port picaturi de roua in doi ochi
sunt lacrimi transformate-n diamant
le-am slefuit, sunt boabe de cafea
sa-mi tina treaza amintirea ta..
melancolia mi-e iar la brat din nou,
ciudat ca n-o vazusem pana atunci
mi-e faust-prieten mai mereu…
off, iubire grea mai esti
atarni si rupi, desfaci si legi
te joci c-un suflet de copil
ce prost ajuns-a ca sa joace
un rol de mare prim solist..
si draga mi-esti, stii asta doar,
esti valul meu de viata vie
mereu ma tii, mereu ma porti
pe drumuri vesele, veline,
ma lasi pe chei sa mai adorm
nici nu poti stii cat imi esti draga,
cristal tu esti pe inima-mi pustie
sau nu, esti sticla calda si esti vie
caci te-ncalzesti la glasul lui
ce vorbe arunca in focul zeic
si-i Prometeu ne-nlantuit
de lume multa si ne-vie
iubire, calda reverie
de ce vii tu asa tarzie
in paradoxu-mi anima-l
nu stii ca-s suflet blestemat
sa port pecetea, tie
sa-ti fiu mereu de ocolit
un suflet marginal si trist
ce alina cheiuri in nestire
si-mbratiseaza doar lumini
si umbre ne-ntrupate
dintr-ale oamenilor vii
ia doar candoarea si frumosul
si doar zambeste arzand cu dor
atata doar stie a face
acest anim nemuritor…
oh, de-as iubi, de-as stii a cere
a retrai din netrait
a-ntoarce cercul umbrei serii
macar odata-n asfintit..
te-as mai putea vedea atunci
si poate pentru prima oara
cum viu e-un suflet, as vedea
nu doar o umbra-n catifea
ce-aseaza noptii peste mal,
matasea albastra subtirie
ca un alean adanc de dor…
dar cine stie marea mea
ce-o trece si ce-o sa mai fie,
vor trece iar val peste val,
pasi multi, marunti spre nemurire
pan’sa trazneasca tunet iar
in a mea inima pustie..
sau cine stie..
Hai Faust la culcare odata,
demult ti s-ancheiat povestea,
atarna lacrim-albastrie
in vinul rosu din cristal,
si-agata in cheiul de la mal
corabia de vise plina..
somn lin sa-ti fie arlechin,
si noapte buna, sarac eu
biet Yorick de campie, mie ..
Noapte buna eul meu …
( la mansarda,16 octombrie 2012, 02.02 , clujulie)
multumesc …frumusete, liniste si bucurie. aveam nevoie
cu drag, ma bucur ca v-au placut gandurile 😉