De ziua poeziei…un rondel de cafea

promenada poeziei Chris~M. photo

promenada poeziei
Chris~M. photo

* Poezia nu e numai artă: ea este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant.* spunea Nichita Stănescu cândva şi avea mare dreptate. Atunci când cauţi în căuşul sufletului tău ce-i mai frumos şi mai de preţ şi-ţi iei povara adevărului pentru un portret a la Dorian Gray, un portret-oglindă al adevăratului tău vis interior, făr’de oprelişti sau cenzuri biografico-literare, şi îţi aşezi sufletul la scris, nu mai rămâne decât un drum, acela de a merge înainte, mereu înainte spre ceea ce singur deschis-ai ca spirit din „cutia pandorei” artistice.  Şi câteodată pariul pus de artistul-demiurg e câştigat de sinele delăsat de eu-ri orgolioase şi ambiţii fade. Câteodată câştigi bucuria din efemerul clipei şi pot spune că aşa mi-a păţit şi mie sufletul, de mi-e permis labriul scriitoricesc.

Într-un tete-a-tete virtualo-facebookist cu o prietenă poetesă, Sonia Alexandra Ichim, scris-am în avans întru ideea celebrării zilei internaţionale a poeziei, 21 martie, un tandem lirico-inspirativ straşnic de fain. Parcă ne pusese Motanov de la Revista de Povestiri la un antrenament inspirativ suplimentar, de amiază duminicală, aşa fost-am noi două, iele jucăuşe-n idei, imaginaţie şi poveste. Şi-atunci m-a lovit, nu trăznetul că era amiază dintr-acelea specifice optimiştilor primăverii, plină de soare şi parfum al înfloriţilor copaci…m-a pălit ca pe un newton neaoş ideea unui poem-maraton într-o singură zi, pornind şi bifând totodată şi campania cafelelor Julius Mein de a strânge peste 15000 de poezii. Aşa că, am verificat cafenelele partenere, ne-am trasat circuitul poemului şi ne-am dat întâlnire în frumosul nostru Cluj, pentru vineri, 21 martie 2014, la Flacăra lui Mihai alias ” Flacăra veşnică”, monument dedicat oştaşilor lui Mihai Bravul. Şi-am avut baftă de-un Soare mândru, pus pe şotii ca şi noi, bucuros să mai dezvăluie oameni frumoşi şi să cureţe pentru ei, inspirativ, oraşul de griuri şi cotidian obscen de obositor… Aşa că iată-mă în aşteptare de al doilea om frumos, ca un făcut, cunoscut doar pe facebook dar cu mare încântare realo-entuziastă pentru artă, scriere şi poezie.  După ce bineînţeles, lăsat-a spiritul fotografic să-şi facă mendrele în câteva cadre pân’ să pornim la vânătoare de inspiraţie şi poezii, ne-am cunoscut şi noi feţele ;p Dacă e să dau vreun plus facebookului, aici e cazul; e cu adevărat o bucurie şi-o îmbucurare totodată să ajungi să-ţi cunoşti din virtualii prieteni şi să poţi sta la o cafea şi-o dezbatere culturală cu ei. Mare mi-a fost bucuria să pot concretiza acest mic pas intern-out printr-această întrevedere cu un om minunat! Chapeau bas allors pour facebook!;)

cu umbra asteptând inspiratia Chris-M. photo

cu umbra asteptând inspiratia
Chris-M. photo

Dar să revenim la micul nostru proiect, maratonul poeziilor de cafea. Ne-am pornit/ oprit în prima cafea chez Cafe Noir. Afişul trona la intrare, semn că nu eram chiar spirite zănatice şi ne puteam jongla ideea poemului lăsând în loc de mărunţiş două şerveţele lirice, fără nici un afront aluziv spre o Emily Bronte cu spiritul răcit.  Ideea noastră era să legăm un singur poem prin toate cafenelele ce-au fost curajoase şi s-au avântat în acest proiect. Aşa că stratagema de luptă era următoarea: în fiecare cafenea,  am negociat noi cu Euterpe, muza poeziei, să o ajute mai întâi pe Sonia, şi-apoi pe mine. Bucuria o fost şi mai mare când în prima cafenea ni s-o mai alăturat un şerveţel liric din partea unei dragi prietene de suflet, spirit-soră cu poezia de multă vreme.

Sonia la aparatul scriitoricesc Chris-M. photo

Sonia la aparatul scriitoricesc
Chris-M. photo

20-21 martie 053 20-21 martie 055 20-21 martie 059 20-21 martie 063 20-21 martie 07020-21 martie 074 Ne-am bucurat de soare, de inspiraţie, de un trio amical, fără scoruri de retur, ci doar plinătatea unui armonii din spirite vesele culese, ne-am plătit precum Florin Zanfirescu în „Poetul Gării de Nord”, dar dintr-ale noastre scrieri, cafelele şi ne-am dus mai departe…

http://www.trilulilu.ro/video-divertisment/poetul-garii-de-nord-integral – că veni vorba ;p

Următoarea oprire, Bricks Cafe, fost Rolland Garros, local al pieselor de teatru studenţesc şi al concertelor de jazz de nişă de pe vremuri.. Acum, în haine elegante de bistro, rafinat, cu o muzică inspirativă am zice noi, brigada poeziei mobile, după ce ne-au fost servite două cafele blanche, adicătelea cu lapte şi un mic aport dulşe.

Brigada lirică în Bricks chris-m. photo

Brigada lirică în Bricks chris-m. photo

Interesant ne-o fost parcursul scriitoricesco-contemplativ şi printr-o jovială contrapondere de argumente şi idei lisabonice le-aş putea denumi..poate că terasa de afară şi soarele şarmant ne provoca inspiraţia să lunece spre alte tărâmuri iară jazz-ul Ellei Fitzgerald nu făcea decât să ne deschidă fereastra spre o mare portugală şi caldă, coborând cu un fado-iz spre maure lambriuri şi stucaturi alhambriene înspre fierbintele nisip de dincolo de Gibraltar…puteai ţine un jurnal de bord al unei astfel de croazieră imaginaro-inspirativă numai plecând de la câteva idei şi un fluviu muzical…Stăteam şi mă gândeam, în timp ce normalmente fotografiam la greu razele îndrăzneţe de soare prin mica citadelă citadină iar Sonia nota în „jurnalul de bord”-liric, poeziile poemului-maraton, ca un cartograf sârguincios în drumul vernian spre insula misterioasă a paradoxalului vers de final…mă gândeam că poţi trece şi simţi poezia în cel mai efemer val posibi…îţi poţi „promena” sufletul prin multele locuri, cafenele, parfumuri de epoci apuse sau doar adormite câteva veacuri, şi poţi scrie cu tăcerea într-un gând pe care-l laşi mesaj efemer aripilor unui porumbel ce tocmai decola de pe balustrada unei terase însorite, sau unui pescăruş al visurilor noastre, pescăruşului acelui cehovian în spirit dar mereu liber, mereu paradoxal de viu şi cutezător, netemător de lumi reale şi chiar imaginare…acel pescăruş al sufletelor creatoare, curat şi sincer, oarecum naiv, armonizate cu spiritul universal, legându-se mai mereu la acel fir unic pan-creator de infinit..întradevăr când linişte-i în tine, tu cu tine nu mai exişti, eşti doar fir de iasomie contemplativ al sublimei armonii în Univers…

pragul razelor chris-m. photo

pragul razelor
chris-m. photo

două poezii pe notă chris-m. photo

două poezii pe notă
chris-m. photo

Ne-am scris versurile şi-ntr-un tandem de gânduri, fiecare cu a sa poveste de viaţă, entuziasm creator şi artistic, cu năzuinţe şi vise de îmbunătăţit şi întârziat lumea un pic în tumultul vertijului ei, ne-am luat şi ne-am dus în următoarea cafenea ce pentru mine avea multe şi adunate amintiri. De la cel mai medieval nivel la care am săpat  şi scos-am scheleţi de prin cimitirul spitalului de secol XVI  şi până la nopţile cu discuţii teatralo-cronicăreşti cu o actriţă dragă mie,  Andrea Papp, colegă de suferinţă culturală, din acelaşi sistem culeasă,  în bătrânul Irish Music Pub, obişnuiam să ne facem veacul culturalo-cronicăresc plin de speranţe şi vise cu aripi entuziaste, înmuiate-n cafele nocturne şi cu evidamente, o pizza straşnică ca pentru două spirite a la  Gargantua et Pantagruel, de dimensiuni studenţeşti dar înfrăţite întru idee şi arome ;)…Revenind pe meleagurile prezentului, las şi eu aici dovada poemelor  lacustre din Irish, unde şi inspiraţia ne-o fost în tandem, crenelică…

20-21 martie 145 20-21 martie 161 20-21 martie 162

20-21 martie 174 Dintr-această  ” tenebroasă pivniţă medievală”, de unde parcă singura închisă pare a fi cafeaua cu tarboos-a’lac-kilim, fesul turcesc mai pe româneşte, din această temniţă paradoxală, ne-am plătit eliberarea cu două „firmane” lirice şi-am tulit-o, vorba vine în cea din urmă cafenea, cu un veac două mai avansată şi emancipată. Bulgakov Cafe ne-o primit cu „scrinul” gata pregătit, că doar vorba ceea, intram oarecum în casa şi lumea lui Bulgakov şi bineînţeles..nu era acasă..aşa că ne-am instalat la o masă scriitoricească, ne-am savurat ultimele două cafele lirice, având în preajmă o companie de papanaşi savuroşi şi galant prezentaţi „la costum” scrobit de smântână cu papion de dulceaţă de afine, ce-o zburat prima, ca-ntr-o întâlnire romantică, de pe reverul celor trei corifei papanaşi…Dealtfel sunt cel mai renumit „trio” din cetate şi la rându-mi, vi-i recomand spre „audiere palatină”, sunt cei mai seducători don juani vanilaţi posibil! Iar acest lucru vi-l spune un maare spirit dulceag :p

ultimele licăriri de cafeino-inspiratie

ultimele licăriri de cafeino-inspiratie

Şi cum vorba lui Emil Brumaru, amantă-i poezia, vine când vrea şi te lasă când vrea, aşa ne-am simţit şi noi două, după un maraton lirico-cafeistic prin tot Clujul, de la amiaza înjumătăţită a orei trei şi până la lăsatul serii, când dincolo de ora saşe, îl laşi pe „bună ziua” în prag de „bună seara”, aşa ne-o eliberat şi muza Euterpe, după ultimele gînduri răsfirat-adunate şi oarecum concluzionate de-un spaţiu având oarecum iz teatral..îmbătrânisem parcă, deşi energia ne era la cote maxime, dar versurile se aşezau mai calm ca frunzele lui septembrie într-o pală de vânt cald, amintind de-o trecută vară nostalgic înrămată-n gânduri ultramarine…Ultimele versuri s-au alinat pe gândurile noastre, depus-au omagiul lor în încheierea liricului rondel al cafelelor nebun-de-frumoase şi le aştern şi eu aici pe toate în ce-a mai rămas din ele..cuvinte, simboluri şi instantanee de emoţie curat-entuziastă, blând obosită spre final, dar împăcată, asumată şi surâzând savurată în cel mai ravisant sentiment de armonie posibil şi real simţit. Vă invit să descoperiţi Rondelul de cafea

20-21 martie 065

* Loveşte masa şi bate ritmul

Sorbi cafeaua şi o savurezi

simţi beat-ul şi creezi

apoi termini, pleci şi…gândeşti.

 

ceea ce crezi

dorit-ai mai mereu 20-21 martie 069

din viul vieţii împlinire

pe drumul tău

Trăieşte!!!

 

Sejur colorat

în umbre, penumbre 20-21 martie 074

De unde ai plecat

Carte deschisă,

Închide-te

în tine.

 

Cuvinte ce mor când le atingi

încerci să zbori, nu poţi să le ajungi

parfumul lor îl simţi, în cer20-21 martie 117

plutind mereu, la nesfârşit

de ce un dor ?

de ce mereu acel fior ?

 

fior unde lumina e înceată

iar inima bate firav

puternic e doar dorul meu20-21 martie 119

de un lambriu

alhambrian…

Mă aflu într-o cramă ?

Ba nu, e subterană- şi totuşi,

nu-i o cramă? Văd vinul

curgând pe pereţi 20-21 martie 168

morminte sfinte, scăldate

cântăreţi? E jazz, e

muzică? Muzica sferelor

Căderea catrenelor.

şi iar, şi iar,

din muzică în blues-ică stare

cafeaua tronează20-21 martie 173

Irish calmează

din Snow Patrol

aripile-mi zboară iar

spre viaţă…

Creionul e pe masă, cafeaua e în cană

Tu rumegi o ţigară, de timp nici că-ţi pasă

Să „fac” o poezie ?* N-am chef*,20-21 martie 203

îmi zici râzând. *E-o

seară minunată*, îţi

trântesc, „ironiind”.

*Deci, pleci?* Te-ntreb,

nu zici nimic.

O mare tăcere se lasă..* Tu,

ce crezi? *  20-21 martie 211

Îmi trânteşti.

*Ok, cum vrei, nu-mi pasă…*

stau cu cafeaua mea, e linişte, e pace.

e ora şapte, e vineri, îmi place

şi contemplez la viaţă, la film,

muzică şi iubire…

eu mor, arzând de dor, de bucurie.20-21 martie 219

E -o seară minunată. Ce-mi mai trebe mie ?

doar un iz de frezie

destupat din Klimt

Sinaie a gândurilor noastre

lumină-n efemer

*ce-nseamnă povestea..*20-21 martie 232

*Aşa-i?* îmi spui surâzând

*c’est la vie! *

                                         ~ Fin~

 20-21 martie 226

 * Sonia Alexandra Ichim, Flori şi Scaramouche vă mulţumesc pentru atenţia lirico-fotografică*

copyright chris-m. photo in Nikon-shoots 😉

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s