Feţele Ipocriziei

 

„ Aceşti nebuni făţarnici”, piesă scrisă în 1971 de Teodor Mazilu, încondeiază foarte frumos absurdul regimului despotic comunist aşa cum bine o făcea şi Caragiale în teatrul său, la adresa epocii sale. Piesele lui Mazilu construiesc o lume de vorbe care la rândul lor, par desprinse din paradoxul lui Caragiale „ Proşti mor, prostia este nemuritoare”( Valeriu Condurache, Ziarul de Iaşi, 07.08.2006).

Dar, revenind la piesă, dacă privim dincolo de cuvinte putem radiografia foarte uşor un schelet dramatic foarte complex în care personajele-concepte, ipostaze ale ipocriziei se regăsesc. Personajele sunt de multe ori concepte antagonic-dispuse, dualiste, nu pot exista unele fără altele, fără eliberarea celuilalt, sau prin celălalt. Temele majore sunt şi ele bien conturate, putem spune chiar prin „platoşele” personajelor, chiar şi atunci când acestea n-au poziţii fixe.

Începem printr-o primă mască centrală, Iordache, principalul motor, nucleul acţiunii celorlate personaje. El caută bunăstarea, angrenându-i pe ceilalţi în căutarea sa, entuziastă sau ba. Dat fiind faptul că el sare de la o extremă la alta, Camelia-Silvia, Dobrişor-fete,etc.,l-ar putea plasa într-un fel în acea stare de tip caragialian şi care se regăseşte şi în Comedia de’arte; dar cum toată această parcugere experimentală pe propriul destin nu are un final în care el, Iordache să devină alt om, schimbat în adevăratul sens al cuvântului, ba din contră rămâne acelaşi parvenit al condiţiei sale, fals căutător de scop vital. L-am putea eticheta printr-o ipocrizie a Fericirii sau chiar a sensului vieţii, căci îl vedem în căutare şi deloc într-o transformare personală. Doleanţele lui, false dar graduale ghidează acţiunea piesei , ba chiar primesc răspuns de la celelalte personaje în ajutorarea împlinirii lor sau în blocarea lor. Dorinţele sale nu sunt altceva decât iluzii de care se agaţă pentru a se justifica în căutarea sa de bunăstare; el nu vrea decât să „petreacă bine şi să moară în somn”, tipicul clasic pentru un destin simplu, care chiar se vrea simplu şi limitat până la urmă, fără multe experimente transcendente şi frici depăşite. El e omul „ de pe scaun”, gata oricând de comisioane, relaţii, dat ordine şi  de muştruluit sau mai bine zis „ reeducat” de subalterni. E exact tipul şefului comunist care este în subordinea unui alt mai mare „ scaun” şi care se complace cu situaţia sa, necăutând nimic defapt, decât să-şi paote duce în continuare traiul în stilul propriu. Satirizarea lui merge foarte bine cu ideea  filmului lui Lucian Pintiliea, „Reconstituirea”, în care la fel se satirizează subtil profesia unui procuror în acţiune.

Camelia în schimb, arată ipocrizia eroinei, a femeii fatale, independente, încrezătoare în propriile forţe, mândră, trufaşă, arogantă şi sinceră. Ea adună în propria-i armură, toate esenţele unei femei fatale, gata de „distrus moralul bărbaţilor”. Ea este cea care declanşează seria de acţiuni din prolog, când îl refuză pe Sublim. Într-un fel, relaţia dintre ea şi Sublim se poate privi şi printr-o paralelă la Luceafărul-Cătălina, dar numai printr-o perspectivă inversată, satirică aş zice chiar, atunci când el o invită la el, neacceptarea ducând la depresia lui, care îl va face să urce din nou în Sus, în nemurire. Camelia pare că ştie totul, coordonează şi distruge vieţi, induce stări exaltante, pare a fi o masca satirică a pasiunii şi a morţii, privită dintr-un anume unghi, moarte care nu te lasă nici să trăieşti nici să mori, ci te aduce în pragul doririi ei şi te abandonează acolo, la marginea tărâmului de întrepătrundere al acestor două lumi.

Silvia, ipocrizia vieţii şi a iubirii pure, femeia calmă, blândă, împăciuitoare, docilă şi casnică, e cea care „vindecă şi reface moralul bărbaţilor”, după ce aceştia au cunoscut-o pe Camelia, pasiunea mortală. Rolurile dintre cele două femei, măştile lor se schimbă între ele de multe ori, ajungând astfel şi la prefigurarea unor elemente opuse celeilalte în propria ipocrizie; la târgul încheiat pentru a putea „supravieţui” Silvia devine şireată şi-şi calcă „principiile” pentru a obţine clienţi, colaborând cu Camelia. La târgul acesta, i se mai adaugă şi scena din Paradis când şi atunci nu se paote juca pe sine căci, la fel ca şi toţi ceilalţi, nu mai are obiectul împăcării, nu mai e nimeni rănit, există degeaba.

Adam este prezentat în opoziţie cu Dobrişor, fetele şi pe o perioadă mai mare în ultimul act, cu Licheaua Întârziată. Adam e masca ipocrită a dreptăţii, a adevărului, pare că nimic nu-l va zdruncina în propriile principii, în scopul( şi destinul) său. El este just, onest, cinstit, precum precupeaţa din Caragiale „ cu clondirul de mastică-prima”, încrezător, fixist. Licheaua în schimb, joacă masca ipocrită a minciunii, a falsului real, simulând încrederea în propriile vorbe.Anularea  lor din final arată faptul că sunt unul şi acelaşi, natura simplă a omului, dezvăluită aici de Mazilu prin două feţe ale aceluiaşi om şi cum fiecare suntem cîteodată unul sau celălalt; numai când suntem amândouă deodată suntem noi cei reali.

Toţi se joacă, cred în ceea ce zic şi folosesc cuvintele ca pe nişte săbii din lemn, copilăreşti.

Dobrişor, acest Scapino al lui Iordache, pseudo-prietenul bun, masca funcţionarului ciocoi, parfenit de pe urma lui Iordache, şi care n-are rost fără el, nu există fără Iordache, cum nici el nu poate exista fără el, nu poate ajunge acolo unde-şi doreşte, în planul dorinţei lui simple de bunăstare letargică. Dobrişor îi intregeşte într-un fel aura de ipocrit al puterii.

Sublimul, aici masca parodică a Demiurgului, a existenţei şi nonexistenţei, cel ce „ trage sforile” şi totodată cel destinat să observe lupta personajelor şi a lui Iordache pentru scopul final. Jonglează cu măştile ipocrite ale puterii, morţii, sorţii, dat fiind faptul că rolul său se schimbă de-a lungul piesei, trecând treptat de la destinator la opozant, ca mai apoi să ajungă în rolul de destinatar. El este însă antipodul, dublul Bărbatului cu capul în nori, faţă de care n-are niciodată în piesă o opoziţie făţişă decât în prolog, unde se şi iscă un pseudo-conflict în trio-ul Sublim-Camelia-Bărbatul naiv. Acesta din urmă este farseorul, ilozionistul fericirii, faţa ipocrită a destinului şi a destinaţiei „ câmpene”a vieţii, promontor al dictonului Carpe diem, pare a fi el aici. El nu face, dar acţiunile lui non-factuale dau prin replicile sale drumul la derularea piesei cu consecinţă în planul actorilor. De la „Aici e Câmpina” până la „Aş putea să vă fac fericiţi” toate ne arată lipsa de acţiune în rolul său de naiv zburâtor, de unde şi antiteza nemurire-efemeritate dintre Sublim şi Bărbatul naiv, parodie Iad-Rai.

Personajele noastre jonglează cu măştile ca şi cu nişte săbii de lemn, aruncându-le de la unii la alţii, aruncându-se în ele, neataşându-se de aceste armuri; dacă într-o primă fază Camelia face parte din zona supra-terestră, zona zeilor creind triunghiul ea-Sublim-Iordache, ajunge mai apoi sa fie pe rând adjuvant şi opozant în raport cu Silvia şi Dobrişor. Singurele personaje fixe sunt Iordache, Adam-Licheaua, Dobrişor şi Bărbatul Naiv. Cât priveşte scena nucleară, cheia de boltă a acestei piese, plecarea în paradis, sau mai degrabă momentul premergător plecării, moment care-i va împinge la soluţia urcării ca la un deznodământ al acestui fel de punct culminant, este singura care întruneşte toate temele clasice dar şi majoritatea măştilor ipocrit(ic)e. Perspectiva care urmează după suirea în Paradis, viziunea asupra Pământului, se aseamănă foarte mult cu ideea lui Dante din Divina Comedie cu straturile din Paradis, Purgatoriu şi Infern, unde din Paradis există aceeaşi viziune spre Pământ ca dintr-o hipersferă ( Ochii Beatricei, Horia Roman Patapievici), aceeaşi ca şi la Teodor Mazilu în piesă.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s