zâmbeşte-mi soare viu…

Zâmbeşte-mi soare drag,

lumina ta mi-o lasă iar

în prag pe perna-mi de cuvinte,

s-o văd cu inima din nou,

să o aştern pe ochi de mare…

Această prezentare necesită JavaScript.

Aşa visez, eu, lună mică

în timp ce paşii-i port pe nori,

trec dincolo de ea, oglinda

acelui râu, mereu ţi-l cânt…

În astă seară am zâmbit

cu ochii-nchişi spre tine-n val,

mi te închipuiam în prag,

suavul meu, drag Alizeu…

străbăteam gând şi ţărmuri mii,

spre tine ochii să-i întind,

s-ajung măcar un pas să fac,

în urma ta, să-ţi fiu doar umbră

şi tu cu tine să mă iei,

oriunde-n infinit tu zbori

din răsăritul de zenit,

tu vină dragul meu, iar vină

din nou, spre asfinţitul vis…

ştii suflete,  când ai apus eram acolo în zenit roşeam din valuri de albastru tu n-ai văzut, că erai "sus" fost-am cu tine mai mereu oriunde e un vis de dor şi unde vara-şi pune blând chemarea sa de infinire spre noi, cu spiritele vii să ne găsim, din nou Alb-aştri cu chipurile lacrimi vii cu gândurile-n infinit cu valurile-mi raze pline să-adorm în tine, lin, senine... a.g.photography

ştii suflete,
când ai apus
eram acolo în zenit
roşeam din valuri de albastru
tu n-ai văzut, că erai „sus”
fost-am cu tine mai mereu
oriunde e un vis de dor
şi unde vara-şi pune blând
chemarea sa de infinire
spre noi, cu spiritele vii
să ne găsim, din nou
Alb-aştri
cu chipurile lacrimi vii
cu gândurile-n infinit
cu valurile-mi raze pline
să-adorm în tine, lin, senine…
a.g.photography

 

În foc de orizont, eu ochi

eram Meltema rozalie

s-aduc la soare dar de cer

albastru întins-ultramarin.

Căci ai surâs atunci de mine

când norii au plecat de zor

şi armonia de lumină

te-a năpădit, cuore cald

atunci surâs-ai tu de lună

atunci zâmbit-am eu de soare…

paote asa mai luminez e drept, când totul e senin dar astă-seară am zâmbit că am uitat atunci ..ăst gând ;) Nu plânge suflete de alb fost-am cu tine din neant mi-e gândul sus mereu să ştii chiar de te doare nesfârşit durerea mea-i mare'n ochi căci mare sunt şi pot să plâng mai mult s-alunec în neştire ceea ce dorul pune prag,  oprelişte, neţărmuire şi cam prea tristă tăcere... de aici din susul inimii eu plâng în mine ca-n oglindă să-mi ostoiesc seninul tău să-ţi fie dimineaţă viu, zenit triumfător de bine! Să nu-ţi fie de trist alean, Cuvinte drag, aşa e marea mai vine-n prag, îşi ia curaj,  de-aleargă străzi de val şi se-nchipuie că jos, ajunge-n braţe sus la al ei soare ravisant dar câteodată aşa e viaţa, o face să-şi retragă chipul într-o oglindă de lumină, tristă lumină cea de lună aşa e luna, mereu tristă... a.g.photography

poate asa mai luminez
e drept, când totul e senin
dar astă-seară am zâmbit
că am uitat atunci ..ăst gând 😉
Nu plânge suflete de alb
fost-am cu tine din neant
mi-e gândul sus mereu să ştii
chiar de te doare nesfârşit
durerea mea-i mare’n ochi
căci mare sunt şi pot să plâng
mai mult s-alunec în neştire
ceea ce dorul pune prag,
oprelişte, neţărmuire
şi cam prea tristă în tăcere…
de aici din susul inimii
eu plâng în mine ca-n oglindă
să-mi ostoiesc seninul tău
să-ţi fie dimineaţă viu,
zenit triumfător de bine!
Să nu-ţi fie de trist alean,
Cuvinte drag, aşa e marea
mai vine-n prag, îşi ia curaj,
de-aleargă străzile de val
şi se-nchipuie că jos,
ajunge-n braţe sus
la al ei soare ravisant…
dar câteodată aşa e viaţa,
o face să-şi retragă chipul
într-o oglindă de lumină,
tristă lumină cea de lună
aşa e luna, mereu tristă…
a.g.photography

E timpul suflete să ştii

că doare trist tăcerea ta

chiar de senin se scrie aşa

ea, doare în mine raza ta

ce nu-mi vorbeşte mai deloc

mă lasă să devin deşert

să cred că-ncepi să uiţi’cel ochi

ce te-a sorbit, nesaţ marin

în marmura din infinit…

Te uită suflete şi-n jos

nu mai aprinde atâtea gânduri,

stinge lumina ta de soare

măcar o dată-mi las-o rază

drept mângâiere viu-sinceră

pe-un chip de mare albăstrie

să pot să simt că strângi din nou,

cu-al tău avânt de Alizeu,

meltema mică cu’a sa rosă…

Nu mă uita, cuvinte drag

Nu mă lăsa la infinit

cu ochii să privesc eu fix

un răsărit ce nu mai vine…

Dar iată că se face iar un timp de gând sabatian te ia maestrul iar spre'nalt mă laşi iar singurie-oglindă să doar te văd, să te-oglindesc de sus, de-asupră-mi să zâmbeşti ştiind noi amândoi că-n cer, ascunzi surâsurile mele... Cuvinte drag cu raze vii, Maurul meu stăpân senin Adu-ţi aminte, ţi-am zâmbit? eu mare ţi-am ştiut lumina,  şi-n alte graiuri te-am vorbit zenitul era roş pe-atunci, bătea în valuri chansonete dar nu ştia că doar zâmbind se recunoaşte inima... Aşa răsai acum Senine, zâmbind cu inima de mine pe ea e gustul cel sărat ea marea-n dar  ţi l-am lăsat cu două rândunici de vis sclipiri de ochi pe cerul sus să pui să-mi fie drept sărut de orizont cu ţărm ştiut, atins mereu spre infinit... de dimineaţă, dragul meu! ;) Robin Jasmer photo

Dar iată că se face iar
un timp de gând sabatian
te ia maestrul iar spre’nalt
mă laşi iar singurie-oglindă
să doar te văd, să te-oglindesc
de sus, de-asupră-mi să zâmbeşti
ştiind noi amândoi că-n cer,
ascunzi surâsurile mele…
Cuvinte drag cu raze vii,
Maurul meu stăpân senin
Adu-ţi aminte, ţi-am zâmbit?
eu mare ţi-am ştiut lumina,
şi-n alte graiuri te-am vorbit
zenitul era roş pe-atunci,
bătea în valuri chansonete
dar nu ştia că doar zâmbind
se recunoaşte inima…
Aşa răsai acum Senine,
zâmbind cu inima de mine
pe ea e gustul cel sărat
ea marea-n dar
ţi l-am lăsat
cu două rândunici de vis
sclipiri de ochi pe cerul sus
să pui să-mi fie drept sărut
de orizont cu ţărm ştiut,
atins mereu spre infinit…
E dimineaţă, dragul meu! 😉
Robin Jasmer photo

 

* scrisă cu recunostiinţă Cerului Sus pentru simţământul viu şi curat, cu drag unui prag de răsărit, din plinul unui dor neştiut şi aprig simţit dar cu senin scris, singurul alean din depărtare, când nu-i simţită vie inima care bate cert oglinda unui suflet de soare în ea, cea de mare…cluj, mansarda gândurilor noastre, 19 iulie, ziua lui sabato şi ora maestrului, 5.35, cu dor de simplul adevăr simţit. E trist când vezi răsăritul ca spirit singur, şi eu văd la fel şi n-am cum bucura sufletul ce mi-e drag cu ochii zenitului ce se înfioară acum ca un trandafir cu petale de roze ce se deschid sub lacrimile de mare ascunse în roua dimineţii, purtate de neştiutorul vânt spre chipurile câmpurilor de trandafiri albi, adevăratele flori ale încrederii…trandafirii albi ce bine şi-ar dori să fie crinii Fecioarei Maria, să nu mai fie trişti la ţărmul cel fără de soare, un ţărm la care singură, marea aşteaptă în prag mereu…atâta avere i-a mai rămas, aşteptarea cuvintelor…

~*~

Drum bun spre lumina Agorei, drag Soare

Te fac Ra să vii spre Asfinţit, spre Helladă

Să îmi păstrez astfel aşteptarea vie

închipuindu-mi-te iar

că vii mereu, călătoreşti

spre mine

~* ~

 

 

** cu mulţumiri fotografilor inspiraţi; many thanks to the nice and inspired photographers that helps seeing the lirics between reality of nature..grazie 😉

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s