calatorind cu Luna..


de-a dreapta mea te intrevad,
pe drumul cel cu Luna-n zbor
atinge-o tu in zborul tau
cerescul vis calatorit
tu zbori meandrele celeste
eu gandul in tine il tin, Cuvinte
cum ar fi fost de as fi fost
in zorii tai in pragul meu,
o mare-n raze cu dor alb,
iernatic suflu pentru noi
cum ar fi fost de-n fulgi atinsi
in zborul alb ne-am fi’ntalnit
dim nou in inceputul de apus
ca-n visul marii cald de vara…
Priveste in chipul din oglinda
ti-s mai aproape decat crezi
zambeste larg cu ochii vii,
oaches cuvinte din azur
si uite colo, pe obraji
apar senine doua valuri
din amintirile~atingeri

image

asa-i drumul Soarelui
cand doar cu Luna ma vorbesc
de tine dragule mi-e senin
si armonie pe inima
surad acum de tine
„full of sky…upon a time”
mi-e bine in sufletul de tine,
si chiar de-as vrea ca visul meu
cu tine-n brate sa trec clipa,
te am in pacea gandului,
ma ai in tine, dragul meu,
sa nu dispari tu niciodat
Soarele meu de Andezit,
Lumina viului ceresc,
Albastrul meu Zeu de Univers
Sa-mi fii mereu un zambet pe suras
Subtil, senin si apasat
Sagalnic vis ce-mi esti Alean
Sa zbori frumos si pentru mine
Cu avantul tau de viata vie,
Viseaza noaptea …doar o mare
Sa simt surasul meu pe chip
cand dimineata reflexiva
te va gasi cu ochii mici
si-n coltul lor, doar randunici
de zambet pline si vioaie,
cand vei deschide a tale buze,
si zambetul se va ivi
sa stii ca l-am furat o noapte,
sa-l port pe chip sa-mi vad cum sade
cu visul tau de soare viu
pe-oglinda marii ganditoare..

si pentr-o noapte am zambit,
calatorind, am tot vorbit
cu Luna cea din pragul meu
despre cum esti Cerescul meu,
Aleanul drag din infinit,
cuprinde-mi dorul de mijloc
si lasa-ma in visul tau,
sa iti mai stau sa m-odihnesc,
un cald suras eu intrevad,
mai strange-ma la pieptul tau..
te roaga Luna si nu eu
sa ma primesti in dorul tau..
e noapte buna, dragul meu;*

*cu drag tie Suflete frumos si imbratisat cu bucurie peste timp, spatiu si vreme, t’aime mon ame cu pace de gand si zbor pe roti printre drumuri albe, inspre munti, coldplay insotitor de bord si doar un dor..ca n-am apucat marea albastra sa-mi revad inaintea plecarii timpului, poate cu un dram de dor al prezentei tale in raze, dar soarele se topeste repede iarna si nu mi-am apucat albastra sa-mi sfatuiesc..cu speranta ta, a Lunii si a marii pentru noul timp…
**0.03, ultima zi a anului, pe drumuri albe, aspatial nocturne, 31 dec desi vroiam sa scriu august..vreme de armonie si gratie tacuta, molcoma si cumva cu gandul in tine linistit desi n-am apucat la mare a-ti ajunge…cu dor viu sunt de tine si de albastra maiastra ..de-as putea as lua-o si pe ea pe insula cerului, in noi…;)
*Drum bun in noul An!! ;*

Iubire ..

Iubirea

Iubirea

Poate vă întrebaţi de ce Iubire? Pentru că e titlul tabloului şi pentru că Iubirea merită un astfel de dar!

Vă aduceţi aminte de sentimentul de recunoaştere la vederea celui drag, a copilului când iese de la şcoală, printre alţi mulţi ca el, la vederea mamei care vă aşteaptă în gară, când veniţi acasă de sărbători, a câinelui când sare poarta de bucurie că vă vede veniind spre casă.  Sau atunci când reîntâlniţi un prieten drag, din alte vremuri şi pe care de abia aşteptaţi să-l revedeţi. Oare s-a schimbat, ne vom mai recunoaşte, vom mai avea ce vorbi, …ce vom mai râde de tinereţile noastre şi de studenţie…

Ei bine, această recunoaştere, această inimă care bate cu putere în piept ca o prizonieră gata să spargă porţile groase şi să zboare spre infinit din nou, zâmbetul care îmi cucereşte faţa, ochii care strălucesc de speranţă şi viaţă, parfumul ceaiului special… toate aceste sunete de sărbătoare mă învăluie împodobindu-mă ca pe un brad de Crăciun cu globuleţe unice şi frumoase. Ei bine da, acest tablou, această esenţă de iubire o poate vedea oricine o priveşte. Şi cred că e şi un bun tratament pentru suflete şi inimi uitate, sau înghesuite în lumea de afară, în corpuri automatizate care mărşăluiesc pe străzi, lăsând emoţia acasă.

Când am văzut prima dată Iubirea , căutam altceva, ca mai întotdeauna,  vroiam să cunosc şi să înţeleg mai multe despre arta pictorului şi vitralistului Dan Brad, nu ştiam ce voi vedea. Şi bine mi-a fost, când mi-a fost dat să o văd: era acolo, retrasă printre multe alte creaţii faine, dar strălucea, avea o lumină aparte. O să-mi spuneţi că e constrastul elementar şi că e normal, dar vă zic că nu e asa. Am mai văzut eu contraste şi la Munch de mi-au speriat eul interior. Aici a fost magie. Parcă aş fi avut deodată onoarea de a mă afla în faţa unei porţi, a unei uşi care-mi chema ochii şi simţurile spre o aromă solară de cald şi  de vişine, de plenitudine şi mare albastră, şi totodată de alei de parc şi ploi, străduţe înguste şi medievale, siluete în noapte mergând grabit,  spre-un gand si-o poveste despre cum un ceai de rooibos strangea la piept o iasomie, cuprinzand-o de mijloc… Spectacolul de culori, montat de pictor imi arata parca si …o  căldură frumoasă de vară, o lumină plină pe străzi montmartriene, gata de pictat… albastru şi galben, noapte şi vară, etape cronologice unite prin vrafuri de amintiri.  Ce nebunie creatoare emană acest tablou pentru mine nu veţi putea şti niciodată. Şi cred că nici eu nu voi şti pe deplin, dar mă bucură zâmbetul din colţul gurii care se iveşte când ochii se întorc iar la plenitudinea bucuriei de culori de mai sus.

Parca sare din tabloul emoţia, te atrage să te uiţi mai atent şi să vrei să vezi unde e Iubirea acolo, în toată explozia colorilor. Ei bine, vă dau un pont, vă deschid fereastra prin care am văzut eu cerul acestui tabloul: centralăpentru mine e soarele luminos din dreapta compoziţiei care-ţi absoarbe privirea, învăluindu-ţi ochii într-un surâs şăgalnic ce, foarte clar, îţi spune că va urma un secret şi că trebuie să fii atent să-l descoperi în structura compoziţiei. Dar nu te speria, faptul că ţi-a făcut cu ochiul, înseamnă că ştie că te poţi descurca cu descoperirea anticului mister. Liniile albastrului demiurg te trag înapoi, nu însă pentru a te pierde de Soare ci doar pentru a-ţi arăta calea. Nu de alta, dar merită să te bucuri şi de călătorie căci aşa de frumos îţi aştern culorile în cale, viaţa pe aici încât chiar e păcat să refuzi.  Şi-ţi răsare astfel în faţă o tuşă verticală de culoare, care… parcă seamănă cu cea din extrema stângă, cea de mai din spate… Hmm, interesant, oare ce ar putea să fie, ce să-nsemne… Gata, am găsit: cei doi ochi ai mei întrezăresc două siluete, un el şi o ea, care se văd, la distanţă dar totuşi, se văd, se pot privi şi-şi pot bănui zâmbetele. Şi ce mai culoare are el, şi ce culoare are ea,  totul un turcoaz arab şi cu nuanţe calde de mătase. Ce frumos s-au întâlnit nu-i aşa? 😉

Dar … ia uitaţi-vă în faţă, de abia acum vine greul, fiecare are un perete de trecut, şi după culoare e a celuilalt. Parcă fiecare ar trebui să treacă prin viaţa celuilalt pentru a-l vedea şi înţelege mai bine. Şi cu toate că este greu, amândoi ştiu bine că altfel nu se vor putea reîntâlni. Căci liniile compoziţiei spun limpede ca-n palmă: cărările lor care la început păreau paralele, lăsându-i să creadă că doar atât o fost şi că fiecare va trăi cu amintirea unei clipe de destin, în suflet… ei bine aceste linii le uneşte soarele, căci în ciuda zidurilor cu oprelişti pentru cei doi, toate converg către un punct comun care sta pitit până amu.

Până şi culorile-zid, privite de sus, arată acest lucru.  Pesemne că nici ele nu se credeau mari obstacole, ci doar probe de încredere. Parcă le şi văd râzând cu soarele rozaliu de acest mic complot romantic.  Se şi vede că în spatele Soarelui, nu mai e decât un singur drum, trasat de cuţitul pictorului, de-a latul zidurilor de zvonuri şi fum marin, drum ce surâde la rândul lui, de bucuria ce-o va oferi îndrăgostiţilor, după adevărata lor reîntâlnire. Atunci, de abia atunci se vor recunoaşte şi vor râde ca-ntr-un vis de vară, pe replica unui citat celebru „ Nu m-ai fi căutat dacă nu m-ai fi găsit deja în inima ta !

Şi cu asta trag cortina

şi vă surâd la rândul meu

ca mai apoi să iscălesc

biet Arlechino mă numesc…

sau

 

Christine-Marie Turcu

http://danbrad.blogspot.com/