…Inima Nopţii

din poarta ei aşez un gând

ce-ar fi de timpul s-ar opri,

şi ochii i-aş lăsa să stea,

să se odihnească un infinit

pe chipul tău la orizont…

Drag Soare cald la răsărit,

eu te privesc de peste albastru

un val de noapte de prin munţi,

acolo unde-s stâncile înalte,

îmi sprijin stelele în ele,

biete creneluri cer oglinda

unei lumini adevărate…

Această prezentare necesită JavaScript.

Şi cerul tău e-un blând cuvânt,

un nume ce se-nparte în vers

sublim neant de alint ceresc,

iar Lună, stau şi-ntrezâmbesc

cum se aşterne drag surâs

pe răsăritul unui vis

de chip dorit şi infinit…

Ştiai că acolo este ea,

Inima Nopţii cea albastră,

chip de oglindă-nmiresmată

cu mii surâsuri înflorinde

pe zbor de maci de aduşi de-un val

în poarta mării dintr-un timp

unde un chip a tot rămas

păzească cerului deschis

Pe blândul dor neţărmuit,

ce-ascunde în lebede pereche

o armonie înmurmurând

o şoaptă-n liniştea de noapte,

privirea clipei de iubire…

dintr-o meandră comme toi se ridică în val, privirea eu sprijin cerul ăstei mări coloana-a unui vis antic eu te privesc tu, mă zâmbeşti şi-astfel deschizi poarta de cer... (le petit palais, paris, photo enconue)

dintr-o meandră comme toi
se ridică în val, privirea
eu sprijin cerul ăstei mări
coloana-a unui vis antic
eu te privesc
tu, mă zâmbeşti
şi-astfel se deschide acum
poarta de cer…
(le petit palais, paris, photo enconue)

din paradis,

Aşa păzeau doi ochi de viu,

un spirit antic şi grecesc,

o mică nimphă în apus…

trecut-ai cerul cel deschis

când ai venit cu cheia-n ochi,

şi-ai dat răspuns corect în Sfinx

un zâmbet larg scris cu senin

în acolada cea de vis…

aici unde ochii se împletesc şi devin acolade infinite cu plutiri pe valurile emotiei de atunci...

aici unde ochii se împletesc şi devin acolade infinite cu plutiri pe valurile emotiei de atunci…

ţi-aduci aminte, chipul meu

de cel al cărui zâmbet viu

ţi-a dat lumină ochilor

şi blândă fină armonie

să tot contempli-nfinind

şi cu penelul cel de suflet

ce-n călimară apa mării

stă mai mereu să se răstoarne,

tu potoleşti scriind cu valuri

pe pergamentul dorului,

albastrul mit ultramarin,

legenda unui suflet trist

ce prins-a pojghiţa cerească,

melancolia unei inimi

să aibă rar, sclipiri zenite

în adevăruri liniştite,

cert e că-i sigur…

Bucurie

…şi speranţă’n Armonia mea dragă 😉

 

*Alaska lanscape, 1973, photography by Brett Weston; many thanks to the rest of the unknown photographers that makes my soul open for an sky-love to reveal inspiration..thank you and mulţumesc

** Clujul liniştit şi nocturn, curat şi blând, plin de amintirile unui mac de mătase, mov, trecut şi trist clovn al lumii, dar spirit curat şi sincer al propriei inimi..de ţi-aş pune oglindă suflete, m-ai vedea surâzând viu şi vesel din reflexia marină…parcă păşesc cu sufletul căutător de chemările dorului să-mi regăsesc şi îmbrăţişez amintirile-n noi..se scrie seninul acum din mansarda gândurilor noastre, 4.48, 14 noiembrie, zorile căutărilor de vineri, blânde, calde şi alexandrine prin grădina secretă a misterului porţii unui suflet…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s