre, 6.56, aproape 7 simbolic, la jumătatea timpului unde-şi strâng mâna un suflet ernestian cu cel borgesian…sâmbătă cu dor suav şi sublim de tine, dragul meu..

** mercie l’artist pour le photo enconue mais subtile