nisipul alb…

închid ochii dinspre noapte

pe cei ai tăi îi prind în zbor,

răsai tu Soare, iar pe cer..

Răsai şi azi şi pentru mine?

Ţi-aduci aminte de frumos,

de gândul ce surâde aici,

dintr-o inimă topită,

sub o briză de zăpadă,

ce tot cerne din senin,

mici cuvinte cu sclipiri,

de adânc şi reverie,

dintr-un dor înspre iubire…

dintr-un dor surâde-un chip ~e ascuns prin infinit~ şi se face că nu vede~ se întoarce într-un suflet~ şi-ntr-un licăr de poveste~ îţi presară-n ochi, Lumine~ ce-ai în inimă nespus…

şi dintr-un adânc marin

iau culorile în braţe

ţi le dărui drag Solar

curcubeie să înalţi

în privirea cea de alb,

când în raze de atingeri,

tu vei cerne strălucire,

cu nisip în alb vei ninge,

o frumoasă nemurire…

ascult-o, cade-n dans din cer,

ea zăpada menestrel,

ca un vals peste un pian,

lin alunecă-n cuvinte,

cerne albul într-o ceaţă

dar eu văd ce n-am, Cuvinte

drag mi-e sufletul de tine,

şi îl iartă cu răbdare

de-al său freamăt plin de dor,

ce ascunde rose-obrajii

prin nisipul cu fiori,

alb nisip de cer-oglindă

se întoarce ţărmul mării

la picioarele de cer,

luminează Înaltul gând,

Ea, o mare albă, toată…

ninge afară dragul meu!!

E o boare de mătase

ce se-nchină din ceresc,

în paşi albi, cerniţi cu dor

ce-s cam cenuşii în zori,

când cu ceaţă îmi lipeşti

irişii pătrunzători…

Ninge afară, alb nisip,

îmi cobori din cer, Lumine

Şi-i minune cu senin

şi iertare în gând, feerie…

De-aş putea să cred ce cântă

într-o linişte burgundă,

biata-mi inimă de mare,

ce-şi alină dorul în piept,

de-aş putea atunci când Sus,

te privesc, la Răsărit

Drag Lumine ..

ai să mai vii,

dincolo de creste înalte,

să aduci buchet de raze

şi de vesele sclipiri..

Soare drag, tu când mai vii?

Razele-ţi aduc culoare

albului întins în timp,

şi o mare fi-v’atunci

curcubeu scăldat în soare…

Zâmbet dăruieşte clipei

la zenit îl voi culege,

strânge-voi nisipul alb,

într-o mână de albastru

ca monet să pot să scriu

cu lumină, o poveste

ce-i un dor, ascuns înalt

într-o ploaie albă-n iarnă,

mii surâsuri îţi preval

peste tine ca să cadă

şi în inimă să-ţi cânte,

dragul meu, din infinit,

într-o acoladă vie,

te sărută-o mare mică,

cu un fulg la pălărie

vals de alb în foişor,

darul ei dinspre viitor,

ţi-l doreşte ca un dor

a doi ochi povestitori…

*mi-e dor de seară, dragul meu…

*Bonjour du blanche et du reve, mon amour;* cu drag dintr-un alb înfinit, plin de ceaţă şi nisip ceresc, din mansarda plină de dor şi de nostalgii scriitoricesti, mansarda gândurilor noastre, clujul unei dimineţi de sfântă vineri, 7.49, aproape de ora lui borges, cu senin din feerie plină de dor..

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s