..pe „aripi de sticlă” cu Ioana-Cristina Teodorescu

Sâmbătă seara,  ceainăria La Port ne-a readus poezia ca prim-solistă în cadrul unui eveniment  tomnatic şi cuprinzător artistic. Am asistat la lansarea volumului de debut într-ale poeziei, al Ioanei-Cristina Teodorescu. Pe ea o ştim cu toţii din prisma jurnalistului cultural ce scrie articole peste articole pentru revista Art Act Magazin. Dar rămâi surprins uneori când tragi cortina unui astfel de curajos tânăr jurnalist şi vezi un suflet. Un suflet frumos ce a încercat să-şi folosească curajul sincerităţii şi pentru a se reliefa pe sine într-un volum de poezie, un volum plin de multe turnuri lăuntrice în lupte cotidiene pentru şi cu iubiri, împlinite sau ba, poveşti cu şi despre dureri, înfrângeri, romantism tranşat la rece, nu de acela siropos şi rozaliu, cum bine a precizat şi distinsul invitat şi amfitrion al lumii culturale clujene, domnul Mircea Sabin Rus ce-a ţinut să prezinte cartea într-un mod foarte elegant şi încurajator pentru tinerii scriitori.

            Aşa cum a prezentat-o şi domnia sa,  cartea „Aripi de sticlă” este o carte-atelier, o carte de versuri pline de sinceritate şi avânt scriitoricesc superb, o carte în care fragilitatea ideii de sticlă şi simbolul aripilor avântătoare ale inimii se îmbină superb cu talentul autoarei, ducându-ne în înalturi, spre cerul poeziei pline de tumult şi zbucium sufletesc.. căci da, se poate vorbi de un motto al volumului si chiar al serii lansării, un gand care transcede spre ideea  de zburător..”pentru a scrie poezie, trebuie să fii zburător, trebuie să ai aripi vii cu tine mai mereu” . Mircea Sabin Rus ne-a prezentat pe Ioana-Cristina Teodorescu ca fiind dincolo de ceea ce se cheama  astăzi postmodernism în poezie, dincolo de romanţioasele simple analogii de la o primă vedere a titlului şi volumului în sine, şi dincolo chiar şi de masca jurnalistului de cultură care se întrevede uneori în stilul curat, dur, acid al curajului sincerităţii trăirilor tinereţii şi iubirii.

„Prefer să fiu slabă şi să nu mă ascund în Faţa Tăriei!Cred în vulnerabilitate şi-n iubirea în care încetăm să mai punem ziduri, să mai fim!”

Această prezentare necesită JavaScript.

Acestea au fost cuvintele autoarei, cuvinte ce n-au făcut decât să confirme versurile şi evenimentele succedate mai apoi în lansare. Căci am avut astfel norocul s-o reauzim pe poeta noastră dragă, obişnuita gazdă a evenimentelor de poezie din La Port, am fost părtaşi astfel unui recital poetic excepţional, urmat apoi de cântări de folk cu Claudia Ciobanu, Mirona Pascu şi Ioan Onişor, legate superb de intervenţiile domnului Mircea Rus care spre final ne-a recitat şi din poeziile domniei sale, acompaniat fiind de câteva acorduri perfect improvizate şi inspirate muzical cu chitara lui Onişor.

            M-am bucurat să iau parte la un astfel de eveniment căci mi-a arătat un alt om frumos, tânăr şi curajos în a-şi deschide sufletul pentru şi spre ceilalţi. M-am regăsit în scrierile ei, în rânduri vii şi pline de avânt, pasiune, înţelegere, iertare, durere şi iubire neizbândită sau trăită ca un fum, în rânduri în care viselor nu le e teamă să apară şi să trăiască inspiraţia alături şi prin cerneala poetei.. A fost un eveniment cultural frumos, micuţ, restrâns dar cu oameni speciali şi cu poezia, solistă şi cântec spre armonizarea unei seri melancolice de toamnă. Am mai zburat un pic pot spune, datorită versurilor Ioanei Teodorescu şi am mai prins avânt la rându-mi, avânt şi curaj scriitoricesc dezvăluitor de sine.

            La începutul volumului, autoarea ne invita simplu să ne căutăm prin versurile ei şi să ne luăm fiecare pansamentul ideatic de care avem nevoie.. aşa că închei acest periplu al amintirilor din acea seară cu o idee regăsită şi drag revăzută în poeziile „învelite de aceste aripi de sticlă”, ca un mic omagiu adus Ioanei, tânără poetă „admisă în republica literelor”; un omagiu prin două poeme ce ajută la zbor întru artă prin iubire..

 Shoegaze

„Aş vrea să ne acordăm mai mult timp să privim în sus.

Mai mult decât în jos.

Să privim cerul.

Să-i învăţăm culorile, să ni-l însuşim

ca pe o parte frumoasă, constantă, a vieţii noastre,

care va rămâne mereu acolo, independent de singurătăţi.

Aş vrea să ne acordăm mai mult timp să privim în faţă.

Mai mult decât în spate.

Să ne privim scopul, nu greutăţile,

Capacităţile, nu frustrările.

Să ne dăm seama că nu trebuie sa ne uităm trecutul

Pentru a merge mai departe,

Ci doar să învăţăm să trăim cu el.

Aş vrea să ne acordăm mai mult timp să privim în jur.

Mai mult decât la noi înşine.

Să ne uităm la oamenii pe care îi iubim şi care ne iubesc,

La oamenii care au nevoie de noi şi la cei pe care

Ne-am obişnuit să îi ignorăm.

Să ne dăm seama că de la ei

Avem cele mai multe lucruri de învăţat

Şi că tristeţile şi bucuriile noastre

Nu se trag din nimic altceva.

Aş vrea să ne acordăm mai mult timp să privim lângă noi.

Mai mult decât lângă ceilalţi.

Să învăţăm să facem distincţia între ceea ce vrem şi ceea

Ce avem nevoie.

Niciodată nu vom avea nevoie de lucrurile celorlalţi

Cât avem

De cele care au fost suficient de mult timp lângă noi

Încât am uitat să le mai vedem.

Dar înainte de orice,

mi-aş dori să ne acordăm timpul să deschidem ochii

şi să ..privim..”

-Species –

„ Mi-ar plăcea să te cunosc de dinăuntru spre afară.

Să te descopăr, aşa cum arăţi pe dedesubt.

Ce culoare are carnea ta şi sângele, pulsând,

Ce melodie-ţi poartă liniştea interioară.

Să ştiu cum arăţi dincolo de toate.

De pielea pe care o ating,

De buzele în care îmi topesc răsuflarea,

De palma pe care mă sting,

De ochii ce-mi citesc oricare noapte.

De degetele lungi, de părul tău frumos,

De pasul purtat anevoios,

De braţele fierbinţi, de gândurile surde,

De fapte mari şi vorbele mărunte.

Să te întorc pe dos, să te privesc aşa,

Cum bolnav aş zice că e altul de-ar vrea să te privească.

Dar noi să ştim, că-n nebunia mea,

Inima-mi n-are formă-n care să nu te recunoască.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s