vocea sufletului..

Întârzie-mă…

atât îţi şoptesc din mine,

din uşa sufletului meu,

Întârzie-mă un pic,

printr-al tău să stau,

să zbor lumine un viu vis

Un vis ce-n glas suav

aduce-n dar

albastrul dorului de tine,

şi de neant şi de …

Iubire…

cu teama unei picături de rouă cobor din inima-mi marină frumoase lacrimi de lumină ce-or strălucească  ravisant azi în lumina ta de Soare în care-n gândul de iubire tu ai pus Lumine drag  de mine, tu ai murmurat...

cu teama unei picături de rouă
cobor din inima-mi marină
frumoase lacrimi de lumină
ce-or strălucească
ravisant
azi în lumina ta de Soare
în care-n gândul de iubire
tu ai pus Lumine drag
de mine, tu
ai murmurat…

Şi acum ascult din inima-mi

răzbate glasul plin de mare

într-o oglindă sufletească

cu ochi de cer pe chipul meu,

se lasă-n pragul cel de alb,

se-aud cuvinte-n Atriul stâng!

Şi parcă şi cel drept şopteşte

un licăr de lumină vie,

să fie oare cu posibil,

şi Inima-mi bate-n cuvinte?

Cuvinte drag te am în suflet,

de-acum doar ochii să-mi închid

şi-n paşi micuţi parizieni,

un vis coboară din Montmartre…

Alerg în drumul cel visat

spre o lumină maiestuoasă

ce cald şi blând stă şi aşteaptă

la baza drumului de scară…

E oare Sus, sau sunt eu jos?

O hipersferă de frumos,

m-am luat cu valul cel beatic

şi-ajung ca Dante, rătăcit

suflet zurliu şi încrezător,

căci îndrăzneală n-am acasă,

doar două licăriri alb-astre

ce curg în râuri sublunare,

şi nu le merit dragul meu,

prea cald e şoapta cea de suflet,

când o aud se-nchid ei singuri,

cei ochi ai mei pierduţii zilei.

Când glasul ascult ca o chemare

când simte marea răsăritul

zâmbeşte larg, deschis în zare,

…şi valurile-s netezite,

şi marea începe să asculte

o şoaptă a Soarelui Albastru,

suavă-n vocea subsolară..

 

Gândeşti că vezi şi simţi mereu

şi n-are viaţa a te surprinde

şi mai mereu eşti suflet cert

şi-n baricade te mândreşti,

dar când vorbeşte sufletul,

deodată trebuie s-asculţi

şi-n linişte-i aştepţi cuvântul

o şoaptă vie dintr-un gând..

Şi ce n-aş da, cuvinte drag

să se adune-n susur fin,

prelung în cânt să se aştearnă

şi un surâs să se-nfierbânte

şi apoi se se audă grav

ca o aromă de’ambră voce

ce lunecă încet pe gât

o notă-înaltă să rămâie…

Aşa se simte câteodată

când amintirile iau val

şi-n zi de sabato chemare

în care stelele de mare

răsună să-mi aducă aminte

de al tău glas aniversar..

Ştii suflete al meu albastru

când reuşesc să mă re-văd

nu doar ea, inima-mi privesc

ci mai adânc întrezâri-esc

o bucurie nesfârşită

ca o plimbare lângă Sena,

şi parcă, ca şi-atunci eu strig

în soarele de amiez iernatic

cât eşti de viu, frumos ceresc

şi cât de cald poţi tu să fii

când ochii mi-i îmbrăţişezi

în acolade de lumini,

în scânteieri ultramarine,

chiar de pe podul Alexandru,

de-atunci acum te mai resimt

cu raza caldă ca un murmur

ce-mi creiona un viitor vis,

ce sta-va în culori de timp,

pe-un shevalet al unei vieţi,

ce ţine timpul ca Brâncuşi

să fie viu cât artă simt…

Adâncul murmur sufletesc

răzbate şi acum în mine

în căutarea cea destină,

cu raza vie de lumină,

s-ascult cu sufletul plecat

chemarea cea mai sfântă-n lume,

acel senin în vis şoptit,

melancolie de Paris,

surâs în braţele solare,

surâd eu ţie, drag Lumine…

Şi-ncep să zbor cu dor nostalgic,

şi printre valuri cântătoare,

culeg şi-ascult cuvinte blânde,

suavele mele cuvinte

ce au putere de Houdini

prin şoapta lor doboară pleoape

ca nişte valuri de mătase,

cad lin şi-adânc ochii de mare

şi se scufundă în albastrul

cu amintiri de comme toi,

de valuri ce alintă-n vis

Un infinit unit noican,

melancolii de paradis

de atunci, de-aici,

în Acum-bis…

la nesfârşit parcă aş vrea

să stau şi sufletu-mi s-ascult

şi ochii-n somn să-i pot lăsa

mai întârzie..ţi-aş fi spus,

Parisul meu drag…

mai stai un pic în al meu vis…

*Îţi mulţumesc mult că exişti…c’est tout maintenant…mais solamente maintenant !!;)

Cu gând de sabato al frumosului timp ce şopteşte parizian un 22 noiembrie cu candoare, ravisant vis şi bucurie, infinită bucurie nemeritată de un biet suflet marin, cu sublimă emoţie nesfârşită pentru o zi specială, de sabato, de toi, de glas diafan şi ceresc de vis al zorilor ce aduc inspiraţie căutătorilor de întârzietori de suflet şi de destin în agora artei vii…sau în mansarda gândurilor noastre, 6.56, aproape 7 simbolic, la jumătatea timpului unde-şi strâng mâna un suflet ernestian cu cel borgesian…sâmbătă cu dor suav şi sublim de tine, dragul meu..

** mercie l’artist pour le photo enconue mais subtile

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s