cuvântul mării…

Stau într-o glastră de fereastră,

privesc cum ploi, tu sfinte drag,

din cerul plin de plumb şi gri,

O, soare nu mai picura din lacrimi,

nu plânge marea, dragul meu,

de dorul ei şi eu topesc,

ard lacrimile-mi de lună,

o lună oarbă mai mereu,

ce nici un asfinţit nu mai poate ea zări,

mai atinge, pipăind cu teamă cerul,

după o rană de zenit…

după o rană-de-asfinţit,

lacrimă de toamnă sângerie,

unde un soare s-a rănit

în colţul unei jumătăţi de fiinţe,

oedipă făr’de fiinţă-n lume,

albă-astră cu valuri-ochi…

Mi-ii închid, smerite,

de tine rana cerului mă doare,

alin alean voi pune eu,

de-ngăduinţă îmi vei da,

o rugă a mării spusă-n ape,

ce-i însemnată cu albastru,

sânge de dor ascuns de lumi,

dar jurământ ce-i scris pe gând

de inimă curată,

ce mai mereu, privi-va cerul

strângând la piept o rosă roză…

Cuvinte drag, mi-eşti dorul viu,

un infinit, ultramarine,

îţi mai aduci tu oare, aminte,

îţi mai aduci în tine, o mare?

Era, cât vezi cu ochii, toat’a ta,

a ta era, a ta îţi este soare drag,

A marea ta, suflete alb…

 

Această prezentare necesită JavaScript.

când răsărit-ai, Soare sfânt,

priveam cu frig şi cu’avânt,

nesaţ marin, entuziast,

şi inima-mi bătea nebuna,

nu mă lăsa să opresc timpul,

să fur eu clipele în ochi,

ea doar îmi susura..

„priveşte-l, îi vei duce dorul,

cu tine, pe inimă-l vei scrie,

purta-vei tu, fiică de scoică,

amarul dulce gust de dor,

şi-n lume, oriunde vei zări

o strălucire de nisip,

clipita inimii va plânge,

şi străluci’n acelaşi timp,

un licăr sufletu-ţi va fi,

atunci, o clipă vei trăi..

căci ai avut de mare milă,

să-i laşi la mal, în dar iertarea,

şi-un duh de suflet rătăcit..

Eu, Thalassa vă suflu-n inimi,

curat avânt şi armonie,

căci contemplarea o simţiţi,

deja surâdeţi de frumos…

Clipe de dor şi de frumos,

cu nostalgie vă voi scrie,

de aici din malul meu de’alint,

spre voi, naturi şi firi marine.

Să fiţi mereu frumoşi şi vii,

s-aveţit mereu gândul curat,

tu soare să nu uiţi nicicând,

ce-nseamnă mării, accolade 😉

V-am scris neantul dragii mei,

cu fir de auriu nisip,

ce-aminteşte de-un surâs,

în Ra-zâmbete, îmbrăţişat,

ce-atunci când este sărutat,

transformă clipa în neant,

aşa stă scris, pe scoic’albă-astră…

aşa să-ţi aminteşti mereu,

sărutului valului curat!!

Această prezentare necesită JavaScript.

* poemul dorului de mare, cu ochii-nchişi de soare, scris azi cu gândul amintirilor şi nostalgia căldurii apelor înrăzite beatic de zeul august, ce îşi lăsase gândurile la mal, în prima zi de toamnă..fotografiile mării sunt răsărite în orele 6 sabatiene, proprii nikonele de amintiri..

** scris, cluj, m.g.n., 22 septembrie 2014, ziua lunii, ora mării 15.39, intr-o nostalgie după draga mea mare şi dragul meu soare maiestuos, toropitor, magic de frumos şi minunat, mereu la orizontala zenitului ceresc 😉

*** thank you to the unknown artist of the sea-white mermaid 😉

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s