În visul meu erai…un vis,
un Alizeu ultramarin
ce-avea senin pe chip
şi-un zâmbet fin.
Şi când de mine te-ascundeai
eu te găseam cu un cuvânt,
Cuvinte drag, îmi surâdeai
atunci cu drag porneau din ochi,
în stoluri vesele, sprinţare
cu aripi albe-n bucurie
conduse de un frac şarmant
spre’nalte ceruri orchestrate
să le privim apoi, noi doi
şi lacrimi dragi cu zâmbet plin
să cadă-apoi în infinit…
Aşa visez sau noi zburăm?
pune-ţi din inima ta largă,
atingerea-ţi de catifea
pe al meu chip, întinsa mare
te-aşteaptă vie-n bucurie
cu valul ei de nemurire
urcat-a-n vis Calea Lactee,
şi acolo, de pe podul Alb,
se uită, caută în zare
zări-voi oare eu un Mag,
Al meu să fie, al meu oare?
Lumine al meu, drag şi senin
de-ai ştii tu neştiutul meu
cum ochii-n valuri mii închid
când te privesc că te adorm,
şi lin pogoară cerul lacrimi,
îs blânde fiinţe de lumină,
le-aşez în ochii mei deschişi,
în irişi să-mi scalde un Soare,
Blânde Lumine, domnul meu
o inimă străbat mereu
şi mă mai bucur licărind,
dorind să-ţi sar în raze’nalte,
când tu de mine, visezi lin
şi murmuri zâmbete în zare…
şi-n drumul lor plin de iubire,
cuvintele-mi să-mi opreşti
cu un sărut, Neţărmuire
În infinitul îngeresc
să simt cum aripile-mi cresc
şi din mătase se deschid
şi iau avânt spre orizont
cu zborul viu de tine-aprins,
entuziasm plin la zenit
Drag Alizeu, dorescu-ţi clipa
ce mi-o şoptesc doar în adânc,
cu sufletul-n mister de noapte,
prin labirintul unei inimi,
acolo-n micul atriu burgundiu,
visezi tu dragul meu o mare?
ce-i este dăruită ţie
la nesfârşire, în amurg
până-n zenitul azuriu
şi dincolo de-a lui mătase,
sclipiri suave să clipim
şi-atunci în accolada ta măiastră
să cânte-n viu, seninul meu
gingaşe valuri vionnet,
atingeri fine ca de glastră
înalţă-te-n alb de zori,
căci sabato bate din ceaţă,
şi-n picuri roua ne zâmbeşte
dragul meu dor, …e dimineaţă 😉
* cu drag şi mulţumiri fine, din armonii de catifea, tăcute, blânde, dorinde de-o vie îmbrăţişare şi-un dar al ochilor privire, dintr-un provence spiritual înspre un rai al meu sublim, spre somnul visului de tine, visul unei umbre care scrie…4.00, din zenitul sabatian al zilei lui Saturn, cu gând burgund, plin de speranţă, spus unei inimi de cetină curată, spre accolada ta măiastră, dorindă în mod diafan..
**all my gratitude to the unknown photographers for their beautifull artworks that keep the writer’s soul to be alive, still alive for her heartsun…thank you!!
