despre iubire si alte pacate la Doamna T

O seară de vineri, o ultimă seară de toamnă, ne-a  prins pe câţiva melancolici anonimi şi iubitori de joacă artistică într-un loc fără de timp, fără de contemporan. Aşa cum de obicei mi se întâmpla când mergeam la o cafe l’amour  la Doamna T, să simt cum timpul se opreşte şi totul parcă reuşeşte să ia altă valoare, aşa mi-a fost să retrăiesc şi atunci, în acea caldă şi ultimă seară de toamnă.

          Despre iubire şi alte păcate  a fost un duet poetic liric şi filosofic despre două suflete unite într-o singură privire, aceea a ochilor interiori, ai iubirii. Petra Balu şi Gabriel Bota au jonglat cu sufletele noastre şi cu emoţiile din ele pe un ring imaginar al poeziei, scenariu adaptat după cartea « Nu mă numesc Eu ! » al lui Gabriel Bota. Totul a fost acompaniat frumos, brodat aş putea spune chiar, de muzica lui Alex Negriuc, unul dintre cei mai faini pianişti clujeni, artist care nu se dezminte atunci când îşi armonizează sufletul cu clapele pianului şi cu lacrimile pline de emoţie curată din ochii spectatorilor. Am luat parte la un joc pe care aceşti trei frumoşi artişti şi prieteni ni l-au propus. E drept că am stat la rându-mi să mă gândesc niţel la acest subiect paradoxal ce-i ea, iubirea pentru noi, trecând dincolo de studiile despre ea si dincolo de ancorarea ei in cotidianul nostru ori prea letargic ori prea vitezoman.

          De ce-i iubirea un păcat ? Oare, ne mai întrebăm asta când ştim cât suntem de egoişti câteodată cu noi înşine şi propriile simţiri, când vedem cum ne dăruim cu ţârâita, cu picătura clipele de bucurie simplă prietenilor adevăraţi pe care cu timpul îi uităm..când iubim şi uităm a « spune » prin cele mai simple cuvinte ale mâinilor, faptelor, scrisului, privirii ochilor şi îmbrăţişării mentale de idei şi bucurii exaltante ale spiritelor..când ne iubim pe noi în ceilalţi şi nu le mai dăm voie lor, celorlalţi să fie vii şi « iubibili » vorba unui cântec al formaţiei Taxi…cum să nu fie un păcat când tot ce vedem sau vrem să vedem când iubim este  doar acel « sine » în celălalt, uitând că mai are şi acela un sine pe care am putea să-l trecem în noi înşine, să-l iubim văzându-l cum ne încălzeşte sufletul şi ne dă o culoare pe care n-o mai aveam demult.

          Aşa am fost transformaţi cu toţii vineri seara, în alte culori sufleteşti, sau paote aceleaşi culori uitate din noi. Cei trei corifei au armonizat un mic spectacol magic în care un El şi o Ea, două feţe ale aceluiaşi « Eu » se purificau prin dialogul sentimentelor şi gândurilor lor. Uneori puteai auzi ţipătul sufletului dornic de acceptare, regăsire şi-nţeles , străbătând ecoul vocilor celor doi şi reverberând în noi, publicul, ca-ntr-un mare ocean de întrebări şi inimi deschise, rezonanţe şi unde ale iubirii. Şi nu era un păcat ci doar o imensă armonie şi purificare catharhică a lor prin eliberarea de cuvinte încărcate de simbolistică şi iubire, eliberare pe care noi ca public o preluam mimetic, simţind cum se refăceau răni de prin fiecare, cum se mai cicatrizau poveşti , amintiri şi trăiri personale. Cred că fiecare am avut la rându-ne parte de acest mimesis al gândurilor o dată cu acest spectacol mic şi liric. Mi-aţi putea spune că da, mai peste tot, în orice spectacol de teatru, cu un pic de scenariu şi decor, dacă ai un mesaj greu publicul trăieşte astfel, dar aici a fost simplu ; directa de dreapta ce ne-a lovit inimile fiecăruia a fost straşnic de faină şi rezonantă în noi. Mesajul poeziilor lui Gabriel Bota, lirismul lui e direct şi plin de chemare a celuilalt, « ciocănirea la uşa » sufletului eu-tu, făcându-se spre trezirea simţirii şi a bucuriei de a nu pierde în derizoriul lumesc visul creator al iubirii, motorul acesta ce ne ţine pe toţi vii în speranţa vieţii. Aşa ne-au « ciocănit » cei trei artişti, cu idei frumoase şi gânduri pline de « strigăte » calde ale iubiri, ne-au perforat zidurile până ne-am deschis cu totul şi am redevenit copii, suflete fără de orgolii şi eu-uri ce ne tapetau « platoşele » create zilnic spre a nu ne răni de oameni.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA

          La final ne-am jucat cu toţii într-o mare poezie universală în care am avut ocazia să fim poeţi pentru câteva clipe. Am creat fiecare ceva frumos ce va dăinui acolo, pe pereţii din cafeneaua noastră interbelic de frumoasa, Doamna T. Însăşi Doamna T a fost măgulită de acest dar plin de recunoştiinţă şi zâmbete, încât se paote vedea oricând îi veţi trece pragul. OLYMPUS DIGITAL CAMERA

          A fost un eveniment care m-a făcut să retrăiesc acel timp oprit, acea bucurie pentru care trebuie să te opreşti uneori să asculţi, să simţi şi să ..trăieşti. Despre iubire şi alte păcate se va mai juca şi săptămâna aceasta într-un alt loc plin de magie şi în care timpul lipseşte. Vă invit să-l căutaţi şi să descoperiţi de ce iubirea este un păcat..la ceas de seară, într-o vineri, într-un parc. Vă recomand şi vă aştept ! 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s