minune blândă…

miracle by sting tung

miracle by sting tung

 

Doamne, dă-mi un cal de suflet

să-nvăţ în sfârşit tăcerea

de-a fi blând curaj la infinit

de-a crede un om-zenit

Doamne de ne vezi în inimi

cum se-nfrică’un paradox

de alb-negru cu alb-astru

Iartă-ne şi-n astă lume

cum ne-Ai mai iertat în ceruri

şi-alte vieţi aduse-n prag

spiralate, răsucite,

iar dansate, iar trăite

pân’ce-or obosi doar ele,

greşelile repetate

şi-or fugi din ţărm, doar ele

că s-or sătura de noi

că tot repetăm din timpuri

adunăm, scădem pe suflet

ce e bine cu ce-i rău…

când om învăţa măi Doamne

că acum e ultim timpul

şi-ntr-o staţie de tren

n-o să mai avem peron

nici o viaţă-n retrăit

ci doar strigăte de cer

şi un dor neostoit..

Un dor sărac, acelaşi dor

azvârlit de colo colo,

din zenit în infinit

şi din noi în alţii noi…

câţi ochi ne mai trebuiesc

Doamne Sfinte de prin Sus,

să vedem ce-i nevăzut

să nu frunzărim viitorul

fuşărind tot ce-i prezent

cu trecuturi strecurânde…

Doamne dacă ne eşti prieten,

ia-mi din inimă avântarea,

căutarea de neant,

fericirea mai pe nume…

lasă-mi rogu-te doar steaua

ce străluce dimineaţa

dârză, netedă şi faină

astră-ascunsă-n soare drag

ce doar noapte se-ntrevede

câteodată-n paşi de vals

cu-al său Dor, pe infinit

ostoindu-l cu senin

ea c-un soare liniştit

ce-i tăcut ca peşte-n mare,

astru ce surâde blând

sub-marin de infinit,

cât e ceru’ntins şi-albastru

peste-o apă lină, vie…

Dă-mi o lună Albăstrie

să mă ţie albă-n noapte

să fiu far-de-scris mereu

arzând doru’n lampa mării

şi-n galop de cer să fiu

spirit blând cu infinit…

Doamne dac’auzi Tu ruga,

dă-mi un cal de suflet viu

să-i văd ochii, să pot plânge

să mă-nec într-o blândeţe

nerostită, necuvântă

ce doar te clipeşte-n ochi,

şi cu capul ţi se pleacă

să-ţi arate devotat

că-nţelege ce-i nespui

când îl mângâi din priviri…

unknown photo

spirit liber de mare

Blând e spiritul de zbor

elegant şi-n trap mereu

şi de-i dai doar simţ-de gând

la galop te ia Zorab…

Spirit paradox şi viaţă

e-acest suflu – natură

şi doar el mai înţelege

şi mai ne-citeşte’n inimi

cât e dorul, când prea-mare,

când e ducă-n gândul serii,

când stăpânu-i dus de-acasă

şi stăpâna plânge-n zare…

 

* ostoiri cu natura, singura adevarata artista si inspiratie, unica…cluj, mansarda gandurilor mele, 3.13, 26 iunie 2014, joi dimineaţa, cu dor de trap’galop şi fuga-n iarba-ntinsă pân’la primul val de mare…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s