Visul unei nopti de vara. Oniricul shakespirian

Shakespeare company-Bremen

Image via Wikipedia

 

 

V isul unei nopţi de vară a avut premiera, potrivit ultimului biograf al lui Shakespeare, A.L. Rowse,  cam  pe la 1963, în vechiul palat londonez al conţilor de South-Hampton, palat situat la întretăierea lui Chancery Lane cu Holborn[1]. La noi piesa, ca de altfel şi restul lucrărilor lui Shakespeare, ajunge prin anii 1821-1848,  perioadă în care Iulius Caesar instituie succesul autorului englez printre studenţimea revoluţionară[2].

Visul unei nopţi de vară prevesteşte Furtuna aşa cum Cum vă place anunţă Regele LearJan Kott scrie despre scriitor :„ uneori ai impresia că Shakespeare n-a scris decât trei sau patru piese şi că nu face altceva decât să repete aceleeaşi teme pe diferite registre şi chei, până când ajunge să rupă cu toate armoniile posibile în muzica concretă din Regele Lear[3].

Dar să revenim la piesa noastră şi oniricul ei. Este cea mai erotică piesă scrisă de Shakespeare vreodată[4], iar iubirea e tratată într-un mod mai material am putea spune. Vorbeşte de un Eros nocturn ce asemeni lui Puck, învăluie şi impregnează pădurea în care se desfăşoară majoritatea acţiunii piesei, un Eros ce loveşte oameni şi chiar zei. E chiar mijlocul prin care adevăratul obiectiv al piesei este atins, iubirea. Dar să trecem un pic prin piesă; patru tineri îndrăgostiţi caută iubirea şi plinirea ei, cu mai mult sau mai puţinele oprelişti- familiile, rangurile, unii dintre ei chiar. Din momentul în care Hermia şi Lysander sunt ameninţaţi pentru iubirea lor de către duce şi al ei tată, ei plănuiesc  să fugă şi să se căsătorească acolo unde jurisdicţia ducelui nu mai ajungea. Întâlnirea din pădure însă schimbă mai tot demersul acestei comedii shakespeariene. Atunci se vor întâlni cu ceilalţi doi Demetrius şi Helena, el venit după Hermia, iar  Helena evident, după el. În paralel, pe sus au loc alte scene şi conflicte de gen comedia dell arte: Titania nu doreşte să-i lase un copil luat de ea, dintre pământeni, lui Oberon, soţul ei. Gâlceava lor parcă ar avea răsunet şi jos, căci peste tot e „nu mă iubeşti, de ce nu mă iubeşti , de ce nu-mi dai ce inima-mi doreşte”. Oberon însă face jocurile căci ajutorul său e mai agil decât zânele Titaniei şi-l pune pe acesta să caute o anumită floare care s-o facă pe Titania să se îndrăgostească de orice jivină sălbatică o va privi când se va trezi, prevăzând un final elogios pentru Oberon. Însă, între timp văzând respingerea de care suferea Helena, îşi bagă coada şi acolo să repare viaţa supuşilor pământeni. Însă cum Puck e Puck, încurcă un pic tinerii atenieni şi astfel avem parte de o scenă care întoarce privirile admirative ale celor doi tineri către Helena, care fugea numai „după un iepure”, Demetrius. Oberon vede iţele încurcate şi-l pune pe Puck să le descurce, şi mai apoi s-o trezească pe Titania, care între timp, se îndrăgosteşte de un actor, venit să repete cu trupa lui piesa Pyram şi Tysbe pentru nunta ducelui, actor pe numele său Fundulea, alias măgarul din piesă, tranformat aşa de Puck, pentru a fi mai tare hazul lui Oberon. Toate îşi revin după ce acelaşi ghiduş spiriduş picură licoarea fermecată pe ochii celor  fermecaţi, ce vor adormi şi se vor trezi dimineaţa cu tot felul de fantezii halucinante după această noapte. Căci aşa le spune Oberon „uita-vom în tăcere umbra nopţii care piere”, şi astfel îi găseşte dimineaţa pe toţi cei patru în prag de codru, unde-i văd ducele şi a lui suită şi de unde îi iau spre o triplă ceremonie de nuntă în cetate. Căci văzându-le iubirea, i-au iertat cu toţii. Piesa se încheie cu umor de mare clasă cu evident, piesa trupei lui Gutuie.

Ne-am putea juca aici cu două ample coregrafii textuale dacă putem să le denumim aşa, care ar pune în prim-plan iubirea, având ca scop plinirea ei, în jurul căruia roiesc multiplele cupluri de personaje cu adjuvanţi şi opozanţi. Dat fiind faptul că piesa este o comedie frumoasă şi mult fantastică, cu mici ironii pe ici pe colo, la adresa unor colegi de breaslă din vremea lui, putem să ne imaginăm diverse scheme analitice. Am putea sa ne concentrăm pe două scheme paralele, care asemeni unui arbore genealogic să se unească în acelaşi trunchi, punând pe-o ramură cele două perechi, şi pe alta pe Oberon-Titania. Toate converg aici, trăgându-se din acelaşi trunchi, lumea ateniană.

Sau am putea să-i amplasăm în centru pe aceşti patru tineri îndrăgostiţi ce-şi caută iubirea, având drept destinator pe Oberon ce se va lupta mai pe faţă, mai şiret cu Titania. Adjuvanţi vor fi pe rând viitoare soţie a ducelui, care le va ţine parte, Puck, chiar ei înşişi şi lupta lor cu sentimente. Li se vor opune treptat pe ducele, tatăl Hermiei, ei unii altora. Chiar şi actorii cu piesa lor şi repetiţiile lor au ajutat la acest final fericit; dacă n-ar fi fost în codru, şi Fundulea nu i-ar fi fost servit pe tavă Titaniei de Puck, Oberon n-ar fi văzut-o pe trista Helena, şi totul s-ar fi transformat în dramă, poate.

Mai toate comediile lui Shakespeare au  în vedere un conflict între cei doi mari făptaşi divini şi certurile lor. În o altă piesă, cearta lor iscată de la faptul că el nu e credincios ei, şi n-o înţelege, ajung să parieze pe găsirea unei perechi de oameni care să le dovedească contrariul pentru a se lăsa împăcaţi şi ei. Plictisul lor de sus nu cunoaşte margini câtedotată.

La nivel de acţiune, piesa e un fel de nouvelle vague, pentru baluri de nunţi şi impromptu-uri mascate[5], uşoară şi cu teme şi personaje care nu sunt prea mult lezate şi nici nu lezează prea mult auditoriul. Tema iubirii astfel jucată trezeşte zâmbete fericite la final, căci nimic nu-i mai potrivit pentru o nuntă sau tinerime să vadă şi cum aceasta învinge reguli şi ranguri. În plus erosul de prin codru de ascunziş, noaptea cu magie şi zâne, spiriduşi şi leacuri de iubit, nu fac decât să trezească deliciul tinerilor.

Dar dincolo de zâmbete în colţul gurii şi de descifrabilele aluzii din text, contemporane cu scriitorul, piesa are şi azi însemnătate. Şi mai ales astăzi când căutăm altceva într-o piesă de teatru, substraturi, simboluri, interpretări profunde, piesa ne serveşte şi aici de model.  E plină de adevăruri, cu multă brutalitate şi violenţă[6]. Întreaga scenă a deşteptării iubiţilor în zorii zilei este copleşită de această poezie brutală pe care reprezentaţia teatrală stilizată nu paote decât s-o anuleze şi s-o nimicească. [7]

„ de mult trecut-a Sfântul Valentin

De-abia acum încep aceste păsări

Să-şi caute pereche-aici în codru.”(IV; 1)[8]

 

Chiar Helena, care se sustrage un pic piesei, ce pare după spusele lui Jan Kott, umbra autorului în piesă, „ un fel de cântec brechtian în care pentru prima oară este enunţată tema filosofică a visului, Eros şi Thanatos, ca subiect al piesei.

Iubirea schimbă-n limpezi frumuseţi

Tot ce-i mărunt şi fără nici un preţ.

Ea vede nu cu ochii, ci cu dorul,

De-aceea Cupidon luându-şi zborul

Precum un orb, aşa-i înfăţişat…(I.1)

Găsim trimiteri şi la Pico della Mirandola în opera sa ce susţine: „Ideo amor ab Orfeo sine oculis dicitur, quia est supra intellectum”. De aceea spune Orfeu că amorul este fără ochi, fiindcă este mai presus de intelect, lipsa acesteia conferind plenitudine şi extaz[9].

Piesa este plină de vis, ce transcede lumi, arată adevărata faţă a celor ce visează cu „ochii deschişi”, le oferă libertate şi eros cuplurilor, zeiţelor, prinzându-i pe toţi ca-ntr-o plasă de păianjen a propriilor dorinţe şi sexualităţi. De aceea şi toate emblematicele  animale, grotescuri din natură, imagini ca de prin Goya şi Bosch,  zâne cu nume de plante ce aduc a vrăji şi leacuri medievale, ce drept e,  au rezonanţă şi în teoria viselor a lui Freud[10]. Shakespeare metaforizează erosul şi thanatosul, prin metafore groteşti, brutale şi ameninţătoare chiar, semnalizând ceea ce la vremea lui parcă era ascuns, nepermis, inimaginabil, ce neînţeles fiind, stârnea hazul sau frica. Scriitorul dă piesei un oniric nefast, revelator, brutal de adevăr, lovind poate, cine ştie, în măştile de familii bine, ranguri şi pudorităţi, blazoane şi evenimente de familii pe care noi azi le-am numi hollywoodiene[11]. În masca lui el, al visului, el pune probleme freudiene, de o psihologie dincolo de vremi, complexe fără răspuns la acea vreme, dar simplul fapt că atrage atenţia asupra lor e un pas în plus în epocă şi-n scrierile vremii. Chiar dacă impachetează bine acest mesaj, această complexă psihologie, opusă religiozităţii bisericeşti de atunci, nu cred că nu s-au găsit şi-n vremea lui, colegi de breaslă, oameni „ cu carte” care  să nu simtă un pic mai mult, genialitatea scriitorului. Această complexă idee a insului liber, ascuns în propria-i piele, cu iubirile, trăirile lui, ni le lasă cadou peste vremuri, împachetându-i mesajul în hârtia comicului şi a uşorului surâs din colţul gurii. Trezeşte şi acum râsete, aclamaţii consimţite de public, dar şi întrebări, poate mai puţine, căci Froid ne este familiar, dar totuşi mai rămâne mult de văzut în acest feeric, magic, erotic,  grotesc, amuzant dar şi înfricoşător decor deVis ..

 

Bibliografie

1. Visul unei nopti de vara

2. Jan Kott, Shakespeare, contemporanul nsotru, Bucuresti, 1969.


[1] Jan Kott,  Shakespeare, contemporantul nostru, in româneşte de  Anca  Linescu şi Teofil  Roll, Bucureşti, Ed. Pentru literatura universală, 1969, p.209.

[2] Mihnea Gheorghiu, prefaţă la volumul de Teatru, passim.

[3] Jan Kott, op.cit., p.206.

[4] Ibidem., p. 210.

[5] Jan Kott, op.cit., p.214.

[6] Ibidem.,p. 213.

[7] Ibidem., p.215.

[8] Ibidem.,p.214.

[9] Jan Kott, op.cit., p. 216.

[10] Ibidem., p.219.

[11] În sensul filmelor cu poveşti fericite şi finaluri la fel, toate pentru a arăta o viaţă ideală.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s