~Chiar de ne-amăgim, crezând c-am învăţat a uita
în adâncul inimii retrăim tot ceea ce a muri nu vrea ~ Maitreyi Devi
le rosée du soleil
rose de la pomme parfumee de lune
apres la nuit…
photo Roxi Solomon
ecoute la musique;)
photo enconue
~ când am deschis în sfârşit din nou ochii
şi m-am trezit din aţipirea mea,
te-am văzut stând drept în faţa mea
înundându-mi somnul cu un surât…
eu care aveam atâta teamă ca poteca să nu fie greu de străbătut
şi că pentru a te atinge să nu fiu nevoit
să duc o luptă aspră! ( Tagore, extras din poemul XLVIII *)
~ picioru-mi atinge uşor,
pe sub masa din Bowanipore.
Cât să fi trecut de-atunci?
Dar amintirea încă-i caldă
şi are curioase braţe lungi;)
Întâmplarea s-a risipit pe vecie,
trup nu mai are,
dar suflu-i încă adie.
Cum se poate?
celulele noastre toate
s-au schimbat
dar memoria străbate
o cale de nemişcat sublim.
Cum puteam noi să ştim
că în odaie cu noi
era însuşi Mahakal
şi precum zeul Nataraj
el încingea sălbatic bal,
cu palmele-i ritmul bătând-
dar noi nu-l vedeam,
noi jucam un alt joc,
gândeam un alt gând,
sorbindu-ne din ochi,
fluture mistuit în foc.
Vai, atingerea din Bowanipore,
sub masa-ntinsă pentru ceai,
el a umplut-o cu apă vie,
şi a depus-o în veşnicie… ( Piciorul atins pe sub masă , fragment, de Maitreyi Devi)
un monolog într-un vis
cât îi trebuie să fie
un paradox
~lasă-mă să te mai văd o dată.
de-aici eu nu mai fac un pas,
e-o promisiune dată.
Apele negre leagănă sălbatic
valuri dănţuind aţâţat.
Nu, nu e oceanul
acela ştiut şi albastru,
e cel negru,
ca sângele vechi îngheţat.
mirror of soul
watching the heart
to bloom like a tree
photo Lyse Marion
O să stau nemişcată, copac,
şi-o să trimit rădăcini
să străpungă pământu-n stomac.
Nimic nu va fi smuls,
nimic clintit din loc.
Ci forţa o s-ascund,
mocnit să ardă-n foc.
Şi n-o să frâng crengi vechi,
şi frunza n-o s-o tremur,
ci ochii o să mi-i îndrept spre ram,
unde nu-s ochi şi nu-s urechi
şi nu sunt mâini, şi nu-s picioare.
Am alunecat alene-n jos
în lumea de sub copaci.
Aşa cum Natura urcă-n soare,
şi soarele coboară în Natură, şi toate
capătă astfel însemnătate,
aşa cum raza de lună
oglindită-n undă
adevărul nu poate să ascundă
şi-l află în propria-i lucire,
şi cum argila din care m-ai făcut
naşte o alta şi capătă menire,
dă-mi voie fără ochi să văd
adevărul cel de pe urmă.
Cu braţele în cer curgând,
când auzul mi se curmă,
şi zăvor mi-ai pus în glas,
atâta mi-a mai rămas,
să văd cu trupul, cu toţi porii.
Şi s-ating norii într-o clipă
şi liberă ca pasărea, uşor,
smintită ca şi ea să zbor
fără picior, fără aripă. ( Să te mai văd odată, Maitreyi Devi )
~Tu pune doar zâmbet blând
pe chipul dulcelui pământ.
Eu culeg, picătură cu picătură,
timp scurs din eternitate,
le adun în palme toate
şi sorb nesaţ din nectar.
între zile şi nopţi albe
nemurirea uită să-mi vină în dar
şi coşul mi se goleşte
de cele pieritoare-
ca la un semn totul dispare…( A avea şi a nu avea, Maitreyi Devi, fragment)
contemplare
~ ziua în care corola s-a deschis
vai, spiritul meu rătăcea la întâmplare
şi mă aflam la capătul puterilor
coşul meu era gol şi floarea mea a rămas părăsită.
Dar uneori iară şi iară o tristeţe mă copleşea
Mă trezeam tresărind din visul meu
şi simţeam urma suavă a unei arome
în vântul de miazăzi.
Această abia simţită dulceaţă îmi făcea inima
bolnavă de dor, mi se părea că recunosc
răsuflarea verii
năzuind spre desăvârşire.
Nu ştiam atunci că era atât de aproape,
că era a mea şi că această perfectă suavitate
se răspândise în adâncul propriei mele inimi. ( Poemul XX, Rabindranath Tagore, volumul Jertfa lirică)
l’ame d’une citadele
sortout les mondes
sortout les temps perdues…
photo enconue
~De ce mă jeluiesc? Vei întreba.
Ce lucru mai poate merita
să-i plângi soarta rea?
Întreabă-i pe bărbaţii de colo,
din nava cerească Apollo,
care fug în Lună
şi lumea şi-o pun în cunună
şi o văd întreagă, din astru,
minune, veche şi frumoasă lume,
cu fuste de ocean şi oameni în tiv.
Cu Luna şi Soarele de mână
ea stă în cer, în orbitorul albastru
-şi e o minune, nu-i aşa,
că încă existăm în ea.
Oare nu ne-ajunge
că-i stăm pe pervaz?
Nu-i oare motiv de extaz?
Azi viaţa pulsează în noi,
sufletul dăinuie, cald şi curat.
Tot ce ne era dat să ştim
rămâne mister încă treaz.
şi viitorul n-am aflat dinainte
ce capăt are-n eter,
deşi e ceas târziu.
Lava iubirii vine din cer
răsplată pentru cel viu,
chiar de ne pare târziu.
Ia-i magma fierbinte în mâini,
şi-o să tresari de mândrie
că toate răsar ca să-ţi râmână ţie. (Lumea văzută de sus, poem de Maitreyi Devi )
* Poemele şi fragmentele sunt culese din volumele În arşiţa dragostei. poeme şi confesiuni despre Mircea Eliade , Maitreyi Devi, editura Taj şi Gitanjali Jertfa lirică, de Rabindranath Tagore, ed Polirom)
Scaramouche 