~ Alhambra ~

atunci când gândul…

lin se odihneşte-n suflet

şi zâmbet cald îţi dăruieşte

în triluri vesele, năbădăioase

tu poţi spera în flori de val

să mai surprinzi

să poţi vedea

de briza mării-o mai aduce

mereu la mal,

mereu din ea…

susurul mării photo by Elena Vizerskaya

susurul mării
photo by Elena Vizerskaya

rămasa-mi  sufletu-mi opal,

ce’lin se-aşează-n colţ de mare,

într-un ultramarin de vis

din care n-ai cum să mai ştii,

n-ai cum pătrunde

Alcazarule, Medina..

doar vulturii mauri

mai pot zbura, mai pot simţi

în zborul lor de ambră arsă,

parfumului unui antic dor

dintr-un palat roş de cireş…

alhambra palace

surâsu-mi e la fel de pal,

iar ochii-l simt mai mult în cer

  din nostalgia mea de soare

o citadelă din medină

te priveşte arid

de prin maurele labriuri

larmes de tes espoirs

larmes de tes espoirs

o umbră ce fuge

prin paşi melancolici

în paradoxul viu

ce luptă sufletul în spirit

cu raţiunea lumilor de gânduri…

Ajutorul ei nostalgic,

mereu la trap, sufletul saltă

el, ritmul ştie ostoi

şi-adânc, în falduri de mătase,

într-un flamenco o ascunde

1384061_566290216771824_189464861_n

photo unknown
oglinda gândurilor
drumul mâinilor
zborul aripilor nevăzute

dintr-un ceresc alb şi senin

zenitul şi-a deschis surâsul

oglindă mării ca să fie

iar sufletul să ia avântul

din briza dăruită-n dar

de-un Alizeu cam înţelept,

ce tainic luminează Luna

în nopţile plecării ei…

În dăruirea-i de derviş,

lăsat-un dar dintr-un pegas,

avântul alb, entuziast

de aripi fine, îndrăzneţe

în aste lume

să nu îngheţe,

să dăinuiască mai mereu

ce suflul spiritului mării

ave’a le zice din viitor…

photo unknown * aripile unui suflet de mare*

photo unknown
* aripile unui suflet de mare*

umbra a-nceput „a fi”

aripile şi le-a deschis iar

două evantaie de mătase

stau întinse pe luciul apei

şi zborul lor le e aproape gata

oglinda unui suflet într-un cer împăcat şi alb

oglinda unui suflet
într-un cer împăcat şi alb

le reve

le reve

ochii sufletului şi i-a deschis,

ea, umbra, surâde din nou

şi-i zâmbeşte dintr-a ei iubire de mare

Soarelului Alb de deasupra ei,

 valurile bat pasiunea-n tocuri albe

roşeaţa obrajilor o mângâie marea

ce lin mai înveleşte ăst suflet trist,

din când în când mai netezeşte,

mai lunecă peste-un iris  de alabastru,

ascunzând, topind câte o lacrimă maură

ce arde-n ea nisipul infinitului Oedip,

oprind în sine şi în timp,

un dor adânc de infinit,

păstrat într-un albastru chihlimbar

lacrimă din două ape,

cristalul veacurilor stinse

într-o oglindă-galaxie

din alte lumi descoperită

în alte lumi iar regăsită

în aste clipe, luminândă…

într-o vie nouă armonie,

reflexia de nemurire…

( Cluj, la mansardă, ora 3.06, 20 martie 2014, dimineaţa lui Jupiter)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s