Tagore şi Maitreyi

 

~Chiar de ne-amăgim, crezând c-am învăţat a uita

în adâncul inimii retrăim tot ceea ce a muri nu vrea ~ Maitreyi Devi

le rosée du soleil rose de la pomme parfumee de lune apres la nuit... photo Roxi Solomon

le rosée du soleil
rose de la pomme parfumee de lune
apres la nuit…
photo Roxi Solomon

the nearness of you... photo enconue

ecoute la musique;)
photo enconue

~ când am deschis în sfârşit din nou ochii

şi m-am trezit din aţipirea mea,

te-am văzut stând drept în faţa mea

înundându-mi somnul cu un surât…

eu care aveam atâta teamă ca poteca să nu fie greu de străbătut

şi că pentru a te atinge să nu fiu nevoit

să duc o luptă aspră! ( Tagore, extras din poemul XLVIII *)

~ picioru-mi atinge uşor,

pe sub masa din Bowanipore.

Cât să fi trecut de-atunci?

Dar amintirea încă-i caldă

şi are curioase braţe lungi;)

Întâmplarea s-a risipit pe vecie,

trup nu mai are,

dar suflu-i încă adie.

Cum se poate?

celulele noastre toate

s-au schimbat

dar memoria străbate

o cale de nemişcat sublim.

Cum puteam noi să ştim

că în odaie cu noi

era însuşi Mahakal

şi precum zeul Nataraj

el încingea sălbatic bal,

cu palmele-i ritmul bătând-

dar noi nu-l vedeam,

noi jucam un alt joc,

gândeam un alt gând,

sorbindu-ne din ochi,

fluture mistuit în foc.

Vai, atingerea din Bowanipore,

sub masa-ntinsă pentru ceai,

el a umplut-o cu apă vie,

şi a depus-o în veşnicie… ( Piciorul atins pe sub masă , fragment, de Maitreyi Devi)

un monolog într-un vis cât îi trebuie să fie un paradox

un monolog într-un vis
cât îi trebuie să fie
un paradox

 ~lasă-mă să te mai văd o dată.

de-aici eu nu mai fac un pas,

e-o promisiune dată.

Apele negre leagănă sălbatic

valuri dănţuind aţâţat.

Nu, nu e oceanul

acela ştiut şi albastru,

e cel negru,

ca sângele vechi îngheţat.

mirror of soul watching the heart to bloom like a tree photo Lyse Marion

mirror of soul
watching the heart
to bloom like a tree
photo Lyse Marion

O să stau nemişcată, copac,

şi-o să trimit rădăcini

să străpungă pământu-n stomac.

Nimic nu va fi smuls,

nimic clintit din loc.

Ci forţa o s-ascund,

mocnit să ardă-n foc.

Şi n-o să frâng crengi vechi,

şi frunza n-o s-o tremur,

ci ochii o să mi-i îndrept spre ram,

unde nu-s ochi şi nu-s urechi

şi nu sunt mâini, şi nu-s picioare.

Am alunecat alene-n jos

în lumea de sub copaci.

Aşa cum Natura urcă-n soare,

şi soarele coboară în Natură, şi toate

capătă astfel însemnătate,

aşa cum raza de lună

oglindită-n undă

adevărul nu poate să ascundă

şi-l află în propria-i lucire,

şi cum argila din care m-ai făcut

naşte o alta şi capătă menire,

dă-mi voie fără ochi să văd

adevărul cel de pe urmă.

Cu braţele în cer curgând,

când auzul mi se curmă,

şi zăvor mi-ai pus în glas,

atâta mi-a mai rămas,

să văd cu trupul, cu toţi porii.

Şi s-ating norii într-o clipă

şi liberă ca pasărea, uşor,

smintită ca şi ea să zbor

fără picior, fără aripă. ( Să te mai văd odată, Maitreyi Devi )

~Tu pune doar zâmbet blând

pe chipul dulcelui pământ.

Eu culeg, picătură cu picătură,

timp scurs din eternitate,

le adun în palme toate

şi sorb nesaţ din nectar.

între zile şi nopţi albe

nemurirea uită să-mi vină în dar

şi coşul mi se goleşte

de cele pieritoare-

ca la un semn totul dispare…( A avea şi a nu avea, Maitreyi Devi, fragment)

contemplare

contemplare

~ ziua în care corola s-a deschis

vai, spiritul meu rătăcea la întâmplare

şi mă aflam la capătul puterilor

coşul meu era gol şi floarea mea a rămas părăsită.

Dar uneori iară şi iară o tristeţe mă copleşea

Mă trezeam tresărind din visul meu

şi simţeam urma suavă a unei arome

în vântul de miazăzi.

 

Această abia simţită dulceaţă îmi făcea inima

bolnavă de dor, mi se părea că recunosc

răsuflarea verii

năzuind spre desăvârşire.

Nu ştiam atunci că era atât de aproape,

că era a mea şi că această perfectă suavitate

se răspândise în adâncul propriei mele inimi. ( Poemul XX,  Rabindranath Tagore, volumul Jertfa lirică)

l'ame d'une citadele sortout les mondes sortout les temps perdues... photo enconue

l’ame d’une citadele
sortout les mondes
sortout les temps perdues…
photo enconue

~De ce mă jeluiesc? Vei întreba.

Ce lucru mai poate merita

să-i plângi soarta rea?

Întreabă-i pe bărbaţii de colo,

din nava cerească Apollo,

care fug în Lună

şi lumea şi-o pun în cunună

şi o văd întreagă, din astru,

minune, veche şi frumoasă lume,

cu fuste de ocean şi oameni în tiv.

Cu Luna şi Soarele de mână

ea stă în cer, în orbitorul albastru

-şi e o minune, nu-i aşa,

că încă existăm în ea.

Oare nu ne-ajunge

că-i stăm pe pervaz?

Nu-i oare motiv de extaz?

Azi viaţa pulsează în noi,

sufletul dăinuie, cald şi curat.

Tot ce ne era dat să ştim

rămâne mister încă treaz.

şi viitorul n-am aflat dinainte

ce capăt are-n eter,

deşi e ceas târziu.

Lava iubirii vine din cer

răsplată pentru cel viu,

chiar de ne pare târziu.

Ia-i magma fierbinte în mâini,

şi-o să tresari de mândrie

că toate răsar ca să-ţi râmână ţie. (Lumea văzută de sus, poem de Maitreyi Devi )

* Poemele şi fragmentele sunt culese din volumele În arşiţa dragostei. poeme şi confesiuni despre Mircea Eliade , Maitreyi Devi, editura Taj şi Gitanjali Jertfa lirică, de Rabindranath Tagore, ed Polirom)

 

 

 

Lasă un comentariu